Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1781/2014

CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1781/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursurilor de față; În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 495 din 14 decembrie 2011 a Tribunalului Constanța s-a hotărât: S-au respins cererile de schimbare a încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpaților ca nefondate. În baza art. 329 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul C.A.Gh., la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism. În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului C.A.Gh. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 2 (doi) ani, după executarea pedepsei închisorii, pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism.

În baza art. 7 din Legea nr. 39/2003 a fost condamnat inculpatul C.A.Gh. la pedeapsa de 8 (opt) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat. În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului C.A.Gh. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 3 (trei) ani, după executarea pedepsei închisorii, pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat. În baza art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 (victimă C.R.C.), a fost condamnat inculpatul C.A.Gh. la pedeapsa de 8 (opt) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane.

În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului C.A.Gh. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 3 (trei) ani, după executarea pedepsei închisorii, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane. În baza art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 (victimă M.I., în perioada sfârșitul lunii decembrie 2007 - februarie 2008), a fost condamnat inculpatul C.A.Gh. la pedeapsa de 8 (opt) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane. În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 3 (trei) ani, după executarea pedepsei închisorii, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane.

În baza art. 13 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (victimă M.I. în perioada 2004 - 13 decembrie 2007), a fost condamnat inculpatul C.A.Gh. la pedeapsa de 14 (paisprezece) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori. În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 4 (patru) ani, după executarea pedepsei închisorii, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori. În baza art. 13 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 678/2001 (victimă I.M.), a fost condamnat inculpatul C.A.Gh.

la pedeapsa de 14 (paisprezece) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori. În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 4 (patru) ani, după executarea pedepsei închisorii, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori. În baza art. 13 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 678/2001 (victimă B.D.), a fost condamnat inculpatul C.A.Gh. la pedeapsa de 14 (paisprezece) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori. În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 4 (patru) ani, după executarea pedepsei închisorii, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori.

În baza art. 13 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 678/2001 (victimă A.R.S.), a fost condamnat inculpatul C.A.Gh. la pedeapsa de 14 (paisprezece) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori. În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 4 (patru) ani, după executarea pedepsei închisorii, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori. În baza art. 13 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 678/2001 (victimă I.M.D.), a fost condamnat inculpatul C.A.Gh. la pedeapsa de 14 (paisprezece) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori.

În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 4 (patru) ani, după executarea pedepsei închisorii, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori. În baza art. 13 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 678/2001 (victimă S.R.), a fost condamnat inculpatul C.A.Gh. la pedeapsa de 14 (paisprezece) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori. În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 4 (patru) ani, după executarea pedepsei închisorii, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori.

În baza art. 13 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 678/2001 (victimă P.G.), a fost condamnat inculpatul C.A.Gh. la pedeapsa de 14 (paisprezece) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiuni de trafic de minori. În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 4 (patru) ani, după executarea pedepsei închisorii, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori. În baza art. 13 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 678/2001 (victimă M.I.L.), a fost condamnat inculpatul C.A.Gh. la pedeapsa de 14 (paisprezece) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori.

În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 4 (patru) ani, după executarea pedepsei închisorii, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori. În baza art. 13 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 678/2001 (victimă N.A.M.), a fost condamnat inculpatul C.A.Gh. la pedeapsa de 14 (paisprezece) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori. În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 4 (patru) ani, după executarea pedepsei închisorii, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (3) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate, în final, inculpatul C.A.Gh. urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 14 (paisprezece) ani închisoare și 4 (patru) ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., după executarea pedepsei închisorii. În baza art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului pe durata executării pedepsei închisorii, exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie. În baza art. 88 C. pen., s-a dedus perioada reținerii și arestării preventive a inculpatului C.A.Gh. de la 8 martie 2008 - 9 martie 2008 și de la 25 martie 2008 - 14 noiembrie 2008. În baza art. 357 alin. (2) lit. b) C. proc.

pen. s-a menținut măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, aplicată inculpatului C.A.Gh. prin Decizia penală nr. 70/MP din 14 noiembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Constanța în Dosarul nr. 2374/36/2008. În baza art. 7 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. a fost condamnat inculpatul S.E., la pedeapsa de 6 (șase) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de aderare și sprijinire sub orice formă a unui grup organizat. În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 2 (doi) ani, după executarea pedepsei închisorii, pentru săvârșirea infracțiunii de aderarea și sprijinirea sub orice formă a unui grup organizat.

În baza art. 329 alin. (1) și alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a), a fost condamnat inculpatul S.E. la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism. În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 2 (doi) ani, după executarea pedepsei închisorii, pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism. În baza art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 37 lit. a) (victimă M.I. în perioada sfârșitul lunii decembrie 2007 - februarie 2008), a fost condamnat inculpatul S.E. la pedeapsa de 8 (opt) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane.

În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 3 (trei) ani, după executarea pedepsei închisorii, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane. În baza art. 13 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen. (victimă M.I., în perioada 2005 - 13 decembrie 2007), a fost condamnat inculpatul S.E. la pedeapsa de 8 (opt) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori. În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II- a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 3 (trei) ani, după executarea pedepsei închisorii, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori.

În baza art. 13 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. (victimă I.M.), a fost condamnat inculpatul S.E. la pedeapsa de 10 (zece) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de miori. În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 3 (trei) ani, după executarea pedepsei închisorii, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori. În baza art. 13 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 37 lit. a) (victimă A.R.S.), a fost condamnat inculpatul S.E. la pedeapsa de 10 (zece) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori.

În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 3 (trei) ani, după executarea pedepsei închisorii, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori. În baza art. 13 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 37 lit. a) (victimă I.M.D.), a fost condamnat inculpatul S.E. la pedeapsa de 10 (zece) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori. În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 3 (trei) ani, după executarea pedepsei închisorii, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori.

În baza art. 13 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 37 lit. a) (victimă S.R.), a fost condamnat inculpatul S.E. la pedeapsa de 10 (zece) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori. În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 3 (trei) ani, după executarea pedepsei închisorii, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori. În baza art. 13 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 37 lit. a) (victimă P.G.), a fost condamnat inculpatul S.E. la pedeapsa de 10 (zece) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori.

În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 3 (trei) ani, după executarea pedepsei închisorii, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori. În baza art. 13 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. (victimă N.A.M.), a fost condamnat inculpatul S.E. la pedeapsa de 10 (zece) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori. În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 3 (trei) ani, după executarea pedepsei închisorii, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori.

În baza art. 61 C. pen. s-a menținut beneficiul liberării condiționate privind restul de 416 zile rămas neexecutat din Sentința penală nr. 50 din 22 ianuarie 2003 a Tribunalului Constanța. În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (3) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate, în final, inculpatul S.E. urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 10 (zece) ani închisoare și 3 (trei) ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., după executarea pedepsei închisorii. În baza art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului S.E. pe durata executării pedepsei închisorii, exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus perioada reținerii și arestării preventive a inculpatului S.E. de la 08 martie 2008 - 9 martie 2008 și de la 22 aprilie 2008 la 14 noiembrie 2008. În baza art. 357 alin. (2) lit. b) C. proc. pen. s-a menținut măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu - municipiul Constanța -, aplicată inculpatului S.E. prin Decizia penală nr. 70/MP din 14 noiembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Constanța în Dosarul nr. 2374/36/2008. În baza art. 329 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul P.C.F., la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism. În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 2 (doi) ani, după executarea pedepsei închisorii, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori.

În baza art. 7 din Legea nr. 39/2003, a fost condamnat inculpatul P.C.F. la pedeapsa de 6 (șase) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de aderare și sprijinire sub orice formă a unui grup organizat. În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 2 (doi) ani, după executarea pedepsei închisorii, pentru săvârșirea infracțiunii de aderare și sprijinire sub orice formă a unui grup organizat. În baza art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 (victimă C.R.C.), a fost condamnat inculpatul P.C.F. la pedeapsa de 10 (zece) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane.

În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 3 (trei) ani, după executarea pedepsei închisorii, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori. În baza art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (victimă M.I.), a fost condamnat inculpatul P.C.F. la pedeapsa de 10 (zece) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori. În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 3 (trei) ani, după executarea pedepsei închisorii, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori.

În baza art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001 (victimă S.R.), a fost condamnat inculpatul P.C.F. la pedeapsa de 10 (zece) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori. În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 3 (trei) ani, după executarea pedepsei închisorii, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori. În baza art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001 (victimă M.I.L.), a fost condamnat inculpatul P.C.F. la pedeapsa de 10 (zece) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori. În baza art. 65 C. pen.

s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 3 (trei) ani, după executarea pedepsei închisorii, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori. În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (3) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate, în final, inculpatul P.C.F. urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 10 (zece) ani închisoare și 3 (trei) ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., după executarea pedepsei închisorii. În baza art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului pe durata executării pedepsei închisorii, exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus perioada reținerii și arestării preventive a inculpatului P.C.F. de la 15 aprilie 2008 la 14 noiembrie 2008. În baza art. 357 alin. (2) lit. b) C. proc. pen. s-a menținut măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu - municipiul Constanța -, aplicată inculpatului P.C.F. prin Decizia penală nr. 70/MP din 14 noiembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Constanța în Dosarul nr. 2374/36/2008. În baza art. 7 din Legea nr. 39/2003, a fost condamnat inculpatul R.A., la pedeapsa de 6 (șase) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de aderare și sprijinire sub orice formă a unui grup organizat. În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 2 (doi) ani, după executarea pedepsei închisorii, pentru săvârșirea infracțiunii de aderare și sprijinire sub orice formă a unui grup organizat.

