Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 24.02.2006
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1245/2006

HOTĂRÂRE
24.02.2006
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1245/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea pronunțată în dosarul nr. 12908/3/2005 (nr. vechi 173/M/2005), Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a dispus, în baza art. 160 b C. proc. pen., raportat la art. 300 2 C. proc. pen., menținerea stării de arest a inculpaților F.I.C., F.V., Q.A.G. și C.P. Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel București a reținut că se mențin temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, respectiv art. 148 lit. h) C. proc. pen. Împotriva încheierii sus-menționate au declarat recurs inculpații Q.A.G., F.I.C. și F.V. solicitând casarea încheierii atacate și punerea lor în libertate, invocând motivele arătate în partea introductivă a prezentei decizii.

Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate de recurenți, cât și din oficiu, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., constată că recursurile inculpaților sunt nefondate pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează. Așa cum rezultă din actele aflate la dosar, prin sentința penală nr. 1619 din 05 decembrie 2005, Tribunalul București, secția a II-a penală, s-a dispus, printre altele, condamnarea inculpatului Q.A.G., la o pedeapsă de 9 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, în temeiul art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și a art. 13 C. pen. și pentru constituirea unui grup infracțional organizat, în temeiul art. 7 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 39/2003 și a inculpaților F.I.C.

și F.V., la o pedeapsă de câte 10 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori în temeiul art. 13 alin. (1) și (4) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 13 C. pen. și pentru constituirea unui grup infracțional organizat, în temeiul art. 7 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 39/2003. În temeiul art. 350 C. proc. pen., a menținut arestarea preventivă a inculpaților. Instanța de apel, a procedat la efectuarea verificărilor dispuse de legea procesual penală [(art. 160 b alin. (1) C. proc. pen.)] și a constatat că temeiul juridic care a stat la baza luării măsurii arestării preventive, respectiv dispozițiile art. 148 lit. h) C. proc. pen., subzistă, impunând în continuare privarea de libertate a celor trei inculpați.

Înalta Curte constată că judecata în fața instanței de fond a avut loc în ședință nepublică, potrivit art. 21 din Legea nr. 678/2001, că încheierea din 27 ianuarie 2006 a Curții de Apel București, prin care s-a menținut măsura arestării preventive a inculpaților este legală și temeinică, în raport cu modul de concepere a activității infracționale a inculpaților, cu caracterul organizat al faptelor și cu modalitățile concrete de comitere a infracțiunilor. Toate acestea conduc la concluzia că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol social concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate și neîncredere în buna desfășurare a actului de justiție. Pe de altă parte, lipsa unei riposte ferme din partea societății față de gravitatea faptelor comise, ar întreține climatul infracțional și ar încuraja făptuitorii în nesocotirea cerințelor legii.

Așa fiind, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpați. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpații recurenți vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații Q.A.G., F.I.C. și F.V. împotriva încheierii din 27 ianuarie 2006, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. unic 12908/3/2005 (nr. vechi 173/M/2006). Obligă recurenții inculpat la plata sumei de câte 120 RON cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 24 februarie 2006.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1668/2006
I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 1668 din 14 martie 2006 Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, la data de 28 februarie 2006, având de soluționat apelurile declarate de inculpații A.G., I
ÎCCJ 2009-08-31
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2887/2009
Asupra recursului penal de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 14 august 2009, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. 44
ÎCCJ 2005-07-27
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4575/2005
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie, având pe rol soluționarea apelului declarat de inculpatul D.C.A. împotriva s
ÎCCJ 2006-01-11
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 144/2006
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 16 decembrie 2005 a Curții de Apel București, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 3996/M/2005, în baza art. 300 2 și art. 160 b C. proc.
ÎCCJ 2005-02-08
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 926/2005
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 28 ianuarie 2005, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și Pentru Cauze cu Minori și Familie verificând, din oficiu, legalitatea și
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă