ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 616/2005

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea nr. 77/2001,

dată de completul prevăzut de art. 31 lit. b) din Legea nr. 94/1992,

republicată, Colegiul jurisdicțional al Camerei de Conturi Cluj a fost învestit

cu stabilirea răspunderii juridice, potrivit legii, pentru paguba constatată la

pct. C

1

din raportul de control asupra contului de execuție a

bugetului local al municipiului Cluj Napoca.

Cu ocazia controlului s-a

constatat plata unor drepturi de natură salarială, persoanelor care ocupă

funcții de demnitate publică, respectiv primarului și viceprimarului, cu

încălcarea prevederilor legale, constatându-se un prejudiciu de 154.584.146

lei.

Prin sentința nr. 83 din 11

decembrie 2001, Colegiul jurisdicțional Cluj a admis actul de sesizare nr.

77/2001, pentru stabilirea răspunderii juridice în sarcina pârâților H.E.,

C.M., M.L., F.G., M.O., G.M., A.L., B.J., R.N. și D.G. și i-a obligat la plata

despăgubirilor civile, în sumă de 63.710.160 lei, cu titlu de despăgubiri

civile echivalente cu drepturile salariale nete acordate nelegal, precum și

dobânda de 37% pe an.

Totodată, a respins

încheierea de sesizare pentru sumele de 17.472.217 lei și 5.906.849 lei și

67.240.747 lei.

Împotriva acestei hotărâri

au declarat recursuri jurisdicționale, F.G., M.O., G.M., A.L., B.J., R.N. și

D.G.

Recurenții au susținut că în

acordarea drepturilor bănești imputate prin actul de sesizare au fost

respectate prevederile Legii nr. 154/1998 și hotărârile Consiliului Local al

municipiului Cluj Napoca, referitoare la buget și la plata unor premii, sporuri

și alte drepturi bănești, care nu au fost atacate la instanța de contencios

administrativ, de Prefectul județului Cluj, fapt pentru care au devenit

obligatorii, atât pentru Primarul municipiului Cluj Napoca, cât și pentru

ceilalți angajați.

Iar în conformitate cu

principiul echității, consacrat de Constituția României, persoanele care ocupă

funcții de demnitate publică, trebuie să beneficieze cel puțin de aceleași

drepturi acordate persoanelor care ocupă funcții asimilate cu funcții de

demnitate publică.

Curtea de Conturi, secția

jurisdicțională, prin decizia nr. 450 din 26 septembrie 2002, a respins

recursurile jurisdicționale formulate de F.G., M.O., G.M., A.L., B.J., R.N. și

D.G., ca nefondate.

În motivarea deciziei,

instanța de recurs jurisdicțional a reținut că „persoanele care ocupă funcții

de demnitate publică, au dreptul, pentru activitatea desfășurată, la o

indemnizație lunară, stabilită în conformitate cu prevederile Anexei nr. II din

Legea nr. 154/1998 și că potrivit art. 20 din această lege, indemnizația

prevăzută la art. 19, este unica formă de remunerare a activității

corespunzătoare funcției și reprezintă baza de calcul pentru stabilirea

drepturilor și obligațiilor care se determină în raport cu venitul salarial, se

stabilește pe baza valorii de referință sectorială înmulțită cu coeficientul de

multiplicare prevăzut în anexa II, sunt în sumă brută și sunt impozabile,

potrivit legii”.

Împotriva acestei hotărâri

au declarat recurs, D.G., A.L., M.O., B.J., G.M., Primarul municipiului Cluj

Napoca, criticând-o pentru nelegalitate și pentru netemeinicie.

Recurenții au susținut, în

esență, că în mod greșit, atât instanța de recurs jurisdicțional, cât și

instanța de fond nu au avut în vedere la soluționarea cauzei, Precizările date

de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, privind aplicarea Legii nr.

154/1998, cu referire la sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul

bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate

publică.

Potrivit acestor precizări,

„indemnizațiile unice pentru persoanele din cadrul organelor autorității

publice alese sau numite în funcții potrivit legii, se calculează conform

prevederilor art. 20 și art. 24 alin. (3) din lege”.

