ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1458/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1458/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursului

penal de față ;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 6/ MF din 6

octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în baza art. 334 C. proc. pen.,

s-a respins cererea inculpaților de schimbarea încadrării juridice a faptelor

pentru care s-a dispus trimiterea lor în judecată, din infracțiunile de trafic

de persoane sau trafic de minori, în infracțiuni de proxenetism prevăzute de art.

329 C. pen., ca neîntemeiată.

În baza art. 12 alin.

(1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.,

a fost condamnat inculpatul E.G. la pedeapsa închisorii de 8 ani, iar în baza art.

71 alin. (1), (2) C. pen., s-au interzis inculpatului, pe durata executării

pedepsei, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și e) C. pen.

În baza art. 65 C.

pen., s-au interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin.

(1) lit. a), b) și e) C. pen. pe o perioadă de 5 ani.

În baza art. 13 alin.

(1), (3) din Legea nr. 678/2001, a mai fost condamnat inculpatul E.G. la

pedeapsa închisorii de 7 ani.

În baza art. 71 alin.

(1),2 C. pen., s-au interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei,

drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și e) C. pen.

În baza art. 65 C.

pen., s-au interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin.

(1) lit. a), b) și e) C. pen. pe o perioadă de 5 ani.

În baza art. 33 lit.

a), art. 34 lit. b) și 35 alin. (3) C. pen., s-au contopit pedepsele și s-a

aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare, cu executare în

condițiile art. 57 C. pen. și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin.

(1) lit. a), b) și e) C. pen. pe o perioadă de 5 ani.

În baza art. 71 alin.

(1), (2) C. pen., s-au interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei,

drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și e) C. pen.

În baza art. 88 C.

pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata arestării preventive de la data de

07 noiembrie 2008 până în prezent.

În baza art. 357 alin.

(2) pct. b) C. proc. pen., s-a menținut măsura arestării preventive luată față

de inculpat.

În baza art. 12 alin.

(1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, a fost condamnat inculpatul E.V., la

pedeapsa închisorii de 5 ani, cu executare în condițiile art. 57 C. pen.

Conform art. 71 alin.

(1), (2) C. pen., s-au interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei,

drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b), e) C. pen.

În baza art. 65 C.

pen., s-au interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin.

(1) lit. a), b) și e) C. pen., pe o durată de 3 ani.

În baza art. 12 alin.

(1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.,

a fost condamnată inculpata E.E.L., la pedeapsa închisorii de 6 ani, cu

executare în condițiile art. 57 C. pen.

Conform art. 71 alin.

(1), (2) C. pen., s-au interzis inculpatei, pe durata executării pedepsei,

drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și e) C. pen.

În baza art. 65 C.

pen., s-au interzis inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin.

(1) lit. a), b) și e) C. pen., pe o durată de 4 ani.

În baza art. 357 alin.

(2) pct. b) C. proc. pen., s-a menținut măsura preventivă a obligării de a nu

părăsi țara luată față de inculpată.

S-a respins cererea

formulată de procuror de luare a măsurii confiscării speciale a unor sume de

bani din patrimoniul inculpaților.

În baza art. 14 și

346 alin. (1) C. proc. pen., rap. la art. 998 și 1003 C. civ. au fost obligați

inculpații E.G., E.V. și E.E.L., în solidar, la plata echivalentului în lei, la

data executării, al sumei de 900 euro, către partea civilă P.R.M., reprezentând

daune morale.

În baza art. 14 și

346 alin. (1) C. proc. pen., rap. la art. 998 și 1003 C. civ., au fost

obligați, în solidar, inculpații E.G. și E.E.L. la plata următoarelor sume:

- 800 lei daune

morale către partea civilă D.M.;

- 50.000 lei daune

morale către parte civilă D.A.G.;

- 8.000 lei și

echivalentul în lei (la data executării) al sumei de 1.000 euro, daune morale

către partea civilă D. (fostă G.) C.

A fost obligat,

conform art. 14 și 346 alin. (1) C. proc. pen., rap. la art. 998 C. civ.,

inculpatul E.G. la plata către partea civilă D.V.M. a echivalentului în lei al

sumei de 3500 euro, daune materiale, iar către partea civilă D.I. a

echivalentului în lei al sumei de 500 euro.

S-au respins capetele

de cerere privind acordarea daunelor materiale formulate de părțile civile D.M.

și D. (fostă G.) C., ca nefondate.

S-a luat act că

partea vătămată R.S. nu s-a constituit parte civilă.

În baza art. 191 alin.

(1), (2) C. proc. pen., au fost obligați inculpații la plata cheltuielilor

judiciare avansate de stat, după cum urmează:

- inculpatul E.G. la

plata sumei de 2.355 lei;

- inculpatul E.V. la

plata sumei de 1.250 lei;

- inculpata E.E.L. la

plata sumei de 2.155 lei, din care (pentru toți inculpații) 600 lei onorariu

avocat oficiu pentru inculpați, și 2400 lei onorariu avocat oficiu pentru

părțile vătămate.

S-a admis cererea de

reexaminare formulată de avocatul M.C. și s-a dispus în baza art. 199 alin. (3)

C. proc. pen., scutirea sa de la plata amenzii judiciare aplicată prin

încheierea din data de 30 iunie 2009.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut că, la data de 22 decembrie 2008,

pe rolul Tribunalului Argeș a fost înregistrat sub nr. 4696/109/2008

rechizitoriul nr. 35D19/2007 din data de 25 noiembrie 2008, prin care Parchetul

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial

Argeș a dispus, între altele, trimiterea în judecată, în stare de arest

preventiv, a inculpatului E.G., pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 12

alin. (2) lit. a din Legea nr. 678/2001 și art. 13 alin. (1), (3) din Legea nr.

678/2001, cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.; punerea în mișcare a acțiunii

penale și trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului E.V.,

pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr.

678/2001.

În fapt, s-a reținut

că inculpatul E.G. a racolat, a cazat și exploatat prin muncă și sexual pe

părțile vătămate majore D.M., D.I., R.S., P.R.M., D.M. și G. (D.) C., în baza

unei rezoluții infracționale unice, în scopul obținerii de foloase materiale,

în activitatea infracțională fiind ajutat de inculpații E.V. și E.L.

S-a mai reținut, că

același inculpat a racolat, a transportat, a cazat și a exploatat sexual pe

partea vătămată minoră D.G., cu ajutorul inculpatei E.L., în scopul obținerii

de foloase materiale.

În ceea ce-l

privește pe inculpatul E.V., s-a reținut că acesta a racolat, a transportat, a cazat

și a exploatat pe partea vătămată majoră P.R.M., în scopul obținerii de foloase

materiale, ajutat fiind și de inculpații E.G. și E.L.

Organele de urmărire

penale au reținut vinovăția inculpaților în urma administrării următoarelor

mijloace de probă: rezoluție I.U.P., sesizare oficiu B.C.C.O., declarațiile

olografe ale părților vătămate P.R.M., D.A.G., D.M., D.V.M., D.I., solicitare

relații Punctul Național Focal, rezoluție încetare interceptare, încheiere Dosar

nr. 2913/109/2007, privind autorizarea interceptării, adresă Tribunalul Argeș, declarația

părții vătămate R.S., declarația părții vătămate D.V.M., declarație martor F.I.C.,

declarația părții vătămate D.I., declarația părții vătămate D.M., declarația

tradusă în limba română A.G.D. dată în față Guvernului din Catalunia, procură făcută

de D.M., declarație în limba spaniolă D.A.G., declarația părții vătămate D.C.M.,

planșă foto, declarație în limba spaniolă D.M.G., declarație tradusă în limba

română dată în fața autorităților judiciare din Catalunia de către D.C.,

declarația părții vătămate P.R.M., relații furnizate de S.P.C. Pitești, privind

cererea în original pentru eliberarea unui pașaport - P.R., evidență M.I.R.A. -

I.G.P.F. privind intrările și ieșirile din țară - P.R., C.L., E.G. și E.V.,

declarații martori T.R.M., D.C.F., procură D.M. în limba franceză și spaniolă,

procese verbale de verificări I.G.P.F. intrări-ieșiri pentru D.V.M., D.I., G.C.,

D.A.G. și D.M., verificare bunuri mobile și imobile acumulate de familia E.,

caziere judiciare, declarație martor M.M., relații bănci, încheierea nr. 29/ CC

din 10 aprilie 2008 a Tribunalului Argeș, prin care s-a dispus arestarea în lipsă

a inculpatului E.G., încheierea 08 noiembrie 2008, prin care a fost pus în

executare mandatul de arestare preventivă, verificări privind supravegherea

informativă a învinuiților, proces verbal de aducere la cunoștință a învinuirii

E.G., proces verbal în care se constată că E.G. refuză să-și scrie olograf

declarația, declarație învinuit E.G., ordonanță punere în mișcare a acțiunii

penale E.G., declarație inculpat E.G., declarație martor C.L., proces verbal de

aducere la cunoștință a învinuirii E.V., proces verbal prin care se constată că

E.V. refuză să-și scrise olograf declarația, declarație învinuit E.V., adresă

Tribunalul Argeș de solicitare a arestării preventive, încheiere și mandat de

arestare  preventivă pentru 20 zile, proces verbal din care rezultă că E.L. se

află în Spania, prezentare material urmărire penală E.G., ordonanță respingere

probe inculpat E.G., prezentare materiale urmărire penală Enache Vil,  ordonanță

respingere probe E.V.

Prin încheierea de

ședință din data de 07 aprilie 2009, instanța a dispus, în baza dispozițiilor art.

34 lit. a) C. proc. pen., conexarea Dosarului penal nr. 908/109/2009, la Dosarul

penal nr. 4696/209/2008.

Analizând actele și

lucrările dosarului, instanța de fond a reținut că, în perioada septembrie 2005

- martie 2007, inculpatul E.G., cu sprijinul soției sale, inculpata E.L. (în

cazul părților vătămate de sex feminin) și al tatălui său, inculpatul E.V. (în

cazul părții vătămate P.R.M.) au recrutat, prin promisiuni mincinoase pe

părțile vătămate P.R.M., D.A.G., D.M., D. (G.) C.M., D.I. și D.V.M., profitând de

situația materială precară a acestora, iar prin promisiuni mincinoase,

respectiv găsirea unui loc de muncă bine plătit în Spania, le-a exploatat,

folosind, în cazul persoanelor de sex feminin, amenințări și acte de violență,

totul în scopul obținerii unor câștiguri ilicite.

Mai întâi, în toamna

anului 2005, inculpații E.G. și E.V. i-au propus, în mod mincinos, părții

vătămate P.R.M., să-i însoțească pe aceștia în Spania, unde urma să lucreze

într-un restaurant la curățenie sau spălat de vase sau să muncească în

agricultură la plantat puieți. Partea vătămată, conform propriilor declarații

(f. 4-5 dosar urmărire penală) a acceptat propunerea, mai ales că era într-o

situație materială precară, fără loc de muncă și cu un copil minor în

întreținere.

Pe data de 15

septembrie 2005, partea vătămată P.R.M. a ieșit din țară, însoțită fiind de

inculpatul E.V., după cum atestă și baza de date a I.G.F.P. - intrări - ieșiri cetățeni

români, iar odată ajunsă în Spania, partea vătămată a fost cazată într-o

locuință din Madrid împreună cu cei trei inculpați.

Aici i s-a adus la

cunoștință de către inculpata E.L. că trebuie să se prostitueze. Partea vătămată

a susținut că a refuzat o asemenea ofertă, iar ulterior că a desfășurat

activități de prostituție, dar după ce voința i-a fost înfrântă prin intermediul

unei băuturi în care inculpata E.L. pusese droguri, ceea ce i-a produs o stare

euforică.

După acest moment și

după ce partea vătămată i-a amenințat pe soții E. că o să anunțe poliția,

aceasta a fost supravegheată în permanență de inculpați, care o determinau să

se prostitueze. Partea vătămată trebuia, conform propriilor declarații, să

câștige 600-700 euro pe noapte, iar în cazul în care câștiga mai puțin era

lovită de cei doi soți E. Mai mult, aceștia au încercat să o vândă unui spaniol

cu suma de 1.000 euro, dar partea vătămată, a fugit de la acesta și a revenit

la inculpați.

Partea vătămată

P.R.M. a mai declarat că și inculpatul E.V. i-a propus să aibă relații sexuale

cu el, dar că l-a refuzat.

După o perioadă de

4-5 luni, partea vătămată s-a întors în țară, fără nici un ban, iar aici i-a

spus șefului de post din comuna Hârtiești, T.R., ceea ce i s-a întâmplat.

În luna decembrie

2006, inculpatul E.G. a reușit să îi aducă în Spania pe frații D.V.M. și D.I.,

cărora le propusese să muncească în sectorul construcții.

Ajunse în Spania,

cele două părți vătămate au fost cazate în aceeași casă cu inculpatul și soția

sa, iar a doua zi au fost duși la construcția unei vile, ca salahori. După o

săptămână de muncă, inculpatul le-a comunicat celor doi că sunt plătiți cu 20

euro pe zi, după ce anterior, același inculpat, le spusese că în Spania vor câștiga

50 euro pe zi. cei doi susținând că au fost nevoiți să accepte să muncească în

aceste condiții, deoarece inculpatul i-a amenințat că îi dă afară din casă.

A mai arătat partea

vătămată D.V.M. că, după două luni și jumătate, timp în care a învățat să

vorbească limba spaniolă, l-a întrebat pe patronul spaniol cu ce sumă îl

plătește pe zi, la care acesta din urmă i-a răspuns că sunt plătiți cu 60 euro

pe zi. Chiar în cea săptămână partea vătămată a fost plătită pentru 4 zile de

muncă cu suma de 240 euro, sumă pe care inculpatul E.G., la revenirea din țară,

i-a cerut-o părții vătămate în contul unor datorii.

Partea vătămată D.V.M.

a mai adus-o în Spania și pe concubina lui, partea vătămată R.S., după ce

aflase tot de la inculpatul E.G. că soția acestuia din urmă lucrează la o

fabrică de cartoane. R.S. a fost însă dusă într-un club unde, i s-a spus de

către inculpata E.L. că „trebuie să consumi cupe și să mergi pe cameră cu

clienții pentru a întreține raporturi sexuale”. A arătat partea vătămată că a

acceptat doar „să consume cupe împreună cu clienții” însă după aceea a renunțat.

După o perioadă de

timp, deoarece inculpatul nu a mai plătit chiria, acesta împreună cu soția sa,

tatăl său și părțile vătămate cărora le oferise cazare au fost dați afară.

Aceștia au plecat în regiunea Girona unde au dormit în stradă sau în autoturismul

familiei E., după care părțile vătămate D.V.M. și R.S. au fost abandonați în

gara din Madrid, de unde s-au întors în România, cu ajutorul sumei de 200 euro

trimisă de mama părții vătămate pentru transport.

Cealaltă parte

vătămată, D.I. se întorsese în țară după cum a declarat, pe data de 12

februarie 2007, împreună cu inculpatul E.G.

În cauză au mai fost

audiați martorii C.L.I. care a confirmat că suma cu care de fapt erau plătiți salahorii

era de 60 euro pe zi, exact cât spusese și patronul spaniol părții vătămate D.V.M.,

și F.I.C., care a arătat, la fel ca și cele două părți vătămate, că inculpatul E.G.

le-a făcut promisiuni celor doi frați Dumitrescu că le oferă 40-45 euro pe zi la

muncă în Spania, că inculpatul a trimis pe numele martorului suma de 150 euro

pentru ca cei doi să achite taxele de transport, că inculpatul a vorbit cu

transportatorul „Listă” din Mioveni să-i ducă pe cei doi frați în Spania,

transportator identificat ulterior ca fiind numitul M.M.L. care a confirmat

acest aspect. De asemenea, martorul F.I.C. a mai arătat că știe despre mama fraților

D. că s-a împrumutat și i-a trimis bani lui D.M. pentru ca acesta să-și achite

transportul și să se întoarcă în țară. Același martor a mai arătat că cei doi frați

D., nepoții lui, i-au spus că E.G. nu le-a dat nici un ban pentru munca

prestată în Spania, aspect pe care cele două părți vătămate l-au relatat și în

declarațiile lor.

Atât partea vătămată D.V.M.,

cât și R.S. au arătat că la începutul anului 2007, au venit în Spania și au

fost cazați în aceeași casă cu inculpații și părțile vătămate D.A.G., D.M. și G.

(D.) C.

În declarațiile sale,

partea vătămată minoră D.G. a arătat că în luna februarie 2007, inculpatul E.G.

i-a propus acesteia să meargă în Spania să îngrijească niște bătrâni. Același lucru

le-a propus și mamei acesteia, D.M., pe care inculpatul o cooptase deoarece

avea nevoie de procură din partea ei pentru ca partea vătămată minoră să

părăsească țara.

Cele două părți

vătămate au plecat în Spania împreună cu o altă parte vătămată D. (G.) C.M., pe

care inculpatul E.G. o convinsese să vină în Spania pentru „debarasat vase

într-un restaurant”.

Toate cele trei părți

vătămate au arătat că inculpatul E.G. le-a condus la mijlocul de transport cu

care el angajase plecarea lor în Spania, iar acolo, în localitatea Torrejon de

la Calzada au fost așteptate de inculpații E.L. și E.V., care le-au cazat pe

toate trei într-o cameră. Au mai arătat cele trei părți vătămate că în aceeași

casă mai erau cazate părțile vătămate D.M. și R.S.

În aceeași seară, părțile

vătămate D.A.G. și D.C.M., au fost duse într-un club de inculpata E.L., unde au

fost determinate să se prostitueze. Și cealaltă parte vătămată, D.M., a

confirmat acest aspect în declarațiile sale arătând, totodată, că toate cele

trei părți vătămate au refuzat apoi să dea curs solicitărilor inculpatei. A

fost nevoie de intervenția inculpatului E.G. care, din acest motiv, a fost

nevoit să se întoarcă în Spania, unde le-a amenințat pe părțile vătămate că

dacă nu se prostituează vor ajunge cu toții în stradă.

După această

intervenție, partea vătămată D.M. a fost dusă într-un club, iar D.C. și D.G. într-un

alt club, unde au fost obligate să practice prostituția.

Au mai arătat părțile

vătămate că banii pe care îi câștigase îi lua inculpata E.L., dar și faptul că

voința le era înfrântă cu ajutorul drogurilor pe care inculpata E.L. le

administra acestora.

Instanța de fond a

reținut, că toate cele trei părți vătămate au continuat să se prostitueze în

beneficiul inculpaților E.G. și E.L. timp de trei luni, după care, profitând de

faptul că au fost nevoiți cu toții să părăsească casa în care locuiau cu chirie

și să se mute în regiunea Girona, au scăpat de sub supravegherea inculpaților

și s-au dus la poliție unde au dat primele declarații în care au relatat cele expuse

mai sus.

Având în vedere

probatoriul administrat, astfel cum a fost analizat, instanța de fond a

considerat că acesta dovedește atât existența faptelor pentru care s-a dispus

trimiterea în judecată, cât și vinovăția inculpaților în comiterea acestora,

inculpații, în declarațiile lor, nerecunoscându-și vinovăția față de faptele

imputate.

Astfel, inculpatul E.G.,

deși a recunoscut că i-a ajutat pe frații D. să ajungă în Spania, a negat apoi

că le-ar fi luat acestora banii proveniți din muncă, arătând că de fapt, D.M.

era plătit de patronul spaniol cu 20 euro pe zi, iar D.I. nu a fost angajat

nici o perioadă de timp, având anumite disfuncții fizice.

Aceste aspecte au

fost contrazise însă de cele două părți vătămate, ale căror declarații se

coroborează, dar și de cele menționate în declarațiile martorului C.L.I. care a

arătat, chiar în fața instanței, că erau plătiți cu suma de 60 de euro pe zi.

De asemenea, în

declarația sa, partea vătămată D.M. a arătat că i-a găsit în Spania pe frații D.

care i-au spus că muncesc ca salahori pentru inculpatul E.G. și că „aici murim

de foame și de sete”, ceea ce confirmă faptul că cea mai mare parte a

câștigului realizat de acești frați intra în mâinile inculpaților.

Inculpatul nu a

recunoscut nici faptul că le-a determinat pe celelalte părți vătămate de sex

feminin la activități de prostituție în folosul său și al familiei sale, însă

din declarațiile coroborate ale părților vătămate a reieșit cu totul altceva,

așa cum s-a analizat mai sus.

Inculpatul E.V. nu a

recunoscut nici el vinovăția față de fapta imputată, susținând că a avut,

într-adevăr, o relație de concubinaj cu partea vătămată P.R.M., pe care a

ajutat-o să ajungă în Spania, dar pe care nu a îndemnat-o să practice

prostituția.

Instanța de fond a

apreciat că, declarațiile sale sunt contrazise de partea vătămată P.R.M. care a

arătat, că odată ajunsă în Spania, a fost nevoită să practice prostituția

datorită intervențiilor agresive ale inculpaților E.G. și E.L., și că E.V. era

conștient de ceea ce făceau fiul și nora sa, ba chiar într-o zi a și bătut-o, reproșându-i

că nu aduce destui bani.

Inculpata E.L., de

asemenea, nu a recunoscut vinovăția față de faptele imputate, însă, a apreciat

prima instanță, și în acest caz, valoarea de adevăr a celor consemnate este

minimă, deoarece aspectele relatate sunt contrazise de celelalte probe

administrate, așa cum au fost analizate mai sus.

Instanța de fond a

apreciat că, în drept, faptele inculpatului E.G. întrunesc elementele constitutive

ale infracțiunilor prev. de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001

cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 13 alin. (1), (3) din Legea nr. 678/2001,

totul cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

Pentru infracțiunea prev.

de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2002, elementul material al

laturii obiective este compus din mai multe acte materiale, întinse pe perioada

septembrie 2005 - martie 2007, ce au constat în racolarea, transportarea,

cazarea și exploatarea prin muncă a părților vătămate D.M. și D.I. și

exploatarea sexuală a părților vătămate R.S., P.R.M., D.M. și D. (G.) C.

Părțile vătămate D.M.

și D.I. au fost exploatare prin muncă atâta vreme cât le-au fost încălcate

normele legale privind condițiile de muncă, de salarizare, în condițiile în

care, odată ajunse în străinătate, aceste două părți vătămate nu s-au mai putut

întreține decât prin munca prestată în condițiile impuse de inculpați.

Instanța de fond a

apreciat, că și celelalte acte materiale, respectiv racolarea, transportul și

cazarea au fost săvârșite de inculpați tot în scopul exploatării părților

vătămate, în accepțiunea pe care legea o dă acestor termeni în cuprinsul

dispozițiilor art. 2 pct. 2 lit. a) și c) din Legea nr. 678/2001.

Aceleași acte

materiale au fost comise de inculpați pentru exploatarea sexuală a părților

vătămate R.S., P.R.M., D.M. și G.C., în desfășurarea cărora a beneficiat de

aportul inculpatului E.V. (pentru P.R.M.) și al inculpatei E.L.

Instanța de fond a

constatat, că deși partea vătămată R.S. a declarat în cursul audierii sale în

fața instanței că nu dorește să participe în proces ca parte vătămată, această

declarație nu poate fi luată în considerare, având în vedere principiul

oficialității ce însoțește derularea procesului penal având drept obiect

infracțiuni de trafic de persoane. Pe cale de consecință, la stabilirea

amplorii activității infracționale au fost avute în vedere și actele materiale

săvârșite asupra acestei părți vătămate.

Aceleași concluzii,

în ceea ce privește elementul material, au fost considerate de prima instanță

ca fiind valabile și în privința infracțiunilor prev. de art. 13 alin. (1), (3)

din Legea nr. 678/2001, ce a avut-o ca victimă pe partea vătămată minoră D.G.

Urmarea imediată a

constat în restrângerea până la anihilare a libertății de mișcare și de acțiune

a părților vătămate care, în perioada desfășurării activității infracționale

s-au aflat sub controlul total al inculpatului sau familiei acestuia, iar între

elementul material și urmarea imediată există o legătură de cauzalitate

directă.

Faptele au fost comise

de inculpat cu intenție directă, concluzie ce s-a desprins din modul în care a prevăzut

și a urmărit rezultatele acțiunilor sale.

Fapta inculpatului E.V.

care a racolat, transportat, cazat și exploatat pe partea vătămată P.R.M., în

scopul obținerii de foloase materiale, ajutat fiind de ceilalți doi inculpați,

s-a constatat de instanța de fond că întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii prev. de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001. Și

acest inculpat a acționat cu intenție directă în derularea activității sale

infracționale.

Tribunalul a

apreciat, că faptele inculpatei E.L. întrunesc elementele constitutive ale

infracțiunii prev. de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001.

Sunt valabile, în

opinia instanței de fond, în acest caz, considerațiile avute în vedere la

descrierea în drept a infracțiunilor comise de inculpatul E.G., cu amendamentul

că activitatea infracțională desfășurată de acest inculpat le-a vizat doar pe

părțile vătămate P.R.M., D.M., D. (G.) C. și D.G. În cazul acestei ultime părți

vătămate, materialul probator administrat în cauză a relevat faptul că

inculpatul nu a cunoscut împrejurarea că D.G. era minoră, astfel că încadrarea

faptei comise s-a făcut doar prin raportare la dispozițiile art. 12 din Legea nr.

678/2001.

Instanța, în baza art.

334 C. proc. pen., a respins cererea de schimbare a încadrării juridice

formulată de inculpați, întrucât mai multe date ale speței au confirmat faptul

că activitatea infracțională desfășurată de inculpați îmbracă formele avute în

vedere la încadrarea juridică a faptei.

Astfel consimțământul

părților vătămate a fost captat prin promisiuni mincinoase făcute acestora, iar

mai apoi supunerea părților vătămate la efectuarea de activități de prostituție

s-a realizat prin constrângerea acestora fie prin violență, fie prin abuzul de

autoritate, ceea ce se constituie în elemente de diferențiere între cele două

infracțiuni supuse discuției. Un alt element de diferențiere a constat în

faptul că libertatea de mișcare și de acțiune a fost, în primul rând, valoarea

socială afectată de acțiunile inculpaților, în condițiile în care părțile

vătămate s-au aflat sub controlul inculpaților.

La individualizarea

judiciară a pedepselor la care au fost condamnați inculpații, instanța a avut

în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 C. pen.,

respectiv: limitele de pedeapsă prevăzute de textele incriminatoare, gradul de

pericol social concret reliefat de modul și mijloacele folosite, ce au constat

în folosirea de violențe, amăgirea părților vătămate, împrejurările în care au

fost comise, ce a implicat și elemente de extraneitate, dar și extinderea

actelor materiale pe o durată relativ mare de timp, urmările produse ce au

constat, așa cum am arătat, în restrângerea până la anihilare a libertății de

mișcare și de acțiune a părților vătămate, dar și în vătămările corporale

produse unora din părțile vătămate; persoana inculpaților care nu sunt

cunoscuți cu antecedente penale, dar care, pe parcursul procesului penal nu

și-au recunoscut vinovăția în raport de faptele comise. Instanța a mai avut în

vedere și gradul de implicare a fiecăruia din cei trei inculpați la comiterea

infracțiunilor, numărul actelor materiale săvârșite de fiecare din aceștia și

numărul de părți vătămate afectate de activitatea infracțională a fiecăruia din

aceștia.

Față de cele de mai

sus, în baza art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., instanța de fond a dispus condamnarea

inculpaților, conform dispozitivului enunțat mai sus.

Totodată, instanța a

respins cererea formulată de procuror de luare a măsurii confiscării speciale a

unor sume de bani din patrimoniul inculpaților întrucât, pe parcursul

desfășurării procesului, nu s-a putut face dovada cuantumului exact al sumelor

pe care inculpații și le-au însușit de pe urma exploatării părților vătămate de

sex feminin și nici partea ce i-a revenit fiecăruia dintre ei.

Sub aspectul laturii

civile, instanța a constatat că faptele comise de inculpați au fost de natură

să producă un prejudiciu moral părților vătămate ce a constat în traumele

psihice cauzate acestora, cu consecințe nefaste asupra dezvoltării ulterioare a

acestora, mai ales că cele mai multe din persoanele de sex feminin aveau o

vârstă tânără, iar una din ele era minoră.

Pe cale de

consecință, având în vedere și principiul disponibilității, dar și gradul de

implicare a inculpaților, în baza art. 14 și 346 alin. (1) C. proc. pen., rap. la

art. 998 și 1003 C. civ., instanța a obligat pe inculpații E.G., E.V. și E.E.L.,

în solidar, la plata echivalentului în lei, la data executării, al sumei de 900

euro către partea civilă P.R.M., reprezentând daune morale.

În baza art. 14 și

346 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 998 și 1003 C. civ., au fost obligați,

în solidar, inculpații E.G. și E.E.L. la plata următoarelor sume:

- 800 lei daune

morale către partea civilă D.M.

- 50.000 lei daune

morale către parte civilă D.A.G.

- 8.000 lei și

echivalentul în lei ( la data executării) al sumei de 1.000 euro, daune morale

către partea civilă D. (fostă G.) C.

Instanța a admis și

capătul de cerere formulat de părțile vătămate D.V.M. și D.I., și a obligat,

prin urmare, conform art. 14 și 346 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 998

C. civ., pe inculpatul E.G. la plata către partea civilă D.V.M. a

echivalentului în lei al sumei de 3500 euro, daune materiale, iar către partea

civilă D.I. a echivalentului în lei al sumei de 500 euro, reprezentând sumele

de bani câștigate de aceștia în urma muncii prestate, dar însușite în fapt de

inculpatul E.G.

Instanța a respins

capetele de cerere privind acordarea daunelor materiale formulate de părțile

civile D.M. și D. (fostă G.) C., ca nefondate întrucât, pe de-o parte, nu s-a

făcut dovada cuantumului exact al acestora, iar pe de altă parte, acordarea

daunelor materiale nu se justifică, întrucât reprezintă un beneficiu imoral, în

contradicție cu normele de conviețuire socială, luând act că partea vătămată R.S.

nu s-a constituit parte civilă.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție - D.I.I.C.O.T. - Biroul teritorial Argeș și inculpații în cauză E.G., E.L.

și E.V., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, astfel:

Parchetul, în

motivele scrise, a criticat sentința în ceea ce privește omisiunea de a proceda

la luarea măsurii confiscării speciale a sumelor de bani rezultate din

comiterea infracțiunilor pentru care inculpații au fost trimiși în judecată,

cât și sub aspectul menținerii nelegale în cursul cercetării judecătorești a

măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara, în privința inculpatei E.L.,

măsură luată inițial de către procuror în faza urmăririi penale.

Prin apelurile

declarate de inculpați s-a cerut achitarea în temeiul disp. art. 10 lit. c) C.

proc. pen., aceștia considerându-se nevinovați cu privire la faptele pentru

care au fost trimiși în judecată.

Prin decizia penală nr.

109/ A/MF din 11 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția

penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-a admis apelul declarat de M.P.

- Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de

Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate și Terorism - Biroul Teritorial

Argeș, împotriva sentinței penale numărul 6/ MF din data de 6 octombrie 2009, pronunțată

de Tribunalul Argeș - complet specializat de minori penal, în Dosarul nr. 4696/109/2008.

S-a desființat în

parte sentința atacată.

S-a înlăturat

dispoziția privind menținerea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi

țara luată față de inculpata E.L.E.

S-a dispus măsura

confiscării speciale a sumelor de bani dobândite de inculpați prin săvârșirea

infracțiunilor, respectiv:

- de la inculpații

soți E.G. și E.L.E., echivalentul în lei a sumei de 64.782 euro.

- de la inculpatul E.V.,

echivalentul în lei a sumei de 28.166 euro.

S-au menținut în rest

dispozițiile sentinței.

S-au respins ca

nefondate apelurile declarate de inculpații E.G.; E.L.E., și E.V.

S-a menținut măsura

arestării preventive a inculpatului E.G. și s-a dedus în continuare detenția

preventivă.

