ÎCCJ, Decizia nr. 27/2006

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin decizia nr. 162 din 10

octombrie 2005, Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 9 judecători,

a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de Partidul Solidarității

Democratice pentru Șanse Egale și o Societate mai Bună împotriva încheierii nr.

4782 din 2 iunie 2005, pronunțată de secția civilă și de proprietate

intelectuală a aceleiași Curți, în dosarul nr. 4555/2005.

Împotriva acestei decizii, Partidul

Solidarității Democratice pentru Șanse Egale și o Societate mai Bună a declarat

un nou recurs.

Recursul este inadmisibil, pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare:

Completul de 9 judecători a fost

sesizat cu un nou recurs declarat împotriva unei decizii pronunțate de același

complet.

Or, potrivit art. 299 C. proc. civ.,

sunt susceptibile a fi atacate cu recurs, hotărârile pronunțate în apel și

hotărârile date în primă instanță, fără drept de apel.

Așadar, căii de atac a recursului îi

sunt supuse hotărârile definitive, stabilite ca atare prin art. 377 C. proc.

civ.

Pe de altă parte, din dispozițiile art.

377 alin. (2) C. proc. civ., cu referire la hotărârile irevocabile, raportat la

art. 299 din același cod, rezultă că sistemul român de jurisdicție a statuat

principiul unicității recursului, dreptul la această cale de atac stingându-se

prin exercitare.

Drept urmare, posibilitatea legală a

declarării mai multor recursuri este exclusă.

Or, recurentul a declarat un nou

recurs împotriva unei decizii prin care un alt recurs declarat de aceeași parte

a fost respins, ca inadmisibil.

În concluzie, cum recursul nu

privește o hotărâre dintre cele prevăzute de art. 299 C. proc. civ., rezultă că

decizia criticată nu este susceptibilă de reformare, potrivit dreptului comun,

pe această cale.

Este de reținut că modul de

determinare a căilor de atac prin legea procesual-civilă, corespunzător

principiului statuat prin art. 129 din Constituția României, același pentru

persoane aflate în situații identice, asigură un control judiciar efectiv al

hotărârilor judecătorești și satisface exigențele art. 21 din legea fundamentală,

respectiv a celor privind liberul acces la justiție și a dreptului la un proces

echitabil reglementate prin Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a

libertăților fundamentale.

De altfel, hotărârea atacată nu face

parte nici din categoria hotărârilor supuse reformării la acest complet, în

condițiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, republicată, potrivit

căruia „Completul de 9 judecători soluționează recursurile și cererile în

cauzele judecate în primă instanță de secția penală a Înaltei Curți de Casație

și Justiție”.

Drept urmare, recursul urmează a fi privit ca fiind

inadmisibil și potrivit legii speciale, excepția pusă în discuție

constatându-se a fi întemeiată.

În consecință, pentru considerentele

ce preced și ca urmare a admiterii excepției, Curtea va respinge recursul, ca

inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de

Partidul Solidarității Democratice pentru Șanse Egale și o Societate mai Bună

împotriva deciziei nr. 262 din 10 octombrie 2005, pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție, completul de 9 judecători, în dosarul nr. 187/2005.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 ianuarie

2006.