ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 929/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 929/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursurilor de

față,

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală

nr. 6/MF din 25 februarie 2013, pronunțată de Tribunalul Argeș, s-au respins cererile

de schimbare a încadrării juridice a faptelor formulate de inculpați.

Au fost condamnat pe inculpații

V.I.D. și T.I.A., la câte 6 ani și 8 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor

prevăzut de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii

de trafic de persoane minore prevăzute de art. 13 alin. (2) și (3) teza a II-a raportat

la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea dispozițiilor

art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., în condițiile

art. 57 C. pen.

Pe durata executării pedepselor

s-a interzis inculpaților exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza

a II-a, lit. b) C. pen.

În baza art. 88 C.

pen., s-au dedus din pedepse perioadele executate începând cu data de 10 mai

2011 la zi, iar în baza art. 350 C. proc. pen. s-a menținut starea de arest a inculpaților.

Au fost condamnat inculpații

C.I. și C.V.G., la câte:

- 7 ani și 6 luni închisoare

și câte 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a,

lit. b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane minore prevăzute

de art. 13 alin. (2) și (3) teza a II-a raportat la art. 12 alin. (2) lit. a) din

Legea nr. 678/2001 cu aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen. și art.

320

1

alin. (7) C. proc. pen.;

- 2 ani închisoare și

1 an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b)

C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane majore prevăzute de

art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea dispozițiilor

art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen.

În baza art. 33 lit.

a), art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele urmând ca inculpații să le

execute pe cele mai grele, de câte 7 ani și 6 luni închisoare și câte 3 ani interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. în condițiile

art. 57 C. pen.

Pe durata executării pedepselor,

s-au interzis drepturile inculpaților exercitarea drepturilor prevăzute de art.

64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

În baza art. 88 C.

pen., s-au dedus din pedepse perioadele executate începând cu data de 10 mai

2011 la zi, iar în baza art. 350 C. proc. pen. s-a menținut starea de arest a inculpaților.

A fost condamnat inculpatul

I.D., la:

- 6 ani și 8 luni închisoare

și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a,

lit. b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane minore prevăzute

de art. 13 alin. (2) și (3) teza a II-a raportat la art. 12 alin. (2) lit. a) din

Legea nr. 678/2001 cu aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen. și art.

320

1

alin. (7) C. proc. pen.

- 1 an și 6 luni închisoare

și 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit.

b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane majore prevăzute

de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea dispozițiilor

art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen.

În baza art. 33 lit.

a), art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele, inculpatul având de executat

pe cea mai grea, de 6 ani și 8 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., în condițiile art. 57

C. pen.

Pe durata executării pedepsei,

s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza

a II-a, lit. b) C. pen.

În baza art. 88 C.

pen., s-a dedus din pedeapsă perioada executată începând cu data de 10 mai 2011

și până la 26 iunie 2012.

În baza art. 118 lit.

e) C. pen. și art. 19 alin. (1) Legea nr. 678/2001 s-au confiscat următoarele sume:

110 RON de la inculpatul T.I.A., 110 RON de la inculpatul V.I.D. și 520 RON de la

inculpatul C.I.

S-a luat act că părțile

vătămate F.O.N. și C.G.E. nu s-au constituit părți civile.

S-au admis în parte acțiunile

civile promovate de părțile D.A.R., D.G.M., G.S., I.N.C. și E.C.E.

Au fost obligați în solidar

inculpații V.I.D. și T.I.A. la plata sumei de câte 10.000 RON daune morale către

fiecare dintre părțile civile D.A.R. și D.G.M.

Au fost obligați în solidar

inculpații C.V.G. și C.I. la plata sumei de câte 10.000 RON daune morale către fiecare

dintre părțile civile G.S. și E.C.E.

A fost obligat inculpatul

C.I. la plata sumei de 10.000 RON daune morale către partea civilă I.N.C.

A fost obligat inculpatul

V.I.D. la 3.400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 210 RON a

reprezentat onorariu avocat oficiu E.M.L. conform împuternicirii avocațiale din

20 iunie 2011, suma de 400 RON a reprezentat onorariu avocat oficiu G.M., conform

împuternicirii avocațiale din 09 august 2011, suma de 100 RON a reprezentat onorariu

avocat oficiu conform împuternicirii avocațiale din 14 decembrie 2012 și 200

RON onorariu avocat oficiu conform împuternicirii avocațiale din 14 decembrie 2012,

ce au fost avansate din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

A fost obligat inculpatul

T.I.A. la 3.300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 210 RON a

reprezentat onorariu avocat oficiu E.M.L. conform împuternicirii avocațiale din

20 iunie 2011, suma de 200 RON a reprezentat onorariu avocat oficiu conform împuternicirii

avocațiale din 04 februarie 2013.

A fost obligat inculpatul

I.D. la plata sumei de 3.100 RON cheltuieli judiciare către stat, din care 210

RON onorariu avocat oficiu E.M.L. conform împuternicirii avocațiale din 20

iunie 2011 și 25 RON reprezentând onorariu avocat oficiu S.H. conform împuternicirii

avocațiale din 04 iulie 2011.

A fost obligat inculpatul

C.V.G. la plata sumei de 3.100 RON cheltuieli judiciare către stat, din care 210

RON cotă-parte onorariu avocat oficiu E.M.L., conform împuternicirii avocațiale

din 20 iunie 2011 și 25 RON reprezentând onorariu avocat oficiu Sămăreanu Ilie conform

împuternicirii avocațiale din 04 iulie 2011.

A fost obligat inculpatul

C.I. la plata sumei de 3.100 RON cheltuieli judiciare către stat, din care 210

RON cotă-parte onorariu avocat oficiu E.M.L. conform împuternicirii avocațiale

din 20 iunie 2011.

Au fost obligați inculpații

V.I.D., T.I.A., C.V.G., C.I. și I.D. la câte 240 RON onorariu avocat din oficiu

pentru părțile vătămate, conform împuternicirii avocațiale din 07 ianuarie 2013

și la câte 80 RON onorariu avocat ales pentru partea civilă D.A.R.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța de fond a constatat că, prin decizia penală nr. 136/A/MF/2012

a Curții de Apel Pitești au fost admise apelurile declarate împotriva sentinței

penale nr. 13/MF din 26 iunie 2012 a Tribunalului Argeș, a fost desființată respectiva

sentință și a fost trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond.