A obligat pe apelanta

- inculpată E.L.E. la 700 lei cheltuieli judiciare către stat, iar pe apelanții

- inculpați E.G. și E.V. la câte 900 lei cheltuieli judiciare cu același titlu,

din care câte 300 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu se avansează

din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța

această decizie, Curtea a avut în vedere următoarele considerente:

Curtea a apreciat că

apelul parchetului este fondat, sub aspectele invocate, respectiv necesitatea

luării măsurii confiscării speciale, dar și pentru greșita dispoziție luată de

instanța fondului privind menținerea măsurii obligării de a nu părăsi țara față

de inculpata în cauză E.L.

Sub aspectul măsurii

confiscării speciale, Curtea a constatat că sumele de bani obținute de inculpați

în urma săvârșirii infracțiunii de trafic de persoane au fost pe deplin

dovedite cu probele efectuate atât în faza de urmărire penală cât și în faza de

cercetare judecătorească, și că acestea sunt valori materiale deținute în

contra dispozițiilor legale, astfel încât în temeiul dispozițiilor art. 19 alin.

(1) din Legea nr. 678/2001, rap. la art. 118 lit. e) C. pen., trebuie procedat

la confiscarea lor.

Această situație se

impune cu necesitate și pentru a fi evitată o îmbogățire fără justă cauză a

inculpaților incriminați în această cauză.

Având în vedere dispozițiile

art. 350 C. proc. pen., Curtea a notat că instanța are obligația, prin

hotărâre, a se pronunța și asupra luării, menținerii sau revocării măsurii

arestării preventive a inculpaților, dar și asupra luării sau revocării măsurii

obligării acestora de a nu părăsi localitatea sau țara.

Cum textul de lege

invocat nu prevede obligativitatea menținerii pe parcursul judecății decât a

măsurii arestării preventive a inculpaților și, constatându-se că această

măsură a obligării de a nu părăsi țara a fost luată de procuror în timpul

urmăririi penale, Curtea a înlăturat dispoziția instanței de judecată de

menținere a acestei măsuri preventive luată față de inculpata E.L., ca

nelegală.

În raport de apelurile

declarate de inculpați, Curtea examinând hotărârea atacată, în raport cu

criticile aduse, precum și din oficiu, în baza probatoriului administrat, a

reținut că acesta a fost corect și complet evaluat, iar încadrarea juridică

dată faptelor este cea legală și corespunzătoare activității întreprinsă de

fiecare inculpat în parte pentru întreaga activitate infracțională.

Astfel, s-a constatat

că nu există niciun dubiu asupra vinovăției penale a inculpaților cu privire la

comiterea infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată, atâta vreme

cât prin încălcarea dispozițiilor legale, pe timpul aflării în România,

inculpații E.G. și E.L. și, în privința exploatării părții vătămate P.R.M., și

inculpatul E.V., au recrutat în intervalul de timp incriminat (toamna anului

2005 - 2007) pe părțile vătămate din această cauză, pe care le-au trimis și,

respectiv, primit în Spania în scopul exploatării lor, prin obligarea, pe de o

parte, la practicarea prostituției și, pe de altă parte, prin obligarea la

prestare de munci și servicii cu încălcarea normelor legale de muncă,

salarizare, sănătate și securitate și prin inducerea în eroare asupra tuturor

acestor condiții.

Pentru realizarea

acestui scop infracțional, inculpații s-au folosit de mijloace diverse de

înșelare, recurgând la amenințări și violențe fizice și privând părțile

vătămate de posibilitatea de a se folosi de actele lor de stare civilă, precum

și de pașaportul deținut dar și de valorile bănești, pentru ca astfel să obțină

foloase materiale nelegale și să profite de pe urma exploatării părților

vătămate implicate în această cauză.

Împrejurarea că

inculpații nu au recunoscut faptele comise nu are nici o relevanță juridică,

atâta vreme cât toate celelalte mijloace de probă confirmă pe deplin vinovăția

lor.

În esență, în cauză

s-a dovedit cu prisosință faptul exploatării sexuale a părților vătămate D.M., D.A.G.,

P.R.M., D.C.M., R.S., cât și a părților vătămate D.V.M. și D.I., pe aceștia din

urmă inculpații, printr-o modalitate mincinoasă, determinându-i să-i însoțească

în Spania pentru a fi angajați în locuri de muncă pretins a fi oneste.

Odată ajunse în țara

de destinație, părțile vătămate au fost cazate în aceeași locuință cu

inculpații și, prin reținerea pașapoartelor și lipsirea de orice mijloace de

comunicare sau de subzistență, au fost obligate la prostituție ori la prestarea

de munci și servicii cu încălcarea normelor legale de muncă (aici este vorba

despre frații D.I. și D.M.).

Mai mult, inculpata E.L.

a recurs și la alte tertipuri pentru a determina-o pe partea vătămată P.R.M. să

practice prostituția, forțând-o să consume băuturi diverse în care, în

prealabil, introducea droguri, pentru ca aceasta să nu mai aibă rațiunea

actelor sale.

Când părțile vătămate

refuzau să plece la clubul unde erau forțate să practice prostituția, erau

scoase afară din locuință și lăsate fără nici un ajutor, bătute și amenințate,

totodată, în final victimele fiind silite să ceară iertare inculpaților pentru

a fi reprimite în locuință.

De reținut este și

faptul, confirmat, de altfel, de probele dosarului, că, pe perioada incriminată

cât victimele - femei s-au prostituat în favoarea inculpaților, niciuna dintre

ele nu a primit vreo sumă de bani de la aceștia.

Iată că, în aceste

condiții de trai inumane, puse în situația de a nu dispune de bani pentru

întreținere, fiind amenințate că vor rămâne în stradă și lovite, totodată, dar

și aservite pentru datorii (erau forțate să-și plătească cheltuielile de

întreținere și transport în Spania, din prostituție), părțile vătămate nu aveau

altă posibilitate decât să urmeze conduita ilegală și imorală impusă de

inculpați.

De remarcat este și

faptul că, inculpații au procedat la exploatarea prin muncă a părților vătămate

D.M. și Irinel, prin încălcarea normelor de asigurare a condițiilor de muncă,

salarizare, sănătate și securitate, după cum o prevăd dispozițiile art. 2 pct. 2

lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu modificările aduse prin O.U.G. nr. 79/2005.

Fapta de trafic de

persoane a fost comisă de către inculpați și față de concubina părții vătămate D.M.,

R.S., deși aceasta din urmă nu a recunoscut că a practicat prostituția,

afirmând că era obligată să meargă la bar numai pentru servirea unor „cupe”.

