ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3710/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la

Tribunalul Călărași sub nr. 2509 din 12 octombrie 2001, reclamanta SC U. SA, în

contradictoriu cu pârâta P.O.F. C.L.O.F., solicitând instanței ca, prin

hotărârea ce o va pronunța, să oblige pârâta să-i plătească suma de 224.860.632

lei, reprezentând contravaloare lucrări executate și neachitate de pârâtă,

121.293.984 lei penalități de întârziere și să dispună actualizarea sumei

datorate în funcție de coeficientul de inflație stabilit de C.N.S. pe perioada

octombrie 1998 – octombrie 2001, obligarea pârâtei la efectuarea demersurilor

necesare pentru achitarea garanției de bună execuție constituită la B.R.D. – S.M.B.

în sumă de 32.000.000 lei împreună cu dobânda aferentă și la plata sumei de

500.000 lei pe zi de întârziere, în caz contrar, cu cheltuieli de judecată

aferente.

Prin cererea precizatoare formulată

la 16 noiembrie 2001 reclamanta și-a precizat capătul al treilea de cerere,

solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 793.533.170 lei reprezentând

contravaloare lucrări executate actualizate în funcție de coeficientul de

inflație stabilit de C.N.S. pe perioada menționată.

Prin cererea formulată la 15

februarie 2002 pârâta a chemat în garanție M.F. prin D.G.F.P. Călărași

solicitând ca, în cazul în care va cădea în pretenții, acesta să fie obligat

să-l despăgubească cu suma de participare de 33,39 % a acesteia la realizarea

investiției.

Prin sentința civilă nr. 149 din 15

februarie 2002, tribunalul a disjuns, mai înainte de acordarea cuvântului

părților în soluționarea cauzei pe fond, judecarea cererii de chemare în

garanție și a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, a admis

acțiunea reclamantei împotriva pârâtei C.L.O.F., pe care l-a obligat la

743.533.170 lei, cu titlu de preț reactualizat și 121.293.984 lei penalități, a

obligat pârâta la efectuarea demersurilor necesare pentru achitarea garanției

de bună execuție constituită la B.R.D. – S.M.B., în sumă de 32.000.000 lei,

împreună cu dobânda aferentă și la plata sumei de 500.000 lei /zi daune

cominatorii de la data rămânerii definitive a hotărârii. Tribunalul a respins

acțiunea reclamantei față de pârâta P.O.F., a luat act de retragerea de către

această pârâtă a cererii reconvenționale și a dispus din nou, disjungerea cu

privire la cererea de chemare în garanție, obligând C.L.O.F. la 50.862.222 lei

cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei soluții a declarat

recurs pârâta C.L.O.F.

Prin decizia civilă nr. 1421 din 30

octombrie 2002, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a

comercială, în dosarul nr. 913/2002 s-a respins excepția lipsei calității

procesuale pasive a D.G.F.P. Călărași și cererea de suspendare a executării

sentinței atacate, a fost admis recursul declarat împotriva sentinței civile nr.

149 din 15 februarie 2002 care a fost casată, iar cauza s-a trimis aceleiași

instanțe spre rejudecare.

