ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5278/2005

Asupra recursului

din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la nr.

15918 din 4 iulie 2003 la Judecătoria Timișoara, reclamanții B.A. și B.L. domiciliați

în Timișoara, au chemat în judecată pe pârâții J.Ș. și J.F. domiciliați în

Timișoara, solicitând instanței ca prin sentința care se va pronunța să se

dispună:

- sistarea lucrărilor de introducere

a apei și canalizării de către pârâți, la domiciliul lor, pe terenul

proprietatea reclamanților din C.F. nr. top 3130-3131/1 Timișoara;

- obligarea pârâților de a desființa

lucrările făcute pe acest teren pentru introducerea apei și canalizării,

respectiv căminul pentru aceste rețele executat abuziv, fără acordul lor, sau

autorizarea reclamanților de a desființa lucrarea, pe cheltuiala pârâților;

- obligarea pârâților să permită

accesul reclamanților pe poarta mică și spațiul proprietatea lor, pentru care

pârâții au un drept de servitute de trecere, pentru a realiza accesul în

grădina reclamanților, aflată după casa cu nr. 21/A, proprietatea pârâților;

-

obligarea

pârâților la cheltuieli de judecată.

Pârâții au formulat întâmpinare și

cerere reconvențională solicitând:

- admiterea, în parte, a acțiunii și

anume referitor la accesul reclamanților la grădina proprietatea lor, iar în

rest, respingerea acțiunii;

- să se dispună continuarea

lucrărilor de introducere a apei și a canalizării pentru imobilul proprietatea

pârâților situat în Timișoara, C.F., nr. top 3130-3131/2 prin trecerea care

face obiectul servituții de trecere nr. top 3130- 3131/1 din C.F.;

- obligarea reclamanților să-și dea

acceptul pentru efectuarea lucrărilor de branșament apă și racord canal asupra

imobilului proprietatea pârâților, iar în caz de refuz, hotărârea să țină loc

de acceptul lor;

- obligarea reclamanților la plata

cheltuielilor de judecată.

La 9 octombrie 2002 pârâții au

formulat o cerere completatoare a cererii reconvenționale, solicitând:

- obligarea reclamanților să-și dea

consimțământul la introducerea gazului metan în locuința pârâților, iar în caz

de refuz, hotărârea să țină loc de consimțământ;

- să se instituie în favoarea lor o

servitute de apeduct pentru trecerea conductelor de gaz și canalizare.

Prin sentința civilă nr. 8228 din 8

octombrie 2003 a Judecătoriei Timișoara s-a admis, cererea reconvențională

completată și s-a admis, în parte, acțiunea principală și în consecință:

Pârâții au fost obligați:

- să desființeze căminul de vizitare

pentru apometru, care urmează să fie amplasat în zona verde (conform raportului

de expertiză tehnică întocmit de expert Z.O.) în dreptul terenului pentru care

s-a acordat servitute de trecere prin decizia civilă nr. 2546 din 27 septembrie

2000 a Curții de Apel Timișoara, iar în caz contrar autorizează pe reclamanți

să execute lucrarea, pe cheltuiala părții adverse;

- să permită accesul reclamanților

pe poarta mică și spațiul proprietatea acestora, pentru care pârâții au un

drept de servitute de trecere, pentru a realiza accesul în grădina

reclamanților, aflată după casa cu nr. 21/A, proprietatea pârâților.

S-a încuviințat continuarea

lucrărilor de introducere a apei și a canalizării pentru imobilul proprietatea

pârâților, prin trecerea pe terenul care face obiectul servituții de trecere

care este proprietatea reclamanților.

Reclamanții au fost obligați să-și

dea consimțământul la efectuarea lucrărilor de branșament apă, racord canal și

introducere gaz metan la imobilul proprietatea pârâților, iar în caz de refuz,

hotărârea urmează să țină loc de consimțământ.

S-a instituit în favoarea pârâților

o servitute de apeduct pentru trecerea conductelor de gaz și canalizare asupra

terenului proprietatea reclamanților, conform raportului de expertiză precizat.

S-au respins capetele de cerere din

acțiunea principală privind sistarea lucrărilor de introducere a apei și a

canalizării de către pârâți precum și obligarea pârâților de a desființa

lucrările efectuate, cu excepția căminului de vizitare care urmează a fi

amplasat în zona verde.

Au fost obligați reclamanții la

plata sumei de 5.831.500 lei către pârâți, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Apelul declarat de reclamanți,

împotriva acestei sentințe, a fost admis, prin decizia nr. 96 din 6 februarie 2004

a Curții de Apel Timișoara, secția civilă, și, în consecință, s-a schimbat în

parte sentința numai cu privire la înlăturarea dispoziției privind amplasarea

căminului de apometru în zona verde. Au fost menținute restul dispozițiilor

sentinței și s-a dispus obligarea pârâților la 1.500.000 lei cu titlu de

cheltuieli de judecată în apel, către reclamanți.

Pentru a pronunța această decizie,

Curtea a reținut că soluția prezentată în expertiza tehnică în construcții, în

vederea amplasării conductelor de apă, canalizare și gaze naturale este, din

punct de vedere tehnic, unică, fiind propusă numai după consultarea unicului

furnizor al serviciilor de distribuție apă și analizare, RA A. Timișoara.

De asemenea, Curtea a înlăturat

dispoziția privind amplasarea căminului de apometru, în zona verde, întrucât

părțile nu au investit instanța cu o astfel de cerere, iar pronunțarea

instanței în acest sens constituie plus petita, iar zona verde aparține

domeniului public, proprietatea Consiliul Local al municipiului Timișoara, care

nu a fost parte în proces.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs reclamanții B.A. și B.L. , solicitând ca în temeiul art. 304

pct. 7 și 9 C. proc. civ. să se modifice decizia și să se schimbe sentința în

sensul admiterii acțiunii principale și respingerii cererii reconvenționale.

