ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1087/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1087/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului penal de față,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1/MF din 30

ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul Argeș, a fost condamnat, printre alții,

inculpatul R.I. la:

- 4 ani închisoare și 3 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a și lit. b) C.

pen., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 12

alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicația art. 41 alin. (2)

C. pen., art. 37 lit. b) C. pen. și art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen.;

- 6 ani închisoare și 5 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a și lit.

b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori prevăzută de art.

13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplicația art. 41 alin. (2) C.

pen., art. 37 lit. b) și art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen.

S-a dispus, în temeiul art. 33, 34, 35

C. pen., ca inculpatul să execute pedeapsa principală cea mai grea de 6 ani

închisoare, sporită cu un an, în total 7 ani închisoare, prin privare de

libertate conform art. 57 C. pen. și pedeapsa complementară a interzicerii pe

timp de 5 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a

și lit. b) C. pen.

S-a menținut starea de arest a

inculpatului și s-a dedus perioada executată în arest preventiv, începând cu

data de 21 iulie 2009.

Spre a hotărî astfel, prima instanță,

în esență, a reținut că inculpatul R.I., împreună cu coinculpații P.M., M.G.,

în perioada februarie 2008 - iulie 2009 a racolat tinere majore și minore din

barurile aflate lângă unitățile de învățământ unde acestea frecventau

cursurile, pe care le-au determinat să se prostitueze în folosul acestora,

contra unor sume de bani încasate, apoi, de către inculpați.

Împotriva sentinței au formulat apel

inculpații R.I., M.G. și P.M., cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel

Pitești la data de 28 februarie 2013, fiind stabilit primul termen de judecată

la data de 4 aprilie 2013.

La termenul intermediar din 14 martie

2013, Curtea, verificând, în conformitate cu dispozițiile art. 300

1

combinat cu art. 160

b

C. proc. pen., legalitatea și temeinicia măsurii

arestării preventive, a constatat că se impune, în temeiul dispozițiilor art. 139

C. proc. pen. și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, înlocuirea

măsurii arestării preventive cu o altă măsură preventivă alternativă, respectiv

a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu.

Prin încheierea de ședință nr. 24 din

14 martie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Pitești - Secția penală și pentru

cauze cu minori și de familie, în baza art. 139 C. proc. pen. a dispus

înlocuirea măsurii arestării preventive, luată împotriva inculpatului R.I., cu

măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu - comuna Valea

Danului, județul Argeș.

S-a dispus punerea de îndată în

libertate a inculpatului R.I., dacă nu este arestat în altă cauză.

În baza art. 145 alin. (1

1

)

C. proc. pen., s-a instituit în sarcina inculpatului obligațiile prevăzute la lit.

a)-d), respectiv:

a) să se prezinte la organul judiciar

ori de câte ori este chemat;

b) să se prezinte la Inspectoratul de

Poliție al județului Argeș, conform programului de supraveghere întocmit, sau

ori de câte ori este chemat;

c) să nu își schimbe locuința fără

încuviințarea instanței care a dispus măsura;

d) să nu

dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme.

Tot astfel și obligațiile prevăzute la

art. 145 alin. (1

2

) lit. c), d) și e) C. proc. pen., respectiv:

a) să nu se apropie de persoana

vătămată, membrii familiei acesteia, persoana împreună cu care a comis fapta,

martori, experți ori alte persoane, stabilite de organul judiciar, și să nu

comunice cu acestea direct sau indirect,

b) să nu conducă nici un vehicul sau

anumite vehicule stabilite;

c) să nu se afle în locuința persoanei

vătămate.

Copia încheierii se comunică

inculpatului și instituțiilor prevăzute de art. 145 alin. (2

1

) C.

proc. pen.

S-a atras atenția inculpatului asupra

consecințelor prev. de art. 145 alin. (2

3

) și alin.

(3) C. proc. pen.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de apel a reținut următoarele:

Așa cum s-a precizat,

inculpatul R.I. este arestat preventiv de aproximativ 4 ani, respectiv de la

data de 21 iulie 2009, procedurile judiciare de tragerea sa la răspundere

penală nefiind finalizate până în prezent printr-o hotărâre penală definitivă.

Perioada

îndelungată de când inculpatul este arestat preventiv este în distonantă cu art.

