ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6129/2005

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 14 noiembrie 2003, reclamantul V.A. a chemat în judecată pârâta SC R. SRL Brașov, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză, instanța de judecată să dispună obligarea pârâtei la încheierea contractului de vânzare cumpărare, cu daune cominatorii de 1.000.000 lei pe zi de întârziere. În motivarea cererii, reclamantul a invocat dreptul de folosință pe care îl are asupra imobilului situat în Brașov, în baza contractului de închiriere nr. 316663 din 4 octombrie 2000, împrejurarea că imobilul menționat nu a făcut obiectul unei cereri de restituire sau altei proceduri administrative potrivit Legii nr. 10/2001 și că pârâta refuză nejustificat, contrar Legii nr. 112/1995, încheierea contractului de vânzare cumpărare.

Prin sentința nr. 2615 din 18 martie 2004, Judecătoria Brașov a admis cererea astfel cum a fost formulată, reținând că refuzul pârâtei nu are temei în legislația în vigoare. Împotriva hotărârii primei instanțe pârâta a declarat apel, criticile privind greșita aplicare a legii. Curtea de Apel București, secția civilă, prin decizia nr. 841/Ap din 8 septembrie 2004, a admis apelul declarat de pârâtă și a schimbat în tot hotărârea atacată, în sensul că a respins acțiunea, reținând că dreptul chiriașului este unul virtual, încă nenăscut atâta timp cât deținătorul imobilului nu s-a hotărât să îl înstrăineze. Împotriva acestei din urmă hotărâri reclamantul a declarat recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. S-a susținut că prin interpretarea dată, instanța de control judiciar a golit de conținutul dispozițiile Legii nr. 10/2001, cu referire la dispozițiile Legii nr. 112/1995. În concluzie, reclamantul a solicitat admiterea recursului și, pe cale de consecință, admiterea acțiunii. Recursul este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: În raport de dispozițiile art. 43 alin. (3) coroborat cu art. 52 din Legea nr. 10/2001, refuzul pârâtei de a încheia contractul de vânzare cumpărare nu este legal, acesta neavându-și temei în lege. În acest context, cu referire la natura juridică a dreptului pârâtei cu privire la imobilele supuse vânzării, sintagma „pot vinde” din lege a fost greșit interpretată de instanța de control judiciar.

Totodată, aceasta nu a valorificat corespunzător refuzul pârâtei de a încheia contractul de vânzare cumpărare a locuinței, în raport de temeiul legal invocat de către aceasta. Ca atare, recursul se constată a fi întemeiat sub aspectul acestor critici. În consecință, pentru considerentele ce preced, Curtea va admite recursul declarat de reclamant și va modifica hotărârea atacată, în sensul că va respinge ca nefondat apelul declarat de pârâtă împotriva hotărârii primei instanțe, pe care o va menține.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamantul V.A. împotriva deciziei civile nr. 841A din 8 septembrie 2004 pe care o modifică, în sensul că respinge apelul pârâtei. Irevocabilă Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 iulie 2005.