ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1668/2006
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1668/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție)
I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 1668 din 14 martie 2006 Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, la data de 28 februarie 2006, având de soluționat apelurile declarate de inculpații A.G., I.V. și C.E.D.F., a pus în discuție legalitatea stării de arest a acestora și prin încheierea din data menționată a dispus în temeiul art. 160 b și 300 2 C. proc. pen., menținerea măsurii arestării preventive pentru fiecare inculpat. Aceștia au atacat încheierea cu recurs pe care, în termen legal, l-au înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală. Inculpații solicită admiterea recursului propriu, arătând că nu se fac vinovați de comiterea faptelor pentru care au fost trimiși în judecată și solicită punerea lor de îndată în libertate.
Recursurile declarate nu sunt întemeiate și urmează a fi respinse ca atare. Din actele dosarului rezultă că inculpații au fost trimiși în judecată și condamnați de Tribunalul Ialomița prin sentința penală nr. 27/ F din 18 ianuarie 2006 (dosar nr. 1084/2005) astfel: - Inculpatul C.E.D.F., la pedeapsa de 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru infracțiunea de trafic de minori, prevăzută de art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001, raportat la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen. și art. 13 C. pen. - Inculpatul I.V., la pedeapsa de 4 ani și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori, prevăzută de art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen.
și art. 13 C. pen. - Inculpatul A.G., la pedeapsa de 7 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru infracțiunea de trafic de minori, prevăzută de art. 13 alin. (1), (3) și (4) din Legea nr. 678/2001, raportat la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și art. 13 C. pen. În prezent cauza se află pe rol, în apel la Curtea de Apel București. Temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive au fost menținute în continuare pentru fiecare inculpat în parte.
Natura și gravitatea faptelor comise (trafic de minori, pe perioada 2000 - 2004, prin exploatare sexuală) modul de operare, poziția procesuală a inculpaților, confirmate printr-o condamnare în primă instanță, au creat în mod rezonabil convingerea că aceștia prezintă pericol concret pentru ordinea publică, astfel că menținerea măsurii arestării preventive prin încheierea atacată a fost legală și temeinică.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.