ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4575/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie, având pe rol soluționarea apelului declarat de inculpatul D.C.A. împotriva sentinței penale nr. 640 din 4 mai 2005 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, la termenul din 14 iulie 2005, a pus în discuție printre altele, menținerea stării de arest a inculpatului. Prin încheierea pronunțată la aceeași dată în dosarul nr. 1935/2005, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie a fixat termen de judecare a apelului la 11 august 2005, iar în temeiul art. 300 2 raportat la art. 160 b C. proc.

pen., a menținut starea de arest a inculpatului apreciind că temeiurile ce au determinat arestarea inițială a inculpatului impun în continuare privarea sa de libertate. Fiind nemulțumit de soluția pronunțată, inculpatul D.C.A., în termen legal a formulat recurs solicitând casarea încheierii atacate și, pe fond, punerea sa de îndată în libertate. Verificând încheierea recurată potrivit dispozițiilor art. 385 14 C. proc. pen., pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Așa cum o relevă actele dosarului, prin sentința penală nr. 640 din 4 mai 2005, Tribunalul București, secția a II-a penală, l-a condamnat pe inculpatul D.C.A., în baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 la o pedeapsă de 6 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 4 ani, deducându-i perioada arestării preventive de la 6 decembrie 2004 la zi.

Întrucât în speță sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art. 148 lit. h) C. proc. pen., respectiv pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea comisă este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea în libertate a inculpatului ar putea trezi opiniei publice cu potrivnic sentiment de insecuritate socială ce rezultă din însăși natura și gravitatea faptei dedusă judecății, dar și din urmarea produsă, se constată că instanța de apel a apreciat just și corect atunci când a conchis că temeiurile ce au determinat arestarea preventivă a inculpatului nu s-au schimbat și deci se impun în continuare privarea de libertate a acestuia. Pentru considerentele arătate, în baza art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., Curtea va respinge recursul declarat de inculpat, ca nefondat, menținând ca legală și temeinică încheierea atacată. În baza art. 193 alin. (2) C. proc. pen., secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție urmează să-l oblige pe recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv a onorariului apărătorului desemnat din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.C.A. împotriva încheierii din 14 iulie 2005 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 1935/2005. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 80 lei noi (800.000 lei vechi), cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 20 lei noi (200.000 lei vechi), reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 27 iulie 2005.