ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2952/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul București, secția comercială, sub nr. 7055/1999, reclamanta SC G.C.S. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC O.C.C.I. SRL, solicitând obligarea acesteia la plata sumei totale de 130.097.046 lei, reprezentând plăți neefectuate, diferență de curs valutar și penalități de întârziere, precum și la plata sumei de 5.816.941 lei, taxă judiciară de timbru și 5.000 lei timbru judiciar. Prin sentința civilă nr. 8078 din 5 decembrie 2000, Tribunalul București, secția comercială, a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta la plata sumei de 63.530.742 lei despăgubiri civile și la 3.768.230 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut că, la data de 4 martie 1998, între reclamantă, în calitate de subantreprenor și pârâtă, în calitate de antreprenor general, s-a încheiat un contract de subantrepriză, având ca obiect executarea unei instalații de climatizare și ventilare la imobilul situat în București, valoarea estimativă a contractului fiind de 89.995 dolari SUA exclusiv T.V.A. Suma de 23.512.396 lei, solicitată de reclamantă, reprezintă, conform contractului, garanție de bună execuție și care este scadentă la 24 de luni de la finalizarea lucrărilor, respectiv, 30 septembrie 2000, urmând ca, după această dată, să fie plătită de către pârâtă, dacă nu vor fi probleme de calitate.

Întrucât prețul contractului a fost stabilit în dolari S.U.A., iar pârâta și-a îndeplinit cu întârziere obligațiile contractuale, reclamanta este îndreptățită, conform art. 1084 și 1086 C. civ., la diferența de curs valutar, calculate de expertiză la 29.966.919 lei. Pârâta datorează și penalități de întârziere de 0,15% pe zi de întârziere a plății prețului, calculate de expertiză la suma de 33.563.823 lei. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, SC G.C.S. SRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând în motivarea acestuia următoarele: Apelul privește suma de 66.566.304 lei, ce nu a fost acordată prin sentința atacată. Judecătorul cauzei nu a analizat nici una din probele administrate de apelantă.

De asemenea, instanța de fond a preluat neștirbite concluziile expertizei, acordând numai sumele pe care expertul le-a considerat legale. Această expertiză nu a fost cerută de părți și ambele au formulat obiecțiuni la care expertul, neînțelegând să mai răspundă, au renunțat. Suma de 66.566.304 lei este compusă din: 23.512.396 lei, reprezentând garanție de bună execuție, nelegal reținută de pârâtă; 19.700.243 lei, reprezentând parte din diferența de curs valutar pretinsă și 23.353.665 lei, reprezentând parte din penalitățile de întârziere pretinse. Cu privire la suma de 23.512.396 lei se arată că, potrivit art. 4.4, garanția de bună execuție se va restitui 50% la terminarea lucrărilor și 50% după eliberarea certificatului de recepție finală, fapt care s-a realizat prin procesul-verbal nr. 987 din 30 septembrie 1998. Deși constată că, la 30 septembrie 2000, această sumă trebuia plătită, totuși, instanța de fond nu îi acordă suma.

Faptul că art. 6.1 din contract arată care este perioada de garanție (de 2 ani), aceasta nu trebuie să ducă la concluzia că garanția este plătibilă la sfârșitul perioadei de garanție, ci după semnarea procesului–verbal de recepție finală. Suma de 19.700.243 lei, reprezentând diferență curs valutar, nu a fost acordată, pentru că nu a stabilit-o expertul, deși neacordarea ei vine în contradicție cu motivarea că, dat fiind faptul că prețul a fost stabilit în dolari, reclamanta este îndreptățită la diferența de curs valutar. La acțiune este atașat un tabel de calcul al acestei diferențe, pe care expertiza nu îl ia în considerare, așa cum nici pârâta nu formulează alte apărări în afara aceleia că reclamanta nu a emis factură.

Întrucât expertiza a fost contestată, rezultă că ceea ce s-a pretins este corect. Cu privire la suma de 23.353.665 lei, reprezentând penalități, se arată că greșit expertiza a considerat că acestea nu sunt datorate pentru întârzierea în plată a sumei de 23.512.396 lei, astfel că pârâta datorează penalități de 59.917.488 lei, în total. Curtea de Apel București, secția VI comercială, prin decizia nr. 1054 din 20 iunie 2001, a admis apelul reclamantei și a schimbat în parte sentința, în sensul că a obligat pârâta și la plata sumei de 23.512.396 lei, garanție de bună execuție, cu 1.925.991 lei cheltuieli de judecată aferente și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

Curtea de Apel București, secția VI comercială, prin decizia nr. 1054 din 27 iunie 2001, a admis apelul reclamantei și, în consecință, a schimbat în parte sentința tribunalului, în sensul că va obliga pârâta și la plata sumelor de 23.512.396 lei garanție de bună execuție și la 1.925.991 lei cheltuieli de judecată aferente. S-au menținu celelalte dispoziții ale sentinței și a obligat intimata pârâtă la 962.995 lei cheltuieli de judecată în apel.