În esență, în decizia

de casare s-a reținut că pricina s-a judecat în primă instanță în ședință nepublică,

deși ar fi trebuit judecată în ședință publică, astfel că sentința este nulă absolut.

Rejudecând după casare,

Tribunalul a reținut că prin rechizitoriul nr. 7D/P/2011 al Ministerului Public

- Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul

Teritorial Pitești, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv

a inculpaților V.I.D. și T.I.A. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de

art. 13 alin. (2) și (3) teza a II-a combinat cu art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea

nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și a inculpaților I.D., C.I. și

C.V.G. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 13 alin. (2) și (3) teza

a II-a combinat cu art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplic.

art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu

aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

În esență, prin actul

de sesizare, s-a reținut că în perioada septembrie 2010 - februarie 2011, inculpații

au recrutat, transportat, cazat prin forme de constrângere mai multe părți vătămate

minore și una majoră, în scopul exploatării sexuale, obținând în acest fel diferite

sume de bani.

La primul termen de judecată

inculpații au cerut judecarea după procedura prescurtată, reglementată de art. 320

1

C. proc. pen., recunoscând în totalitate săvârșirea faptelor așa cum au fost reținute

în rechizitoriu și solicitând ca judecata să se facă pe baza probelor administrate

în faza de urmărire penală.

În legătură cu această

cerere, prima instanță a considerat că se impun câteva precizări, întrucât procurorul

a susținut că ea nu este admisibilă în această fază a procesului.

Art. 320

1

alin. (1) C. proc. pen., situează momentul până la care inculpatul poate declara

că recunoaște faptele și solicită judecarea pe baza probelor de la urmărire penală

înaintea începerii cercetării judecătorești, sintagma „până la începerea cercetării

judecătorești” folosită în textul de lege fiind elocventă în acest sens.

În cazul rejudecării după

casare s-a pus problema la care cercetare judecătorească se referă legiuitorul -

la cea din primul ciclu procesual sau la cea care urmează să se desfășoare după

casare.

În lipsa unei mențiuni

explicite în textul de lege, instanța de fond a apreciat că legiuitorul nu a dorit

să excludă posibilitatea recunoașterii vinovăției cu ocazia rejudecării după casare,

textul de lege nefăcând distincție cu privire la acest aspect.

De asemenea, Tribunalul

a considerat că nici nu trebuie făcută o atare distincție deoarece, în cele mai

multe cazuri, trimiterea spre rejudecare se dispune pe motive de nulitate absolută

(în speță chiar acesta fiind motivul), ceea ce face ca cercetarea judecătorească

anterioară să fie la rândul ei nulă, ceea ce echivalează cu inexistența ei. Prin

urmare, s-a apreciat că procesul se reia de la „punctul zero”, cu o nouă cercetare

judecătorească, înainte de care inculpații își pot preciza poziția.

Totodată, s-a susținut

că, admițând o astfel de cerere cu ocazia rejudecării după casare, nu se realizează

scopul în care a fost introdusă instituția recunoașterii vinovăției - acela de scurtare

a procesului penal.

O atare susținere nu este

reală, în opinia primei instanțe, întrucât, având în vedere că cel puțin în speță

primul ciclu procesual a durat aproximativ un an, efectuarea unei noi cercetări

judecătorești, cu administrarea tuturor probelor, ar dura cel puțin tot atât.

De aceea, s-a apreciat

că admiterea cererii de recunoaștere a vinovăției și de aplicare a procedurii prescurtate

este de natura să scurteze procesul penal cu cel puțin un an, astfel că este evident

că scopul instituției se realizează și în acest caz.

Prin urmare, Tribunalul

a considerat că se află înaintea începerii cercetării judecătorești, chiar dacă

după casare, iar cererea inculpaților de aplicare a dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen. este admisibilă.

Față de această împrejurare,

având în vedere probatoriul administrat în faza de urmărire penală, Tribunalul a

reținut, în fapt, următoarele:

La data de 21

ianuarie 2011, D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Pitești a fost sesizat în legătură

cu activități infracționale desfășurate de către V.I.D., T.I.A. și O.C.A., care

în cursul anului 2010 ar fi exploatat sexual pe minorele D.A.R. și D.G.M.

Partea vătămată D.G.M.,

are o situație familială deosebită, după moartea mamei și recăsătorirea tatălui

fiind crescută de bunicii paterni în comuna M., județul Argeș.

Partea vătămată D.A.R.,

după recăsătorirea mamei, a fost crescută de bunicii materni în comuna M., județul

Argeș.

Cele două părți vătămate

au fost colege de școală în anul 2010-2011 urmând cursurile clasei a X-a în cadrul

liceului din Pitești.

Inculpatul V.I.D. frecventa

acest liceu, vizitând mai mulți prieteni, împrejurare în care le-a cunoscut pe cele

două părți vătămate, acesta întreținând relații sexuale benevole cu partea vătămată

D.A.R.

După un timp, inculpatul

V.I.D. le-a propus acestora să întrețină relații sexuale contra cost, ele refuzând

inițial propunerea. Inculpatul a continuat apoi să le adreseze injurii și să le

amenințe cu moartea, fapt ce a determinat deplasarea celor două părți vătămate împreună

cu inculpatul la Pensiunea „M.C.” din Pitești au rămas timp de o săptămână, neavând

asupra lor acte de identitate sau telefon mobil.

Inculpatul V.I.D. procura

clienți celor două părți vătămate, raporturile sexuale se consumau în locații închiriate

din pensiunile din Pitești, fie la domiciliul clienților, prețul pentru serviciile

prestate fiind de 40-50 RON/client, banii fiind încasați de către inculpatul V.I.D.

Partea vătămată D.A.R.

în această perioadă a avut circa 40 clienți, iar partea vătămată D.G.M. un singur

client.

Tot în perioada respectivă,

în compania inculpatului V.I.D. s-au aflat și inculpatul T.I.A. și martorul O.C.A.,

împreună cu care părțile vătămate s-au deplasat în comuna B., județul Argeș, unde,

partea vătămată D.G.M. a întreținut 2 raporturi sexuale contra cost, iar partea

vătămată D.A.R. a întreținut 10 astfel de raporturi sexuale. Dovadă în acest sens

sunt depozițiile martorilor N.G., Z.I., C.I., care au relatat că banii au fost încasați

de către inculpații V.I.D. și T.I.A.

