ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1269/2006

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată

înregistrată sub nr. 12502 din 4 iulie 2002 la Tribunalul București, secția a VI-a

comercială, reclamantul M.B. prin P. a chemat în judecată pe pârâta SC O.F.C.

SRL București pentru despăgubiri.

Reclamanta a solicitat obligarea

pârâtei la: 2.800 dolari S.U.A. contravaloare folosință spațiul comercial,

aferent perioadei ianuarie 2001 – februarie 2002, 1.269,60 dolari S.U.A. daune,

aferente aceleiași perioade și penalități aferente debitului de 2.857,58 dolari

S.U.A. câștigat prin sentința civilă nr. 5487 din 28 iunie 2001, în cuantum de

2.425,28 dolari S.U.A., aferente perioadei 1 ianuarie 2001 – 28 februarie 2002,

plătibile în lei la cursul oficial al B.N.R. din data efectuării plății.

În motivarea acțiunii reclamanta a

susținut că la data de 13 februarie 1997 a încheiat cu pârâta contractul

privind repararea, modernizarea și exploatarea unui spațiu comercial în

suprafață de 96,88 mp., pe o durată de 5 ani.

Pârâta s-a obligat să plătească

lunar reclamantei un procent de 15,14 % din profitul net realizat.

Părțile au stabilit o clauză penală

prin care au tranșat problema despăgubirilor datorate, în cazul neexecutării

obligațiilor contractuale sau a executării cu întârziere a acestora.

Prin sentința civilă nr. 5487 din 28

iunie 2001, pârâta a fost obligată către reclamantă la 2857,58 dolari S.U.A.

debit neachitat până la 31 decembrie 2000 și 9914,43 dolari S.U.A. penalități

de întârziere.

Cum debitul nu a fost achitat s-au

calculat penalități în continuare până la introducerea cererii de chemare în

judecată.

Prin întâmpinare pârâta a solicitat

respingerea acțiunii susținând că prin hotărârea prin care a fost obligată la

despăgubiri nu s-a prevăzut ca penalitățile de întârziere să se calculeze în

continuare, astfel că penalitățile solicitate nu au suport legal.

Ulterior, prin cerere

reconvențională, pârâta reclamantă a solicitat constatarea nulității

contractului și obligarea reclamantei pârâte la 27.675.237 lei despăgubiri

actualizate cu coeficientul de inflație.

Ulterior, reclamanta pârâtă și-a

modificat cuantumul pretențiilor astfel:

- contravaloare lipsă de folosință

spațiu în cuantum de 4.000 dolari S.U.A., calculată pentru perioada ianuarie

2001 – 31 august 2002;

- majorări de întârziere de 2.558 dolari

S.U.A. calculate pentru perioada ianuarie 2001 – 31 august 2002;

- penalități de întârziere calculate

la debitul admis prin sentința civilă nr. 5487 din 28 iunie 2001 în cuantum de

3.477,76 dolari S.U.A.

Din oficiu prima instanță a dispus

efectuarea unei expertize contabile având ca obiectiv stabilirea sumei care se

cuvine reclamantei pe perioada ianuarie 2001 – februarie 2002.

Analizând probele administrate și

lucrările cauzei, instanța de fond, prin sentința civilă nr. 2594 din 23

februarie 2004, a admis acțiunea, obligând-o pe pârâta reclamantă să achite

reclamantei pârâte sumele: 4.000 dolari S.U.A. cu titlu de debit pentru

perioada ianuarie 2001 – 31 august 2002; 764,8 dolari S.U.A. cu titlu de

penalități de întârziere aferente acestui debit pentru perioada ianuarie 2001 –

28 iunie 2001, ambele sume convertite în lei la cursul B.N.R. la data plății și

la 5.000.000 lei cheltuieli de judecată.

S-a respins cererea referitoare la

penalități de întârziere aferente debitului stabilit prin sentința civilă nr. 5487

din 28 iunie 2002, ca nedovedită.

S-a respins ca nefondată cererea

reconvențională formulată de pârâta reclamantă.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

reținut că în baza contractului de asociere încheiat, pârâta reclamantă s-a

obligat ca în schimbul folosinței spațiului închiriat, pe o perioadă de 5 ani

să plătească reclamantei pârâte 15,14 % din încasările realizate, dar nu mai

puțin de 200 dolari S.U.A., în caz contrar datorând penalități pentru

întârziere.

Între părți, a avut loc un litigiu,

soluționat prin sentința civilă nr. 5487 din 28 iunie 2001 prin care pârâta

reclamantă a fost obligată la plata sumelor de 2.857,58 dolari S.U.A.

echivalent în lei la cursul B.N.R. în ziua plății reprezentând cotă de aport și

9.914,43 dolari S.U.A. echivalent în lei reprezentând penalități de întârziere.

Prin aceeași hotărâre s-a constatat

reziliat de drept contractul de asociere și s-a dispus evacuarea pârâtei.

În raport de constatarea că,

rezilierea de drept a contractului a avut loc la 28 iunie 2001, data

pronunțării hotărârii, tribunalul a reținut că pârâta reclamantă datorează

reclamantei pârâte cota de aport pentru perioada ianuarie 2001 – 28 iunie 2001

și în continuare, până la 31 august 2002, contravaloarea lipsei de folosință a

spațiului.

În ceea ce privește penalitățile de

întârziere s-a decis că acestea sunt datorate numai pentru debitul neachitat

pentru cota de aport.

Cuantumul penalităților acordate a

fost calculat după modul de calcul solicitat de reclamanta pârâtă.

În ceea ce privește penalitățile de

întârziere aferente debitului stabilit prin sentința civilă nr. 5487 din 28

iunie 2001, instanța a reținut că acestea sunt nedovedite.

Cererea reconvențională a fost

respinsă, cu motivarea că s-a solicitat constatarea nulității unui contract de

asociere care nu mai era în ființă din data de 28 iunie 2001.

Împotriva acestei sentințe, în

termen legal, au declarat apel ambele părți.

Reclamanta pârâtă critică sentința

prin prisma stabilirii greșite a penalităților acordate și a neacordării

penalităților pentru baza de folosință a spațiului comercial de la data

rezilierii contractului până la 31 august 2002 și pentru debitul stabilit

anterior prin sentința civilă nr. 5487 din 28 iunie 2001.

Pârâta reclamantă a criticat sentința,

invocând în esență netemeinicia și nelegalitatea în raport de stabilirea

greșită a stării de fapt situație ce a condus la nereținerea excepției

autorității de lucru judecat în raport de sentința civilă nr. 5487/2001 a

Tribunalului București.

Analizând sentința în raport de

criticile formulate, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a

respins ambele apeluri ca nefondate.

Cu privire la apelul reclamantei pârâte

instanța de apel a reținut:

Instanța de fond a avut în vedere

modificarea acțiunii realizată la 30 septembrie 2002, prin care reclamanta a

renunțat la daune, solicitând doar majorări de întârziere.

Majorările au fost calculate după

calculul propus și numai până la data rezilierii contractului așa cum a fost

prevăzut în contract.

Așadar criticile formulate sunt

nefondate.

S-a apreciat că și apelul pârâtei

reclamante este nefondat pentru următoarele considerente:

În cauză s-a realizat procedura de

conciliere prevăzută de art. 720

1

C. proc. civ., iar excepția

autorității de lucru judecat a fost respinsă corect.

Convocarea pentru conciliere a fost

înaintată la adresa indicată de apelanta pârâtă, fapt dovedit în cauză.

Autoritatea de lucru judecat nu s-a

reținut, pentru că obiectul acțiunii este altul decât cel din acțiunea

soluționată prin sentința civilă nr. 5487 din 28 iunie 2001.

În termen legal, împotriva acestei

decizii a introdus recurs, reclamanta pârâtă, invocând motivul de casare

prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

În fapt, se invocă confirmarea

greșită în apel, a soluției instanței de fond pentru neacordarea penalităților

și după rezilierea contractului pe perioada nepredării spațiului și aprecierea

greșită făcută în sensul că pentru debitul constatat prin hotărârea

judecătorească anterioară, pârâta intimată nu datorează penalități.

Critica este nefondată.

Instanța de apel a confirmat corect

hotărârea primei instanțe sub cele două aspecte, făcând o interpretare corectă

a contractului încheiat de părți, prin prisma principiului prevăzut de art. 969

C. civ. și a dispozitivului sentinței.

Din interpretarea contractului nu

rezultă că părțile au stipulat și situația în care, dacă după reziliere nu se

va preda spațiul comercial, la despăgubirile aferente se vor plăti și

penalități de întârziere.

În mod corect nu s-au acordat penalități

de întârziere pentru neplata debitului constatat prin hotărâre judecătorească,

deoarece prin punerea în executare a acesteia se putea solicita și coeficientul

de devalorizare.

Așadar această creanță constatată

judecătorește nu este purtătoare de penalități de întârziere, pentru

neachitare.

Așa fiind, pentru cele ce preced, în

baza art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamantul M.B. prin P., împotriva deciziei nr. 582 din 28 octombrie 2004,

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 30 martie 2006.