ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5843/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 3 mai

2005, la Curtea de Apel Constanța, C.E.C.C.A.R. a formulat recurs împotriva

sentinței civile nr. 85/CA din 23 februarie 2005, pronunțată de Curtea de Apel

Constanța, solicitând admiterea recursului și desființarea în tot a sentinței

nr. 85/CA din 23 februarie 2005.

În motivarea recursului recurentul a

susținut că instanța nu a ținut cont de fondul cauzei care a determinat luarea

urgentă a măsurilor dispuse prin deciziile nr. 04/112 și nr. 04/114 ale

Biroului Permanent al Consiliului Superior al C.E.C.C.A.R.

S-a mai precizat de recurent, că

instanța s-a pronunțat numai pe unele aspecte de formă, interpretând numai

pasaje din textele reglementărilor C.E.C.A.

A mai susținut recurentul, că nu a

înțeles motivarea instanței de fond, privind exercitarea atribuțiilor

provizorii cu referire la finanțele Consiliului filialei.

Din actele cauzei, Înalta Curte de

Casație și Justiție reține că prin sentința civilă nr. 85 din 23 februarie

2005, Curtea de Apel Constanța a admis, ca fondată, acțiunea promovată de

reclamanții C.V., C.M., C.L., G.M., G.D., M.V., în contradictoriu cu pârâtul

Biroul Permanent al C.E.C.C.A.R.

S-a desființat în parte, decizia nr.

04/112 din 31 iunie 2004, a Biroului Permanent al C.E.C.C.A.R., în sensul

anulării art. 3, 4 și 6. S-a mai desființat decizia nr. 04/114 din 17 august 2004 a Biroului Permanent al C.E.C.C.A.R., în sensul anulării art. 1 și 3 și s-a obligat pârâtul

către reclamanți, la plata sumei de 11.309.000 lei, cheltuieli de judecată

către reclamanți.

Instanța de fond a reținut că

intimații în cauză au solicitat, în contradictoriu cu recurentul-pârât, (Biroul

Permanent al C.E.C.C.A.R.), desființarea parțială a deciziei nr. 04/112 din 31

iulie 2004 a Biroului Permanent al C.E.C.C.A.R. Prin acest act se reporta data

ținerii Adunării Generale a membrilor filialei Constanța, pentru data de 21

august 2004, s-a dispus ca secretarul filialei să îndeplinească procedura de

revocare a Adunării Generale, sub directa îndrumare a Secretariatului General al

Corpului. Totodată, s-a dispus ca până la Adunarea generală de dare de seamă și alegeri din 21 august 2004, atribuțiunile Consiliului filialei Constanța să fie

îndeplinite de dl. C.M., în calitate de administrator, cu sprijinul și sub

îndrumarea Secretariatului General al Corpului. S-a mai dispus comisiei de

etică să sesizeze Comisia superioară de disciplină, în legătură cu activitatea

președintelui și a celorlalți membri ai Consiliului filialei Constanța, față de

constatările din Raportul privind analiza activității acestei filiale.

În cauză, s-a invocat de

recurentul-pârât, excepția lipsei calității procesuale active a

intimaților-reclamanți, neîndeplinirea procedurii prealabile conform art. 5 din

Legea nr. 29/1990 și necompetența materială a Curții de Apel Constanța.

Excepția necompetenței materiale a

Curții de Apel Constanța a fost respinsă, prin încheierea din 8 noiembrie 2004,

iar excepțiile privind lipsa calității procesuale active a reclamanților și a

neîndeplinirii procedurii prealabile, reglementată de Legea nr. 29/1990, au

fost respinse prin încheierea din 13 ianuarie 2005.

Instanța de fond a reținut că

acțiunea reclamanților-intimați în cauză, este întemeiată.

Sub acest aspect s-a reținut că potrivit art. 106

din R.O.F. al C.E.C.C.A.R., „dacă urmare a demisiei, a refuzului de a participa

la deliberări sau a altor situații similare, membrii Consiliului filialei

provoacă prin aceasta, imposibilitatea funcționării corespunzătoare a

structurilor organizatorice a filialei, precum și în situația în care, cu

ocazia alegerilor generale sau parțiale, nu se prezintă o candidatură,

atribuțiile Consiliului filialei vor fi exercitate de un administrator

provizoriu desemnat de Consiliul Superior din rândul membrilor filialei

respective, până la organizarea de noi alegeri, generale sau parțiale. S-a

menționat că exercitarea atribuțiilor provizorii menționate nu implică acte

care să angajeze finanțele Consiliului filialei și nici luarea de decizii

definitive privind personalul.

Instanța de fond a precizat că în speță,

măsurile dispuse prin decizia atacată, au ca justificare, constatarea că în

cadrul filialei Constanța a C.E.C.C.A.R., nu ar fi fost respectate normele cu

privire la convocarea Adunărilor generale de dare de seamă și alegeri, dar

pârâtul nu a administrat nici o probă din care să rezulte nerespectarea

dispozițiilor R.O.F. în acest sens la filiala Constanța.

S-a constatat prin sentința recurată

că prin măsura nelegală luată, au fost ridicate președintelui filialei,

atribuțiile pe linia angajării finanțelor (încasări și plăți) filialei.

De asemenea, s-a reținut că legea

menționând expres că „atribuțiile Consiliului filialei vor fi exercitate de un

administrator provizoriu, desemnat de Consiliul Superior

”

, decizia nr. 04/112 din 31 iulie 2004, a Biroului Permanent al Consiliului Superior al C.E.C.C.A.R., este nelegală, fiind luată de un

organ necompetent.

