ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

ÎCCJ

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4251/2012

CAMERĂ

penal

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4251/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 13 decembrie 2012 Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara în ceea ce îi privește pe inculpații O.T., M.V.G., P.N. și A.C.F.

În considerentele acestei hotărâri s-au reținut următoarele:

Prin rechizitoriul D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Cluj din 01 august 2011, verificând inculpații O.T., M.V.G., P.N., A.C.F., au fost trimiși în judecată în stare de arest preventiv după cum urmează:

- O.T. pentru săvârșirea infracțiunii de inițiere sau constituire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003 cu art. 37 lit. a) C. pen.; pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. (1), alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen.; pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism, prev. de art. 329 alin. (1), alin. (2) teza I C. pen. cu art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen.

- M.V.G. pentru săvârșirea infracțiunii de inițiere sau constituire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003 cu art. 37 lit. b) C. pen.; pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. (1), alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen.; pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism, prev. de art. 329 alin. (1), alin. (2) teza I C. pen. cu art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen.

- P.N. pentru săvârșirea infracțiunii de inițiere sau constituire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003 cu art. 74 lit. a) și 76 lit. b) C. pen.; pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. (1), alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 lit. a) și 76 lit. b) C. pen.; pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism, prev. de art. 329 alin. (1), alin. (2) teza I C. pen. cu art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 lit. a) și 76 lit. c) C. pen.

- A.C.F. pentru săvârșirea infracțiunii de inițiere sau constituire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003 cu art. 74 lit. a) și 76 lit. b) C. pen.; pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. (1), alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 lit. a) și 76 lit. b) C. pen.; pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism, prev. de art. 329 alin. (1), alin. (2) teza I cu art. 41 alin. (2) C. pen. cu art. 74 lit. a) și 76 lit. c) C. pen.

În fapt s-a reținut în esență că:

Inculpatul O.T., din luna iunie 2010, a constituit împreună cu inculpații M.V.G., P.N., A.C.F., S.P.D. și alte persoane, un grup infracțional condus de inculpatul B.R.D., cu scopul exploatării activității de prostituție a numitelor H.C.I., H.N., A.A.C., K.R.P., M.C.A., V.L.A.

În perioada iunie 2010 - mai 2011, a racolat-o, transportat-o și găzduit-o pe martora H.C.I. în Olanda, în scopul exploatării prin prostituție, supunând-o unor amenințări și violențe pentru a determina creșterea sumelor obținute de la aceasta din activitatea de prostituție. De asemenea a supravegheat-o pe partea vătămată A.A.C., a amenințat-o pentru a o determina să se întoarcă la inculpatul B.R.D. în scopul exploatării prin obligarea la practicarea prostituției. Tribunalul a mai reținut că același inculpat, în perioada martie 2010 - mai 2011, le-a recrutat pe H.C.I. și H.N. în vederea practicării prostituției, a înlesnit practicarea de către acestea a prostituției și a beneficiat de foloase materiale de pe urma activității lor;

M.V.G. din luna iunie 2010, a constituit împreună cu inculpații O.T., P.N., A.C.F., S.P.D. și alte persoane, un grup infracțional condus de inculpatul B.R.D., cu scopul exploatării activității de prostituție a numitelor H.C.I., H.N., A.A.C., K.R.P., M.C.A., V.L.A. De asemenea, împreună cu inculpații P.N. și B.R.D., în perioada iunie - august 2010, a transportat-o pe partea vătămată A.A.C. în Olanda, în scopul exploatării prin prostituție, împreună cu ceilalți membri ai grupului infracțional, a supravegheat-o pe aceasta pe durata practicării acestei activități, împreună cu aceștia a căutat-o atunci când victima a fugit și a amenințat-o pentru a o determina să se întoarcă la inculpatul B.R.D. în scopul exploatării prin obligarea la practicarea prostituției.

În perioada iunie 2010 - mai 2011, le-a recrutat pe numitele N.E.K., F.A., F.C., în scopul practicării prostituției în beneficiul lui, le-a transportat pe numitele H.C.I., H.N., V.L.A., M.C.A. în Olanda, le-a supravegheat pe acestea din urmă, precum și pe K.R.P. și A.A.C., pe durata practicării prostituției și a beneficiat de foloase materiale de pe urma activității lor.

P.N., în luna iunie 2010, a constituit împreună cu inculpații M.V.G., O.T., A.C.F., S.P.D. și alte persoane, un grup infracțional condus de inculpatul B.R.D., cu scopul exploatării activității de prostituție a numitelor H.C.I., H.N., A.A.C., K.R.P., M.C.A., V.L.A.

Împreună cu inculpații M.V.G. și B.R.D., în perioada iunie -august 2010, a transportat-o pe partea vătămată A.A.C. în Olanda, în scopul exploatării prin prostituție, împreună cu ceilalți membri ai grupului infracțional, a supravegheat-o pe aceasta pe durata practicării acestei activități, împreună cu aceștia a căutat-o atunci când partea vătămată a fugit și a amenințat-o pentru a o determina să se întoarcă la inculpatul B.R.D. în scopul exploatării prin obligarea la practicarea prostituției.

În cursul lunii iunie 2010 a preluat-o pe H.N. de la inculpatul O.T., în scopul obținerii de beneficii din activitatea acesteia de prostituție; împreună cu inculpatul M.V.G. le-a transportat pe numitele H.C.I. și H.N. în Olanda, împreună cu ceilalți inculpați în perioada iunie - octombrie 2010, le-a supravegheat pe H.C.I., H.N., V.L.A., M.C.A., K.R.P. și A.A.C. pe durata cât acestea practicau prostituția, în perioada iunie 2010 - mai 2011, a beneficiat de sume de bani și foloase materiale din activitatea de prostituție desfășurată de H.N. și în cursul lunii aprilie 2011 împreună cu inculpatul M.V.G. le-a recrutat pe F.A., F.C. și N.E.K., în vederea transportării lor în Olanda pentru practicarea prostituției.

A.C.F. în luna iunie 2010 a constituit împreună cu inculpații O.T., M.V.G., P.N., S.P.D. și alte persoane, un grup infracțional condus de inculpatul B.R.D., cu scopul exploatării activității de prostituție a numitelor H.C.I., H.N., A.A.C., K.R.P., M.C.A., V.L.A.

În cursul lunii iunie 2010, prin inducerea în eroare, prin oferirea unui loc de muncă ca dansatoare, a racolat-o și transportat-o pe V.L.A. în scopul exploatării prin practicarea prostituției; împreună cu ceilalți inculpați, în perioada iunie-august 2010 le-a supravegheat pe partea vătămată A.A.C. și pe V.L.A. pe durata practicării prostituției.

În luna iunie 2010 a recrutat-o pe M.C.A., a transportat-o în Olanda și a beneficiat de foloase materiale de pe urma o activității de prostituție a acesteia, desfășurată în perioada iunie 2010 - martie 2011; în perioada iunie - octombrie 2010, împreună cu ceilalți inculpați a sprijinit activitatea de prostituție desfășurată de H.C.I., H.N., K.R.P., V.L.A., A.A.C. și în perioada decembrie 2010-ianuarie 2011 a beneficiat de foloase materiale din activitatea de prostituție desfășurată de C.N.

Prin sentința penală nr. 17 din 20 ianuarie 2012 Tribunalul Cluj a condamnat inculpații:

O.T., la pedepsele de:

- 5 (cinci) ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă pentru săvârșirea infracțiunii de inițiere sau constituire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003 cu art. 37 lit. a) C. pen., de 4 ani începând cu data terminării executării pedepsei,

- 5 (cinci) ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 4 ani începând cu data terminării executării pedepsei, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. (1), alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen. și

- 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani începând cu data terminării executării pedepsei, pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism, prev. de art. 329 alin. (1), alin. (2) teza I C. pen. cu art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen.

S-a constatat că inculpatul a comis infracțiunile în condițiile recidivei postcondamnatorii prev. de art. 37 lit. a) C. pen. față de pedeapsa de 3 ani închisoare cu suspendare condiționată, ce i-a fost aplicată prin sentința penală nr. 360 din 23 aprilie 2009 a Judecătoriei Cluj-Napoca, definitivă prin neapelare la data de 22 iunie 2009.

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) și 35 C. pen. s-a constatat că infracțiunile reținute în sarcina inculpatului sunt concurente și s-a dispus contopirea pedepselor aplicate pentru acestea, inculpatul executând pedeapsa cea mai grea, aceea de:

- 5 (cinci) ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 4 ani începând cu data terminării executării pedepsei.

În baza art. 83 C. pen. s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 360 din 23 aprilie 2009 a Judecătoriei Cluj-Napoca, definitivă prin neapelare la data de 22 iunie 2009 și s-a dispus executarea în întregime a acestei pedepse alături de cea aplicată prin prezenta hotărâre, inculpatul executând în final pedeapsa de:

- 8 (opt) ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 4 ani începând cu data terminării executării pedepsei.

M.V.G. la pedepsele de:

- 5 (cinci) ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 4 ani începând cu data terminării executării pedepsei, pentru săvârșirea infracțiunii de inițiere sau constituire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003 cu art. 37 lit. b) C. pen.,

- 5 (cinci) ani și 6 (șase) luni închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 4 ani începând cu data terminării executării pedepsei, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. (1), alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen., și

- 3 (trei) ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 4 ani începând cu data terminării executării pedepsei, pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism, prev. de art. 329 alin. (1), alin. (2) teza I C. pen. cu art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen.

S-a constatat că inculpatul a comis infracțiunile în condițiile recidivei postexecutorii prev. de art. 37 lit. b) C. pen. față de pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare cu executare în regim de detenție, ce i-a fost aplicată prin sentința penală nr. 546 din 28 septembrie 2000 a Tribunalului Cluj, definitivă prin decizia penală nr. 490 din 31 martie 2003 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen. s-a constatat că infracțiunile reținute în sarcina inculpatului sunt concurente și s-a dispus contopirea pedepselor aplicate pentru acestea, inculpatul executând pedeapsa cea mai grea, aceea de:

- 5 (cinci) ani și 6 (șase) luni închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 4 ani începând cu data terminării executării pedepsei.

P.N. la pedepsele de:

- 4 (patru) ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani începând cu data terminării executării pedepsei, pentru săvârșirea infracțiunii de inițiere sau constituire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003 cu art. 74 lit. a) și 76 lit. b) C. pen.,

- 4 (patru) ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani începând cu data terminării executării pedepsei, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. (1), alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 lit. a) și art. 76 lit. b) C. pen.

- 2 (doi) închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani începând cu data terminării executării pedepsei, pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism, prev. de art. 329 alin. (1), alin. (2) teza I C. pen. cu art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 lit. a) și 76 lit. c) C. pen.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen. s-a constatat că o infracțiunile reținute în sarcina inculpatului sunt concurente și s-a dispus contopirea pedepselor aplicate pentru acestea, inculpatul executând pedeapsa cea mai grea, aceea de:

- 4 (patru) ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani începând cu data terminării executării pedepsei.