6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, anterior citat, potrivit căruia

„orice persoană are dreptul la judecarea cauzei în mod echitabil și în termen

rezonabil".

Revenind la

speță, s-a arătat că nu se poate susține, cu temei, caracterul rezonabil al

duratei detenției preventive a inculpatului, deși orice menținere în arest

preventiv trebuie justificată în mod convingător și numai dacă răspunde

dezideratelor menționate în art. 136 alin. (1) C. pen., și anume: buna

desfășurare a procesului penal ori împiedicarea sustragerii inculpatului de la

urmărirea penală sau de la judecată. Pericolul de împiedicare a bunei

desfășurări a procedurii penale nu poate fi invocat în

mod abstract ci trebuie să se bazeze

pe probe concludente, în cauză nedovedindu-se că inculpatul a împiedicat sau

împiedică buna desfășurare a procesului penal. Tot

astfel, nu există dovezi că printr-o eventuală revocare a măsurii

arestării preventive ar

exista riscuri pentru părțile vătămate și nici

pentru procedura judiciară, din moment

ce,

așa cum s-a precizat, cauza se află în faza judecării apelului.

Așa cum s-a precizat, cauza se află în

faza apelului, astfel că toate probele au

fost

administrate de către prima instanță care a și pronunțat condamnarea

inculpatului

la o pedeapsă rezultantă de 7 ani, Curtea de apel fiind

sesizată doar cu apelul inculpaților.

În ceea ce privește rezonabilitatea

duratei măsurii preventive, luată cu aproximativ 4 ani în urmă, Curtea de apel

a apreciat că menținerea în continuare în

stare

de arest preventiv a inculpatului i-ar încălca dreptul la un proces echitabil,

astfel

cum este definit în art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului. Aceasta,

deoarece durata detenției

preventive trebuie să fie în conexiune cu durata pedepsei

prevăzută de

legiuitor sau aplicată de către instanță, iar aprecierea caracterul excesiv

al duratei detenției preventive se face doar în

lumina circumstanțelor cauzei și nu pe

baza

unor criterii, elemente sau factori preconcepuți, în sensul că inculpatul

prezintă

pericol concret pentru

ordinea publică, dacă ar fi pus în libertate, deși acest pericol nu

a

fost dovedit în speță.

S-a mai arătat că

nu este lipsit de relevanță faptul că, deși inculpatul R.I.

este condamnat în cauza prezentă,

alături de coinculpații M.G. și P.M., având o situație juridică asemănătoare,

numai acestuia i s-a menținut starea de arest preventiv; pentru ceilalți

inculpați au fost luate măsuri de prevenție

alternativă

prevăzute de art. 136 C. pen. (obligarea de a nu părăsi localitatea).

Împotriva acestei hotărâri a declarat

recurs Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT -

Serviciul Teritorial Pitești, criticând-o prin aceea că în mod greșit s-a

dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de

a nu părăsi localitatea, întrucât temeiurile care

au fost avute în vedere la luarea acestei

măsuri nu s-au schimbat, iar fapta pentru care inculpatul a fost

cercetat și condamnat

prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Examinând hotărârea atacată în raport de criticile formulate, înalta

Curte

constată că

recursul parchetului este fondant.

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului rezultă că inculpatul R.I. a

fost trimis în judecată și condamnat

prin sentința penală nr. 1/MF din 30 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul

Argeș la pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare și 5 ani interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Ii-a și lit. b) C.

pen.

, pentru săvârșirea infracțiunii de

trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001

cu aplicația art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. b) și art. 74 alin. (1)

lit.

c) C. pen., sporită cu un an, în total 7 ani închisoare, prin privare de libertate

conform art. 57 C. pen. și pedeapsa

complementară a interzicerii pe timp de 5 ani a

drepturilor prevăzute de

art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Ii-a și lit. b) C. pen.

S-a reținut în

sarcina inculpatului R.I. că împreună cu coinculpații P.M.

, M.G., în perioada februarie 2008 -

iulie 2009 a racolat tinere majore și minore din barurile aflate lângă

unitățile de învățământ unde acestea frecventau cursurile, pe care le-au

determinat să se prostitueze în folosul acestora, contra unor sume de bani

încasate, apoi, de către inculpați.

Inculpatul a

fost arestat preventiv la data de 21 iulie 2009.

Având în vedere materialul probator

administrat, precum și faptul că în cauză s-a pronunțat o hotărâre de

condamnare, chiar nedefinitivă, există presupunerea rezonabilă că inculpatul se

face vinovați de săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost trimis în

judecată.

Ținând cont de gradul ridicat al

pericolului social al faptelor presupus a fi comise de către acesta,

concretizat prin limitele mari de pedeapsă prevăzute de normele de drept

încălcate, înalta Curte constată că instanța de apel a apreciat în mod greșit

că lăsarea în libertate a inculpatului nu mai reprezintă un pericol concret

pentru ordinea publică.

Pericolul pentru ordinea publică nu se

confundă cu pericolul social, dar acestea prezintă puncte de interferență,

astfel că, în practica judiciară s-a conturat un punct de vedere majoritar, în

sensul că pericolul concret pentru ordinea publică se apreciază atât în raport

cu datele referitoare la fapte, adică natura și gravitatea infracțiunilor

comise, cât și cu rezonanța socială negativă produsă în comunitate ca urmare a

săvârșirii acestora, cum și cu datele referitoare la persoana inculpaților.

Deși numai criteriul referitor la

pericolul social concret sau generic al infracțiunilor săvârșite de inculpat nu

poate constitui temei pentru luarea sau menținerea măsurii arestării

preventive, s-a susținut în doctrină că pentru infracțiuni deosebit de grave,

cum este aceea de trafic de minori, probele referitoare la existența acestor

infracțiuni și identificarea făptuitorilor constituie tot atâtea probe cu

privire la pericolul concret pentru ordinea publică, întrucât prin natura lor

au o rezonanță și implicații negative asupra siguranței colective.

Prin urmare, există anumite tipuri de

infracțiuni care, prin natura lor, conduc la ideea unui pericol concret pentru

ordinea publică, fie prin amploarea socială a fenomenului infracțional pe care

îl presupun și îl dezvoltă, fie prin impactul asupra întregii colectivități, și

care justifică luarea măsurii arestării preventive.

Din probele dosarului rezultă fără

putință de tăgadă că luarea și apoi menținerea măsurii arestării preventive a

inculpatului R.I., s-a făcut nu numai cu respectarea procedurii prevăzute de

legea procesual penală, ci și prin raportare și la dispozițiile constituționale

și la cele din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În acest context, înalta Curte

apreciază că înlocuirea măsurii arestării preventive și lăsarea în libertate a

inculpatului R.I. prezintă nu numai un real pericol pentru ordinea publică, dar

și pentru buna desfășurare a procesului penal.

La menținerea stării de arest a

inculpatului, trebuie avut în vedere și împrejurarea că acesta nu se află la

primul contract cu legea penală, fiind recidivist în condițiile prev. de art. 37

lit. b)

C. pen., precum și

necesitatea de a-l împiedica să tergiverseze judecarea cauzei ori să se

sustragă de la judecată.

Față de cele menționate, înalta Curte

constată că recursul declarat de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație

si Justiție - DIICOT- Serviciul Teritorial Pitești este fondat, urmând ca în

baza art. 385 pct. 2

lit. d)

C. proc. pen.

să fie admis.

Se va casa încheierea nr. 24 din 14

martie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Pitești - Secția penală și pentru

cauze cu minori și de familie și se va respinge cererea de înlocuire a măsurii

arestării preventive a inculpatului, cu măsura obligării de a nu părăsi

localitatea de domiciliu.

Onorariul apărătorului desemnat din

oficiu pentru inculpat, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT-

Serviciul Teritorial Pitești împotriva încheierii nr. 24 din data de

14 martie 2013 pronunțată de Curtea de

Apel Pitești - Secția penală și pentru cauze

cu

minori în dosarul 2732/109/2009**, privind pe inculpatul R.I.

Casează

încheierea atacată și rejudecând:

În baza art. 300 rap. la art. 160 alin.

(1) și (3) C. proc. pen., menține ca legală și temeinică măsura arestării

preventive a inculpatului R.I.

Cheltuielile

judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul apărătorului desemnat din

oficiu pentru intimatul inculpat, în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 28

martie 2013.