Din banii astfel obținuți,

celor două părți vătămate li se asigura doar mâncarea, dar și băuturi alcoolice

fiind îndemnate să le consume spre „a le fi mai ușor” să presteze relațiile sexuale.

În cursul cercetărilor

a fost identificat și martorul B.A.F., vecin cu inculpatul T.I.A., care, contactat

telefonic de acesta, s-a deplasat în zona Spitalului din Pitești, unde i s-a propus

să pună la dispoziție autoturismul său „drept dormitor” pentru două tinere care

urmau să se prostitueze. Martorul a refuzat, dar cele două tinere - identificate

în persoana celor două părți vătămate D.A.R. și D.G.M., au întreținut raporturi

sexuale contra cost în alt autoturism, banii fiind încasați de inculpații V.I.D.

și T.I.A.

Martorul a precizat că

a observat când inculpatul T.I.A. a lovit-o pe partea vătămată D.A.R. pe motiv că

nu a dorit să întrețină relații sexuale cu o persoană, chiar partea vătămată confirmând

acest lucru.

În acea seară, inculpatul

T.I.A. a insistat și de teama acestuia, martorul a acceptat să le cazeze pentru

o noapte la domiciliul său pe cele două părți vătămate, timp în care a venit inculpatul

V.I.D. solicitându-i „să-i dea lui fetele” pentru suma de 40 RON, dorind să le vândă

unei persoane ce-l însoțea, rămasă neidentificată cu suma de 200 RON. Propunerea

nu a fost acceptată de către martor, astfel încât în dimineața următoare, părțile

vătămate au plecat singure cu un maxi-taxi spre Pitești. Întrucât nu respectase

înțelegerea anterioară cu inculpatul T.I.A. - de a le însoți pe părțile vătămate

în zona Spitalului din Pitești, martorul a fost agresat fizic de inculpatul T.I.A.,

susținând acesta că părțile vătămate au ajuns „în posesia” inculpatului V.I.D. și

nu a sa.

Susțin cele două părți

vătămate că în momentul când inculpatul V.I.D. a aflat că este căutat de poliție,

acesta le-a dat câte 10 RON bani de transport spre domiciliul lor, sugerându-le

ca în cazul în care sunt întrebate ce au făcut timp de o săptămână, să nu declare

realitatea celor întâmplate.

Tribunalul a constatat

că activitatea infracțională desfășurată de inculpații V.I.D. și T.I.A. se raportează

și la partea vătămată G.S., în următoarele împrejurări:

Această parte vătămată

a ajuns în domiciliul inculpatului C.I., însoțită fiind de numitul R.V., acesta

vânzând-o inculpatului cu suma de 2.000 RON.

Aflată sub efectul substanțelor

psihotrope, partea vătămată ajunsă în domiciliul inculpatului C.I., a dormit acolo

prima noapte, iar a doua zi a întreținut raporturi sexuale, fără acordul său, atât

cu inculpatul C.I., cât și cu inculpatul C.V.

Dorind să recupereze banii

dați pentru partea vătămată, inculpatul C.I. a încercat găsirea de clienți pentru

această parte vătămată, apelând astfel la inculpatul V.I.D. Acesta a făcut deplasarea

la domiciliul inculpatului C.I., însoțit fiind de martorii B.A. și alți doi tineri,

căruia i s-a propus să găsească clienți pentru partea vătămată.

Inculpatul V.I.D. a susținut

că nu a fost de acord cu propunerea formulată, dar, a comunicat persoanelor care

îl însoțeau despre scopul deplasării, iar martorii B.A., S.N., Ș.C., au susținut

că au acceptat să aibă relații sexuale cu partea vătămată G.S. la insistențele inculpatului

V.I.D.

Martorii B.A., S.N., Ș.C.

și inculpatul T.I.A. (ca și client) au făcut, ulterior, deplasarea la domiciliul

inculpatului C.I., unde au negociat suma de 150 RON în schimbul „plasării” părții

vătămate G.S., despre care a spus că este majoră.

Partea vătămată a plecat

împreună cu cei patru bărbați spre Pensiunea „M.C.” din municipiul Pitești și, ajunși

în această locație, partea vătămată a început să plângă, le-a spus că este minoră

și că a fost răpită și dorește să ajungă la familia sa din Bistrița, context în

care, cei prezenți, inclusiv inculpatul T.I.A., au anunțat organele de poliție.

În raport cu părțile vătămate

D.A.R., D.G. și G.S., instanța de fond a reținut activitatea infracțională în sarcina

inculpatului V.I.D., iar în raport doar cu primele două părți vătămate, activitatea

infracțională desfășurată de inculpatul T.I.A.

Plecând de la traficul

părții vătămate G.S., cercetările întreprinse în cauză au demonstrat implicarea

în activitatea infracțională a inculpatului C.I. și a inculpaților C.V. și I.D.

Astfel, inculpații C.I.

și C.V. au recrutat-o pe partea vătămată I.N.C., care sub pretextul „salvării” din

locuința cunoștinței tatălui său - U.G., care o obliga să se prostitueze, au adus-o

din comuna B., județul Teleorman, în municipiul Pitești, în două locații închiriate

succesiv de către martora N.E. Transportul a fost efectuat cu autoturismul condus

de către inculpatul I.D.

Timp de circa două luni

partea vătămată a fost constrânsă să întrețină raporturi sexuale contra cost de

către inculpații C.V. și C.I., fiind amenințată sau chiar lovită de către aceștia

dacă refuza să aibă astfel de relații cu anumiți clienți sau nu câștiga suficienți

bani.

În aceeași manieră s-a

procedat și cu partea vătămată E.C.E., care a locuit în apartamentul închiriat de

N.E., la invitația inițială a părții vătămate F.O., timp de o săptămână. În acest

timp, a susținut partea vătămată, a avut 6-7 clienți pe zi, costul prestației sexuale

fiind negociat de inculpatul C.I. sau C.V., care încasa și banii, iar refuzul de

a avea relații sexuale cu vreun client sau restituirea întregii sume era „taxat”

cu injurii sau agresiuni fizice din partea celor doi inculpați.

Partea vătămată E.C.E.

a precizat faptul că inculpatul I.D. doar o transporta la diferite locații unde

se consumau relații sexuale, cunoscând scopul deplasării.

În aceeași perioadă, în

apartamentul din Pitești a locuit și partea vătămată C.G.E., la inițiativa părții

vătămate majore F.O., aici cunoscându-l pe inculpatul C.V., care i-a propus să locuiască

aici, întrucât va suporta el cheltuielile de cazare și masă „fără a cunoaște ce

i se va întâmpla”.

În perioada imediat următoare,

inculpații C.V. și C.I., creându-i temere prin statură și supravegherea directă,

au plasat-o către diverși clienți, dovadă fiind depozițiile martorilor M.T., R.P.,

O.I.G., B.C.C.

Partea vătămată a precizat

că inculpatul I.D. a transportat-o o singură dată la Găești, la solicitarea inculpaților

C.I. și C.V., care aflaseră că sunt căutați de poliție.

S-a reținut de către prima

instanță, că activitatea infracțională desfășurată de inculpații C.V. și C.I. a

fost derulată și față de partea vătămată majoră F.O.

În primăvara anului 2011,

urmare a unor discuții telefonice și întâlniri cu inculpatul V.I.D., partea vătămată

a intrat în anturajul inculpaților C.I. și C.V., care i-au propus să se cazeze în

apartamentul deținut cu chirie de martora N.E. și să întrețină raporturi sexuale

contra cost.

Partea vătămată a fost

de acord, astfel că s-a prostituat pentru inculpații C.I. și C.V., banii fiind încasați

de către aceștia. Relațiile sexuale aveau loc fie în acel apartament, fie în diverse

locații, transportul fiind asigurat de inculpatul I.D. care i-a adus și unu-doi

clienți.

Partea vătămată a susținut

că a fost agresată fizic atât de inculpatul C.I., cât și de inculpatul C.V. atunci

când nu dorea să întrețină raporturi sexuale cu diferiți clienți sau nu înapoia

toți banii încasați de la aceștia.

Partea vătămată a precizat

că, la un moment dat, a dorit să plece din acel apartament, dar nu a făcut-o de

teama inculpaților C.V. și C.I., care au afirmat că „o vor găsi și în gaură de șarpe”.

În baza autorizațiilor

procurorului, s-au desfășurat activități de filaj, rezultând că părțile vătămate

erau transportate cu cele două autoturisme marca B. și S., conduse de inculpatul

C.V. și inculpatul I.D.

Instanța de fond a constatat

că situația de fapt este confirmată și de interceptările telefonice din care rezultă

legătura dintre inculpații C.I., V.I.D. și T.I.A. și dintre C.I., C.V. și I.D.

Inculpații au recunoscut

faptele comise, însă au susținut că încadrarea juridică dată prin rechizitoriu este

greșită, infracțiunile comise fiind acelea de proxenetism, prevăzute de art. 329

C. pen., iar nu acelea de trafic de persoane minore și majore.

În legătură cu acest aspect,

Tribunalul a reținut următoarele:

Traficul de minori este

încriminat în art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, ca infracțiune, chiar dacă

acțiunile de recrutare, transportare, transferare, găzduire sau primirea unui minor,

în scopul exploatării acestuia, nu se realizează prin mijloace de constrângere,

prezumându-se astfel de către legiuitor, că în aceste situații, victima traficului,

respectiv o persoană cu vârsta de până la 18 ani, nu are capacitatea de a exprima

un consimțământ valabil.

Prima instanță a considerat

că aprecierea ca inexistentă a unui consimțământ valabil trebuie privită într-o

strânsă corelație cu situația specială în care se află o astfel de victimă: izolarea

sa culturală, situația economică precară, poziția dominantă a celor care o exploatează.

În toate cazurile de trafic

de persoane, a apreciat instanța de fond, vulnerabilitatea victimei se datorează

în primul rând vârstei, lipsei experienței de viață, gradului ridicat de sugestibilitate

și posibilitățile reduse de a se apăra, situație familială, lipsa educației sau

un grad redus al acesteia, fapt ce determină o situație de inferioritate a victimei,

context în care a fost posibilă excluderea exprimării unui consimțământ liber și

în cunoștință de cauză de către victime.

S-a constatat că elementul

material al infracțiunii de trafic de persoane minore s-a realizat prin mai multe

acțiuni din cele prevăzute ca modalități alternative în normele încriminatoare,

respectiv recrutarea, transportarea, cazarea, iar mijlocul specific principal de

realizare a acestuia îl reprezintă constrângerea.

De asemenea, s-a mai constatat

și că activitatea de prostituție desfășurată de părțile vătămate a implicat vicierea

poziției subiective a subiectului pasiv, fapt ce exclude aplicarea dispozițiilor

art. 329 C. pen., în oricare din variantele sale.

Constrângerea exercitată

asupra părților vătămate a fost atât fizică, cât și morală, iar mijloacele prin

care aceasta s-a obținut au fost amenințarea și violența.

Pe lângă violența fizică

a existat și cea psihologică, care s-a manifestat în principal, prin izolare, umilire,

dar și economică, prin controlul asupra bunurilor și banilor victimelor.

Cât privește pe partea

vătămată majoră F.O., inculpații C.V. și C.I. au îndemnat-o să practice prostituția,

propunere acceptată inițial de către aceasta și i-au înlesnit să facă acest lucru

prin obținerea cazării în apartamentul închiriat de martora N.E.

Totodată, inculpații îi

procurau clienți acesteia și trăgeau foloasele materiale de pe urma practicării

prostituției.

Chiar dacă inițial, intenția

declarată de partea vătămată a fost aceea că va face de bună voie prostituție, acest

lucru nu s-a întâmplat, întrucât inculpații C.V. și C.I. au agresat-o fizic când

nu dorea să presteze relații cu anumiți clienți, iar când a dorit să părăsească

apartamentul a fost împiedicată să facă acest lucru.

Prima instanță a apreciat

că aceste elemente de constrângere au avut rolul de a încălca dreptul la libertatea

de voință și acțiune proprii fiecărei persoane și conduce spre existența infracțiunii

de trafic de persoane.

Prin urmare, Tribunalul

a respins cererile de schimbare a încadrării juridice, considerând că încadrarea

juridică dată faptelor prin actul de sesizare este corectă.