Potrivit acestor

reglementări, indemnizația lunară prevăzută la art. 19, este unica formă de

remunerare a activității corespunzătoare funcției și reprezintă baza de calcul

pentru stabilirea drepturilor și obligațiilor care se determină în raport cu

venitul salarial, iar dispozițiile legale referitoare la alte drepturi salariale,

cum sunt sporurile pentru condiții de muncă, sporul pentru vechimea în muncă,

alte sporuri, precum și premiile și stimulentele rămân în vigoare.

Au mai arătat că instanța de

recurs jurisdicțional nu a ținut cont de apărările formulate referitoare la

răspunderea civilă delictuală, în sensul că, în speță, nu sunt întrunite

elementele constitutive ale acesteia, respectiv prejudiciu, faptă ilicită,

raport de cauzalitate între fapte ilicite și prejudiciu și culpă, greșeala ori

vinovăția autorului faptei ilicite și prejudiciabile.

Recurentul G.D. a mai arătat

că din suma pentru care a fost obligat, în solidar, cu pârâta L.A., a achitat

suma de 8.495.200 lei.

Recursurile sunt nefondate,

pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 19 din Legea

nr. 154/1998, privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul

bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate

publică, persoanele care ocupă funcții de demnitate publică, au dreptul pentru

activitatea desfășurată, la o indemnizație lunară, stabilită în conformitate cu

prevederile Anexei nr. II.

Potrivit art. 20 din lege,

indemnizația lunară, prevăzută la art. 19, este unica formă de remunerare a

activității corespunzătoare funcției și reprezintă baza de calcul pentru

stabilirea drepturilor și obligațiilor care se determină în raport cu venitul

salarial, se stabilește pe baza valorii de referință sectorială, înmulțită cu

coeficientul de multiplicare prevăzut în Anexa nr. II, sunt în sumă brută și

sunt impozabile potrivit legii.

Se reține, astfel, că legea

distinge între remunerarea persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică

(pe baza mandatului obținut prin alegeri organizate sau prin numire), unde sunt

incluși primarii și viceprimarii, (conform Anexei nr. II

1

din lege) și

salarizarea persoanelor angajate cu contract individual de muncă în sectorul

bugetar (conform Anexelor nr. III-IV din lege).

Legiuitorul, prin

dispozițiile speciale ale art. 19 și 20 din Legea nr. 154/1998, a limitat

drepturile bănești ale demnitarilor, la cuantumul indemnizației lunare.

Precizările Ministerului

Muncii și Protecției Sociale, transmise prefecturii invocate de pârâți, nu pot

constitui temei legal pentru acordarea premiilor, sporurilor și

indemnizațiilor, cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 154/1998, precizările

date de organele administrației de stat neputând contraveni legii.

Nici includerea acestor

premii, sporuri și indemnizații acordate primarului și viceprimarului, în

contractele colective de muncă, încheiate anual și a bugetului de venituri și

cheltuieli (chiar aprobate, prin hotărâri ale Consiliului local) nu sunt de

natură să modifice dispoziția imperativă a legii.

Primarul și viceprimarul nu

intră în categoria salariaților sau a funcționarilor instituțiilor publice,

conform art. 5 din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcționarului public,

iar activitatea persoanelor care ocupă aceste funcții elective, nu se

desfășoară în temeiul unui contract individual de muncă, ci în baza mandatului

de drept public.

În ceea ce privește elementele

răspunderii civile delictuale, se reține că primarii, în calitate de ordonatori

de credite, potrivit art. 25 alin. (1) și (4) și art. 26 alin. (1) pct. 3,

raportat la art. 57 alin. (2) din Legea nr. 189/1998, privind finanțele publice

locale, răspund pentru legalitatea efectuării cheltuielilor din bugetele

locale.

Recurenții sunt răspunzători

pentru repararea prejudiciului cauzat, prin aceea că au dispus efectuarea

plăților nelegale, pe baza statelor de plată, în calitate de ordonatori de

credite bugetare sau au acordat viza de control financiar preventiv pentru

efectuarea plăților nelegale.

Pentru considerentele

enunțate, se vor respinge recursurile declarate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile

declarate de D.G., A.L., M.O., B.J., G.M. și Primarul municipiului Cluj Napoca

- G.F., împotriva deciziei nr. 450 din 26 septembrie 2002, a Curții de Conturi,

secția jurisdicțională, ca nefondate.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 4 februarie 2005.