Pentru a pronunța această decizie, curtea de apel a avut în vedere următoarele: Curtea de apel a reținut, referitor la suma de 23.512.396 lei, reprezentând garanție de bună execuție, că, în mod nelegal, tribunalul nu a acordat-o, deși a constatat că aceasta era scadentă, încă de la data de 30 septembrie 2000. Conform art. 4.4 din contractul încheiat între părți, garanția de bună-execuție se va restitui subantreprenorului, pe baza notificării Antreprenorului General către agentul bancar, în proporție de 50% la terminarea lucrărilor și 50% după eliberarea certificatului de recepție finală, anume, după 24 de luni de la data finalizării lucrărilor. Or, procesul-verbal de recepție finală nr. 987 a fost încheiat la data de 30 septembrie 1998, astfel că, la data pronunțării sentinței civile apelate, în cauză, suma respectivă era scadentă.

Cu privire la sumele de 19.700.243 lei, reprezentând parte din diferența de curs valutar, respectiv, 23.353.665 lei, reprezentând parte din penalitățile de întârziere pretinse, Curtea apreciază că motivele invocate nu sunt fondate, întrucât, în cauză, a fost întocmită o expertiză de specialitate, care a stabilit cuantumul sumelor pretinse, cu acest titlu concluziile acesteia fiind menținute de către expert și prin răspunsuri la obiecțiunile formulate de ambele părți. Este nereală afirmația reclamantei că datorită faptului că expertul a întârziat să răspundă la obiecțiuni, ulterior, s-a renunțat, întrucât, așa cum s-a arătat anterior, expertul a comunicat răspunsul său. Este, de asemenea, lipsit de relevanță faptul că expertiza a fost dispusă din oficiu, întrucât, potrivit art. 129 C. proc.

civ., judecătorul poate ordona administrarea de probe pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc. Este adevărat că reclamanta a atașat la cererea de chemare în judecată și tabelul de calcul al diferențelor de curs valutar, respectiv, al penalităților de întârziere, dar, în cauză, întocmindu-se un raport de expertiză contabilă, fiind, așadar, o lucrare de specialitate, în mod corect, instanța de fond a ținut seama de concluziile acesteia. În măsura în care concluziile expertizei nu conveneau reclamantei, avea posibilitatea solicitării încuviințării unei noi expertize. În contra celei din urmă hotărâri, a declarat recurs reclamanta, criticând soluția pronunțată în apel pentru nelegalitate și netemeinice, pentru motivele prevăzute de art. 304, pct. 9 C. proc.

civ. și susținând, în esență, că greșit nu i-au fost acordate sumele de 19.700.243 lei diferență de curs valutar și 23.353.665 lei penalități de întârziere, că expertul nu a răspuns la obiecțiuni și nici nu a fost pus în discuția părților. Recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Din examinarea încheierii de ședință din 3 octombrie 2000, rezultă că instanța de fond a încuviințat obiecțiunile efectuate la raportul de expertiză, formulate de ambele părți, după care s-a dispus comunicarea cu adresă la expertul contabil, pentru a răspunde la obiecțiunile depuse de părți (dosar apel). Urmare acestei măsuri, dispuse de instanța de judecată, expertul a depus la instanță, la 6 noiembrie 2000, dosar fond, răspunsul la obiecțiunile formulate la raportul de expertiză contabilă, așa încât susținerea recurentei, că nu a fost depus răspunsul la obiecțiunile formulate, este nefondată.

Cu privire la sumele neacordate, de 23.353.665 lei penalități de întârziere, și 19.700.243 lei diferență curs valutar, legal și temeinic a stabilit instanța de apel că nu sunt datorate, în baza expertizei efectuată în cauză. Așa fiind, criticile formulate de reclamantă sunt nefondate, situație în care, Curtea va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamanta, SC G.C.S. SRL București, împotriva deciziei nr. 1054 din 20 iunie 2001 a Curții de Apel București, secția VI comercială. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 6 iunie 2003.