ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1087/2013

Asupra recursului penal de față, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1/MF din 30 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul Argeș, a fost condamnat, printre alții, inculpatul R.I. la: - 4 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a și lit. b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicația art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. b) C. pen. și art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen.; - 6 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a și lit. b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplicația art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. b) și art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen.

S-a dispus, în temeiul art. 33, 34, 35 C. pen., ca inculpatul să execute pedeapsa principală cea mai grea de 6 ani închisoare, sporită cu un an, în total 7 ani închisoare, prin privare de libertate conform art. 57 C. pen. și pedeapsa complementară a interzicerii pe timp de 5 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a și lit. b) C. pen. S-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus perioada executată în arest preventiv, începând cu data de 21 iulie 2009. Spre a hotărî astfel, prima instanță, în esență, a reținut că inculpatul R.I., împreună cu coinculpații P.M., M.G., în perioada februarie 2008 - iulie 2009 a racolat tinere majore și minore din barurile aflate lângă unitățile de învățământ unde acestea frecventau cursurile, pe care le-au determinat să se prostitueze în folosul acestora, contra unor sume de bani încasate, apoi, de către inculpați.

Împotriva sentinței au formulat apel inculpații R.I., M.G. și P.M., cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești la data de 28 februarie 2013, fiind stabilit primul termen de judecată la data de 4 aprilie 2013. La termenul intermediar din 14 martie 2013, Curtea, verificând, în conformitate cu dispozițiile art. 300 1 combinat cu art. 160 b C. proc. pen., legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive, a constatat că se impune, în temeiul dispozițiilor art. 139 C. proc. pen. și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură preventivă alternativă, respectiv a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu. Prin încheierea de ședință nr. 24 din 14 martie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Pitești - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 139 C. proc.

pen. a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive, luată împotriva inculpatului R.I., cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu - comuna Valea Danului, județul Argeș. S-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului R.I., dacă nu este arestat în altă cauză. În baza art. 145 alin. (1 1 ) C. proc. pen., s-a instituit în sarcina inculpatului obligațiile prevăzute la lit. a)-d), respectiv: a) să se prezinte la organul judiciar ori de câte ori este chemat; b) să se prezinte la Inspectoratul de Poliție al județului Argeș, conform programului de supraveghere întocmit, sau ori de câte ori este chemat; c) să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței care a dispus măsura; d) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme.

Tot astfel și obligațiile prevăzute la art. 145 alin. (1 2 ) lit. c), d) și e) C. proc. pen., respectiv: a) să nu se apropie de persoana vătămată, membrii familiei acesteia, persoana împreună cu care a comis fapta, martori, experți ori alte persoane, stabilite de organul judiciar, și să nu comunice cu acestea direct sau indirect, b) să nu conducă nici un vehicul sau anumite vehicule stabilite; c) să nu se afle în locuința persoanei vătămate. Copia încheierii se comunică inculpatului și instituțiilor prevăzute de art. 145 alin. (2 1 ) C. proc. pen. S-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor prev. de art. 145 alin. (2 3 ) și alin. (3) C. proc. pen. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut următoarele: Așa cum s-a precizat, inculpatul R.I.

este arestat preventiv de aproximativ 4 ani, respectiv de la data de 21 iulie 2009, procedurile judiciare de tragerea sa la răspundere penală nefiind finalizate până în prezent printr-o hotărâre penală definitivă. Perioada îndelungată de când inculpatul este arestat preventiv este în distonantă cu art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, anterior citat, potrivit căruia „orice persoană are dreptul la judecarea cauzei în mod echitabil și în termen rezonabil". Revenind la speță, s-a arătat că nu se poate susține, cu temei, caracterul rezonabil al duratei detenției preventive a inculpatului, deși orice menținere în arest preventiv trebuie justificată în mod convingător și numai dacă răspunde dezideratelor menționate în art. 136 alin. (1) C. pen., și anume: buna desfășurare a procesului penal ori împiedicarea sustragerii inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată.

Pericolul de împiedicare a bunei desfășurări a procedurii penale nu poate fi invocat în mod abstract ci trebuie să se bazeze pe probe concludente, în cauză nedovedindu-se că inculpatul a împiedicat sau împiedică buna desfășurare a procesului penal. Tot astfel, nu există dovezi că printr-o eventuală revocare a măsurii arestării preventive ar exista riscuri pentru părțile vătămate și nici pentru procedura judiciară, din moment ce, așa cum s-a precizat, cauza se află în faza judecării apelului. Așa cum s-a precizat, cauza se află în faza apelului, astfel că toate probele au fost administrate de către prima instanță care a și pronunțat condamnarea inculpatului la o pedeapsă rezultantă de 7 ani, Curtea de apel fiind sesizată doar cu apelul inculpaților.

În ceea ce privește rezonabilitatea duratei măsurii preventive, luată cu aproximativ 4 ani în urmă, Curtea de apel a apreciat că menținerea în continuare în stare de arest preventiv a inculpatului i-ar încălca dreptul la un proces echitabil, astfel cum este definit în art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Aceasta, deoarece durata detenției preventive trebuie să fie în conexiune cu durata pedepsei prevăzută de legiuitor sau aplicată de către instanță, iar aprecierea caracterul excesiv al duratei detenției preventive se face doar în lumina circumstanțelor cauzei și nu pe baza unor criterii, elemente sau factori preconcepuți, în sensul că inculpatul prezintă pericol concret pentru ordinea publică, dacă ar fi pus în libertate, deși acest pericol nu a fost dovedit în speță.