În baza art. 329 alin. (1) și alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul R.A. la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism. În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei închisorii, pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism. În baza art. 13 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 678/2001 (victimă I.M.), a fost condamnat inculpatul R.A. la pedeapsa de 10 (zece) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori. În baza art. 65 C. pen.

s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 3 (trei) ani, după executarea pedepsei închisorii, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori. În baza art. 13 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 678/2001 (victimă A.R.S.), a fost condamnat inculpatul R.A. la pedeapsa de 10 (zece) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori. În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 3 (trei) ani, după executarea pedepsei închisorii, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori.

În baza art. 13 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 678/2001 (victimă G.A.M.), a fost condamnat inculpatul R.A. la pedeapsa de 10 (zece) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori. În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 3 (trei) ani, după executarea pedepsei închisorii, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori.

S-a constatat că prezentele fapte sunt concurente cu faptele pentru care inculpatul a fost condamnat prin Sentința penală nr. 1046 din 7 octombrie 2009 a Judecătoriei Constanța, definitivă prin Decizia penală nr. 550 din 17 septembrie 2010 a Curții de Apel Constanța; Sentința penală nr. 1169 din 27 octombrie 2010 a Judecătoriei Constanța, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 64/2011 a Tribunalului Constanța și Decizia penală nr. 282/2011 a Curții de Apel Constanța și Sentința penală nr. 1403 din 16 decembrie 2010 a Judecătoriei Constanța, definitivă prin Decizia penală nr. 155/2011 a Curții de Apel Constanța.

S-a constatat că suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 1049 din 7 octombrie 2009 a Judecătoriei Constanța, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 550 din 17 septembrie 2010 a Curții de Apel Constanța a fost revocată prin Sentința penală nr. 1403 din 16 decembrie 2010 a Judecătoriei Constanța, definitivă prin Decizia penală nr. 155/2011 a Curții de Apel Constanța. S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 1169 din 27 octombrie 2010 a Judecătoriei Constanța, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 64/2011 a Tribunalului Constanța și Decizia penală nr. 282/2011 a Curții de Apel Constanța în pedepsele componente de 5 ani închisoare, 2 ani închisoare, 2 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) art. 35 alin. (3) și art. 36 alin. (1) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate prin prezenta sentință cu pedepsele de 5 ani închisoare, 2 ani închisoare, 2 ani și 6 luni închisoare, aplicate prin Sentința penală nr. 1169 din 27 octombrie 2010 a Judecătoriei Constanța, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 64/2011 a Tribunalului Constanța și Decizia penală nr. 282/2011 a Curții de Apel Constanța și cu pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 1403 din 16 decembrie 2010 a Judecătoriei Constanța, definitivă prin Decizia penală nr. 155/2011 a Curții de Apel Constanța, în final, inculpatul R.A. urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 10 (zece) ani închisoare și 3 (trei) ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului pe durata executării pedepsei închisorii, exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie. S-au dedus din pedeapsa aplicată inculpatului R.A. perioadele de la 6 aprilie 2008 - 7 aprilie 2008 și de la 17 aprilie 2008 până la 14 noiembrie 2008 și de la 18 septembrie 2010 la zi. În baza art. 328 C. pen., a fost condamnată inculpata B.V., la pedeapsa de 6 (șase) luni pentru săvârșirea infracțiunii de prostituție. În baza art. 7 din Legea nr. 39/2003, a fost condamnată inculpata B.V. la pedeapsa de 6 (șase) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de aderare și sprijinire sub orice formă a unui grup organizat.

În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 2 (doi) ani, după executarea pedepsei închisorii, pentru săvârșirea infracțiunii de aderare și sprijinire sub orice formă a unui grup organizat. În baza art. 13 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 99 și urm. C. pen. (victimă M.I.), a fost condamnată inculpata B.V. la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori. În baza art. 13 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen.

(victimă A.R.S.), a fost condamnată inculpata B.V. la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori. În baza art. 13 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 678/2001 (victimă I.M.), a fost condamnată inculpata B.V. la pedeapsa de 10 (zece) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori. În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei închisorii, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori. În baza art. 13 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 678/2001 (victimă S.R.), a fost condamnată inculpata B.V.

la pedeapsa de 10 (zece) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori. În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei închisorii, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori. În baza art. 13 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 678/2001 (victimă I.M.D.), a fost condamnată inculpata B.V. la pedeapsa de 10 (zece) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori. În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei închisorii, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori.

În baza art. 85 alin. (1) C. pen., s-a anulat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 2775 din 30 noiembrie 2006 a Judecătoriei Galați, definitivă prin neapelare la 28 decembrie 2006. S-a descontopit pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 2775 din 30 noiembrie 2006 a Judecătoriei Galați în pedepsele componente de 6 luni închisoare, 6 luni închisoare și 9 luni închisoare și sporul de 3 luni închisoare.

În baza art. 86 5 alin. (1) raportat la art. 85 alin. (1) C. pen., s-a anulat suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 3 luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 74 din 17 ianuarie 2007 a Judecătoriei Constanța, definitivă prin neapelare la data de 14 februarie 2007. În baza art. 36 alin. (2), art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (3), s-au contopit pedepsele aplicate prin prezenta sentință cu pedepsele de 6 luni închisoare, 6 luni închisoare și 9 luni închisoare aplicate prin Sentința penală nr. 2775 din 30 noiembrie 2006 a Judecătoriei Galați, definitivă prin neapelare la 28 decembrie 2006 și cu pedeapsa de 3 luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 74 din 17 ianuarie 2007 a Judecătoriei Constanța, definitivă prin neapelare la data de 14 februarie 2007, în final, inculpata B.V.

urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 10 (zece) ani închisoare la care s-a adăugat sporul de 3 luni închisoare, în total, va executa 10 ani și 3 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., după executarea pedepsei închisorii. În baza art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatei pe durata executării pedepsei închisorii, exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie. În baza art. 13 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 678/2001 (victimă M.I.L.) cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), c) și alin. (2) raportat la art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul G.D., la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori.

În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei închisorii, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori. În baza art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului pe durata executării pedepsei închisorii, exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie. În baza art. 88 C. pen., s-a dedus perioada reținerii inculpatului G.D. de la 7 martie 2008 - 8 martie 2008. S-a luat act că părțile vătămate I.M., A.R.S., I.M.D., N.A.M., B.D. nu s-au constituit părți civile. În baza art. 346 C. proc.

pen. raportat la art. 14 C. proc. pen., cu aplicarea art. 998, art. 999 și art. 1003 C. civ., au fost obligați inculpații C.A.Gh., S.E., P.C.F. și B.V., în solidar, la plata către partea civilă M.I. a sumei de 43.000 RON, reprezentând despăgubiri civile cu titlu de daune morale. În baza art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 14 C. proc. pen., cu aplicarea art. 998, art. 999 și art. 1003 C. civ., au fost obligați inculpații C.A.Gh. și S.E. la plata către P.G. a sumei de 10.000 RON reprezentând despăgubiri civile cu titlu de daune morale. În baza art. 189 C. proc. pen., s-a avansat din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Constanța onorariul avocaților din oficiu: - N.A. - 600 RON - M.L.

- 300 RON - C.M. - 150 RON - D.R. - 150 RON - L.M. - 150 RON - S.B.A.I. - 150 RON - C.L. - 150 RON - S.I. - 150 RON. În baza art. 191 C. proc. pen., au fost obligați inculpații C.A.Gh., S.E., P.C.F., R.A., B.V. și G.D. la plata a câte 4.000 RON cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele: Prin Rechizitoriul nr. 62/D/P/2008 din data de 10 septembrie 2008 întocmit de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Constanța s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților: - C.A.GH. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de: - art. 329 alin. (1) și (2) C. pen.

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; - art. 7 din Legea nr. 39/2003; - art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 (victimă C.R.C.); - art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 (victimă M.I., faptă comisă în perioada sfârșitul lunii decembrie 2007 - februarie 2008); - art. 13 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

(victimă M.I., faptă comisă în perioada 2004 - 13 decembrie 2007); - art. 13 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 678/2001 (victimă I.M.); - art. 13 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 678/2001 (victimă B.D.); - art. 13 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 678/2001(victimă A.R.S.); - art. 13 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 678/2001(victimă I.M.D.); - art. 13 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 678/2001(victimă S.R.); - art. 13 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 678/2001(victimă P.G.); - art. 13 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 678/2001(victimă M.I.L.); - art. 13 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 678/2001(victimă N.A.M.), toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.; - S.E.

pentru săvârșirea infracțiunilor prev.de: - art. 7 din Legea nr. 39/2003; - art. 329 alin. (1) și alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; - art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 (victimă M.I., faptă comisă în perioada sfârșitul lunii decembrie 2007- februarie 2008); - art. 13 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

(victimă M.I., faptă comisă în perioada 2005- 13 decembrie 2007); - art. 13 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 678/2001 (victimă I.M.); - art. 13 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 678/2001 (victimă A.R.S.); - art. 13 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 678/2001 (victimă I.M.D.); - art. 13 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 678/2001 (victimă S.R.); - art. 13 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 678/2001 (victimă P.G.); - art. 13 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 678/2001 (victimă N.A.M.), toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen.; - P.C.F. pentru săvârșirea infracțiunilor prev.de: - art. 329 alin. (1) C. pen.; - art. 7 din Legea nr. 39/2003; - art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 (victimă C.R.C.); - art. 13 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