A.C.F. la pedepsele de: 4 (patru) ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani începând cu data terminării executării pedepsei, pentru săvârșirea infracțiunii de inițiere sau constituire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003 cu art. 74 lit. a) și 76 lit. b) C. pen.,

- 4 (patru) ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani începând cu data terminării executării pedepsei, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. (1), alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 lit. a) și 76 lit. b) C. pen. și

- 3 (trei) ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani începând cu data terminării executării pedepsei, pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism, prev. de art. 329 alin. (1), alin. (2) teza I cu art. 41 alin. (2) C. pen. cu art. 74 lit. a) și 76 lit. c) C. pen.,

S-a constatat că prin sentința penală nr. 99 din 04 februarie 2011 a Judecătoriei Cluj-Napoca definitivă prin decizia penală nr. 948/R din 08 iunie 2011 a Curții de Apel Cluj inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 5 ani pentru săvârșirea complicității la infracțiunea de împiedicare în orice mod a funcționării normale a unui sistem informatic în scopul de a obține un beneficiu material pentru sine sau pentru altul prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 49 din Legea nr. 161/2003 cu art. 41 alin. (2) C. pen., comisă în perioada aprilie-mai 2009.

În baza art. 85 C. pen. s-a dispus anularea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 99 din 04 februarie 2011 a Judecătoriei Cluj-Napoca, definitivă prin decizia penală nr. 948/R din 08 iunie 2011 a Curții de Apel Cluj.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b), art. 35 și art. 36 alin. (1) C. pen. s-a constatat că infracțiunile reținute în sarcina inculpatului în prezentul dosar sunt concurente între ele și cu infracțiunea pentru care acesta a fost condamnat prin sentința penală nr. 99 din 04 februarie 2011 a Judecătoriei Cluj-Napoca definitivă prin decizia penală nr. 948/R din 08 iunie 2011 a Curții de Apel Cluj și s-a dispus contopirea pedepselor aplicate pentru acestea, inculpatul executând pedeapsa cea mai grea, aceea de:

- 4 (patru) ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani începând cu data terminării executării pedepsei.

Prin decizia penală nr. 64 din 24 martie 2012, Curtea de Apel Cluj a admis apelurile declarate de D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Cluj și inculpații M.V.G., P.N., A.C., O.T., S.P.D. și H.N. împotriva sentinței penale nr. 17 din 20 ianuarie 2012 pronunțată de Tribunalului Cluj, în Dosar nr. 6712/117/2011 a Tribunalului Cluj, pe care a desființat-o în totalitate și a trimis cauza spre rejudecare instanței de fond, respectiv Tribunalului Cluj, pentru a fi soluționat dosarul în ședință publică, și a se respecta dreptul la un proces echitabil, conform art. 6 din C.E.D.O.

Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia penală nr. 2313 din 28 iunie 2012, a admis recursul D.I.I.C.O.T. și a dispus ca instanța de o apel să continue soluționarea căilor de atac promovate de inculpați și parchet împotriva hotărârii Tribunalului Cluj.

Curtea de Apel Cluj, ținând cont de efectul devolutiv al apelurilor și având în vedere necesitatea administrării de probatorii, solicitate de către apelanți în ședința publică din 20 septembrie 2012, a încuviințat o parte din probele scrise și testimoniale cerute.

Curtea a reținut că prin încheierile din 8 martie și 1 noiembrie 2012 curtea a respins ca nefondate cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpatul P.N.

Prin încheierile penale atașate dosarului, instanța de apel, de la data sesizării acesteia cu judecarea căilor de atac, a menținut conform art. 160

rap. la art. 300

C. proc. pen. starea de arest a inculpaților O., P., M. și A.

Față de starea de arest a inculpaților, Curtea de Apel a apreciat că aceasta nu se mai impune și poate fi înlocuită cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara pentru următoarele considerente:

După cum rezultă din examinarea normelor interne - procesual penale și constituționale, interpretate prin coroborare și prin prisma dispozițiilor art. 5 din C.E.D.O., dreptul la libertate este un drept inalienabil, la care nu se poate renunța, iar garanțiile ce îl însoțesc privesc toate persoanele, având în vedere rolul primordial al acestuia într-o societate democratică.

Față de principiul expus, rezultă cu necesitate că normele legale ce prevăd cazurile în care se poate realiza o abatere de la principiul că nicio persoană nu poate fi privată de libertatea sa, au caracter derogatoriu, iar cazurile pe care le reglementează nu pot fi interpretate decât restrictiv. Aceasta, deoarece regula în materie o constituie starea de libertate, iar orice restrângere sau atingere, în orice mod și de orice intensitate a substanței dreptului imprimă acestuia un caracter relativ.

Așa fiind, cazurile în care legea națională și normele europene acceptă ca fiind licită privarea de libertate sunt reglementate prin norme imperative și exprese, enumerările folosite de legiuitor fiind limitative și exhaustive.

Astfel, în jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dezvoltat patru motive fundamentale pentru a justifica arestarea preventivă a unui acuzat suspectat că ar fi comis o infracțiune: pericolul ca acuzatul să fugă (Stogmuller împotriva Austriei - Hot. din 10 nov. 1969; riscul ca acuzatul, odată repus în libertate, să împiedice administrarea justiției (Wemhoff împotriva Germaniei, Hot. din 27 iunie 1968); să comită noi infracțiuni (Matzenetter împotriva Austriei Hot. din 10 nov. 1969); sau să tulbure ordinea publică (Letellier împotriva Franței, Hot. din 26 iunie 1991 și Hendriks împotriva Olandei, Hot. din 5 iulie 2007).

Pericolul de împiedicare a bunei desfășurări a procedurii penale nu poate fi invocat în mod abstract de autorități, ci trebuie să se bazeze pe probe faptice (Becciev împotriva Moldovei din 4 octombrie 2005). La fel este și cazul tulburării ordinii publice: dacă un astfel de motiv poate intra în discuție din perspectiva art. 5 în aceste circumstanțe excepționale și în măsura în care dreptul intern recunoaște această noțiune, el nu poate fi considerat ca relevant și suficient decât dacă se întemeiază pe fapte de natură să demonstreze că punerea în libertate a deținutului ar tulbura într-adevăr ordinea publică (Letellier împotriva Franței).