Aceasta, deoarece, potrivit art. 22

din R.O.F., „Biroul Permanent al Consiliului Superior, care se întrunește lunar

și ori de câte ori este necesar, asigură înfăptuirea hotărârilor Conferinței

Naționale și ale Consiliului Superior, în perioadele dintre ședințele acestuia,

iar deciziile emise de Biroul Permanent, între ședințele Consiliului Superior,

trebuie prezentate acestuia, pentru validare”. În cauză, a reținut instanța de

fond, nu s-a făcut nici o dovadă că, anterior adoptării deciziilor atacate,

Conferința Națională sau Consiliul Superior al C.E.C.C.A.R. ar fi luat o

hotărâre privind preluarea atribuțiilor Consiliului filialei Constanța, de

către un administrator provizoriu (conform dispozițiilor art. 106 din R.O.F.),

hotărâre care să fie adusă ulterior la îndeplinire de către Biroul Permanent,

ceea ce duce la concluzia că textul de lege sus-citat este de strictă

interpretare, în sensul că nu permite luarea și a altor decizii care exced

hotărârile Conferinței Naționale și Consiliului Superior.

Instanța de fond a mai precizat că

măsura luată de Biroul Permanent al C.E.C.C.A.R. fiind nelegală, nu mai pot fi

luate în discuție apărările pârâtului, privind așa zisele „abateri” ale

Consiliului filialei Constanța, de la Regulament și Normele C.E.C.C.A.R., acesta neputând să le invoce în sprijinul „legalității” deciziilor adoptate și

contestate.

Cât privește decizia nr. 04/114 din

17 august 2004, a Biroului Permanent al C.E.C.C.A.R., a fost adoptată în

condițiile în care decizia nr. 04/112 din 31 iulie 2004 este nelegală și

împotriva sentinței civile nr. 193/CA din 12 august 2004, a Curții de Apel Constanța, prin care s-a dispus, conform art. 9 din Legea nr. 29/1990,

suspendarea art. 3, 4 și 6 din decizia nr. 40/112 din 31 iulie 2004, a Biroului Permanent al C.E.C.C.A.R., până la soluționarea în contencios administrativ, a

acțiunii ce formează obiectul dosarului nr. 565/CA/2004, al aceleiași instanțe.

Verificându-se actele cauzei, în

raport și cu motivele de recurs invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție

constată că recursul declarat este neîntemeiat și va fi respins, în

conformitate cu dispozițiile art. 312 C. proc. civ.

Sub aspectul primului motiv de

recurs invocat în sensul că instanța: „nu ar fi ținut cont de fondul cauzei

care a determinat luarea urgentă a măsurilor dispuse prin deciziile nr. 04/112

și nr. 04/114, ale Biroului Permanent al Consiliului Superior al C.E.C.C.A.R.”,

sunt de reținut următoarele.

Fondul cauzei privește analizarea

actelor administrative atacate prin acțiune, respectiv deciziile nr. 04/112 și

nr. 04/114. Deci, emiterea nelegală a acestor acte administrative constituie

fondul cauzei, fond care corect a fost analizat de instanța de fond.

Susținerea celui de al II-lea motiv

de recurs, în sensul că instanța ar fi interpretat numai anumite pasaje din

reglementările în domeniu, este, de asemenea, neîntemeiată.

Susținerile invocate de reclamanți

au fost analizate de instanță, în mod corect, în raport cu dispozițiile legale,

neputându-se considera că prin aceasta s-a pronunțat o hotărâre, susceptibilă a

fi modificată în condițiile art. 304 C. proc. civ.

Cât privește susținerea recurentului

că nu a înțeles motivarea instanței de fond, aceasta nu constituie un motiv de

casare în conformitate cu dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

S-a reverificat de Înalta Curte de

Casație și Justiție, din oficiu, susținerea că în cauză s-ar fi pronunțat o

instanță necompetentă material, împrejurare de natură a atrage nulitatea

absolută a hotărârii pronunțate. Sub acest aspect, se constată că în mod corect

s-a respins excepția necompetenței materiale a instanței, întrucât actele

administrative atacate au fost emise de Biroul Permanent al C.E.C.C.A.R., ce

este autoritatea centrală în domeniul profesiei contabile, astfel cum rezultă

din O.G. nr. 65/1994, cu modificările ulterioare privind organizarea

activității de expertiză contabilă și a contabililor autorizați, situație ce

rezultă din prevederile Legii nr. 2000/2004.

Deci, în raport cu dispozițiile art.

3 pct. 1 C. proc. civ., în mod corect cauza a fost soluționată de Curtea de

Apel Constanța.

Invocarea de către recurent, a

deciziei nr. 3901, pronunțată în dosarul nr. 3650/2003, al Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția de contencios administrativ, ca susținere în sensul

că este competent a soluționa cauza de față, tribunalul, sens în care s-ar fi

pronunțat într-o cauză similară instanța supremă, este neîntemeiată.

Decizia nr. 3901, pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție, în dosarul nr. 3650/2003, privește cererea de chemare în

judecată formulată de reclamanta B.E. împotriva C.E.C.C.A.R. și filialei

București, pentru anularea hotărârii nr. 20 din 23 ianuarie 2003, emisă de

Consiliul filialei, deci nu emisă de Biroul Permanent al C.E.C.C.A.R., cum este

cazul în speță.

Constatându-se că hotărârea atacată

este legală, recursul declarat fiind neîntemeiat, va fi respins în conformitate

cu dispozițiile art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de C.E.C.C.A.R.

împotriva sentinței civile nr. 85/CA din 23 februarie 2005, a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, precum și pentru cauze de

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 7 decembrie 2005.