(victimă M.I.); - art. 13 alin. (1), (2) și 3 din Legea nr. 678/2001 (victimă S.R.); - art. 13 alin. (1), (2) și 3 din Legea nr. 678/2001 (victimă M.I.L.), toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.; - R.A. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de: - art. 7 din Legea nr. 39/2003; - art. 329 alin. (1) și alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; - art. 13 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 678/2001 (victimă I.M.); - art. 13 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 678/2001 (victimă A.R.S.); - art. 13 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 678/2001 (victimă G.A.M.), toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.; - B.V. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de: - art. 7 din Legea nr. 39/2003; - art. 13 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

și art. 99 și urm. C. pen. (victimă M.I.); - art. 13 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen. (victimă A.R.S.); - art. 13 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 678/2001 (victimă I.M.); - art. 13 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 678/2001 (victimă S.R.); - art. 13 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 678/2001 (victimă I.M.D.), toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. . - G.D. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de: - art. 13 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 678/2001(victimă M.I.L.). Prin același rechizitoriu s-a dispus: În baza dispozițiilor art. 11 pct. 1 lit. b) raportat la art. 10 lit. b 1 ) C. proc.

pen., art. 18 1 C. pen. și art. 91 lit. c) C. pen., scoaterea de sub urmărire penală și aplicarea câte unei amenzi administrative în cuantum de 100 RON față de fiecare dintre învinuitele H.L., Gh.A.M. (pentru activitatea comisă în perioada când era majoră), J.A.C., Z.L.G., Z.A.M., T.N., G.R., N.C. și C.I.L., pentru săvârșirea infracțiunii de prostituție, prev. de art. 328 C. pen., întrucât activitatea ilicită reținută în sarcina acestora nu prezintă gradul de pericol social concret al unei infracțiuni; În baza disp. art. 228 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. i 1 ) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de N.A.M. și G.A.M. (cu privire la activitatea comisă în minorat), iar în baza art. 11 pct. 1 lit. b) raportat la art. 10 lit. i 1 ) C. proc.

pen., scoaterea de sub urmărire penală față de M.I.L., pentru săvârșirea infracțiunii de prostituție, prev. de art. 328 C. pen., întrucât există cauza de nepedepsire prevăzută de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane; În baza dispozițiilor art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen., confiscarea în folosul statului a sumelor de bani obținute prin practicarea prostituției de către învinuitele Gh.A.M., J.A.C., M.I.L., Z.L.G. și C.I.L., B.V., H.L., sume care au fost ridicate de la acestea și consemnate la C.E.C.

pe baza recipiselor și chitanțelor de plată, după cum urmează: - Recipisa nr. 647859/1 din 15 aprilie 2008 și chitanța de plată seria AAB XXX nr. 2055925/1 din 15 aprilie 2008, recipisa nr. 625625/1 din 13 ianuarie 2007 și chitanțele seriile AAA XXX nr. 1767816/1 din 26 noiembrie 2007, nr. 1755994/1 din 20 noiembrie 2007 și nr. 624679/2 din 20 noiembrie 2007 (G.A.M.); - Recipisa nr. 647885/1 din 15 aprilie 2008 și chitanța seria AAB XXX nr. 2055992/1 din 15 aprilie 2008 (J.A.C.); recipisa nr. 647850/1 din 15 aprilie 2008 și chitanța seria AAB XXX nr. 2055900/1 din 15 aprilie 2008 (M.I.L.); - Recipisa nr. 647876/1 din 15 aprilie 2008 și chitanța nr. 20559751 din 15 aprilie 2008 (Z.L.G.

și C.I.); - Recipisa nr. 601170/2 din 25 iunie 2007 și chitanța nr. 143965/1 din 25 iunie 2007; recipisa nr. 601168/ 1 din 25 iunie 2007 și chitanța nr. 14359597/1 din 25 iunie 2007; recipisa nr. 601195/1 din 25 iunie 2007 și chitanța nr. 1435994/1 din 25 iunie 2007 (H.L.); - Recipisa nr. 591001/1 din 26 aprilie 2007 și chitanța seria nr. 1305762/1 din 26 aprilie 2007; recipisa nr. 619827/1 din 22 octombrie 2007 și chitanța nr. 169469371 din 22 octombrie 2007; recipisa nr. 631453/1 din 14 ianuarie 2008 și chitanța nr. 18544271 din 14 ianuarie 2008 (B.V.); În baza dispozițiilor art. 45 alin. (1) raportat la art. 38 C. proc. pen., disjungerea cauzei în vederea completării și definitivării urmăririi penale față de inculpatul G.I.C.

sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 329 alin. (1) și alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., față de învinuiții P.R. - zisă „M.” și „Ț.” sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 329 alin. (1) și alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., B.T. sub aspectul comiterii infracțiunii art. 329 alin. (1) și alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., B.D. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 329 alin. (1) și alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., P.I. - zis „H.” sub aspectul comiterii infracțiunii prev. de art. 13 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 678/2001 precum și pentru identificarea, prinderea și administrarea mijloacelor de probă în vederea tragerii la răspundere penală a celorlalți participanți la săvârșirea acestor fapte.