Pe de altă parte, C.E.D.O. a statuat că, potrivit art. 5 parag. 3, autoritățile trebuie să ia în considerare măsuri alternative arestării preventive, în măsura în care acuzatul le oferă garanții în ceea ce privește prezentarea sa la proces.

Plecând de la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, instanțele interne au definit de-a lungul timpului criterii și elemente care trebuie avute în vedere în analiza existenței „pericolului pentru ordinea publică", printre care reacția publică declanșată din cauza faptelor comise, starea de nesiguranță ce ar putea fi generată prin lăsarea sau punerea în libertate a acuzatului, precum și profilul personal al acestuia.

Totodată, instanțele naționale au mai stabilit că pericolul pentru ordinea publică la care se face referire nu este prezumat, ci trebuie dovedit, în special dacă este vorba de riscul ca inculpatul să comită o nouă infracțiune sau de reacția publică declanșată de faptele comise. Rezonanța în opinia publică, o anumită stare de nesiguranță generată de faptele comise sau aspectele referitoare la persoana acuzatului au fost evidențiate ca elemente constitutive ale pericolului pentru ordinea publică, noțiune care nu trebuie confundată cu cea de „pericol social al faptelor" comise.

Doar înțelegând în maniera descrisă semnificația libertății și a privării de libertate se poate realiza în concret și în mod efectiv scopul esențial al reglementării dreptului la libertate, cel al protejării individului împotriva arbitrariului autorității.

Din analiza normelor procesuale interne în vigoare rezultă, potrivit art. 136 C. proc. pen., că în cauzele privitoare la infracțiuni pedepsite cu detenție pe viață sau cu închisoare, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărire penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei, se poate lua față de acesta una din următoarele măsuri preventive: reținerea, obligarea de a nu părăsi localitatea, obligarea de a nu părăsi țara sau arestarea preventivă.

Cu privire la această din urmă măsură preventivă, se reține că luarea măsurii arestării inculpatului presupune îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 143 C. proc. pen. - respectiv să existe probe sau indicii temeinice că a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală și impune, totodată, existența vreunuia dintre cazurile prevăzute la o art. 148 alin. (1) lit. a)-f) C. proc. pen. raportat la art. 148 alin. (2) C. proc. pen.

Se va reține, în esență, că probele administrate conduc la presupunerea rezonabilă că inculpații O., M., P. și A. ar putea fi autorii infracțiunilor imputate prin rechizitoriul parchetului, și pentru care au fost condamnați în primă instanță, hotărâre apelată însă, fiind în curs de judecată, la instanța de control judiciar.

Așa fiind, rezultă existența de indicii și probe apte a determina presupunerea verosimilă de comitere de către inculpați a faptelor pentru care s-a solicitat arestarea, fiind, totodată îndeplinită și condiția prevăzută de art. 148 lit. f) teza I C. proc. pen. relativă la cuantumul pedepsei prevăzută de lege.

Analizând îndeplinirea celei de a doua condiții prevăzută de art. 148 lit. f) C. proc. pen. - care trebuie realizată cumulativ cu cea privind cuantumul sancțiunii privative de libertate, se constată că în cauza dedusă judecății, nu există probe că lăsarea în libertate – a inculpaților ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.

Comiterea de infracțiuni, chiar de o gravitate deosebită - reflectată de exemplu prin natura și cuantumul sancțiunii, nu constituie, prin ea însăși temei pentru privarea de libertate a inculpaților în forma detenției preventive.

De asemenea, tendința de nerespectare a ordinii de drept caracterizează orice persoană care comite o faptă din sfera ilicitului penal în calitate de autor, instigator sau complice.

Existența pericolului concret pentru ordinea publică se impune a se stabili în funcție de art. 148 lit. f) C. proc. pen., dar și de elemente ce țin de persoana inculpaților, astfel după cum acestea sunt prevăzute de art. 136 alin. (8) C. proc. pen.

În cauză, Curtea a considerat că nu există probe certe în sensul că inculpații O.T., M.V.G., P.N. și A.C.F. reprezintă, în stare de libertate, un pericol concret pentru ordinea publică. Corespunde realității că la termenul de judecată din 20 septembrie 2012, reprezentantul D.I.I.C.O.T. a depus la dosar două scripte emanând de la inculpatul R.R.R., arestat și el în Penitenciarul Gherla, având dosar în curs de judecată pe rolul Tribunalului Cluj, fiind liderul grupului din care făceau parte și apelanții din speța de față, (conform susținerilor parchetului), în care arată că a fost amenințat de cei 4 inculpați, însă afirmațiile - în situația în care ar fi veridice, fiind auzite de mai multe persoane, atât o dintre deținuți cât și dintre cadrele penitenciarului - nu sunt probate cu nimic, iar mai mult, acesta refuză să formuleze plângeri penale împotriva vinovaților. în acest context, susținerea inculpatului R.R.R. nefiind probată cu nimic, trebuie privită cu circumspecție. Buna desfășurare a procesului penal nu presupune privarea inculpaților de libertate, cu atât mai mult cu cât nu există probe în sensul că s-au sustras de la urmărirea penală sau au încercat să zădărnicească aflarea adevărului.

Actele dosarului nu relevă dovezi din care să reiasă că inculpații ar împiedica, liberi fiind, cercetarea judecătorească și au învederat că nu există riscul ca ei să nu se prezinte în instanță, Curtea analizând posibilitatea de a adopta una dintre măsurile alternative prevăzute în art. 136 C. proc. pen., în raport cu garanțiile reale oferite de inculpați în legătură cu prezența lor la cauză.

În opinia Curții, în condițiile înlocuirii măsurii arestării preventive cu cea a obligării de a nu părăsi țara pentru inculpații O., P., A. și M., riscul ca aceștia să nu se prezinte la proces este infim, deoarece este obligatoriu să li se impună restricții, a căror nerespectare atrage revocarea măsurii neprivative de libertate și arestarea din nou a acestora.

Pe de altă parte, și circumstanțele personale ale inculpaților (vârsta, statutul social, lipsa sau existența antecedentelor penale), coroborate cu susținerea morală și materială din partea familiei, pledează pentru existența unui risc minim de a se sustrage procesului penal. Astfel, inculpatul O.T. este în vârstă de 26 de ani, nu a recunoscut nici o infracțiune din cele imputate prin rechizitoriul Parchetului, trăiește în concubinaj, relații din care a rezultat un copil minor, de care se preocupă, inclusiv din penitenciar luând legătura telefonic frecvent așa cum se arată în referatul de evaluare, anterior arestării a lucrat în domeniul construcțiilor atât în țară cât și în străinătate, este recidivist, dar infracțiunea pentru care a fost condamnat în anul 2009 este una de furt și așa cum rezultă din cele susținute de

Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj, aceasta a fost săvârșită sub influența coinculpaților din acel dosar. Mai mult, în ședința publică din 13 noiembrie 2012 curtea a audiat nemijlocit pe părțile vătămate K.R.C. și V.L.A., care nu confirmă învinuirile aduse prin rechizitoriul parchetului, inculpatului O.

Toate aceste circumstanțe personale precum și cele reale referitoare la infracțiunile presupus a fi comise nu justifică menținerea arestării preventive.

În privința inculpatului M.V.G. s-a reținut că este în vârstă de 32 de ani, nu a recunoscut infracțiunile imputate nici în faza de urmărire penală și nici în fața instanței, este domiciliat în C., a lucrat în Italia și Portugalia în domeniul forestier, iar în România s-a ocupat de agricultură în localitatea M.R. Ultimul loc de muncă înaintea arestării a fost un bar din cartierul I. din care realiza un venit de 1.200 RON lunar. Este căsătorit din luna aprilie 2012, fără a avea copii minori în întreținere. Inculpatul este recidivist, având în antecedente infracțiuni comise prin violență, iar așa cum se arată în referatul de evaluare, „vecinătatea în care domiciliază este una problematică, incluzând persoane aflate în conflict cu legea penală".

Referitor la inculpatul P.N., Curtea a reținut că este un element tânăr, în vârstă 31 de ani, fără ocupație, este căsătorit și are un copil minor în întreținere, fără antecedente penale. Așa cum rezultă din concluziile referatului de evaluare, inculpatul are resurse interne, abilități lucrative, dorința de schimbare, iar sprijinul familiei va fi un element îndestulător pentru adoptarea și menținerea unui comportament pozitiv, din partea inculpatului.

În privința inculpatului A.C.F. s-a reținut că este în vârstă de 32 ani, nu posedă antecedente penale, este fără ocupație, a avut o atitudine parțial sinceră în fața procurorului și a instanței, este divorțat și nu are în întreținere copii minori.

Instanța de control judiciar a încuviințat la cererea inculpaților, ca în speță să fie administrate pe latură penală, probe scrise și testimoniale necesare pentru relevarea adevărului obiectiv în cauză.

Curtea de Apel, a analizat garanțiile oferite de C.E.D.O. împotriva privării arbitrare de libertate a inculpaților, de către autorități, prin prisma menținerii temeiurilor de arestare vizate de art. 148 lit. f) C. proc. pen., în prezenta speță.

Referitor la tulburarea ordinii publice, prin prisma cauzelor Dinler contra Turciei din 31 mai 2005, Dumont-Maliverg contra Franței din 31 mai 2005, Curtea Europeană a Drepturilor Omului recunoaște că prin gravitatea lor particulară și prin reacția publicului la săvârșirea lor, anumite infracțiuni pot să provoace o tulburare socială de natură a justifica o detenție provizorie, cel puțin pentru anume timp. Acest factor nu este pertinent și suficient decât dacă se bazează pe fapte de natură să demonstreze că eliberarea deținutului ar tulbura liniștea publică. În plus, detenția nu rămâne legitimă decât dacă ordinea publică continuă să fie efectiv amenințată; menținerea în detenție preventivă nu poate fi dispusă numai în anticiparea unei pedepse privative de libertate. Așadar, conform jurisprudenței Curții, riscul de tulburare a ordinii publice nu trebuie să fie apreciat în mod abstract, motivarea instanței cu privire la prelungire trebuind să se refere la toate temeiurile ce impun detenția provizorie.

Curtea a apreciat că trecerea unui interval de timp de 1 an și 7 luni de la arestarea preventivă a inculpaților, pronunțarea unei hotărâri de condamnare în primă instanță, care a fost însă apelată, în prezent administrându-se probe pentru relevarea adevărului obiectiv în cauză, a diminuat forța de convingere a justificării detenției preventive numai pe baza unor asemenea considerații, câtă vreme probațiunea testimonială în acuzare și apărare și audierea tuturor părților vătămate nu este finalizată.

Pe de altă parte, gravitatea infracțiunii - existența unei bănuieli puternice de participare la săvârșirea unor infracțiuni grave, deși constituie un factor pertinent, nu legitimează singură o lungă detenție provizorie (cauza Naus c. Poloniei din 16 septembrie 2008).

Pericolul ca acuzații să se sustragă de la procesul penal.