În raport cu situația

de fapt reținută, instanța de fond a apreciat că fapta inculpaților V.I.D. și T.I.A.

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane minore,

în formele agravante, prevăzută de art. 13 alin. (2) și (3) teza a II-a, respectiv

în condițiile prevăzute de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, texte

în baza cărora s-au pronunțat condamnările.

Întrucât acești inculpați

au comis, la diferite intervale de timp, însă în realizarea aceleiași rezoluții

infracționale, mai multe acțiuni care, fiecare în parte realizează conținutul constitutiv

al infracțiunii de trafic de persoane minore, s-au reținut și dispozițiile art.

41 alin. (2) C. pen., privind infracțiunea continuată.

S-a constatat de către

instanța de fond, că faptele celorlalți trei inculpați întrunesc elementele constitutive

ale infracțiunilor de trafic de persoane minore prevăzute de art. 13 alin. (2)

și (3) teza a II-a, respectiv în condițiile prevăzute de art. 12 alin. (2) lit.

a) din Legea nr. 678/2001 și trafic de persoane majore prevăzute de art. 12

alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, texte în baza cărora s-au pronunțat condamnările.

Dat fiind că acești inculpați

au comis câte două infracțiuni mai înainte de condamnarea definitivă pentru vreuna

dintre ele, s-au reținut dispozițiile art. 33 lit. a) C. pen., privind concursul

real de infracțiuni.

De asemenea, întrucât

și acești inculpați au comis, la diferite intervale de timp, însă în realizarea

aceleiași rezoluții infracționale, mai multe acțiuni care, fiecare în parte, realizează

conținutul constitutiv al infracțiunii de trafic de persoane minore, prima instanță

a reținut pentru infracțiunea respectivă și dispozițiile art. 41 alin. (2) C.

pen. privind infracțiunea continuată.

La stabilirea pedepselor

s-au avut în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen.,

reținându-se, pe de o parte, gradul sporit de pericol social al faptelor comise,

iar pe de altă parte împrejurarea că inculpații sunt infractori primari.

Totodată, având în vedere

că inculpații au recunoscut faptele comise, instanța de fond a reținut și dispozițiile

art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen.

Față de aceste circumstanțe,

Tribunalul a apreciat că scopul preventiv și educativ prevăzut de art. 52 C.

pen. va fi realizat numai prin condamnarea inculpaților la pedepse cu închisoarea,

situate sub minimul special prevăzut de lege, cu executare în condiții privative

de libertate, potrivit art. 57 C. pen.

Potrivit art. 65 C.

pen., pentru infracțiunile de trafic de persoane minore li se va aplica inculpaților

și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit.

a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

Întrucât inculpații C.I.,

C.V.G. și I.D. au comis câte două fapte concurente, în baza art. 34 C. pen. s-au

contopit pedepsele aplicate, urmând ca inculpații să le execute pe cele mai grele.

Pe durata executării pedepselor

s-a interzis inculpaților exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza

a II-a, lit. b) C. pen.

S-a constatat de către

prima instanță că inculpații au fost arestați în prezenta cauză, motiv pentru care,

în baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedepse perioadele executate.

Pentru inculpații arestați

s-a menținut starea de arest preventiv în raport cu dispozițiile art. 350 și

art. 160

b

C. proc. pen., Tribunalul considerând că nu s-au schimbat temeiurile

care au stat la baza luării măsurii.

A rezultat și faptul că

lăsarea în libertate a inculpaților perturbă în mod grav relațiile sociale și valorile

ocrotite de legea penală, menținerea acestei măsuri fiind în acord cu dispozițiile

art. 5 din Convenție și art. 23 din Constituție, câtă vreme ordinea de drept este

realmente amenințată de o eventuală punere în libertate.

Menținerea arestării preventive

s-a impus din necesitatea bunei desfășurări a procesului penal, având în vedere,

pe de o parte, și poziția procesuală adoptată de fiecare inculpat în parte, iar

pe de altă parte, prin crearea, menținerea sau amplificarea unei stări de tensiune

în rândul colectivității. Instanța de fond a considerat că gravitatea faptelor ce

constituie obiectul cauzei, impactul social al acestora și durata rezonabilă a măsurii

arestării preventive, impun în continuare judecarea inculpaților în stare de arest

preventiv fiind inoportună luarea oricărei alte măsuri preventive din rațiuni ce

țin de buna desfășurare a procesului penal.

Din probatoriul administrat

în cauză s-a constatat că inculpații au obținut din săvârșirea infracțiunilor următoarele

sume de bani: 110 RON - inculpatul T.I.A., 110 RON - inculpatul V.I.D. și 520

RON - inculpatul C.I.

În baza art. 118 lit.

e) C. pen. și art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 s-a dispus confiscarea acestora

prin obligarea inculpaților la plata sumelor de bani menționate anterior.

Cât privește latura civilă

a cauzei s-a constatat că părțile vătămate F.O.N. și C.G.E. nu s-au constituit părți

civile.

Partea vătămată D.A.R.

s-a constituit parte civilă cu suma de 5.000 RON daune materiale și 100.000 euro

daune morale, partea vătămată D.G.M. cu aceleași sume, partea vătămată G.S. cu aceleași

sume, I.N.C. cu suma de 10.000 RON daune morale doar față de inculpatul C.I. și

partea vătămată E.C.E. cu suma de 5.000 RON daune materiale și 100.000 euro daune

morale față de inculpații C.I. și C.V.

Părțile civile nu au precizat

în ce constau daunele materiale solicitate, dar acestea au fost respinse ca nedovedite

și, în plus, conform art. 19 din Legea nr. 678/2001, banii obținuți în urma săvârșirii

infracțiunii sunt supuși confiscării și nu servesc la despăgubirea părții civile.

Cât privește daunelor

morale, Tribunalul a apreciat că prin faptele lor inculpații le-au cauzat părților

civile prejudicii morale, obligarea la practicarea prostituției a unei persoane

minore fiind de natură să compromită educația și să dăuneze sănătății și dezvoltării

fizice, mentale, spirituale, morale, sociale a părților civile.

Prin urmare, cererile

de acordare a daunelor morale au fost admise în baza art. 14, art. 346 C. proc.

pen. și art. 1381, art. 1391 C. civ., însă nu în cuantumul solicitat.

Împotriva acestei sentințe

penale, au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

- D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Pitești, partea civilă D.A.R. și inculpații

V.I.D., T.I.A., C.I., C.V.G. și I.D.

În dezvoltarea criticilor,

Parchetul susține că în mod greșit instanța de fond a reținut aplicarea dispozițiilor

art. 320

1

C. proc. pen., sens în care s-au aplicat în cauză pedepse nelegale.

Se precizează că și în

condițiile în care ar fi fost reținute corect dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen., în ceea ce-i privește pe inculpații C.I., C.V.G. și I.D. s-au aplicat

pedepse nelegale.

La rândul său, partea

civilă D.A.R. critică sentința penală atât sub aspectul soluționării laturii civile,

cât și sub aspectul soluționării laturii penale.

Consideră că instanța

de fond, în mod greșit, a individualizat pedepsele ce au fost aplicate inculpaților.

Pe de altă parte, consideră

prea mică evaluarea daunelor morale și materiale ce i-au fost acordate în raport

de prejudiciul creat.

Inculpații I.D. și C.V.

susțin că, în mod greșit, au fost individualizate pedepsele ce le-au fost aplicate.

Consideră inculpatul I.D. că se impunea ca pedeapsa ce i-a fost aplicată să fie

suspendată sub supraveghere.

Pe de altă parte, se arată

că instanța de fond a făcut o analiză greșită a cererii de schimbare a încadrării

juridice din infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 13 alin. (2) și (3) teza

a II-a cu art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 41

alin. (2) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 329 alin. (1) și (3) C.

pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) și (3) C. pen., privind părțile vătămate minore.

În ceea ce privește partea

vătămată majoră F.O.N., se arată că, în mod greșit, nu s-a schimbat încadrarea juridică

din infracțiunea prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 678/2001 în art. 329

alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) și (3), cu aplic. art. 33 lit.

a) C. pen.

La rândul său, inculpatul

C.I. arată că organul de urmărire penală a greșit atunci când a reținut în sarcina

inculpatului constrângerea părților vătămate, în prezent unele dintre acestea sunt

angajate în continuare. În opinia sa, este vorba de o înlesnire la aplicarea prostituției,

fiind îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 329

alin. (2) și (3) C. pen. Nu există nicio probă din care să rezulte că părțile vătămate

ar fi fost luată, sechestrată și obligată să se prostitueze.

De altfel, din ansamblul

probator rezultă numeroase acte sexuale practicate de părțile vătămate cu înlesnirea

inculpaților, în diferite locații. Trebuie, de asemenea, avută în vedere perioada

în care au avut loc actele sexuale, locurile în care au avut loc, deplasările cu

mașina.

Solicită, de asemenea,

în raport de noua încadrare juridică, reevaluarea pedepsei aplicate inculpatului

C. în așa fel încât ca modalitate de executare a acesteia să se aplice dispozițiile

art. 86

1

C. pen., cu deducerea perioadei de doi ani executată în regim

de detenție.

Și inculpații V.I.D. și

T.I.A. precizează că instanța de fond a făcut o greșită individualizare a pedepselor

solicitând reducerea acestora, cu reținerea prevederilor art. 320

1

C.

proc. pen.

Prin decizia penală

nr. 84/A/MF din 04 iulie 2013, Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru

cauze cu minori și de familie, a admis apelurile formulate de D.I.I.C.O.T. - Serviciul

Teritorial Pitești, de partea civilă D.A.R. și de inculpatul C.V.G. împotriva

sentinței penale nr. 6/MF din 25 februarie 2013, pronunțată de Tribunalul Argeș,

în Dosarul nr. 2776/109/2011*.

A desființat în parte

sentința și, rejudecând:

A descontopit pedepsele

rezultante aplicate inculpaților C.I., C.V. și I.D. în pedepsele componente pe care

le-a repus în individualitatea lor.

În ceea ce-l privește

pe inculpatul C.I.:

A majorat pedeapsa principală

aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 12 alin.

(2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 320

1

alin. (7) C.

proc. pen. de la 2 ani închisoare la 3 ani și 4 luni închisoare.

În baza art. 33 lit.

a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. și art. 35 C. pen., a contopit pedepsele, stabilind

ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani și 6 luni închisoare și

3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit.

b) C. pen., în condițiile art. 57 C. pen.

În ceea ce-l privește

pe inculpatul C.V.G., a reținut aplicarea art. 20 alin. (2) din Legea nr. 678/2001,

în raport cu ambele infracțiuni comise de inculpat.

A redus pedeapsa principală

aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 13 alin.

(2) și (3) teza a II-a raportat la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001

cu aplic. art. 41 alin. (2) și art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., de

la 7 ani și 6 luni închisoare la 4 ani închisoare.

A redus pedeapsa principală

aplicată aceluiași inculpat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 12

alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 320

1

alin.

(7) C. proc. pen. de la 2 ani închisoare la 1 an și 8 luni închisoare, înlăturând

pedeapsa complementară.

În baza art. 33 lit.

a) C. pen., art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen., a contopit pedepsele urmând ca inculpatul

să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. în condițiile art. 57

C. pen.

În ceea ce-l privește

pe inculpatul I.D.:

A majorat pedeapsa principală

aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 12 alin.

(2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 320

1

alin. (7) C.

proc. pen. de la 1 an și 6 luni închisoare la 3 ani și 4 luni închisoare.

În baza art. 33 lit.

a), art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen. a contopit pedepsele, stabilind ca inculpatul

să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani și 8 luni închisoare și 3 ani interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., în condițiile

art. 57 C. pen.

A menținut celelalte dispoziții

ale sentinței.

A menținut starea de arest

a inculpaților și a dedus la zi arestarea preventivă.

A respins, ca nefondate,

apelurile formulate de inculpații V.I.D., T.I.A., C.I. și I.D. împotriva aceleiași

sentințe.

A obligat pe inculpați

la cheltuieli judiciare, după cum urmează:

- pe inculpații T.I.A.

și V.I.D. la câte 1.210 RON cheltuieli judiciare către stat, din care câte 210

RON onorariu avocat pentru părțile vătămate și la câte 400 RON onorariu avocat pentru

acești inculpați se avansează din fondurile Ministerului Justiției, precum și la

câte 80 RON cheltuieli judiciare către partea civilă D.A.R.;

- pe inculpații C.I.,

C.V.G. și I.D. la câte 910 RON cheltuieli judiciare către stat, din care câte 210

RON onorariu avocat pentru părțile vătămate și câte 100 RON onorariu parțial avocat

oficiu pentru acești inculpați, se avansează din fondurile Ministerului Justiției,

precum și la câte 80 RON cheltuieli judiciare către partea civilă D.A.R.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de prim control judiciar a reținut că apelul declarat de Parchet

este întemeiat numai sub aspectul criticilor referitoare la nelegalitatea pedepselor

aplicate inculpaților C.I., C.V.G. și I.D. pentru săvârșirea infracțiunii prev.

de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001.

În acest sens, instanța

de prim control judiciar a admis apelul Parchetului și a aplicat inculpaților C.I.

și I.D. pedeapsa în limitele prevăzute de textul de lege sus-menționat dând eficiență

și dispozițiilor art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen.

În cazul inculpatului

C.V.G., instanța de prim control judiciar a constatat că este întemeiat și apelul

acestuia pe care l-a admis ca atare și a stabilit pedepsele aplicate inculpatului

pentru infracțiunile prev. de art. 13 alin. (2) și (3) teza a II-a raportat la

art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) C.

pen., respectiv cea prev. de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, în

limitele legale, dând eficiență cazurilor de reducere a pedepselor prev. de

art. 20 din Legea nr. 678/2001, cât și cea prev. de art. 320

1

alin.

(7) C. proc. pen.

În ceea ce privește apelul

formulat de partea civilă D.A.R., instanța de apel a considerat că este întemeiat

numai sub aspectul criticilor referitoare la netemeinicia pedepselor aplicate inculpaților

I.D. și C.I., sens în care l-a admis și a majorat cuantumul pedepselor.

Împotriva acestei decizii

au declarat recurs în termenul legal de 10 zile prevăzut de art. 385

13

C. proc. pen., Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T.

- Serviciul Teritorial Pitești, partea civilă D.A.R. și inculpații V.I.D., T.I.A.,

C.I. și I.D.

Criticile formulate de

Parchet vizează nelegalitatea hotărârilor recurate și se referă la greșita reținere

a dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen. față de momentul procesual când

s-a considerat că ar fi aplicabile în cauză.

Se apreciază de către

Parchet că dispozițiile legale privind aplicarea acestei instituții prevăd că inculpatul

se poate prevala de aceste dispoziții până la începerea cercetării judecătorești

ori, în cazul desființării sentinței penale și trimiterea cauzei spre rejudecare

nu mai există acest moment care să permită inculpaților să se prevaleze de procedura

simplificată.

O altă critică formulată

de Parchet se referă la greșita reținere a dispozițiilor art. 20 alin. (2) din Legea

nr. 678/2001 în privința inculpatului C.V.G., întrucât denunțul nu a fost formulat

în cursul urmăririi penale așa cum prevăd aceste dispoziții legale.

Recurenta parte civilă

D.A.R., prin prisma cazurilor de casare prev. de art. 385

9

pct. 14 și

17

2

C. proc. pen., solicită, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare

la instanța de apel în vederea administrării probei testimoniale pe latură civilă

și, în subsidiar, majorarea pedepselor aplicate inculpaților T.I.A. și V.I.D., precum

și majorarea cuantumului daunelor morale.

Recurentul inculpat I.D.

invocă în susținerea recursului cazul de casare prev. de art. 385

9

pct. 4 C. proc. pen., arătând că instanța de apel a administrat probe după rămânerea

în pronunțare, încălcând principiile publicității, oralității, nemijlocirii și contradictorialității,

astfel că solicită trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel.

Prin prisma cazului de

casare prev. de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., recurentul

inculpat I.D. critică greșita încadrare juridică a faptelor reținute în sarcina

apreciind că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor

de proxenetism prev. de art. 329 alin. (1) și (3) C. pen. și respectiv art. 329

alin. (1) C. pen. și solicită reținerea acestor infracțiuni prin schimbarea încadrării

juridice și aplicarea unei pedepse rezultante de 3 ani cu aplicarea dispozițiilor

art. 86

1

C. pen.

În baza cazului de casare

prev. de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., inculpatul I.D. solicită a

se fa o mai largă eficiență dispozițiilor art. 72 C. pen. și art. 320

1

C. proc. pen. cu consecința stabilirii unei pedepse care să permită aplicarea unei

modalități de executare neprivative de libertate.

Recurenții inculpați V.I.D.,

T.I.A. și C.I. au solicitat să se dea eficiență dispozițiilor art. 5 C. pen. în

sensul de a se aplica legea penală mai favorabilă.

Cu ocazia susținerii recursului

reprezentantul Parchetului a menționat că nu mai susține pct. 2 din motivele scrise

de recurs referitor la greșita reținere a dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 678/2001

solicitând însă a se face aplicarea dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002.

La fel și apărătorul inculpatului

I.D. a arătat că înțelege să nu mai susțină criticile formulate prin prisma cazului

de casare prev. de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen.

Analizând legalitatea

și temeinicia deciziei penale atacate, reține că sunt întemeiate doar recursurile

declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și inculpații

V.I.D., T.I.A., C.I. și I.D., însă numai sub aspectul incidenței dispozițiilor

art. 5 C. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile, pentru considerentele

ce urmează a fi expuse în continuare.

Întrucât Parchetul și

inculpații au declarat recurs înainte de intrarea în vigoare a noului C. proc.

pen., iar sesizarea instanței de recurs a avut loc înainte de momentul intrării

în vigoare, Înalta Curte reține în cauză incidența normelor tranzitorii prev.

de art. 12 din Legea nr. 255/2013 potrivit cărora recursurile în curs de judecată

la data intrării în vigoare a legii noi, declarate potrivit legii vechi, rămân în

competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare

la recurs.

Ca atare, Înalta Curte

va analiza motivele de recurs invocate de inculpați în baza cazurilor de casare

reglementate de C. proc. pen. anterior.

Înalta Curte apreciază

că situația de fapt a fost temeinic stabilită de instanța de fond în baza unei analize

judicioase a materialului probator administrat în cele două faze ale procesului

penal, faptele au fost just încadrate juridic, în mod corect apreciind instanța

de fond că sunt îndeplinite în cauză condițiile tragerii la răspundere penală a

inculpaților pentru infracțiunile pentru care s-a dispus trimiterea în judecată.

