ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

Sursă originală

ÎCCJ 01.03.2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 761/2013

HOTĂRÂRE

01.03.2013

CAMERĂ

penal

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2013
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 761/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra contestației în anulare de față ;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :

Prin decizia penală nr. 1289 din 24 aprilie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția Penală în dosarul nr. 9837/1/2011, s-au respins, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații E.G., E.V. și E.E.L. împotriva deciziei penale nr. 109/A/MF din 11 noiembrie 2011 a Curții de Apel Pitești – Secția Penală și pentru Cauze cu Minori și de Familie.

Au fost obligați recurenții inculpați la câte 800 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a se hotărî astfel, instanța de recurs a reținut următoarele:

Tribunalul Argeș, prin sentința penală nr. 6 MF din 6 octombrie 2009, a condamnat pe inculpații:

-E.G., la 8 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și e) C. pen. pentru infracțiunea de trafic de persoane, prev. de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., la 7 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării acelorași drepturi, pentru infracțiunea de trafic de persoane minore, prev. de art. 13 alin. (1), (3) din aceeași lege.

S-a făcut aplicarea art. 71 lit. a) art. 64 lit. a), b), și e) C. pen.;

În baza art. 33 lit. a), a art. 34 lit. b) și a art. 35 alin. (3) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor și executarea pedepsei cea mai grea, 8 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 alin. (1), (2) cu referire la art. 64 lit. a), b) și e) C. pen.;

- E.V., la 5 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen., pentru infracțiunea prev. de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001.

S-a făcut aplicarea art. 71 și a art. 64 lit. a), b) și e) C. pen.;

- E.E.L., la 6 ani închisoare și 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen., pentru infracțiunea prev. de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 și a art. 64 lit. a), b) și e) C. pen.

S-a respins cererea procurorului, de luare a măsurii confiscării speciale a unor sume de bani de la inculpați.

Pe latură civilă, în baza art. 14, a art. 346 C. proc. pen., cu referire la art. 998 și 1003 C. civ., inculpații au fost obligați, în solidar, să plătească părții civile P.R.M., suma de 900 euro sau echivalentul în lei la cursul oficial din ziua plății, aceasta cu titlu de daune morale.

Inculpații E.G. și E.E.L., în solidar, au mai fost obligați să plătească următoarele sume cu același titlu:

- părții civile D.M.: 800 lei;

- părții civile D.A.G.: 50.000 lei;

- părții civile D.C.; 8.000 lei și 1.000 euro sau echivalentul în lei;

Inculpatul E.G. a mai fost obligat să plătească părții civile D.V.M., 3.500 euro sau echivalentul în lei cu titlu de daune materiale și părții civile D.I., 500 euro sau echivalentul în lei, cu același titlu.

S-au respins acțiunile civile formulate de D.M. și D.C. referitor la despăgubiri materiale.

S-a luat act că R.S. nu a cerut despăgubiri civile.

Pentru a pronunța sentința, instanța a reținut următoarele:

În perioada septembrie 2005 – martie 2007, soții E.G. și E.E.L., alături de aceștia E.V., tatăl primului, mincinos, au racolat fete și bărbați, promițându-le găsirea de locuri de muncă în Spania, fie în restaurante, fie în agricultură, la plantat de puieți și în construcții, sens în care i-au transportat și cazat în Madrid. P.R.M. a fost transportată de inculpatul E.G., iar la destinație, inculpata E.E.L. îndemnând-o să se prostitueze, femeia a fost nevoită să accepte pentru că, deși i-a amenințat că va dezvălui autorităților, a fost supravegheată în permanență, iar anii, îi erau luați de cei doi.

Dacă nu câștiga atât cât preconizaseră inculpații, circa 600-700 euro/noapte, femeia era lovită. Despre toate acestea, la revenirea în România, P.R.M. a povestit polițiștilor din localitatea ei de domiciliu, T.R. Acesta a confirmat susținerile persoanei vătămată.

În decembrie 2006, inculpatul E.G. i-a adus în Spania pe frații D.V.M. și D.I., anterior ei fiind încunoștințați că vor lucra în construcții, plata muncii ajungând la 50 euro/zi. Cazarea celor doi a fost în locuința inculpaților soți, motiv pentru care părțile, deși după o săptămână de muncă ca salahori li s-a spus că nu vor fi plătiți decât cu 20 euro/zi, de teama insuflată, că vor fi evacuați, au acceptat. După scurgerea a 2 luni și jumătate de muncă, D.V.M. a aflat de la patronul spaniol, că el plătește pentru ei 60 euro/zi/muncă.

Inculpații și cei pe care îi racolase, la aceștia adăugându-se și R.S., concubina lui D.V.M., au fost dați afară din locuința din Madrid pentru că nu se achitase chiria, motiv pentru care au fost duși în regiunea Girona, aici dormind pe străzi sau în autoturismul inculpaților, după care au fost abandonați în gara Madrid. Singuri, fără a li se da bani, după ce au contactat-o pe mama concubinei, ei s-au reîntors în țară.

Despre suma plătită de patronul spaniol, respectiv 60 euro/zi, au relatat martorul C.L.I., martorul F.I.C., acesta relatând și că inculpatul E.G. a plătit transportul în Spania, iar M.M.L., contactat de inculpatul E.G. pentru transport, a confirmat.

În casa, ocupată de inculpați în Spania, în aceeași perioadă, se aflau D.A.G., D.M. și D.C., prima racolată de E.G., la fel mama ei, D.M., lor spunându-li-se, mincinos, că vor îngriji bătrâni, iar D.C., racolată de același, aflase că va „debarasa vase într-un restaurant”.

Inculpatul le-a asigurat mijlocul de transport, iar în localitatea Torrejon de la Calzada au fost așteptate de coinculpații E.E.L. și E.V.

Imediat ce au ajuns, minora D.A.G. și D.C. au fost duse de inculpata E.E.L. într-un club, aici fiind obligate să se prostitueze.

Pentru că au refuzat, imediat inculpatul E.G. le-a amenințat cu aruncarea în stradă, acesta obligându-le pe cele trei să se prostitueze. Banii obținuți le erau luați de inculpată.

Cele trei s-au prostituat în beneficiul inculpaților E.G. și E.E.L., aproximativ trei luni, iar când au fost nevoite să părăsească la fel inculpații, locuința pentru a se deplasa în regiunea Girona, scăpând de sub supraveghere, s-au dus la poliție și au declarat ceea ce li se întâmplase.

Inculpații nu au recunoscut săvârșirea faptelor.

Împotriva sentinței au declarat apeluri Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție –DIICOT – Biroul Teritorial Argeș și inculpații.

Parchetul a criticat sentința sub aspectul omisiunii de a se dispune măsura confiscării speciale a sumelor de bani rezultate din săvârșirea infracțiunilor pentru care inculpații au fost trimiși în judecată și pentru nelegala menținere, în ce o privește pe inculpata E.E.L., a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara, în condițiile în care aceasta fusese luată în faza urmăririi penale.

În apelurile declarate, inculpații au criticat hotărârea instanței de fond pentru greșita lor condamnare, ei considerându-se nevinovați.

Curtea de Apel Pitești, prin decizia penală nr. 66/A din 24 iunie 2010, a admis apelul parchetului, a desființat sentința, a înlăturat dispoziția privind menținerea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara luată față de inculpata E.E.L. și a dispus măsura confiscării speciale a sumelor de bani dobândite de inculpați din săvârșirea infracțiunilor: de la inculpatul E.V., echivalentul în lei a 28.166 euro și de la inculpații E.G. și E.E.L., echivalentul în lei a 64.782 euro.

Apelurile inculpaților au fost respinse ca nefondate.

Împotriva deciziei instanței de apel, au declarat recursuri cei trei inculpați, E.G., E.V. și E.E.L., în esență, criticând-o pentru nemotivarea soluției privind măsura confiscării speciale, pentru eroare gravă de fapt care a avut drept consecință greșita condamnare, în opinia lor faptele neexistând, pentru greșita încadrare juridică a faptei, aceasta fiind numai infracțiunea de proxenetism, prev. de art. 329 alin. (1) C. pen.

Înalta Curte de Casație și Justiție –Secția penală, prin decizia penală nr. 2257 din 2 iunie 2011 a admis recursurile declarate de inculpați, constatându-se că este incident cazul de casare prev. de art. 385

pct. 9 C. proc. pen., reținându-se că în considerentele deciziei recurate nu s-a motivat, argumentat, cu referire directă, expusă, la probele administrate, analizate și coroborate, mi s-au evidențiat considerentele de fapt care au condus la luarea măsurii, calculul sumelor și nici temeiul legal.

Totodată, instanța supremă, constatând că nu există temeiuri noi care să justifice continuarea privării de libertate a inculpatului E.G., a dispus revocarea măsurii arestării preventive și punerea, de îndată, în libertate dacă nu este arestat în altă cauză.

În rejudecarea apelurilor, Curtea de Apel Pitești, prin decizia penală nr. 109/A/MF din 11 noiembrie 2011, a admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție –DIICOT - Biroul Teritorial Argeș, a desființat sentința penală nr. 6MF din 6 octombrie 2009 a Tribunalului Argeș, a înlăturat dispoziția privind menținerea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara luată față de inculpata E.E.L. și în baza art. 118 C. pen. raportat la art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, a dispus măsura specială a confiscării sumelor de bani dobândite de inculpați prin săvârșirea infracțiunilor, respectiv de la inculpatul E.G., echivalentul în lei a sumei de 31.750 euro, de la inculpata E.E.L., echivalentul în lei a sumei de 31.750 euro, de la inculpatul E.V., echivalentul în lei a sumei de 18.000 euro.

Apelurile inculpaților au fost respinse ca nefondate.

Nemulțumiți de decizia pronunțată în apel, inculpații, în termenul legal, au declarat recursuri, nemotivate în scris.

Deși au fost legal citați, inculpații recurenți nu s-au prezentat în fața instanței, nu și-au angajat apărători și nu au formulat cereri.

Cazurile de casare invocate oral de apărătorii desemnați din oficiu în cauză au fost detaliate în prezenta.

Recursurile nu sunt fondate pentru considerentele ce se vor detalia.

Din examinarea lucrărilor și materialului probator, se reține că vinovăția inculpaților și încadrarea juridică a faptelor săvârșite sunt legale și corespunzătoare activității infracționale întreprinsă de fiecare inculpat.

Astfel, pe timpul cât s-au aflat în țară, inculpații soți E.G. și E.E.L., iar în ce o privește pe partea vătămată P.R.M., și inculpatul E.V., în intervalul de timp toamna anului 2005 – 2007, au recrutat pe toate părțile vătămate, le-au trimis și le-au primit în Spania, pentru a le exploata, pe de o parte prin obligarea la prostituție și pe de altă parte, la munci și servicii cu încălcarea normelor privind salarizarea, securitatea muncii, cazare, inducându-le astfel în eroare.

Inculpații, pentru a-și atinge scopul exploatării, s-au folosit de mijloace diverse de înșelare, au recurs la amenințări, la violențe, au obstrucționat dreptul părților vătămate de a se folosi de actele lor de stare civilă, de pașapoarte, dar și de bani.

Din coroborarea probelor administrate, a rezultat vinovăția inculpaților.

Părțile vătămate D.M., D.A.G., P.R.M., D.C. au fost exploatate prin obligarea lor la prostituție, sumele obținute fiindu-le luate, în cea mai mare proporție, de către inculpați, iar D.V.M. și D.I., mincinos, au fost determinați să accepte însoțirea în Spania, aici fiind obligați la munci de salahori, iar față de câștigul plătit inculpaților, lor li s-au dat sume mici, mai mult, au fost abandonați și astfel nevoiți să revină în țară doar după ce au primit costul transportului achitat de familie.

Despre modalitatea în care inculpații au acționat, declarațiile constante ale părților vătămate sunt edificatoare: cazarea lor în aceeași locuință cu inculpații, reținerea, de către aceștia din urmă a pașapoartelor, lipsirea lor de dreptul de a comunica, de mijloace de întreținere materială, alungarea din locuință, amenințare, probele cauzei fiind legal administrate, necontradictorii, iar inculpații, în achitarea lor fie pe temeiul disp. art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) (fapta nu există) sau art. 10 lit. c) C. proc. pen. (fapta nu a fost săvârșită) nu au reliefat o altă stare de fapt decât cea rezultantă la urmărirea penală și la cercetarea judecătorească.

În ce privește cazul de casare invocat, respectiv greșita încadrare juridică a faptei (art. 385

pct. 17 C. proc. pen.), inculpații susținând că ar fi infracțiunea prev. de art. 329 alin. (1) C. pen.

Activitatea infracțională a inculpaților îmbracă formele avute în vedere de textele incriminatorii prev. de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) și de art. 13 alin. (1) și (3), ambele din Legea nr. 678/2001, respectiv recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea unei persoane, prin amenințare, violență, altă formă de constrângere, înșelăciune, în scopul exploatării, de două sau mai multe persoane împreună și recrutarea, transportarea, găzduirea unui minor în scopul exploatării acestuia, prin formă de constrângere, înșelăciune, de două sau mai multe persoane împreună, consimțământul părților vătămate majore cât și a minorei fiind obținut prin promisiune mincinoasă, și apoi prin supunea lor la efectuarea de activități de prostituție, or, libertatea de mișcare și de acțiune fiind principala valoare socială afectată, părțile vătămate fiind supuse controlului inculpaților.

Prin decizia nr. XVI/2007, publicată în M. Of. nr. 542 din 17 iulie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție – Secțiile Unite, în recurs în interesul legii, s-a stabilit că distincția dintre infracțiunea de trafic de persoane prev. de art. 12 și, respectiv, de art. 13 din Legea nr. 678/2001 și cea de proxenetism, prevăzută de art. 329 alin. (1) C. pen., este dată de obiectul juridic generic diferit al celor două incriminări, respectiv de valoarea socială diferită, protejată de legiuitor. În cazul infracțiunilor din legea specială, aceasta este apărarea dreptului persoanei la libertatea de voință și de acțiune, iar în cazul infracțiunii prev. de art. 329 C. pen., apărarea bunelor moravuri în relațiile de conviețuire socială și de asigurare licită a mijloacelor de existență.

În ce privește cazul de casare prev. de art. 385

pct. 14 C. proc. pen., invocat de apărarea inculpaților E.V. și E.E.L., nici acesta nu este fondat.

Potrivit criteriilor generale de individualizare prev. de art. 72 C. pen., orientându-se la pedepsele a căror executare s-a dispus prin privare de libertate, instanța de fond a avut în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de textele incriminatorii (5-15 ani, art. 12 alin. (1), (2) lit. a) Legea nr. 678/2001 și 7-18 ani, art. 13 alin. (1), (3) aceeași lege), pericolul social concret al faptelor, în cadrul acestuia modalitatea și mijloacele infracționale, respectiv folosirea violenței, amăgirea părților vătămate, împrejurările în care s-au săvârșit actele infracționale, durata întinsă de timp, urmările lor asupra libertății de mișcare și de acțiune a victimelor, iar în ce privește persoana inculpaților, aceștia nu au cooperat, cuantumul pedepselor fiind corespunzător și realizării scopului, astfel cum este stipulat în art. 52 C. pen.

Prin sentința penală nr. 800 din 27 septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul penal nr. 9827/109/2012, s-a respins contestația la executare formulată de condamnata E.E.L., deținută în Penitenciarul Colibași.

Contestatoarea a fost obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că motivul invocat de contestatoarea-condamnată, respectiv că nu a fost citată legal fiind plecată din țară, „nu se încadrează în cazurile expres prevăzute de dispozițiile art. 461 C. proc. pen.”.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs contestatoarea E.E.L., criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică, susținând că recursul său a fost soluționat de Înalta Curte de Casație și Justiție, fără a fi citată în mod legal – ea fiind plecată din țară de doi ani în momentul soluționării recursului de instanța supremă.

Recursul este fondat pentru considerentele ce vor urma:

În speță, din actele și lucrările dosarului se reține că E.E.L. a fost condamnată la 6 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., prin decizia penală nr. 6/MF din 6 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1289 din 24 aprilie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La data de 25 aprilie 2012, s-a emis mandat de executare a pedepsei închisorii.

La data de 6 iunie 2012, la Tribunalul Argeș, a fost înregistrată cererea condamnatei E.E.L., potrivit căreia aceasta a specificat că „dorește rejudecarea dosarului”, susținând că „La Înalta Curte de Casație și Justiție nu a fost citată la domiciliul părinților săi, așa cum a specificat la Tribunalul Argeș, ca toate citațiile să-i fie trimise la adresa părinților”, deoarece nu mai locuiește la vechiul domiciliu de 3 ani.

În mod greșit instanța de fond a calificat cererea condamnatei ca fiind contestație la executare, deși aceasta formulase contestație în anulare.

Potrivit art. 389 alin. (1) C. proc. pen., contestația în anulare pentru cazurile prevăzute în art. 386 lit. a) – c) și e) se introduce la instanța de recurs care a pronunțat hotărârea a cărei anulare se cere.

Cum cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 386 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., iar instanța de recurs care a pronunțat hotărârea a cărei anulare se cere este Înalta Curte de Casație și Justiție, competentă pentru soluționarea contestației în anulare este instanța supremă, căreia i se va înainta dosarul în acest sens.

