ÎCCJ, Decizia nr. 36/2006
ÎCCJ, Decizia nr. 36/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 18 aprilie 2005, reclamantul Partidul Solidarității Democratice pentru Șanse Egale și o Societate mai Bună a chemat în judecată Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, Tribunalul București, Curtea de Apel București, Ministerul Finanțelor Publice, Direcția Generală a Finanțelor Publice a municipiului București, Administrația Finanțelor Publice a sectorului 5 București, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Administrației și Internelor, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța în cauză, instanța de judecată să oblige pârâții la plata în solidar a sumei de 555.416,62 Euro, cu titlu de daune materiale, precum și la plata daunelor morale.
Reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile Legii nr. 29/1990, respectiv Legii nr. 554/2004. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 4186 din 1 iulie 2005, a declinat în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, competența soluționării în fond a acțiunii în daune promovată de Partidul Solidarității Democratice pentru Șanse Egale și o Societate mai Bună. Împotriva acestei hotărâri, reclamantul a declarat recurs, fără a invoca nici unul din cazurile de nelegalitate determinate prin art. 304 C. proc. civ. și fără a formula critici susceptibile a fi încadrate în vreunul dintre acestea.
Prin decizia nr. 299 din 7 noiembrie 2005, pronunțată în dosarul nr. 236/2005, al Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 9 judecători, recursul a fost respins ca inadmisibil, reținându-se că acesta a fost declarat împotriva unei hotărâri irevocabile. Împotriva acestei din urmă hotărâri, Partidul Solidarității Democratice pentru Șanse Egale și o Societate mai Bună a declarat un nou recurs. Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Completul de 9 judecători a fost sesizat cu un nou recurs declarat împotriva unei decizii pronunțate de același complet. Or, potrivit art. 299 C. proc. civ., sunt susceptibile a fi atacate cu recurs, hotărârile pronunțate în apel și hotărârile date în primă instanță, fără drept de apel.
Așadar, căii de atac a recursului îi sunt supuse hotărârile definitive, stabilite, ca atare, prin art. 377 C. proc. civ. Pe de altă parte, din dispozițiile art. 377 alin. (2) C. proc. civ., cu referire la hotărârile irevocabile, raportat la art. 299 din același cod, rezultă că sistemul român de jurisdicție a statuat principiul unicității recursului, dreptul la această cale de atac stingându-se prin exercitare. Drept urmare, posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este exclusă. Or, recurentul a declarat un nou recurs împotriva unei decizii prin care un alt recurs declarat de aceeași parte a fost respins, ca inadmisibil. În concluzie, cum recursul nu privește o hotărâre dintre cele prevăzute de art. 299 C. proc.
civ., rezultă că decizia criticată nu este susceptibilă de reformare, potrivit dreptului comun, pe această cale. Este de reținut că modul de determinare a căilor de atac prin legea procesual-civilă, corespunzător principiului statuat prin art. 129 din Constituția României, același pentru persoane aflate în situații identice, asigură un control judiciar efectiv al hotărârilor judecătorești și satisface exigențele art. 21 din legea fundamentală, respectiv a celor privind liberul acces la justiție și a dreptului la un proces echitabil reglementate prin Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
De altfel, hotărârea atacată nu face parte nici din categoria hotărârilor supuse reformării la acest complet, în condițiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, republicată, potrivit căruia „Completul de 9 judecători soluționează recursurile și cererile în cauzele judecate în primă instanță de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție”. Drept urmare, recursul urmează a fi privit ca fiind inadmisibil și potrivit legii speciale, excepția pusă în discuție constatându-se a fi întemeiată. În consecință, pentru considerentele ce preced și ca urmare a admiterii excepției, Curtea va respinge recursul, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de Partidul Solidarității Democratice pentru Șanse Egale și o Societate mai Bună împotriva deciziei nr. 299 din 7 noiembrie 2005, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 9 judecători, în dosarul nr. 236/2005. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 ianuarie 2006.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.