ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 921/2018

Decizia nr. 921/2018

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrata la data de 28 aprilie 2011 pe

rolul Curții de Apel Ploiești sub nr. x/42/2011 petenta A. a

solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 322 pot, 7 C. proc. civ.,

revizuirea sentinței civile nr. 894 din 15 iunie 2006 a Judecătoriei

Vălenii de munte, arătând că aceasta încalcă autoritatea de

lucru judecat a Deciziei nr. 302 din 06 octombrie 2005 pronunțată de

Tribunalul Brașov.

Prin Decizia nr. 473 din 9

iunie 2011 pronunțată în Dosar nr. x/42/2011 Curtea de Apel

Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și

de familie a respins, ca tardivă, cererea de revizuire.

Împotriva acestei decizii, la

data de 8 mai 2017 A. a formulat cerere de revizuire în temeiul

dispozițiilor art. 508 alin. (5) și 8 C. proc. civ., aceasta fiind

înregistrată sub nr. x/42/2011/al.

În motivarea cererii,

revizuenta a susținut că, deși a constatat că nu este

competent, completul de judecată a soluționat cererea de revizuire pe

care a formulat-o împotriva sentinței civile nr. 894 din 15 iunie 2006 a

Judecătoriei Vălenii de Munte, irevocabilă prin Decizia nr. 1245/2006

a Tribunalului Prahova. A solicitat înaintarea dosarului instanței

supreme, competentă să judece cererea de revizuire a Deciziei nr. 473

din 9 iunie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția

civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Ca urmare a solicitărilor

instanței, de precizare a cererii de revizuire, la data de 13 decembrie 2017,

revizuenta a depus o cerere intitulată „recurs împotriva Deciziei nr. 473

din 9 iunie 2011 a Curții de Apel Ploiești.

În motivarea acestei cereri,

revizuenta a susținut că soluționarea cererii de revizuire a

sentinței nr. 894 din 15 iunie 2006 a Judecătoriei Vălenii de

Munte, definitivă și irevocabilă prin Decizia nr. 1245/2006 a

Tribunalului Prahova, care este contrară Deciziei 302 din 6 octombrie 2005

pronunțată de Tribunalul Brașov, întemeiată pe

dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., este de competența

Curții de Apel Brașov.

În mod greșit și cu

rea-credință completul învestit cu cererea de recuzare a reținut

cauza spre soluționare, deși avea obligația să înainteze

dosarul la Curtea de Apel Brașov.

A precizat recurenta că Decizia

nr. 473/2011 este folosită de intimata Cursaru Măria pentru a nu fi

adusa Ia îndeplinire Decizia nr. 302/2005, tergiversându-se lichidarea

stării de indiviziune.

Recurenta a solicitat

înaintarea cererii de recurs la Înalta Curte de Casație și

Justiție, după ce, în prealabil, va fi soluționată cererea

de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 4, 5 și 7.

La pct. 2 al cererii sale,

revizuenta a învederat că încă din data de 8 mai 2017 a precizat

că temeiul de drept al cererii de revizuire este art. 322 pct. 7 și

5, susținând că prin Decizia nr. 306/R din 12 septembrie 2017, Curtea

de Apel Brașov a soluționat cererea de revizuire întemeiată pe

dispozițiile art. 322 pct. 7, fără a declina competența pentru

motivele întemeiate pe dispozițiile art. 322 pct. 5, astfel că a

formulat prezenta cerere de revizuire întrucât a fost mai presus de voința

sa de a face dovada certă, până la data introducerii cererii de

revizuire, că pretinsa cerere formulată doar de mama sa, B., în

vederea constituirii adeverinței din 1998, nu există în realitate.

Susține că a depus

cererile din 1991 scrise personal, împreună cu mama sa, inclusiv

adeverința din 31 mai 2017 eliberată de primărie, din care

rezultă că nu există o cerere formulată doar de B.

Totodată, a depus Decizia

nr. 26/02/2017 pronunțată de Tribunalul Prahova, care reprezintă

un înscris nou, pronunțată pe probe relevante și concludente,

și nicidecum prin abuzuri și. fapte de corupție, așa cum

s-a întâmplat în cazul sentințelor nr. 624/2012 și nr. 894/2006.

Recurenta a solicitat

înaintarea cererii sale instanței competente, să soluționeze

și cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct.

5 alin. (1) și (2).

În sfârșit, în urma

precizărilor orale de la termenul de judecată din 13 decembrie 2017,

în fața Curții de Apel Ploiești, revizuenta a arătat

că cererea sa constituie atât o cerere de revizuire întemeiată pe

dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., cât și o cerere de recurs

împotriva Deciziei nr. 473 din 9 iunie 2011 a Curții de Apel

Ploiești.

