ÎCCJ, Decizia nr. 294/2005
ÎCCJ, Decizia nr. 294/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 10 decembrie
2003, reclamantul A.I. a chemat în judecată SC R. SA București, pentru ca prin
hotărârea ce se va pronunța în cauză, instanța de judecată să oblige pârâta, la
plata daunelor contractuale produse prin interzicerea abuzivă a dreptului de a
practica profesia.
Prin sentința nr. 11 din 19
ianuarie 2004, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a admis
excepția de necompetență materială și a declinat în favoarea Tribunalului
București, competența soluționării în fond a acțiunii reclamantului A.I.
Recursul declarat împotriva
hotărârii de declinare a competenței a fost respins, ca tardiv, prin decizia
nr. 3250 din 31 mai 2005, pronunțată în dosarul nr. 9502/2004, al Înaltei Curți
de Casație și Justiție, secția comercială.
Împotriva acestei din urmă
hotărâri a declarat un nou recurs, Partidul Solidarității Democratice pentru
Șanse Egale și o Societate mai Bună.
Recursul este inadmisibil,
pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Completul de 9 judecători a fost
sesizat cu un nou recurs declarat de reclamantul menționat, împotriva unei
decizii pronunțate de secția comercială a Înaltei Curți de Casație și Justiție,
ca instanță de recurs.
Or, potrivit art. 299 C.
proc. civ., sunt susceptibile a fi atacate cu recurs, hotărârile pronunțate în apel
și hotărârile date în primă instanță, fără drept de apel.
Așadar, căii de atac a
recursului îi sunt supuse hotărârile definitive, stabilite, ca atare, prin art.
377 C. proc. civ.
Pe de altă parte, din
dispozițiile art. 377 alin. (2) C. proc. civ., cu referire la hotărârile
irevocabile, raportat la art. 299 din același cod, rezultă că sistemul român de
jurisdicție a statuat principiul unicității recursului, dreptul la această cale
de atac stingându-se prin exercitare.
Drept urmare, posibilitatea
legală a declarării mai multor recursuri este exclusă.
În concluzie, cum recursul
nu privește o hotărâre dintre cele prevăzute de art. 299 C. proc. civ., rezultă
că decizia criticată nu este susceptibilă de reformare, potrivit dreptului
comun, pe această cale.
Este de reținut că modul de
determinare a căilor de atac prin legea procesual-civilă, corespunzător
principiului statuat prin art. 129 din Constituția României, același pentru
persoane aflate în situații identice, asigură un control judiciar efectiv al
hotărârilor judecătorești și satisface exigențele art. 21 din legea
fundamentală, respectiv a celor privind liberul acces la justiție și a
dreptului la un proces echitabil reglementate prin Convenția pentru apărarea
drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
De altfel, hotărârea atacată nu face
parte nici din categoria hotărârilor supuse reformării la acest complet, în
condițiile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, potrivit căruia „Completul
de 9 judecători soluționează recursurile și cererile în cauzele judecate în
primă instanță de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție”.
Drept urmare, recursul urmează a fi
privit ca fiind inadmisibil și potrivit legii speciale, excepția pusă în
discuție constatându-se a fi întemeiată.
În consecință, pentru
considerentele ce preced și ca urmare a admiterii excepției, Curtea va
respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de Partidul Solidarității
Democratice pentru Șanse Egale și o Societate mai Bună.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de
Partidul
Solidarității Democratice pentru Șanse Egale și o Societate mai Bună
împotriva deciziei nr. 3250 din 31 mai 2005, pronunțată de secția comercială a
Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul nr. 9502/2004.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 noiembrie 2005
.