ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3994/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3994/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra contestației de față,

În

baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin

decizia penală nr. 2613 din 29 august 2012 pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție, în Dosarul nr. 1934/109/2011, au fost respinse, ca

nefondate, recursurile declarate de inculpații M.V., M.C., D.F., T.M. împotriva

deciziei penale nr. 56/A-MF din 29 mai 2012 a Curții de Apel Pitești, secția

penală și pentru cauze cu minori și de familie. De asemenea a fost respins, ca

tardiv, recursul declarat de inculpata R.D. împotriva aceleiași decizii.

Au fost deduse din pedepsele aplicate

inculpaților M.V., M.C., D.F., T.M., durata reținerii și arestării preventive

de la 15 martie 2011 la 29 august 2012.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., inculpații recurenți au fost obligați la plata cheltuielilor judiciare

către stat.

Pentru a decide astfel, Înalta Curte a

reținut următoarele:

Prin sentința penală nr. 8/MF din 6 octombrie

2011, Tribunalul

Argeș a fost condamnat, alături de alte

persoane și inculpatul M.C., la:

- 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea

drepturilor prevăzute de

art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și

b) C. pen. pentru săvârșirea

infracțiunii de trafic de

persoane, prevăzute și pedepsite de art. 12 alin.

(

1)

și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001;

- 7 ani închisoare și 5 ani interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pentru

săvârșirea infracțiunii de trafic de minori, prevăzute și pedepsite de art. 13

alin. (1) și

(

2) din Legea nr. 678/2001.

În

baza dispozițiilor art. 33, 34 și 35 C. pen. a contopit pedepsele

și a aplicat inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare, în condițiile

art. 57 C. pen. și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin.

(1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

În

baza dispozițiilor art. 71 C. pen. a interzis inculpatului

drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

În

baza dispozițiilor art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a menținut

starea de arest a inculpatului.

În

baza dispozițiilor art. 88 C. pen. și art. 357 C. proc. pen.

a dedus din pedeapsa principală aplicată inculpatului perioada executată începând

cu data de 15 martie 2011, la zi.

În

baza dispozițiilor art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen. și

art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 a dispus confiscarea în echivalentul monedei

naționale a sumelor de: 12.150 euro de la inculpatul M.C., 5.365 euro de la inculpata

R.D., 815 euro de la inculpatul D.F. și 2.650 euro de la inculpatul T.M.

În

baza dispozițiilor art. 14 și art. 346 C. proc. pen. a admis

în parte acțiunea formulată de partea civilă P.A., și inculpatul M.V., obligat în

solidar cu R.D., D.F. și T.M. să plătească părții civile suma de 5.000 euro daune

morale în echivalentul monedei naționale.

În

baza dispozițiilor art. 163 C. proc. pen. a fost menținut

sechestrul asigurător instituit prin ordonanța nr. 94/D/P/2010 din 25 martie 2010

a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT - Serviciul

Teritorial Pitești asupra autoturismelor marca B. folosite de inculpații T.M. și

M.C.

În

baza dispozițiilor art. 191 alin. (2) C. proc. pen. inculpat

a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință, instanța

de fond a reținut față de inculpatul M.C., că în perioada mai-august 2010 a preluat-o

de la inculpata R.D. pe partea vătămată M.I.M. care era minoră și a obligat-o să

practice prostituția stradală în Italia. La fel a procedat și cu numitele M.G.L.

și M.G. pe care le-a obligat să practice prostituția stradală.

Situația de fapt astfel cum a fost reținută

de instanța de fond a fost dovedită cu procese-verbale de sesizare din oficiu, redarea

convorbirilor telefonice și de supraveghere operativă, declarațiile părților vătămate,

formularele W.U. și M.G., declarațiile martorilor, toate coroborate cu declarațiile

inculpaților de nerecunoaștere a faptelor.

Reținând că din probele dosarului rezultă

vinovăția inculpatului, instanța de fond a dispus și condamnarea acestuia la pedeapsa

închisorii la individualizarea căreia a avut în vedere criteriile prevăzute de

art. 72 C. pen.

Împotriva acestei sentințe, au declarat

apel, inculpații M.V., M.C., D.F., T.M. și R.D., criticând-o sub următoarele aspecte

de nelegalitate și netemeinicie:

- în

cauză nu sunt probe care să dovedească vinovăția lor;

- partea vătămată M.I.M. se prostituează

în continuare și nimeni nu a constrâns-o să se prostitueze;

- partea vătămată M.G. are o relație de

concubinaj cu inculpatul T.M. și continuă să se prostitueze;

- părțile vătămate au revenit asupra declarațiilor,

afirmând că au fost amenințate cu închisoarea de către procuror.

Prin decizia penală nr. 56/A-MF din 29

mai 2012 Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie,

a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații M.V., M.C., T.M., D.F.

și R.D., împotriva sentinței penale nr. 8MF din data de 06 octombrie 2011, pronunțată

de Tribunalul Argeș, secția penală, în Dosarul nr. 1934/109/2011.

A menținut arestarea preventivă a apelanților

inculpați M.V., M.C., T.M., D.F. și R.D. și a dedus la zi detenția pentru fiecare

dintre aceștia.

A obligat pe fiecare apelant inculpat la

câte 2500 RON cheltuieli judiciare avansate de stat, iar pe inculpata R.D. și la

400 RON, reprezentând onorariul avocatului din oficiu, avansat din fondurile Ministerului

Justiției.

Pentru a pronunța această soluție, instanța

de prim control judiciar a reținut că situația de fapt a fost temeinic stabilită

de instanța de fond în baza unei analize coroborate a întregului ansamblu probator,

iar vinovăția inculpaților a fost just reținută, rezultând indubitabil, din probele

administrate în cauză.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs

inculpații M.V., M.C., D.F., T.M. și R.D.,

criticând decizia penală atacată pentru netemeinicie, caz

de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., solicitând aplicarea

unor pedepse într-un cuantum redus.

Analizând legalitatea și temeinicia deciziei

recurate prin prisma cazurilor de casare invocate, conform art. 385

6

alin. (2) C. proc. pen., cât și din perspectiva dispozițiilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte a reținut că recursurile declarate de inculpații

M.V., M.C., D.F., T.M. sunt nefondate, iar recursul declarat de inculpata R.D. este

tardiv, urmând a fi respinse ca atare pentru considerentele ce urmează a fi expuse

în continuare.

În

fața instanței de recurs inculpatul M.C. a arătat că sunt

incidente dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen.

Înalta Curte de Casație și Justiție, a

apreciat că în cauză nu sunt incidente dispozițiile procedurii simplificate având

în vedere faptul că inculpatul nu și-a exprimat voința în acest sens, instanța fondului

a procedat la soluționarea cauzei în procedura obișnuită, efectuând cercetarea judecătorească

conform art. 321 și urm. C. proc. pen.

Este de adevărat că O.U.G. nr. 121/2011

cât și decizia Curții Constituționale prevăd posibilitatea incidenței acestei proceduri

simplificate și în căile de atac, însă, Înalta Curte a reținut că, în raport de

data soluționării apelului, inculpații aveau posibilitatea să beneficieze de această

procedură în fața apelului, însă nu și-au exprimat voința în acest sens, astfel

încât se reține că, în acest moment procesual nu mai este posibilă judecarea cauzei

în această procedură.

Referitor la criticile de netemeinicie

formulată de inculpatul M.C., Înalta Curte a reținut că nu sunt întemeiate, pedepsele

aplicate find bine individualizate în raport de dispozițiile art. 72 C. pen., instanța

de fond, dând eficiența necesară tuturor criteriilor generale de individualizare

judiciară a pedepsei, stabilind o proporție între gradul de pericol social concret

al faptelor comise și sancțiunea penală aplicată.

Lipsa antecedentelor penale, singurul element

circumstanțial personal pozitiv al inculpatului, a fost avut în vedere de instanța

de fond care i-a dat eficiența necesară în sensul aplicării unor pedepse egale cu

minimul special prevăzut de lege.

Or, Înalta Curte a apreciat că nu se impunea

se da, în continuare, eficiență acestei circumstanțe personale care, de altfel,

este o stare normală a fiecărui individ și nu o virtute care să atragă o sancțiune

penală mai blândă.