În consecință, prin decizia penală nr. 1007/R din 20 noiembrie 2012, Curtea de Apel Pitești – Secția Penală și pentru Cauze cu Minori și de Familie a admis recursul declarat împotriva sentinței penale nr. 800 din 27 septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr. 9827/109/2012, de către contestatoarea condamnată E.E.L.

A casat sentința și a trimis cauza spre competentă soluționare a contestației în anulare, la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a format, astfel, dosarul nr. 9827/109/2012, având ca obiect soluționarea contestației în anulare formulată de contestatoarea E.E.L. împotriva deciziei penale nr. 1289 din 24 aprilie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția Penală, pronunțată în dosarul nr. 9837/1/2011.

Prin cererea înregistrată la 6 iunie 2012, la Tribunalul Argeș, condamnata E.E.L. a solicitat rejudecarea dosarului întrucât la Înalta Curte de Casație și Justiție nu a fost citată la domiciliul părinților săi, așa cum a specificat la Tribunalul Argeș.

Verificând actele dosarului și constatând, potrivit art. 391 alin. (2) C. proc. pen., că cererea de contestație în anulare a fost formulată în termenul prevăzut de lege, că motivele pe care se întemeiază contestația se încadrează în cazurile prevăzute de art. 386 lit. c) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția Penală a admis în principiu contestația în anulare formulată de susnumita contestatoare împotriva deciziei penale nr. 1289 din 24 aprilie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Penală în dosarul nr. 9837/1/2011 și a acordat cuvântul pe fond asupra contestației.

Examinând contestația în anulare formulată, prin prisma cazurilor prevăzute de art. 386 lit. a) C. proc. pen., invocat de contestatoare, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că este întemeiată.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că prin decizia penală nr. 1289 din 24 aprilie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Penală în dosarul nr. 9837/1/2011, s-au respins, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații E.G., E.V. și E.E.L. împotriva deciziei penale nr. 109/A/MF din 11 noiembrie 2011 a Curții de Apel Pitești – Secția Penală și pentru Cauze cu Minori și de Familie.

S-a reținut, în esență, că, în perioada septembrie 2005 – martie 2007, soții E.G. și E.E.L., alături de aceștia E.V., tatăl primului, mincinos, au racolat fete și bărbați, promițându-le găsirea de locuri de muncă în Spania, fie în restaurante, fie în agricultură, la plantat de puieți și în construcții, sens în care i-au transportat și cazat în Madrid.

Potrivit dispozițiilor art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri:

a) când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;

b) când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare;

c) când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. f)-i

) cu privire la care existau probe în dosar;

d) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă;

e) când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 385

alin. (1

) ori art. 385

alin. (1) C. proc. pen.

În speță, contestatoarea a invocat cazul de la litera a), susținând că recursul său a fost judecat cu lipsă de procedură întrucât nu a fost citată la adresa indicată (fila 3 din dosarul instanței de apel), ci la adresa: comuna Hîrtiești, Davidești, județul Argeș, iar dovada de citare a fost restituită cu mențiunea „destinatar necunoscut în sat Davidești”.

Examinând decizia contestată, Curtea constată că susținerile contestatoarei sunt reale, respectiv faptul că la data judecării recursurilor, 24 aprilie 2012, inculpata E.E.L. a fost citată doar la adresa : comuna Hîrtiești, Davidești, județul Argeș, dovada de citare fiind restituită cu mențiunea „destinatar necunoscut în sat Davidești”, nefiind citată la adresa indicată și anume: sat Hîrtiești, comuna Hîrtiești, județul Argeș.

În consecin

ă, constatând că sunt îndeplinite cerin

ele prevăzute de

art.

386

lit. a)

C. proc. pen.

, în conformitate cu dispozi

iile

art.

392

alin. (1)

C. proc. pen.

, se va admite contesta

ia în anulare formulată de contestatoarea

E.E.L.

împotriva deciziei penale

nr.

1289 din 24 aprilie 2012, pronun

ată de Înalta Curte de Casa

ie și Justi

ie - Sec

ia Penală, în dosarul

nr.

9837/1/2011, se va desfiin

hotărârea a cărei anulare se cere numai cu privire la contestatoarea

E.E.L.

, se vor anula formele de executare și se va dispune punerea în libertate a contestatoarei de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii

nr.

9MF /2009 din 25 aprilie 2012, emis de Tribunalul Argeș, dacă nu este arestată în altă cauză.

Se va fixa termen pentru rejudecarea recursului la data de 29 martie 2013.

Se va dispune citarea contestatoarei și a păr

ilor vătămate.