Curtea a considerat că un asemenea pericol nu se poate aprecia numai pe baza gravității pedepsei pe care o riscă persoana respectivă (cauza Kalay c. Turciei - 22 septembrie 2005; Kankowski c. Poloniei - 4 octombrie 2005; Karagoz c. Turciei - 20 oct. 2005; Muller c. Franței - 17 martie 1997). Alte circumstanțe, cum ar fi caracterul celui interesat, moralitatea, domiciliul, profesia, resursele, legăturile familiale, legăturile de orice natură cu țara în care sunt urmăriți, pot să confirme existența pericolului de sustragere de la proces, sau să-l facă să pară atât de redus încât să nu justifice detenția provizorie. De asemenea, ar putea fi avut în vedere faptul că, înaintea arestării cel în cauză se sustrăsese urmăririi penale și arestării (cauza Kozik c. Poloniei - 18 iulie 2006). Probele dosarului, așa cum s-a arătat deja învederează că inculpații P.N. și A.C.F. nu posedă cazier, inculpații O. și M. sunt însă recidiviști, dar nu există date certe, sigure, aceștia liberi fiind, s-ar sustrage judecății și executării pedepselor, în caz de menținere a condamnării. Pericolul de influențare a procesului.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului acceptă în unele cauze faptul că autoritățile apreciază că trebuie să păstreze un suspect în detenție, cel puțin la începutul anchetei, pentru a-l împiedica să o perturbe, în special dacă este vorba o despre o cauză complexă care necesită cercetări delicate și multiple. După o perioadă, imperativele anchetei nu mai sunt suficiente, chiar într-o asemenea cauză, pentru a justifica detenția: în mod normal, pericolele respective diminuează cu timpul, pe măsură ce sunt efectuate investigațiile necesare, sunt luate depozițiile persoanelor implicate și realizate toate verificările cerute de circumstanțele dosarului, (cauza W. c. Elveției - 25 ianuarie 1993).

Riscul presiunilor asupra martorilor sau al obstrucționăni anchetei în alte moduri nelegale nu justifică întreaga perioadă de detenție, (cauza Krawczak c. Poloniei - 4 octombrie 2005). Așa cum s-a mai învederat, în prezent cercetarea judecătorească în primul ciclu procesual a fost finalizată, martorii acuzării au fost ascultați doar în parte, la fel și părțile vătămate, motiv pentru care curtea a și încuviințat datorită caracterului devolutiv al apelurilor, completarea probațiunii, însă inculpaților li s-a impus interdicția luării legăturii cu martorii și părțile vătămate din prezentul dosar. Negarea culpabilității de către reclamanți

Orice acuzat are dreptul la tăcere și de a contesta faptele care îi sunt reproșate și nu se poate fundamenta menținerea în detenție numai pe faptul că inculpatul neagă orice vinovăție sau refuză să răspundă întrebărilor care îi sunt puse, acesta fiind prezumat nevinovat de-a lungul procesului (cauza Gerard Bernard c. Franței - 26 septembrie 2006). Autoritățile judecătorești nu ar putea să susțină că, negând faptele, inculpații ar fi impus practic menținerea lor în detenție (Dumont-Maliverg c. Franței - 31 mai 2005). După cum se cunoaște, inculpații din prezenta cauză, în mod constant și-au afirmat nevinovăția, astfel că prima instanță respectându-le dreptul la o apărare, a încuviințat o parte din probele solicitate de aceștia pentru aflarea adevărului obiectiv. Curtea, în apel, a aprobat suplimentarea probațiunii testimoniale solicitate de inculpați, tocmai raportat la poziția acestora de negare a faptelor imputate.

Pericolul de repetare al faptelor.

Gravitatea unei inculpări poate să conducă autoritățile judiciare să plaseze și să lase suspectul în detenție provizorie pentru a împiedica tentativele de a comite noi infracțiuni. Mai este nevoie, în plus, față de alte condiții, ca circumstanțele cauzei și mai ales antecedentele și personalitatea celui acuzat să facă plauzibil pericolul și adecvată măsura (cauza Clooth c. Belgiei - 12 noiembrie 1991). Actele dosarului nu reliefează un asemenea pericol, inculpații P. și A. nefiind cunoscuți cu antecedente penale, spre deosebire de inculpații O. și M. Curtea Europeană a Drepturilor Omului învederează că în ceea ce privește teama de recidivă, referirea la antecedente nu poate fi suficientă pentru a justifica refuzul de punere în libertate, (cauza Richet c. Franței - 13 februarie 2001).

Referitor la susținerea Parchetului în sensul că faptele despre care se presupune că inculpații le-au săvârșit, coroborate cu lăsarea acestora în libertate ar potența starea de neîncredere a opiniei publice cu privire la modul în care organele statului aplică legea și protejează ordinea socială, Curtea a reținut că sentimentele de securitate și încredere a societății în justiție presupun aplicarea de către organele judecătorești cu promptitudine și fermitate a dispozițiilor legale. Aceasta implică inclusiv individualizarea măsurilor preventive ce se impun a fi dispuse cu privire la persoanele despre care există presupunerea rezonabilă că au comis infracțiuni, astfel încât ele să asigure atât un climat de calm, de securitate și echilibru în societate cât și încrederea acesteia în reacția autorităților, dar fără a se încălca dreptul la libertatea individului. Totodată, D.I.I.C.O.T. a învederat că faptele inculpaților sunt de natură să tulbure ordinea și liniștea publică, fiind comise de către un grup infracțional organizat, care a avut ca scop traficarea unor persoane de sex feminin în vederea practicării prostituției, pentru ca aceștia să-și asigure veniturile materiale zilnice.

Pe de altă parte, practica instanței europene a reținut în acest sens că privarea de libertate a unei persoane este o măsură atât de gravă încât ea nu se justifică decât atunci când alte măsuri, mai puțin severe, sunt considerate insuficiente pentru salvgardarea unui interes personal sau public ce ar impune detenția (cauza Witold Litwa c. Poloniei).