Curtea a apreciat că,

în raport de probele dosarului, rezultă cu evidență faptul că și R.S. s-a

prostituat împreună cu celelalte părți vătămate implicate în cauză, conform

declarațiilor acestora din urmă.

Despre acest fapt

avea cunoștință chiar și partea vătămată D.I. însă, probabil, partea vătămată R.S.

nu a mai recunoscut că a fost determinată să se prostitueze, având remușcări

față de concubinul ei.

Din declarația părții

vătămate D.I. rezultă că, la propunerea inculpatului E.G. a fost de acord să

plece în Spania, să muncească pe șantier, în schimbul unei sume de bani de 50

euro/ zi, fiind însoțit spre această destinație de către fratele său D.M. care

avea același interes de a găsi un loc de muncă onest, bine plătit.

Aceștia au fost

cazați în aceeași casă în care locuia familia E., au fost duși de inculpatul E.G.

la locul de muncă ales de către acesta din urmă, iar inculpatul era acela care

încasa, la fiecare sfârșit de săptămână banii pentru și în numele lor.

După prima săptămână

de muncă, inculpatul le-a precizat condițiile în care urma să se facă plata

muncii lor, în sensul că sunt plătiți cu 20 euro/ zi (față de 50 euro cât le

fuseseră promiși) și, în plus, i-a avertizat că nu le va da nici un ban,

întrucât ei sunt datori cu transportul, chiria și alimentele pe care le

consumau.

Ulterior, probele

dosarului au confirmat faptul că, în realitate, suma de bani pentru care

prestau muncă cele două părți vătămate - frații D.- era aceea de 60 euro/ zi.

Această situație

rezultă din declarațiile părților vătămate care au luat legătura cu angajatorul

spaniol, dar și din declarația dată în faza de urmărire penală de către

inculpatul E.V.

Probele dosarului, pe

care și-a întemeiat soluția instanța fondului, au fost legal administrate și nu

prezintă contradicții așa cum se susține în apărare, iar inculpații în cauză,

în afară de faptul că au invocat propria nerecunoaștere, nu au făcut nicio

referire la probe din care să rezulte o altă situație de fapt.

În condițiile

arătate, solicitarea lor expresă, în sensul achitării, în temeiul evocat,

respectiv dispozițiile art. 10 lit. c) C. proc. pen., nu are fundament față de

probele dosarului.

În consecință, Curtea

a apreciat că tribunalul a evaluat corespunzător materialul probator

administrat în cauză, stabilind în baza acestuia împrejurările reale ale

comiterii faptelor, încadrarea juridică corectă a acestora, precum și vinovăția

penală a inculpaților.

Instanța de fond a

făcut, de asemenea, o apreciere corectă a gradului de pericol social concret al

faptelor pentru care inculpații au fost trimiși în judecată și a persoanei

celor acuzați, stabilind pedepse judicios individualizate, în raport de

criteriile generale prev. de art. 72 C. pen.

Curtea a constatat că

din probele dosarului rezultă că, inculpații, soți, E. s-au ocupat cu

recrutarea și angajarea părților vătămate D., pentru a lucra la angajatori

spanioli, fără încheierea unor contracte de muncă, iar activitatea de inducere

în eroare a acestor părți vătămate în scopul exploatării acestora era relevată

și de faptul că, în Spania, inculpatul E.G. urma să facă angajări în locuri de

muncă dificile pentru care nu existau oferte de la muncitorii care doreau să se

angajeze cu contracte de muncă încheiate cu respectarea legii.

La formarea acestei

convingeri, instanța a avut în vedere și plata muncii care, în realitate, era

destul de bună, ridicându-se la nivelul sumei de 60 de euro/ zi, sume de bani

de care profitau în mod exclusiv inculpații.

Persoanele vătămate

au luat cunoștință de condițiile grele de muncă oferite în Spania numai în

momentul în care inculpatul E.G. i-a trimis la angajator.

În opinia Curții,

acestea sunt considerentele pertinente, bazate pe probele dosarului, care au

format primei instanțe convingerea că recrutarea și trimiterea în Spania a

părților vătămate Dumitrescu s-a făcut prin înșelăciune, în scopul exploatării

lor. (art. 2 din Legea nr. 678/2001).

Față de părțile

vătămate femei (printre care se numără și o victimă minoră – P.M.R.), Curtea a

constatat că, din modul în care au acționat inculpații, se conturează

infracțiunea de trafic de persoane care s-a realizat în modalitățile normative

indicate de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, constând în recrutarea,

transportarea, cazarea și primirea persoanelor vătămate în Spania, toate aceste

activități fiind executate în scopul exploatării sexuale a acestor persoane.

Pentru cele reținute,

în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., apelul declarat de procuror a

fost admis, în sensul că a înlăturat dispoziția privind menținerea măsurii

preventive a obligării de a nu părăsi țara luată față de inculpata E.L.E. și,

totodată, a dispus măsura confiscării speciale a sumelor de bani dobândite de

inculpați prin săvârșirea infracțiunilor, respectiv:

- de la inculpații

soți E.G. și E.L.E. echivalentul în lei a sumei de 64.782 euro;

- de la inculpatul E.V.

echivalentul în lei a sumei de 28.166 euro, sume de bani a căror dovadă s-a

făcut cu probele dosarului, în special declarațiile date de părțile vătămate.

De asemenea, în

temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-au respins ca nefondate

apelurile declarate de inculpații E.G., E.L.E. și E.V., această soluție

adoptată având la bază considerentele mai sus expuse.

S-au menținut în rest

dispozițiile sentinței atacate.

Din verificarea actelor

și lucrărilor dosarului, Curtea a reținut că în ceea ce privește pe inculpatul

arestat E.G. nu se regăsește nici un motiv dintre cele ce ar impune înlocuirea

sau revocarea măsurii arestării sale preventive, prin sentința penală nr. 6/ MF

din 6 octombrie 2009 a Tribunalului Argeș, el fiind condamnat la pedeapsa

rezultantă de 8 ani închisoare, pentru infracțiunea de trafic de persoane,

prev. și ped. de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) și de art. 13 alin. (1) și (3)

din Legea nr. 678/2001.

Curtea a arătat în

continuare, că sunt realizate cumulativ condițiile legale a măsurii arestării

preventive a acestui inculpat, întrucât faptele ce i-au fost reținute în

sarcină sunt pedepsite cu închisoarea mai mare de 4 ani și persoana

inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică, aceasta, rezultând din

perioada infracțională în care a acționat (septembrie 2005 - martie 2007), cât

și din pluralitatea de acte materiale comise.