Ambele instanțe au realizat

o motivare amplă a hotărârilor, rezultând descrierea faptelor, modalitatea și împrejurările

comiterii acestora, au răspuns tuturor cererilor și apărărilor inculpaților, dând

în acest mod eficiență cerințelor unui proces echitabil în deplin acord cu jurisprudența

Curții Europene a Drepturilor Omului.

Întrucât inculpații nu

au criticat situația de fapt, Înalta Curte nu va mai relua descrierea acesteia și

își însușește în totalitate situația de fapt reținută de instanța de fond.

Referitor la criticile

de nelegalitate formulate de Parchet cu privire la greșita reținere a dispozițiilor

art. 320

1

C. proc. pen. reține Înalta Curte că nu sunt întemeiate.

În primul ciclu procesual,

prin sentința penală nr. 13/MF din 26 iunie 2012 a Tribunalului Argeș s-a dispus

condamnarea inculpaților pentru comiterea faptelor reținute în sarcina fiecăruia.

Prin decizia penală

nr. 136 din 15 noiembrie 2012, Curtea de Apel Pitești s-a dispus desființarea sentinței

penale nr. 13/MF din 26 iunie 2012 a Tribunalului Argeș cu consecința trimiterii

cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

Din considerentele deciziei

de casare rezultă că soluția pronunțată de instanța de fond este lovită de nulitate

absolută întrucât procedura de judecată nu s-a desfășurat în condiții de publicitate.

Fiind învestită cu soluționarea

cauzei în fond după casare, față de poziția manifestată de inculpați care au declarat

că recunosc în totalitate faptele așa cum au fost reținute în rechizitoriu și solicită

ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală,

instanța de fond a purces la judecarea cauzei în procedură simplificată prev. de

art. 320

1

C. proc. pen.

Dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen. marchează momentul până la care inculpatul poate declara că este de

acord să se judece în procedura acordului de vinovăție, și anume până la începerea

cercetării judecătorești.

Legiuitorul nu face distincție

între cercetarea judecătorească din primul ciclu procesul sau după casare, împrejurare

în raport de care apreciem că dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen. sunt

incidente și în cazul trimiterii cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

Mai mult decât atât, prin

decizia de casare s-a constatat nulitatea absolută a sentinței primei instanțe,

inclusiv a cercetării judecătorești, fiind încălcate dispozițiile imperative referitoare

la publicitatea ședinței de judecată, fapt ce echivalează cu inexistența cercetării

judecătorești.

Prin decizia de casare

nu au fost menținute actele procedurale efectuate în primul ciclu procesual astfel

că, în fond după casare, instanța de fond a reluat cercetarea judecătorească din

faza primară astfel că în mod justificat și în deplin acord cu dispozițiile

art. 320

1

alin. (1) C. proc. pen. a luat act de acordul de voință al

inculpaților de soluționare a cauzei în procedura simplificată.

Pentru motivele expuse,

Înalta Curte nu împărtășește punctul de vedere al Parchetului de înlăturare a dispozițiilor

art. 320

1

C. proc. pen. și consideră că în mod corect și în deplin acord

cu dispozițiile legale instanța de fond a considerat că inculpații puteau uza de

procedura acordului de recunoaștere a vinovăției.

Criticile formulate de

inculpatul I.D. din perspectiva cazului de casare prev. de art. 385

9

pct. 4 C. proc. pen. invocând faptul că au fost administrate probele după închiderea

dezbaterilor, nu sunt întemeiate.

Din înscrisurile existente

în cauză rezultă că la termenul din 27 iunie 2013 Curtea de Apel Pitești a încuviințat

cererea formulată de apărătorul inculpatului I.D. în sensul efectuării unei adrese

către Tribunalul Teleorman, precum și către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Pitești pentru a verifica

dacă acesta a fost audiat în calitate de martor în Dosarul nr. 4236/87/2012 și dacă

a denunțat și facilitat tragerea la răspundere penală a inculpatului U.G. sau dacă

a formulat alte denunțuri.

Cererea de probatorii

a fost formulată în condiții de publicitate, oralitate și nemijlocire nefiind afectate

drepturile procedurale ale inculpatului.

Chiar dacă aceste relații

au fost înaintate Curții de Apel Pitești după închiderea dezbaterilor, această împrejurare

nu afectează în nici un mod legalitatea probei care a fost admisă în condiții de

oralitate și contradictorialitate.

Nici criticile referitoare

la încălcarea principiului non reformatio in pejus formulate de inculpatul I.D.

nu sunt întemeiate.

Astfel, apărarea inculpatului

I.D. a susținut că i s-a agravat situația în propria cale de atac, situație însă

ce nu corespunde adevărului cât timp inculpatului i s-a aplicat o pedeapsă mai mare

ca urmare a admiterii apelului parchetului.

Reține însă instanța de

control judiciar că recursurile declarate de Parchet și inculpați sunt întemeiate

sun aspectul incidenței dispozițiilor art. 5 C. pen.

Potrivit acestor dispoziții

legale, în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă

a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.

În cauza de față, de la

data pronunțării deciziei din apel, 04 iulie 2013 și până la soluționarea recursului

a intrat în vigoare Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009

privind C. pen., împrejurare în raport de care Înalta Curte urmează să analizeze

dispozițiile care reglementează aplicarea legii penale în timp cu referire strictă

la modificările aduse infracțiunilor de trafic de persoane, trafic de minori sub

aspectul elementelor constitutive, regimul sancționator la data comiterii faptei

și cel în vigoare la soluționarea recursului, precum și cu privire la instituțiile

autonome în raport cu încriminarea și sancțiunea, urmând ca în baza acestei analize

să determine legea penală mai favorabilă incidentă în cauză.

Infracțiunile de trafic

de persoane și trafic de minori erau reglementate în dispozițiile art. 12 și

art. 13 din Legea nr. 678/2001.

Conform art. 94 din Legea

nr. 187/2012, Legea nr. 678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de

persoane a fost modificată iar art. 12, 13, 14

1

și 15-19 au fost abrogate,

situație ce nu echivalează cu dezîncriminarea cât timp faptele de trafic de persoane

și trafic de minori au fost preluate în noul C. pen., fiind reglemen