În raport de dispozițiile art. 136 C. proc. pen., sa constatat că în cauză scopul măsurilor preventive poate fi atins și fără privarea de libertate a inculpaților, respectiv prin înlocuirea măsurii arestării cu aceea a obligării de a nu părăsi țara, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 145 raportat la art. 145 alin. (1

) și (2) C. proc. pen. și raportat la art. 145 alin. (2

) C. proc. pen. și art. 143 alin. (1) C. proc. pen., existând probe și indicii temeinice privind comiterea de către inculpați a infracțiunilor pentru care sunt cercetați.

S-a apreciat că restricțiile pe care inculpații vor fi obligați să le respecte sunt apte a asigura normala desfășurare a procesului penal, încălcarea acestora cu rea credință dând posibilitatea luării măsurii arestării preventive.

Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale prevede, în art. 5 parag. 3 că „orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute de art. 1 lit. c) din prezentul articol, trebuie adusă de îndată înaintea unui judecător sau a altui magistrat o împuternicit prin lege cu exercitarea atribuțiilor judiciare și are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere".

Termenul rezonabil prevăzut de norma mai sus menționată se calculează de la data la care persoana acuzată este reținută sau arestată și se sfârșește la momentul pronunțării unei hotărâri de condamnare în primă instanță, chiar nedefinitivă.

Durata rezonabilă a detenției conform art. 5 parag. 3 se apreciază în concret, instanțele naționale având obligația să prezinte argumentele prelungirii măsurii prin raportare la probe și, întrucât persistența motivelor plauzibile cu privire la săvârșirea unei infracțiuni după trecerea unei anumite perioade de timp nu mai este suficientă în motivarea măsurii, acestea trebuie să evidențieze existența, fie a pericolului de fugă, fie a riscului săvârșirii unor noi infracțiuni, fie protejarea ordinii publice sau să prezinte modul în care a fost instrumentată cauza de către autorități, prin sublinierea complexității (restituiri, perioade de stagnare ale anchetei).

La art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană se stipulează că „orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa". Termenul rezonabil în cazul acestei din urmă prevederi are ca moment de început „formularea unei acuzații în materie penală", a cărei semnificație a fost stabilită pe calea jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, în cauza Eckle contra R.F.G., hotărârea din 15 iulie 1982, în parag. 73 și anume „notificarea oficială provenită de la o autoritate competentă a învinuirii de a fi săvârșit o faptă penală, ceea ce corespunde ideii de consecințe importante cu privire la situația persoanei suspectate", iar ca moment final, tot pe cale jurisprudențială s-a stabilit că termenul se raportează la pronunțarea unei hotărâri definitive de condamnare sau de achitare, respectiv încetare a procesului penal.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Allenet de Ribemont contra Franței din 10 februarie 1995 în parag. 47 a stabilit că durata rezonabilă a procedurii se apreciază în fiecare cauză în parte, în funcție de circumstanțele sale, după următoarele criterii: complexitatea cauzei în fapt și în drept, comportamentul părților, comportamentul autorităților și importanța pentru cel interesat a obiectului procedurii. De asemenea, în jurisprudența instanței de contencios european s-a stabilit că perioada detenției în timpul procedurilor în apel sau în casație, nu poate fi examinată prin prisma art. 5 parag. 3, ci potrivit art. 6 parag. 1, care are în vedere durata unui proces, în ansamblul său.

Dispozițiile art. 21 alin. (3) din Constituția României, precum și art. 10 din Legea nr. 304/2004 prevăd că toate persoanele au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil.

În C. proc. pen. nu există nicio dispoziție cu privire la dreptul persoanei la un proces penal desfășurat într-un termen rezonabil, spre deosebire de materia arestării preventive, unde este reglementată instituția termenului rezonabil al arestării.

Astfel, în ceea ce privește măsura arestării preventive a învinuitului sau a inculpatului, atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul judecății, în primă instanță, în apel sau în recurs, codul de procedură penală, cu modificările succesive începând cu anul 2003, reglementează prin dispoziții concrete, previzibile și accesibile luarea, revocarea, înlocuirea, încetarea măsurii arestării preventive, conținând numeroase garanții procesuale, printre care și cele referitoare la durata măsurii cu distincțiile specifice fazelor procesuale.

În lipsa unei reglementări exprese a legiuitorului referitoare la sancțiunea privind încălcarea duratei rezonabile a arestării preventive, fiind însă îndeplinită cerința prevăzută în art. 143 C. proc. pen., respectiv existența probelor sau indiciilor temeinice că învinuitul sau inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, nu s-ar putea reține inexistența vreunui temei care să justifice

menținerea măsurii preventive, în scopul dispunerii revocării măsurii, ci numai că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării s-au schimbat, ceea ce ar atrage aplicabilitatea disp. art. 139 alin. (1) C. proc. pen. privind înlocuirea măsurii arestării cu măsura obligării de a nu părăsi țara.

În contextul concret al prezentei cauze, Curtea a dispus în temeiul art. 139 alin. (1) C. proc. pen. înlocuirea măsurii arestării preventive luată față de inculpații O.T., M.V., P.N. și A.C.F. cu măsura obligării de a nu părăsi țara, prevăzută de art. 145

C. proc. pen., făcând o aplicare și a disp. art. 145 alin. (1

) și alin. (1

) C. proc. pen., privind obligațiile impuse în mod efectiv acestora, precum și art. 145 alin. (1

) C. proc. pen., examinând și condițiile prevăzute în art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

Astfel, Curtea a examinat din oficiu măsura arestării preventive dispusă în cauză față de inculpați sub aspectul legalității și temeiniciei acesteia, ținând cont de stadiul procesual în care se află - judecată în apel - evaluarea întemeindu-se pe dispozițiile C. proc. pen., referitoare la luarea măsurii arestării preventive și anume a condițiilor art. 148 alin. (1) lit. f), care au fost analizate de la momentul inițial al măsurii, respectiv 17 mai 2011 și până la 13 decembrie 2012, când s-a pronunțat în sensul înlocuirii sale, respingând cererea de menținere solicitată de D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Cluj.