Prin Decizia nr. 6 din 11

ianuarie 2018 pronunțată in Dosar nr. x/42/2018 (sub care a fost

reînregistrată cererea de recurs disjunsă din Dosarul nr. x/42/201l/al)

Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Înaltei Curți de

Casație și Justiție, reținând că, în condițiile

în care Dosarul nr. x/42/2011 (în care s-a pronunțat Decizia nr. 473 din 09

iunie 2011, atacată pe calea prezentului recurs) a fost înregistrat pe

rolul instanțelor de judecată anterior intrării în vigoare a

N.C.P.C., în cauză sunt incidente dispozițiile C. proc. civ. de la

1865.

Astfel, având în vedere

că Decizia nr. 473 din 9 iunie 2011 împotriva căreia s-a formulat recurs

de către recurenta A. a fost pronunțată de Curtea de Apel

Ploiești, iar instanța ierarhic superioară acesteia este Înalta

Curte de Casație și Justiție, competența de

soluționare a recursului revine acestei din urmă instanțe.

Analizând cauza, Înalta Curte

constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art.

301 C. proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea

hotărârii, dacă legea nu dispune altfel, termen care se

calculează pe zile libere, potrivit art. 101 alin. (1) C. proc. civ.

Căile de atac și termenele

în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine

publică, deoarece se întemeiază pe interesul general de a

înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod

nejustificat, judecata unei cauze.

În consecință, nici

părțile și nici instanța de judecată nu pot deroga, pe

cale de interpretare, de ia termenele prevăzute de lege pentru

exercițiul unei căi de atac și de la modalitatea în care acestea

se calculează.

Prin cererea formulată la

data de 8 mai 2017 și înregistrată pe rolul Curții de Apel

Ploiești sub nr. x/42/2011/al, recurenta a solicitat revizuirea Deciziei nr.

473 din 09 iunie 2011, invocând dispozițiile art. 509 pct. 1 alin. (5)

și (8) din N.C.P.C.

În același dosar, la data

de 13 decembrie 2017, recurenta a depus o cerere intitulată „recurs

împotriva Deciziei nr. 473 din 09 iunie 2011 a Curții de Apei

Ploiești, pronunțată în Dosarul nr. x/42/2011", solicitând,

în temeiul art. 328 din V.C.P.C., admiterea recursului și constatarea

nulității absolute a deciziei recurate.

Față de aceste

precizări, la termenul din 11 ianuarie 2018, Curtea de Apel Ploiești

a disjuns judecata cererii de revizuire de cererea de recurs formulată

împotriva Deciziei nr. 473 din 09 iunie 2011, recurs ce a fost înregistrat sub nr.

x/42/2018 pe rolul aceleiași instanțe, iar ulterior declinat spre

soluționare Înaltei Curți.

Cu referire la excepția

de tardivitate invocată, din oficiu, în prezenta cauză, Înalta Curte

constată că demersurile procesuale ale recurentei întreprinse în

legătură cu Decizia nr. 473 din 09 iunie 2011 a Curții de apel

Ploiești dovedesc că momentul obiectiv la care se poate considera

că, cel mai târziu, aceasta a cunoscut despre existența

hotărârii atacate pe calea prezentului recurs (hotărâre care,

irevocabilă fiind, nu a fost supusă procedurii comunicării

către parte) este data de 08 mai 2017, când pe rolul Curții de apel

Ploiești recurenta a înregistrat o primă cerere de revizuire

îndreptată împotriva acestei hotărâri.

Prin urmare, termenul de 15

zile prevăzut de art. 301 C. proc. civ. pentru declararea recursului, se

raportează la acest moment obiectiv, considerat a fi cel la care partea a

cunoscut despre existența hotărârii.

Astfel, întrucât Decizia nr. 473

recurată în prezenta cauză a fost pronunțată de Curtea de

Apel Ploiești la data de 9 iunie 2011 și întrucât a rezultat că

recurenta a luat cunoștință de aceasta, cel mai târziu, la data

de 8 mai 2017, dar a arătat că înțelege să declare recurs

împotriva sa abia la data de 13 decembrie 2017 (așa cum rezultă din

considerentele Deciziei nr. 4 din 11 ianuarie 2018 pronunțată de

Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, în Dosar nr. x/42/2011/al),

prezenta cale de atac apare ca fiind introdusă cu depășirea

termenului de 15 zile prevăzut de art. 301 C. proc. civ., împrejurare

față de care, dată fiind prioritatea soluționării

excepției de tardivitate, celelalte aspecte deduse judecății nu

mai pot fi analizate, excepția tardivității fiind o

excepție de procedură absolută și peremptorie, ce face de

prisos analiza fondului.

Pentru aceste considerente,

recursul urmează a fi respins, ca tardiv formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D EC I D E

Respinge, ca tardiv, recursul

declarat de revizuenta A. împotriva Deciziei nr. 473 din 9 iunie 2011 a

Curții de Apel Ploiești, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică astăzi, 21 martie 2018.