S-a mai arătat că nu este lipsit de relevanță faptul că, deși inculpatul R.I. este condamnat în cauza prezentă, alături de coinculpații M.G. și P.M., având o situație juridică asemănătoare, numai acestuia i s-a menținut starea de arest preventiv; pentru ceilalți inculpați au fost luate măsuri de prevenție alternativă prevăzute de art. 136 C. pen. (obligarea de a nu părăsi localitatea). Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT - Serviciul Teritorial Pitești, criticând-o prin aceea că în mod greșit s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, întrucât temeiurile care au fost avute în vedere la luarea acestei măsuri nu s-au schimbat, iar fapta pentru care inculpatul a fost cercetat și condamnat prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Examinând hotărârea atacată în raport de criticile formulate, înalta Curte constată că recursul parchetului este fondant. Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului rezultă că inculpatul R.I. a fost trimis în judecată și condamnat prin sentința penală nr. 1/MF din 30 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul Argeș la pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Ii-a și lit. b) C. pen. , pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplicația art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. b) și art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., sporită cu un an, în total 7 ani închisoare, prin privare de libertate conform art. 57 C. pen.

și pedeapsa complementară a interzicerii pe timp de 5 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Ii-a și lit. b) C. pen. S-a reținut în sarcina inculpatului R.I. că împreună cu coinculpații P.M. , M.G., în perioada februarie 2008 - iulie 2009 a racolat tinere majore și minore din barurile aflate lângă unitățile de învățământ unde acestea frecventau cursurile, pe care le-au determinat să se prostitueze în folosul acestora, contra unor sume de bani încasate, apoi, de către inculpați. Inculpatul a fost arestat preventiv la data de 21 iulie 2009. Având în vedere materialul probator administrat, precum și faptul că în cauză s-a pronunțat o hotărâre de condamnare, chiar nedefinitivă, există presupunerea rezonabilă că inculpatul se face vinovați de săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată.

Ținând cont de gradul ridicat al pericolului social al faptelor presupus a fi comise de către acesta, concretizat prin limitele mari de pedeapsă prevăzute de normele de drept încălcate, înalta Curte constată că instanța de apel a apreciat în mod greșit că lăsarea în libertate a inculpatului nu mai reprezintă un pericol concret pentru ordinea publică. Pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social, dar acestea prezintă puncte de interferență, astfel că, în practica judiciară s-a conturat un punct de vedere majoritar, în sensul că pericolul concret pentru ordinea publică se apreciază atât în raport cu datele referitoare la fapte, adică natura și gravitatea infracțiunilor comise, cât și cu rezonanța socială negativă produsă în comunitate ca urmare a săvârșirii acestora, cum și cu datele referitoare la persoana inculpaților.

Deși numai criteriul referitor la pericolul social concret sau generic al infracțiunilor săvârșite de inculpat nu poate constitui temei pentru luarea sau menținerea măsurii arestării preventive, s-a susținut în doctrină că pentru infracțiuni deosebit de grave, cum este aceea de trafic de minori, probele referitoare la existența acestor infracțiuni și identificarea făptuitorilor constituie tot atâtea probe cu privire la pericolul concret pentru ordinea publică, întrucât prin natura lor au o rezonanță și implicații negative asupra siguranței colective. Prin urmare, există anumite tipuri de infracțiuni care, prin natura lor, conduc la ideea unui pericol concret pentru ordinea publică, fie prin amploarea socială a fenomenului infracțional pe care îl presupun și îl dezvoltă, fie prin impactul asupra întregii colectivități, și care justifică luarea măsurii arestării preventive.

Din probele dosarului rezultă fără putință de tăgadă că luarea și apoi menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului R.I., s-a făcut nu numai cu respectarea procedurii prevăzute de legea procesual penală, ci și prin raportare și la dispozițiile constituționale și la cele din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În acest context, înalta Curte apreciază că înlocuirea măsurii arestării preventive și lăsarea în libertate a inculpatului R.I. prezintă nu numai un real pericol pentru ordinea publică, dar și pentru buna desfășurare a procesului penal. La menținerea stării de arest a inculpatului, trebuie avut în vedere și împrejurarea că acesta nu se află la primul contract cu legea penală, fiind recidivist în condițiile prev. de art. 37 lit. b) C. pen., precum și necesitatea de a-l împiedica să tergiverseze judecarea cauzei ori să se sustragă de la judecată.

Față de cele menționate, înalta Curte constată că recursul declarat de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație si Justiție - DIICOT- Serviciul Teritorial Pitești este fondat, urmând ca în baza art. 385 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. să fie admis. Se va casa încheierea nr. 24 din 14 martie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Pitești - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie și se va respinge cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive a inculpatului, cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT- Serviciul Teritorial Pitești împotriva încheierii nr. 24 din data de 14 martie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Pitești - Secția penală și pentru cauze cu minori în dosarul 2732/109/2009**, privind pe inculpatul R.I. Casează încheierea atacată și rejudecând: În baza art. 300 rap. la art. 160 alin. (1) și (3) C. proc. pen., menține ca legală și temeinică măsura arestării preventive a inculpatului R.I. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 28 martie 2013.