Având în vedere și

faptul că inculpatul a fost arestat preventiv la data de 7 noiembrie 2008, și

ținând seama de complexitatea dosarului și de numărul mare de persoane

vătămate, Curtea a apreciat că în cauză nu s-a depășit termenul rezonabil de

judecare.

Față de toate

acestea, în temeiul art. 381 rap. la art. 350 C. proc. pen., Curtea a menținut

în continuare măsura arestării preventive a inculpatului E.G. și a dedus în

continuare detenția preventivă a acestuia.

Finalmente, în

temeiul dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., au fost obligați

inculpații, în raport de culpa lor procesuală, la cheltuieli judiciare către

stat, apelanții-inculpații E.G. și V. fiind supuși obligației de a plăti și

onorariul apărătorului din oficiu în cuantumul prevăzut de lege.

Împotriva acestei decizii

a declarat recurs inculpata E.L. invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 17

2

și 14 C. proc. pen.

În susținerea

primului caz de casare în temeiul art. 385

9

alin. (2) lit. b)

raportat la art. 11 alin. (2) lit. a) cu referire la art. 10 lit. d) C. proc.

pen., s-a solicitat achitarea inculpatei și s-au formulat critici atât cu

privire la decizia pronunțată de Curtea de Apel Pitești, cât și la sentința

penală pronunțată de instanța de fond întrucât nu există sesizarea din oficiu a

procurorului sau o rezoluție a acestuia pentru fapta pentru care inculpata este

cercetată, din acest punct de vedere apreciindu-se că nu există un act de

sesizare legal aspect în raport de care se impune restituirea cauzei la

parchet.

Cu privire la

declarația părții vătămate P.R.M., din data de 21 mai 2007, s-a arătat că nu

sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 75, 77 și 70 alin. (3) C. proc.

pen. cu privire la modul de ascultare și că în mod eronat au fost

încunoștințate organele judiciare că partea vătămată ar fi fost sechestrată și

lipsită de libertate de către cei trei inculpați, iar începerea urmăririi

penale în urma sesizării din oficiu s-a făcut abia după 1 an și 1 lună.

Totodată s-a susținut

că în mod greșit în faza de urmărire penală nu s-a dispus efectuarea unei

comisii rogatorii întrucât această probă ar fi clarificat situația de fapt și

ar fi rezultat nevinovăția inculpatei pentru fapta reținută în sarcina sa, cu

atât mai mult cu cât plângerile formulate de părțile vătămate nu o vizează pe

inculpată.

În susținerea pct. 14

al art. 385

9

C. proc. pen., s-a solicitat reindividualizarea

pedepsei prin cuantum și modalitate de executare în raport de circumstanțele

reale și personale ale inculpatei care susțin incidența acestui caz de casare.

Înalta Curte

analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate apreciază că acesta

este fondat doar prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct.

14 pentru considerentele ce vor fi expuse:

Astfel analizând

incidența primului caz de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen. în susținerea căruia s-a solicitat în temeiul art. 385

9

alin. (2) lit. b) raportat la art. 11 alin. (2) lit. a) cu referire la art. 10 lit.

d) C. proc. pen. achitarea inculpatei E.L., întrucât în cauză s-a făcut o greșită

aplicare a legii, Înalta Curte apreciază criticile neîntemeiate în raport de

următoarea argumentare:

Critica formulată în

cauză și vizând nelegalitatea sesizării instanței pe motiv că nu există un act

de sesizare legal este nefondată, analiza modurilor și condițiilor în care se

sesizează instanța infirmă susținerea inculpatei E.L., prin apărător.

Cu privire la

sesizarea organelor judiciare, întreaga literatură de specialitate opinează că

este primul act de procedură, în lipsa căruia procesul penal nu se poate desfășura

conform legii. Cu referire directă la sesizare ca și punct de declanșare a

procesului penal aceasta reprezintă încunoștințarea organului penal competent

potrivit legii despre săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală.

Sesizarea nu are doar

rolul de a informa organele judiciare, ci reprezintă, în același timp, și

justificarea legală a tuturor activităților procesuale și procedurale care cad în

competența organului judiciar. Așadar, sesizarea reprezintă o cerință de

strictă legalitate a procesului penal.

Actul de sesizare a

organului judiciar trebuie întocmit cu respectarea formelor prevăzute de lege,

în caz contrar, el nefiind valabil. Neîndeplinirea acestei condiții antrenează

lipsa de valabilitate a tuturor actelor procedurale și procesuale.

Actul de sesizare

poate fi întocmit de orice persoană sau numai de anumite persoane prevăzute de

lege. El se poate adresa organelor de urmărire penală, situație în care are ca

efect declanșarea procedurilor preliminare sau, în mod excepțional, direct instanțelor

de judecată, situație în care declanșează procedurile de judecata ale

procesului penal.

În concluzie, putem

vorbi despre sesizarea organelor de urmărire penală și de sesizarea instanțelor

de judecată iar cu referire directă la sesizarea organelor de urmărire penală

trebuie făcută distincție între:

Modurile generale de

sesizare ale organelor de urmărire penala

Modurile speciale de

sesizare ale organelor de urmărire penala

Această clasificare

este cea mai cuprinzătoare pentru că ține seama de particularitățile modurilor

de sesizare și de consecințele pe care acestea le produc asupra mersului

procesului penal și dacă modurile generale de sesizare pot fi înlocuite unele

cu altele, neavând o altă semnificație decât aceea a încunoștințării organelor

de urmărire penală cu privire la săvârșirea unor fapte penale sau a legitimării

procesuale a participanților, modurile speciale de sesizare nu pot fi înlocuite

unele cu altele, având semnificația unor acte procesuale și procedurale ce condiționează

însăși începerea urmăririi penale, punerea în mișcare a acțiunii penale și exercițiul

acțiunii penale în cazurile prevăzute de lege.

De altfel dispozițiile

art. 221 C. proc. pen. reglementează expres modurile de sesizare iar conținutul

acestui articol prevede clar că:

(1)

Organul de urmărire

penală este sesizat prin plângere sau denunț, ori se sesizează din oficiu când

află pe orice altă cale că s-a săvârșit o infracțiune. În cazul în care organul

de urmărire penală se sesizează din oficiu, încheie un proces-verbal în acest

sens.

(2) Când, potrivit

legii, punerea în mișcare a acțiunii penale se face numai la plângerea

prealabilă ori la sesizarea sau cu autorizarea organului