Așa fiind, Curtea a considerat ca fiind justificată inițial măsura arestării preventive a inculpaților pentru buna desfășurare a procesului penal, în raport cu infracțiunile deduse judecății, perioada în care a fost evidențiată presupusa activitate infracțională respectiv iunie 2010-mai 2011, modalitățile de comitere a acesteia, pedepsele stabilite de lege pentru aceste infracțiuni, măsură a cărei finalitate s-a estompat, însă, prin trecerea timpului, de la momentul dispunerii sale scurgându-se un interval de 1 an și 7 luni, până la înlocuirea dispusă de judecător - 13 decembrie 2012, ceea ce atenuează pericolul pentru ordinea publică, în cazul lăsării lori în libertate.

Curtea a efectuat o analiză sub aspectul examenului de legalitate și temeinicie asupra măsurii arestării inculpaților, prin prisma dispozițiilor C. proc. pen. și a considerat că se impune înlocuirea acesteia cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara, stabilind că faptele pretins a fi comise în perioada iunie 2010-mai 2011 și deduse judecății, în raport cu probele administrate, se circumstanțiază cerinței prevăzute în art. 143 C. proc. pen. și a conferit, în mod legal, încălcării termenului rezonabil al măsurii arestării, accepțiunea schimbării temeiului prevăzut în art. 148 alin. (1) lit. f) din același cod și anume a condiției privind pericolul pentru ordinea publică, ceea ce a atras incidența art. 139 alin. (1) C. proc. pen. și înlocuirea arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi țara, prevăzută în art. 145

C. proc. pen.

Curtea a procedat la o analiză efectivă, în contextul cauzei, asupra măsurii arestării preventive a inculpaților, prin prisma criteriilor stabilite de jurisprudența instanței de contencios european referitoare la termenul rezonabil prevăzut în art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Curtea a învederat că „potrivit jurisprudenței constante a Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Slezevicius contra Lituaniei și Tudorache contra României), caracterul rezonabil al procedurilor în materie penală se apreciază în funcție de complexitatea cauzei, atitudinea inculpatului și comportamentul autorităților".

Raportând criteriile mai sus-menționate la contextul concret al cauzei, se constată că procesul vizează opt inculpați, două părți vătămate și 85 de martori, situație ce nu justifica întinderea procesului penal pe o perioadă de aproximativ 1 an și 7 luni, cu păstrarea inculpaților în stare de arest preventiv, nefiind depășită încă faza administrării probelor, Tribunalul Cluj ascultând doar 12 martori; față de cel de-al doilea criteriu referitor la atitudinea inculpaților, Curtea a reținut că nu se poate aprecia în nici un caz că aceasta a stat la baza prelungirii excesive a procedurii, deoarece inculpații și-au exercitat dreptul la apărare, pentru a proba lipsa de temeinicie a susținerilor Parchetului; iar față de al treilea criteriu, privind comportamentul Curții, a apreciat că de la înregistrarea dosarului, magistrații au depus diligente pentru soluționarea corectă a cauzei și pentru aflarea adevărului, neparalizând încercările inculpaților de a-și exercita dreptul la apărare.

Având în vedere că de la data săvârșirii infracțiunilor: iunie 2010-mai 2011 și până la data de 13 decembrie 2012, a trecut o perioadă de timp nerezonabilă, referitoare la arestul preventiv de 1 an și 7 luni de zile, în condițiile nefinalizării apelurilor, urmată de exercitarea unor posibile căi de atac (recurs), ceea ce ar putea duce la soluționarea definitivă a dosarului, cu mare întârziere și cu depășirea unui termen rezonabil, impune înlocuirea arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara.

Legislația C.E.D.O. învederează că în cazul infracțiunilor fără violență (cauza Owsik c/a Poloniei din 6 octombrie 2007; Dzyruk c/a Poloniei din 4 iulie 2006; Malik c/a Poloniei din 4 aprilie 2006; Kozik c/a Poloniei din 18 iulie 2006) se justifică în primele stadii ale cercetării arestarea preventivă, ulterior aceasta nemaifiind oportună. În acest context, "menținerea în arest preventiv 1 an și 7 luni a celor patru inculpați, poate fi considerată incompatibilă în sine, cu art. 5 al Convenției (Toshev c/a Bulgariei din 10 august 2006)", așa cum se arată în decizia citată și (Leontiuc c/a României din 04 decembrie 2012). Instanța reține că inculpatul S.P.D., deși este recidivist, a fost cercetat de către D.I.I.C.O.T., în stare de libertate, în prezentul dosar.

Mai mult, la 3 aprilie 2012 în cauza Riccardi c/a României s-a constatat de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului încălcarea de către Statul Român a art. 5 parag. 3 și art. 6 parag. 1 referitor la durata nerezonabilă a arestului (petentul fusese arestat din octombrie 2001 până în luna august 2004 pentru deturnare de fonduri, falsificare de documente și fraudă fiscală) și prelungirea arestării fără suficientă motivare a acestei măsuri, în final concluzionându-se cu privire la încălcarea dreptului petiționarului la un proces echitabil și rezonabil. În același sens s-a pronunțat Curtea Europeană a Drepturilor Omuluo și în cauza Cenoiu c/a României din 4 octombrie 2010.

Astfel, a fost apreciată în verificarea condițiilor prevăzute în art. 160

raportat la art. 300