Faptul că inculpatul a recunoscut faptele

în fața Înaltei Curți nu poate să conducă la aplicarea unor pedepse într-un cuantum

redus, apreciindu-se că această manifestare de voință nu reprezintă altceva decât

o recunoaștere formală, în contextul existenței unor probe indubitabile de vinovăție,

cu scopul vădit de a beneficia de o diminuare a răspunderii penale și în nici un

caz nu reprezintă o atitudine de regret și de asumare a faptelor și consecințelor

acestora.

Împotriva acestei decizii a formulat contestație

în anulare contestatorul M.C., solicitând casarea deciziei atacate și rejudecând,

reducerea pedepsei aplicate pentru infracțiunile deduse judecății.

Examinând în principiu contestația în afiulare,

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că este inadmisibilă.

Contestația în anulare este o caJe extraordinară

de atac în cadrul căreia sunt remediate erori ce nu pot fi înlăturate pe alte căi,

fiind deci o cale de anulare pentru vicii și nulități relativ la actele de procedură,

ce trebuie folosită numai în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, cu

respectarea termenelor în care titularii acesteia o pot formula, contribuind astfel

la consolidarea principiului stabilității hotărârilor judecătorești definitive.

Tocmai caracterul de cale extraordinară

a contestației în anulare constituie o garanție că această cale de atac nu va deveni

o posibilitate la îndemâna oricui și oricând de înlăturare a efectelor pe care trebuie

să le producă hotărârile judecătorești definitive.

Potrivit dispozițiilor art. 386 C. proc.

pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare

în următoarele cazuri:

a) când procedura de citare a părții pentru

termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită

conform legii;

b) când partea dovedește că la termenul

la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de

a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare;

c) când instanța de recurs nu s-a pronunțat

asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute la art. 10

alin. (1) lit. f) - i

1

), cu privire la care existau probe în dosar;

d) când împotriva unei persoane s-au pronunțat

două hotărâri definitive pentru aceeași faptă;

e) când, la judecarea recursului sau la

rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat,

iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 385

14

alin.

(1

1

) ori art. 385

16

alin. (1) C. proc. pen.

Conform dispozițiilor art. 391 alin.

(1) C. proc. pen., contestația în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 386

lit. a)–c) și e) C. proc. pen., este supusă unei verificări prealabile judecării

în fond a acesteia, astfel că, înainte de a se pronunța asupra cererii de contestație,

instanța este obligată să examineze admisibilitatea în principiu a cererii.

În

această etapă procesuală instanța este obligată să examineze

dacă cererea introdusă privește o hotărâre definitivă, dacă este introdusă în termenul

prevăzut în art. 388 C. proc. pen., dacă motivul pe care se întemeiază contestația

este unul din cele limitativ prevăzute în art. 386 C. proc. pen. și dacă în sprijinul

contestației s-au depus ori se invocă dovezi existente la dosar.

Potrivit art. 388 alin. (1) C. proc. pen.,

contestația în anulare pentru motivele arătate în art. 386 lit. a)-c) și e) C. proc.

pen. poate fi introdusă de către celelalte părți, în termen de 30 de zile de la

data pronunțării hotărârii a cărei anulare se cere.

Analizând actele și lucrările dosarului,

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că hotărârea a cărei anulare se cere

a fost pronunțată la data de 29 august 2012, iar contestatorul a introdus contestația

în anulare la data de 4 septembrie 2012.

Solicitarea contestatorului de a se reduce

pedeapsa aplicată pentru infracțiunile deduse judecății nu se încadrează în niciunul

din cazurile prevăzute în art. 386 C. proc. pen., astfel încât nu sunt îndeplinite

cumulativ cerințele care condiționează admiterea în principiu a contestației în

anulare, potrivit art. 391 alin. (2) C. proc. pen.

În

consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge,

ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul M.C. împotriva

deciziei penale nr. 2613 din 29 august 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 1934/109/2011.

În

baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va fi

obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestație

în anulare formulată de contestatorul M.C. împotriva deciziei penale nr. 2613 din

29 august 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată

în Dosarul nr. 1934/109/2011.

Obligă contestatorul la plata sumei de

200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, azi 04 decembrie 2012.