ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5808/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Judecătoriei Timișoara sub nr. 4966 din 21 aprilie 2003, reclamanții B.I. și B.E.

au chemat în judecată pe pârâții R.M.D. și R.E. solicitând instanței stabilirea

liniei de hotar dintre proprietățile părților, iar pârâții să fie obligați să

le lase, în deplină proprietate și posesie, suprafața de teren ocupată în mod

abuziv din proprietatea reclamanților.

În motivarea acțiunii reclamanții au

arătat că proprietatea lor se învecinează cu cea a pârâților, iar aceștia din urmă

au mutat gardul despărțitor care exista între proprietățile părților, ocupând

fără drept o suprafață din terenul reclamanților.

În drept acțiunea a fost întemeiată

pe dispozițiile art. 584 și art. 600 C. civ.

Pârâții au formulat întâmpinare prin

care au solicitat respingerea acțiunii, iar prin cerere reconvențională au

solicitat ca reclamanții să fie obligați să modifice panta acoperișului

construcției pe care reclamanții au ridicat-o pe linia de hotar, motivat de

faptul că aceasta este orientată către proprietatea pârâților iar apele din

ploi cad pe proprietatea acestora.

Prin decizia civilă nr. 9323 din 11

noiembrie 2003 pronunțată de Judecătoria Timișoara s-a admis în parte acțiunea și

cererea reconvențională, dispunându-se grănițuirea proprietăților părților pe

aliniamentul AHIK, conform planului de situație anexă la raportul de expertiză

întocmit de inginerul B.D. A fost respinsă cererea reclamanților privind

revendicarea imobiliară.

Reclamanții au fost obligați să

refacă partea de scurgere la acoperiș astfel încât apele pluviale să se scurgă

pe terenul lor.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

reținut că reclamanții sunt proprietarii imobilului din C.F. Timișoara,

învecinat cu terenul din C.F. Timișoara proprietatea pârâților și se impune

grănițuirea proprietăților părților pe aliniamentul stabilit de expert,

întrucât actuala linie de hotar este contestată de părți, iar grănițuirea este

impusă de art. 584 C. civ. ca o sarcină a proprietății. S-a mai reținut de

asemeni că prin raportul de expertiză, cu lămuririle ulterioare, s-a evidențiat

că magazia construită de reclamant este așezată pe linia de hotar, iar

streașina ei cade pe terenul proprietatea pârâților, condiții în care apele din

ploi se scurg pe proprietatea acestora din urmă.

Capătul de cerere privind

revendicarea a fost respins ca nefondat, în baza art. 1169 C. civ.

Reclamanții-pârâți au declarat apel

împotriva sus-menționatei sentințe, susținând că în mod greșit s-a respins

capătul de cerere privind revendicarea și s-a admis cererea reconvențională

apreciind expertiza efectuată în cauză ca eronată.

Prin decizia civilă nr. 2510 din 9

noiembrie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, s-a admis

apelul și s-a schimbat în parte sentința în sensul că s-a stabilit linia de

hotar dintre proprietățile părților pe aliniamentul determinat de pct. A,M

1

P

1

T,

în raportul de expertiză și schița anexă întocmite de experții R.M., V.F. și P.G.

Au fost obligați pârâții să lase

reclamanților în deplină proprietate și posesie terenul în suprafață de 6,4 mp

eliberat prin noua linie de hotar.

S-a respins ca nefondată cererea

reconvențională formulată de pârâți.

În adoptarea acestei soluții,

instanța de apel a avut în vedere noul raport de expertiză efectuat în această

fază procesuală, linia de hotar propusă asigurând scurgere streșinii

acoperișului de la casa reclamanților pe terenul acestora.

Pârâții-reclamanți au declarat

recurs împotriva deciziei pronunțată în apel, susținând, în esență, următoarele

critici: în mod eronat s-au reținut concluziile expertizei efectuată în apel

întrucât prin aceasta nu se respectă suprafețele de teren înscrise în C.F.,

terenul reclamanților devenind mai mare cu 12,097 mp, asemenea concluzii venind

în contradicție și cu decizia civilă nr. 15690/2002 a Judetoriei Timișoara,

definitivă și irevocabilă, prin care s-a stabilit hotarul despărțitor între

terenul cu C.F. și top. 21780 față de terenul înscris în C.F.

Deși recursul nu este motivat în

drept, dezvoltarea motivelor de recurs face posibilă încadrarea lor în

prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., conform dispozițiilor art. 306 alin.

(3) C. proc. civ.

Verificând legalitatea deciziei

recurate, în raport de criticile formulate, Curtea constată că recursul este

întemeiat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

În conformitate cu dispozițiile art.

584 C. civ., orice proprietar poate îndatora pe vecinul său la grănițuirea

proprietății lipite cu a sa, iar potrivit art. 585 C. civ., tot proprietarul

își poate îngrădi proprietatea.

Este evident că stabilirea hotarului

despărțitor dintre două proprietăți se face cu respectarea suprafeței

proprietăților respective.

Contrar acestor dispoziții legale

instanța de apel a statuat în mod eronat aplicabilitatea principiului consacrat

de DL nr. 115/1938, potrivit căruia în regim de carte funciară se garantează

existența proprietății tabulare iar nu și întinderea.

Acest principiu nu-și are

aplicabilitatea în cauza de față ce are drept obiect stabilirea hotarului

despărțitor între două proprietăți, temeiul legal fiind dispozițiile art. 584 C.

civ., principiul respectiv fiind aplicabil altor instituții juridice.

Interpretând greșit dispozițiile

legale aplicabile, instanța de apel a dat credibilitate unui raport de

expertiză, cel efectuat în apel, prin care nu se respectă suprafața

proprietăților în litigiu, conform înscrierilor în C.F., în urma stabilirii

respectivei linii de hotar.

Față de aceste considerente, în

conformitate cu prevederile art. 312 alin. (3) C. proc. civ., Curtea va admite

recursul și va modifica decizia recurată în sensul respingerii apelului

declarat de reclamanți împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâții R.M.D.

și R.E. împotriva deciziei nr. 2510 din 9 noiembrie 2004 a Curții de Apel

Timișoara, secția civilă, modifică decizia în sensul că respinge apelul

reclamanților declarat împotriva sentinței civile nr. 9323 din 11 noiembrie

2003 a Judecătoriei Timișoara.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 1 iulie 2005.