În fond după casare, cauza s-a

înregistrat pe rolul Tribunalului Călărași sub nr. 626/2003 și a fost

soluționată prin sentința comercială nr. 2610 din 10 decembrie 2003, prin care

s-a respins excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei formulată

de pârâtul C.L.O.F., s-a admis în parte acțiunea reclamantei, C.L.O.F. a fost

obligat la plata sumei de 224.860.632 lei contravaloare lucrări, conform

facturilor din 7 octombrie 1998 și 8 decembrie 1999, la plata sumei de

91.630.707 lei penalități de întârziere la plata de 0,5 % pentru fiecare zi

pentru perioada 25 iulie 2001 – 17 noiembrie 2003. Au fost respinse capetele de

cerere formulate de reclamantă privind reactualizarea sumei de 224.860.632 lei,

în funcție de coeficientul de inflație, privind obligarea pârâtei la efectuarea

demersurilor necesare pentru achitarea garanției de bună execuție constituită

de B.R.D. – S.M.B., în sumă de 32.000.000 lei, împreună cu dobânda aferentă și

la plata sumei de 500.000 lei /zi daune cominatorii. Tribunalul a luat act că

reclamanta nu a achitat experților M.D. și C.N., majorarea onorariilor către

aceștia cu câte 1.500.000 lei pentru fiecare, dispusă în ședința din 30

septembrie 2003 și în consecință a obligat reclamanta către experți la plata a

acestor onorarii. Tribunalul a respins cererea experților de remajorare a

onorariilor. Tribunalul a admis cererea de chemare în garanție formulată de

către pârâtul C.L.O.F., împotriva D.G.F.P. Călărași, pe care a obligat-o la

75.080.965 lei contravaloare lucrări și a sumei de 30.595.493 lei cu titlu de

penalități reprezentând cota de participare de 33,39 % a chematei în garanție

către pârâta C.L.O.F. Prin aceeași hotărâre tribunalul a luat act că P.O.F. a

renunțat la cererea reconvențională și a respins acțiunea reclamantei față de

această pârâtă. Tribunalul a obligat C.L.O.F. la 41.638.813 lei cheltuieli de

judecată.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța de fond a reținut în esență, cu privire la excepția prescripției

dreptului la acțiune, că factura din 7 octombrie 1998, a devenit scadentă la 4

noiembrie 2001, acțiunea reclamantei fiind depusă înăuntrul termenului de

prescripție, respectiv la 12 octombrie 2001.

În ceea ce privește fondul cauzei

deduse judecății instanța a reținut că penalitățile sunt datorate numai pentru

facturile acceptate la plată, că cererea de reactualizare nu are fundament

dovada pagubei nefiind făcută.

În ceea ce privește capătul de

cerere referitor la eliberarea garanției de bună execuție tribunalul a reținut

că în cauză contractul nu a fost desființat și mai mult conform art. 3 pct. 3.2.6.

din condiții această garanție se restituie în proporție de 50 % la recepția de

terminare a lucrărilor, iar diferența la expirarea duratei garanției de

execuție. În cauză nu s-a făcut dovada îndeplinirii acestor condiții.

Prin cererea depusă la Tribunalul

Călărași sub nr. 1104/2002 C.L.O.F., a chemat în garanție M.F. prin D.G.F.P. și

C.F.S. Călărași cu sediul în Municipiul Călărași, Județul Călărași, pentru ca

în cazul în care se vor cădea în pretenții față de reclamantă, garanta să fie

obligată a-i restitui cota de participație de 33,39 %.

Tribunalul în raport de actele și

lucrările dosarului a admis cererea de chemare în garanție reiterând, în

esență, că contractul 780/1998 dintre reclamantă și pârât a avut în vedere și

sediul în care urma să funcționeze circa financiară Fundulea, organ ce se

subordonează direct reclamantei în garanție, că la încheierea contractului

determinantă a fost atitudinea M.F. și chemata în garanție care au promis

restituirea cheltuielilor efectuate de pârât la sediul ce le aparținea (circa

financiară), fapt ce a determinat, în parte și stagnarea lucrărilor din cauza

neplății celor efectuate.

Întrucât, în cauză, la cererea părților

P.O.F. a figurat ca pârâtă distinct de C.L.O.F., tribunalul a respins acțiunea

față de P.O.F., deoarece aceasta nu are personalitate juridică, fiind o

entitate abstractă. Conform Legii Administrației Publice, personalitate

juridică are unitatea administrativă teritorială (județ, oraș, etc.)

reprezentată prin consiliu ca organ de decizie și primar ca organ de execuție.

Pârâtul C.L.O.F. căzând în

pretenții, a fost obligat către reclamantă la plata cheltuielilor de judecată

reprezentând: 8.000.000 lei onorariu experți, 14.216.813 lei onorariu avocat și

19.422.000 lei taxă timbru.

Împotriva acestei soluții a declarat

apel D.G.F.P. Călărași și SC U. SA, criticând-o pentru nelegalitate.

Prima apelantă a solicitat admiterea

apelului și schimbarea în parte a hotărârii atacate în sensul respingerii

cererii de chemare în garanție a M.F.P. În motivarea apelului s-a învederat că

procedura de citare cu M.F. nu a fost legal îndeplinită. Cât privește fondul

cauzei, s-a susținut că D.G.F.P. Călărași nu este parte în contract, iar plata

nu s-a făcut deoarece nu au fost asigurate fonduri de către ordonatorul

principal de credite. Apelanta consideră că a fost încălcat principiul de drept

potrivit căruia contractele nu au efecte decât între părți.

Cea de-a doua apelantă a solicitat

admiterea apelului, anularea parțială a sentinței și obligarea C.L.O.F. la

plata sumelor de 109.810.040 lei penalități de întârziere pentru perioada 29

octombrie 1998 – 25 iulie 2001, pentru factura din 7 octombrie 1998, la

2.033.260 lei penalități de întârziere pentru perioada 3 ianuarie 1999 – 25

iulie 2001, pentru factura din 8 decembrie 1998, la 3.372.910 lei penalități de

întârziere pentru perioada 5 octombrie 1998 – 5 noiembrie 1998, pentru ambele

facturi, 836.661.847 lei reprezentând actualizarea sumei în funcție de

coeficientul de inflație pentru perioada de la data scadenței facturilor și

până la data de 30 septembrie 2003, respingerea cererii experților de majorare

a onorariilor, cu cheltuieli de judecată. Această apelantă a mai solicitat obligarea

C.L.O.F. la plata sumei de 11.355.462 penalități de întârziere pentru perioada

17 noiembrie 2003 – 26 februarie 2004 pentru ambele facturi, plata

penalităților de întârziere de 0,05 % până la data executării hotărârii și

actualizarea sumelor datorate în funcție de coeficientul de inflație.

În motivele de apel s-a învederat că

instanța trebuia să observe că există facturi acceptate de către reprezentanții

debitoarei chiar din ziua emiterii lor, astfel că data de la care s-au acordat

penalitățile este greșită.

Apelanta a mai apreciat că este

îndreptățită la actualizarea sumelor cu coeficientul de inflație.

Curtea de Apel București, secția a

V-a comercială, prin decizia nr. 350 din 2 iulie 2004, a respins ambele

apelului ca nefondate; constatând legalitatea și temeinicia hotărârii apelate.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs reclamanta SC U. SA București și chemata în garanție D.G.F.P.

Călărași, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurenta reclamantă își întemeiază

criticile pe dispozițiile art. 304.7 și 9 C. proc. civ., acestea văzând, în

esență greșita dezlegare dată de instanță capetelor de cerere privind plata

penalităților de întârziere în plata facturii din 7 octombrie 1998, și a

actualizării sumei datorate cu titlu de penalități cu coeficientul de inflație

pentru perioada cuprinsă între data scadenței facturilor și până la data de 30

septembrie 2003, obligarea la plata onorariilor experților, precum și faptul că

hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină.

Recurenta chemată în garanție

critică decizia recurată sub aspectul menținerii sentinței instanței de fond cu

privire la calitatea sa procesuală pasivă și implicit, obligația sa la plata

sumei de 75.080.965 contravaloare lucrări și 30.595.493 lei cu titlu de penalități

și al încălcării de către ambele instanțe a principiului relativității

efectelor contractului.

Curtea, analizând decizia recurată

prin prisma motivelor formulate, constată că acestea sunt nefondate, urmând a

fi respinse ca atare.

În ceea ce privește recursul

reclamantei în mod legal și temeinic s-a reținut de către instanța de apel că

dovada comunicării facturilor evocate se face prin raportare la concilierea

directă realizată la 26 iunie 2001, că în speță sunt incidente dispozițiile art.

6.8 alin. (5) și art. 11.2.3 alin. (3) din contract unde părțile, de comun

acord au convenit că facturile se plătesc în termen de 15 zile de la primirea

lor, acceptarea sau neacceptarea facturilor neavând relevanță în stabilirea

termenului de scadență.

Se constată, de asemenea, că în mod

legal și temeinic a reținut instanța caracterele de sancțiune, dar și de

reparație ale clauzei penale, că aceasta dispensează pe reclamantă de a dovedi

existența și întinderea prejudiciului suferit, că reclamanta nu a justificat capătul

de cerere privind reactualizarea acesta neavând temei legal în speță. Se mai

susține ca legală și temeinică obligația recurentei – reclamante la plata

onorariilor de experți.

Cât privește recursul chematei în

garanție, instanța reține legalitatea și temeinicia deciziei recurate sub

aspectul dezlegării date excepției lipsei calității procesuale pasive invocată

de chemata în garanție, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială,

pronunțându-se în acest sens prin decizia nr. 1421 din 30 octombrie 2002, având

caracter irevocabil,

În considerarea celor ce preced,

Curtea constatând legalitatea și temeinicia deciziei atacate, în temeiul art. 312

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamanta SC U. SA București, împotriva deciziei nr. 350 din 2

iulie 2004 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială.

Respinge ca nefondat recursul

declarat de chemata în garanție D.G.F.P. Călărași, împotriva aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 17 iunie 2005.