În motivarea recursului se susține,

în esență, că în mod nelegal atât instanța de fond cât și cea de apel au ales

varianta cea mai simplă în soluționarea litigiului, preluând toate propunerile

expertului Z.O., iar atât timp cât pârâții nu au o „soluție autorizată de

amplasare a unui cămin de vizitare, cu apometru, nici rețeaua de apă și

canalizare nu poate fi aprobată și legalizată de a se realiza de către instanță

care nu are atribuții de avizare din punct de vedere tehnic”.

Se mai susține că în mod nelegal s-a

menținut dispoziția de a se continua lucrările pentru rețeaua de apă și

canalizare, începute fără acordul reclamanților și fără autorizație legală.

Referitor la rețeaua de gaz,

reclamanții susțin că soluția este greșită deoarece cererea de completare a

acțiunii a fost tardiv formulată, iar atribuirea unei servituți aeriene peste

„cele subterane și supraterane afectează dreptul lor de proprietate, consfințit

prin Constituție și Codul civil”.

Înalta Curte, analizând decizia

recurată, în raport de motivele de recurs formulate, de actele și lucrările

dosarului, reține că prin decizia nr. 2456 din 27 septembrie 2000 (irevocabilă)

a Curții de Apel Timișoara, secția civilă, s-a constatat că părțile dețin în

proprietate comună terenul în suprafață de 687 mp, situat în Timișoara,

reclamanții având dreptul la 587 mp, iar pârâții la 100 mp, s-a sistat

comunitatea, dezmembrând terenul în două parcele, atribuindu-se fiecărei părți

suprafața la care avea dreptul; s-a constituit o servitute de trecere pietonală

în favoarea pârâților pe o parcelă în suprafață de 22,37 mp și au fost obligați

reclamanții să permită pârâților exercițiul dreptului de servitute.

Potrivit autorizației de construire

nr. 1276 din 12 iunie 2002 emisă de Primăria Municipiului Timișoara, s-a admis

cererea pârâților și s-a autorizat executarea lucrărilor de construcție pentru

branșament apă și racord canal, la imobilul proprietatea lor din Timișoara.

Expertiza tehnico-judiciară

efectuată de ing. Z.O., a stabilit în raport de modul de amplasare a imobilelor

și de măsurările din teren, modalitatea de realizare a lucrărilor de

introducere a apei potabile, a canalizării precum și de introducere a rețelei

de gaz metan, soluția propusă de expert fiind avizată și de RA A.C.A.

Timișoara, așa cum rezultă din adresa nr. 6138/DT din 4 iunie 2003.

Din schița anexată raportului de

expertiză rezultă că imobilul pârâților, se află în continuarea imobilului

reclamanților, într-un teren înfundat și de aceea prin decizia nr. 2546/2000

s-a instituit servitute de trecere în favoarea pârâților pe o parcelă în

suprafață de 22,37 mp.

Art. 630 C. civ., stipulează că

„acela căruia se cuvine o servitute are dreptul a face toate lucrările

trebuincioase spre a se sluji cu dânsa spre a o păstra”, iar art. 634 C. civ.

prevede expres că „proprietarul fondului supus servituții nu poate face nimic

spre a-i scădea întrebuințarea sau a i-o îngreuna”.

Din dispozițiile legale precizate

rezultă că pârâții, după obținerea autorizației de construire, au început

executarea lucrărilor de construire pentru branșament apă și canal și au

dreptul să execute aceste lucrări astfel cum a stabilit și expertul, cu avizul serviciului

tehnic de la regia de apă și canal.

De asemenea, pârâții sunt

îndreptățiți să solicite introducerea gazului metan cu respectarea

dispozițiilor legale în materie privind autorizarea lucrărilor de către

unitatea furnizoare de gaz metan.

Din considerentele expuse rezultă că

refuzul reclamanților de a permite pârâților, ca pe terenul pe care s-a

instituit servitute de trecere, să execute lucrări pentru utilitățile necesare

normalei folosințe a unei locuințe (apă, canalizare, gaz metan) este nelegal și

în consecință, în mod legal instanța de fond și de apel au încuviințat

continuarea acestor lucrări, suplinind consimțământul reclamanților.

Referitor la tardivitatea precizării

cererii reconvenționale, Înalta Curte constată că în mod legal atât instanța de

fond cât și cea de apel au constatat că cerințele art. 134 C. civ. au fost

îndeplinite la termenul de judecată din 9 octombrie 2002 și că în raport de

obiectul ei și de termenul la care a fost depusă, această cerere nu întârzie

judecarea cauzei.

De altfel, chiar în situația în care

precizarea ar fi fost tardiv depusă, pârâții aveau posibilitatea de a formula

cererea pe cale separată, această cerere fiind oricum admisibilă, deoarece

potrivit art. 630 și 632 C. civ. precizate, pârâții au dreptul de a folosi servitutea

de trecere instituită pe terenul reclamanților în vederea realizării rețelei de

introducere a gazului metan în locuința lor, deși reclamanții refuză, în mod

nelegal, ca în calitate de proprietari ai terenului să-și dea consimțământul.

Astfel fiind, Înalta Curte constată

că motivele de recurs sunt nefondate și în baza art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. urmează să respingă recursul.

PENTRU ACESTE MOTIV

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de reclamanții B.A. și B.L. împotriva deciziei nr. 96 din 6 februarie 2004 a

Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 iunie 2005.