ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6129/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 14

noiembrie 2003, reclamantul V.A. a chemat în judecată pârâta SC R. SRL Brașov,

pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză, instanța de judecată să

dispună obligarea pârâtei la încheierea contractului de vânzare cumpărare, cu

daune cominatorii de 1.000.000 lei pe zi de întârziere.

În motivarea cererii, reclamantul a

invocat dreptul de folosință pe care îl are asupra imobilului situat în Brașov,

în baza contractului de închiriere nr. 316663 din 4 octombrie 2000,

împrejurarea că imobilul menționat nu a făcut obiectul unei cereri de

restituire sau altei proceduri administrative potrivit Legii nr. 10/2001 și că

pârâta refuză nejustificat, contrar Legii nr. 112/1995, încheierea contractului

de vânzare cumpărare.

Prin sentința nr. 2615 din 18 martie

2004, Judecătoria Brașov a admis cererea astfel cum a fost formulată, reținând

că refuzul pârâtei nu are temei în legislația în vigoare.

Împotriva hotărârii primei instanțe

pârâta a declarat apel, criticile privind greșita aplicare a legii.

Curtea de Apel București, secția

civilă, prin decizia nr. 841/Ap din 8 septembrie 2004, a admis apelul declarat

de pârâtă și a schimbat în tot hotărârea atacată, în sensul că a respins

acțiunea, reținând că dreptul chiriașului este unul virtual, încă nenăscut atâta

timp cât deținătorul imobilului nu s-a hotărât să îl înstrăineze.

Împotriva acestei din urmă hotărâri

reclamantul a declarat recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

S-a susținut că prin interpretarea

dată, instanța de control judiciar a golit de conținutul dispozițiile Legii nr.

10/2001, cu referire la dispozițiile Legii nr. 112/1995.

În concluzie, reclamantul a

solicitat admiterea recursului și, pe cale de consecință, admiterea acțiunii.

Recursul este fondat, pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare:

În raport de dispozițiile art. 43

alin. (3) coroborat cu art. 52 din Legea nr. 10/2001, refuzul pârâtei de a

încheia contractul de vânzare cumpărare nu este legal, acesta neavându-și temei

în lege.

În acest context, cu referire la

natura juridică a dreptului pârâtei cu privire la imobilele supuse vânzării,

sintagma „pot vinde” din lege a fost greșit interpretată de instanța de control

judiciar.

Totodată, aceasta nu a valorificat

corespunzător refuzul pârâtei de a încheia contractul de vânzare cumpărare a

locuinței, în raport de temeiul legal invocat de către aceasta.

Ca atare, recursul se constată a fi

întemeiat sub aspectul acestor critici.

În consecință, pentru considerentele

ce preced, Curtea va admite recursul declarat de reclamant și va modifica

hotărârea atacată, în sensul că va respinge ca nefondat apelul declarat de

pârâtă împotriva hotărârii primei instanțe, pe care o va menține.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite

recursul declarat de reclamantul V.A. împotriva deciziei civile nr. 841A din 8

septembrie 2004 pe care o modifică, în sensul că respinge apelul pârâtei.

Irevocabilă

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 iulie 2005.