În sarcina inculpaților s-au reținut următoarele: - Inculpatul C.A.GH. - zis „A.” a inițiat, începând cu anul 2004 și a condus până în anul 2008 un grup infracțional organizat la care au aderat și pe care l-au sprijinit, inculpații P.C.F. - zis „B.”, R.D. - zis „Al.” și „Ș.”, S.E. - zis „M.”și B.V. - zisă „V.” și „T.” în scopul racolării, cazării și transportării prin violență, amenințare sau înșelăciune a victimelor M.I., I.M., B.D., G.A.M. (când aceasta era minoră), A.R.S., I.M.D., S.R., P.G., M.I.L. și N.A.M. pentru obligarea acestora la practicarea prostituției în folosul lor, precum și în scopul asigurării, în locurile de racolare a clienților, a protecției învinuitelor H.L., J.A.C., Z.L.G., Z.A.M., T.N., N.C., C.I.L.

și Gh.A.M. (când aceasta din urmă devenise majoră), care s-au prostituat de bunăvoie în folosul grupului; - Inculpații C.A.GH. - zis „A.”și R.D. - zis „Al.” și „Ș.”, în perioada 2004 - 2008, precum și inculpatul S.E. - zis „M.”, începând cu anul 2004, au racolat, îndemnat, înlesnit și au tras foloase de pe urma practicării prostituției de către inculpata B.V. și învinuitele H.L., J.A.C., Z.L.G., Z.A.M., T.N., N.C., C.I.L. și Gh.A.M. (când aceasta din urmă devenise majoră); - Inculpata B.V.- zisă „V.” și „T.” și-a procurat mijloacele de existență practicând în acest scop raporturi sexuale cu diferite persoane, în perioada 24 aprilie 2007- 15 aprilie 2008, când se afla în timpul termenului de încercare a unei pedepse de 3 luni închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării acesteia, aplicată de către Judecătoria Constanța prin Sentința penală nr. 74 din 17 ianuarie 2007, tot pentru comiterea unei infracțiuni de prostituție; - Inculpatul C.A.GH.

- zis „A., în cursul anului 2004, a racolat-o împreună cu mai multe persoane, prin amenințare și violență, pe minora M.I., în vârstă de 14 ani și jumătate la acea dată, în scopul exploatării acesteia, după care, tot prin amenințare și violență a transportat-o și cazat-o în scopul exploatării, activitate desfășurată împreună cu inculpata B.V.- zisă „T.”, încă de la momentul racolării, precum și împreună cu inculpatul S.E.- zis „M.”, începând cu anul 2005, iar apoi până la sfârșitul lunii noiembrie 2007, în baza unei rezoluții infracționale unice, cei trei inculpați au obligat-o în diferite perioade de timp pe victima minoră să se prostitueze în folosul lor sub paza mai multor membri ai grupului infracțional organizat pe care îl conducea inculpatul C.; - Inculpații C.A.GH.

- zis „A. și S.E. - zis „M.”au transportat și cazat prin violență și amenințare pe victima majoră M.I., în scopul exploatării acesteia, obligând-o apoi la practicarea prostituției în perioada ianuarie - 5 februarie 2008; - Inculpatul P.C.F. - zis „B.”, în a doua jumătate a anului 2007 a asigurat cazarea sub pază în diferite imobile a minorei M.I., în timp ce aceasta era obligată să se prostitueze, la comanda inculpatului C.A.Gh., cu clienți racolați prin intermediul anunțurilor în ziare, cu mențiunea că banii obținuți din prostituție erau predați de inculpatul P.C.F. inculpatului C.A.Gh., care era însoțit adesea și de inculpatul S.E.; - Inculpatul P.C.F. - zis „B.”, în a doua jumătate a anului 2007 a înlesnit practicarea prostituției de către G.R.

și a tras foloase de pe urma acestei activități, cu mențiunea că serviciile sexuale au fost prestate de G.R. în diferite imobile, inclusiv, într-unul în care a fost cazată împreună cu minorele M.I. și M.I.L. - zisă „C.”; - Inculpații C.A.GH. - zis „A., S.E. - zis „M.”, R.D. - zis „Al. și B.V. - zisă „T.”, în perioada decembrie 2005 - martie 2006, ajutați și de alte persoane, au racolat-o prin violență și amenințare, în scopul exploatării, pe minora I.M., în vârstă de 15 - 16 ani, după care, tot prin violență și amenințare au transportat-o și au cazat-o în același scop, iar apoi au obligat-o să se prostitueze în folosul lor, sub paza mai multor membri ai grupului infracțional organizat, pe care îl conducea inculpatul C.A.Gh.; Timp de două luni, în perioada 2006 - 2007, inculpatul C.A.Gh.

- zis „A.”, împreună cu făptuitorii M.D., D.V.A. - zis „Ț.” și B.C.I. - zis „C.”, au racolat prin înșelăciune și au cazat prin amenințare și violență pe minora B.D., în scopul obligării la practicarea prostituției; - Inculpații C.A.GH. - zis „A., S.E. - zis „M.”, R.D.- zis „Al. și B.V.- zisă „T.”, în cursul anului 2005, ajutați și de alte persoane, au racolat-o prin violență și amenințare în scopul exploatării, pe minora A.R.S., în vârstă de 14 ani la acea dată, după care au transportat-o și cazat-o tot prin violență și amenințare în același scop, obligând-o apoi să se prostitueze în folosul lor sub paza mai multor membri ai grupului infracțional organizat pe care îl conducea inculpatul C.A.Gh.; - Inculpații C.A.GH.

- zis „A., S.E.- zis „M.” și B.V. - zisă „T.”, timp de o lună și jumătate, în vara anului 2007, ajutați și de alte persoane, au racolat-o, transportat-o și cazat-o prin amenințare și violență, în scopul exploatării, pe minora I.M.D., în vârstă de 14 ani la acea dată, după care au obligat-o să se prostitueze în folosul lor, sub paza mai multor membri ai grupului infracțional organizat pe care îl conducea inculpatul C.A.Gh.; - Inculpații C.A.GH. - zis „A.”, S.E.- zis „M.” și B.V. - zisă „T.”, în perioada, sfârșitul anului 2006 - 2007, și inculpatul P.C.F. zis „B.”, în cursul anului 2007, ajutați și de alte persoane, au racolat-o, transportat-o și cazat-o prin amenințare și violență, în scopul exploatării, pe minora S.R., în vârstă de 14 ani la acea dată, după care au obligat-o să se prostitueze în folosul lor sub paza mai multor membri ai grupului infracțional organizat pe care îl conducea inculpatul C.A.Gh.; - Inculpații C.A.GH.

- zis „A.” și S.E. - zis „M.”, ajutați și de alte persoane, au racolat-o, transportat-o și cazat-o prin amenințare și violență, în scopul exploatării, pe minora P.G., în vârstă de 14 ani la acea dată, după care au obligat-o să se prostitueze în cursul anului 2007 în folosul lor, sub paza mai multor membri ai grupului infracțional organizat pe care îl conducea inculpatul C.A.Gh.; - Inculpații C.A.GH. - zis „A.” și S.E. - zis „M.”, ajutați și de alte persoane, au racolat-o prin înșelăciune, în scopul exploatării, pe minora N.A.M., în vârstă de 16 ani la acea dată, și au transportat-o și cazat-o ca să se prostitueze în folosul lor, în cursul lunilor august și septembrie 2006, sub paza mai multor membri ai grupului infracțional organizat pe care îl conducea inculpatul C.A.Gh.; - Inculpații C.A.GH.

zis „A.” și P.C.F. zis „B.” au racolat prin înșelăciune, în scopul exploatării, pe victima majoră C.R.C. și au obligat-o să se prostitueze în folosul lor timp de o săptămână, într-un apartament situat pe strada Topolog din municipiul Constanța, în perioada sfârșitului lunii octombrie 2007 - începutul lunii noiembrie 2007; - Inculpatul R.D. zis „Al.” și „Ș.” a recrutat, transportat și găzduit prin înșelăciune și abuz de autoritate, în scopul exploatării, pe victima minoră G.A.M. și a obținut beneficii de pe urma practicării prostituției de către aceasta în perioada 2005 - 2007, timp în care, sprijinit și de alți membri ai grupului infracțional din care făcea parte, i-a asigurat paza și protecția în locurile de racolare a clienților; - Inculpații C.A.GH.

-zis „A.” și P.C.F. - zis „B.” au racolat, în scopul exploatării, pe minora M.I.L., în cursul anului 2007, prin oferirea unor sume de bani inculpatului G.D. - zis „D.”, care avea autoritate asupra acesteia, spunându-i că o iubește și având o relație intimă cu ea, cu mențiunea că minora s-a prostituat de la momentul racolării și până în luna martie 2008 în folosul celor trei inculpați, în imobilele în care aceștia au cazat-o în scopul exploatării sale. În cursul cercetării judecătorești, la termenul din data de 14 septembrie 2010 s-a luat act de faptul că prin Procesul-verbal din data de 14 septembrie 2010, întocmit de DIICOT Constanța a fost îndreptată eroarea materială strecurată în rechizitoriu, constatându-se astfel că instanța a fost sesizată și cu săvârșirea de către inculpata B.V.

a infracțiunii de prostituție prev. de art. 328 C. pen., reținându-se în sarcina acesteia că și-a procurat mijloacele de existență practicând raporturi sexuale cu diferite persoane în perioada 24 aprilie 2007 - 15 aprilie 2008. În cursul urmăririi penale au fost audiați: partea vătămată B.D., martorul A.E., martora M.I.L., partea vătămată I.M.D., martorul Z.D., martora V.I.S., martora P.E.V., martora R.L., martora M.D.A., partea vătămată A.R.S., martora V.G., martorul G.S.R., martora C.A., martora B.V.I., martorul R.R.D., martorul J.N., martora B.M., martorul M.G., martora R.A.M., martorul P.D.E., martora B.M. Analizând actele și lucrările dosarului instanța de fond a reținut, referitor la infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată inculpații C.A.Gh., S.E., P.C.F., R.A., B.V.

