ÎCCJ, Decizia nr. 28/2006
ÎCCJ, Decizia nr. 28/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin decizia nr. 161 din 10
octombrie 2005, Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 9 judecători,
a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de Partidul Solidarității
Democratice pentru Șanse Egale și o Societate mai Bună împotriva încheierii nr.
4781 din 2 iunie 2005, pronunțată de secția civilă și de proprietate
intelectuală a aceleiași Curți, în dosarul nr. 4554/2005.
Împotriva acestei decizii, Partidul
Solidarității Democratice pentru Șanse Egale și o Societate mai Bună a declarat
un nou recurs.
Recursul este inadmisibil, pentru
considerentele ce se vor arăta în continuare:
Completul de 9 judecători a fost
sesizat cu un nou recurs declarat împotriva unei decizii pronunțate de același
complet.
Or, potrivit art. 299 C. proc. civ.,
sunt susceptibile a fi atacate cu recurs, hotărârile pronunțate în apel și
hotărârile date în primă instanță, fără drept de apel.
Așadar, căii de atac a recursului îi
sunt supuse hotărârile definitive, stabilite, ca atare, prin art. 377 C. proc.
civ.
Pe de altă parte, din dispozițiile
art. 377 alin. (2) C. proc. civ., cu referire la hotărârile irevocabile,
raportat la art. 299 din același cod, rezultă că sistemul român de jurisdicție
a statuat principiul unicității recursului, dreptul la această cale de atac
stingându-se prin exercitare.
Drept urmare, posibilitatea legală a
declarării mai multor recursuri este exclusă.
Or, recurentul a declarat un nou
recurs împotriva unei decizii prin care un alt recurs declarat de aceeași parte
a fost respins, ca inadmisibil.
În concluzie, cum recursul nu
privește o hotărâre dintre cele prevăzute de art. 299 C. proc. civ., rezultă că
decizia criticată nu este susceptibilă de reformare, potrivit dreptului comun,
pe această cale.
Este de reținut că modul de
determinare a căilor de atac, prin legea procesual-civilă, corespunzător
principiului statuat prin art. 129 din Constituția României, același pentru
persoane aflate în situații identice, asigură un control judiciar efectiv al
hotărârilor judecătorești și satisface exigențele art. 21 din legea fundamentală,
respectiv a celor privind liberul acces la justiție și a dreptului la un proces
echitabil reglementate prin Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a
libertăților fundamentale.
De altfel, hotărârea atacată nu face
parte nici din categoria hotărârilor supuse reformării la acest complet, în
condițiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, republicată, potrivit
căruia „Completul de 9 judecători soluționează recursurile și cererile în
cauzele judecate în primă instanță de secția penală a Înaltei Curți de Casație
și Justiție”.
Drept urmare, recursul urmează a fi privit ca fiind
inadmisibil și potrivit legii speciale, excepția pusă în discuție
constatându-se a fi întemeiată.
În consecință, pentru considerentele
ce preced și ca urmare a admiterii excepției, Curtea va respinge recursul, ca
inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul
declarat de Partidul Solidarității Democratice pentru Șanse Egale și o
Societate mai Bună împotriva deciziei nr. 261 din 10 octombrie 2005, pronunțată
de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 9 judecători, în dosarul
nr. 186/2005.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 ianuarie 2006.