și G.D. următoarele: Inculpații C.A.Gh., S.E., P.C.F., R.A., B.V. și G.D. se cunosc între ei de foarte mult timp, unii fiind vecini de stradă sau de cartier și copilărind împreună. Inculpații C.A.Gh. - zis „A., P.C.F. - zis „B.”, R.A. - zis „Al.” și „Ș.”, S.E. - zis „M.”, B.V. - zisă „V.” și „T.”, G.I.C. - zis „G.” au luat hotărârea să racoleze persoane de sex feminin pentru a le obliga să se prostitueze în folosul lor începând cu anul 2004. Prezenta cauză vizează activitatea infracțională desfășurată în perioada 2004 - 2008 de grupul infracțional organizat, inițiat și condus de inculpatul C.A.Gh. - zis „A., la care au aderat și inculpații S.E. - zis „M.”, R.A. - zis „Al.” și „Ș.”, P.C.F. - zis „B., B.V.

-zisă „V.” și „T.” precum și G.D. - zis „D.”. Pe parcursul anilor 2004 - 2008 au fost racolate, cazate, transportate și păzite pentru a fi obligate să se prostitueze în folosul inculpaților mai multe persoane, respectiv numitele C.R.C., M.I., I.M., B.D., G.A.M., A.R.S., I.M.D., S.R., P.G., M.I.L. și N.A.M. și, în același timp, s-au prostituat de bunăvoie, sub protecția și în folosul acelorași inculpați, H.L., J.A.C., Z.L.G., Z.A.M., T.N., N.C., C.I.L. și Gh.A.M. Existența grupului infracțional rezultă din coroborarea plângerilor și declarațiilor victimelor cu: declarațiile martorilor și ale inculpaților; copiile proceselor-verbale de sancționare contravențională a prostituatelor, conținutul înregistrărilor și comunicărilor efectuate de inculpatul C.A.Gh.

- zis „A.” în perioada 2 - 14 martie 2006 de la postul telefonic nr. 0721XXX, cu înregistrările de imagini ale prostituatelor în locurile de racolare a clienților și cu anunțurile în ziare date la comanda membrilor grupului infracțional organizat. Victimele grupului organizat, în mod constant, au arătat care era rolul și poziția fiecărui inculpat în cadrul grupului infracțional, cum inculpatul C.A.Gh. - zis „A.”, era cel care încasa toate sumele de bani obținute din practicarea prostituției, plătea pe ceilalți inculpați pentru prestațiile pe care le realizau zilnic, în timp ce ceilalți inculpați transportau și păzeau victimele în locurile în care erau obligate sau puse să racoleze clienți și să practice prostituția în folosul lor, uneori luau banii încasați de victime din prostituție și îi predau inculpatului C.A.Gh.

- zis „A.”. Audiată fiind, partea vătămată A.R.S. a declarat, printre alte aspecte, și faptul că într-o seară a venit la ea inculpatul S.E. să ridice bani, însă nu a vrut să îi dea, motiv pentru care inculpatul S.E. i-a spus inculpatului C.A.Gh., iar acesta din urmă a bătut-o. A mai declarat partea vătămată că inculpatul C.A.Gh. plătea cazarea, transportul, hainele și mâncarea, în timp ce inculpații S.E. și R.A., prieteni cu C.A.Gh., de câte ori primeau telefon de la acesta, îndeplineau ordinele. Aceleași aspecte le-a relatat și partea vătămată I.M. care a declarat că banii obținuți din practicarea prostituției îi lua de la ea inculpatul S.E. și îi dădea inculpatului C.A.Gh. A mai declarat partea vătămată că „A." organiza totul și

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1508/2014
Deliberând asupra recursurilor penale de față constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 290 din 04 iulie 2013 pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul penal nr. 2802/118/2013, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea
ÎCCJ 2012-12-12
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4112/2012
(părți vătămate C.L., L.V., F.M. și M.I.) - proxenetism prev. de art. 329 alin. (1) C. pen. la pedeapsa de 3 ani închisoare și pedeapsă complementară 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. (persoan
ÎCCJ 2011-11-24
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4100/2011
rea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza 2 și lit. b), d), e) C. pen. pe o perioadă de 5 ani. În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) și art. 35 alin. (3) C. pen. a contopit pedepsele mai sus aplicate inculpatului B.R. în pedeapsa cea
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 704/2013
at în stare de arest preventiv, la o pedeapsă de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc (fapta din 18 decembrie 2008). În temeiul art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4251/2012
ul executând în final pedeapsa de: - 8 (opt) ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 4 ani începând cu data terminării executării pedepsei. M.V.G. la pedepsele de: - 5 (cinci) ani
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă