ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 410/2018

Decizia nr. 410/2018

Asupra recursului de față,

constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, secția I

civilă, la data de 3 martie 2017, revizuenta A., în temeiul art. 322 pct.

7 C. proc. civ., a solicitat revizuirea Deciziei nr. 26 din 6 februarie 2017,

pronunțată de Tribunalul Prahova în Dosarul de recurs nr. x/2008**,

respectiv modificarea Deciziei nr. 26/2017, cu menținerea Hotărârii

nr. 1399/2016 a Judecătoriei Vălenii de Munte, precum și plata

cheltuielilor de judecată.

La termenul de judecată din data

de 20 aprilie 2017, instanța a luat act că revizuenta A. a

înțeles să precizeze cererea de revizuire, în sensul că aceasta

a fost formulată împotriva Deciziei nr. 26/2017 pronunțată de

Tribunalul Prahova, secția I civilă, apreciind-o ca fiind în

contradictorialitate cu Sentința civilă nr. 1399 din 13 octombrie

2016 pronunțată de Judecătoria Vălenii de Munte.

La termenul de judecată din data

de 15 mai 2017, instanța a pus în discuție excepția

necompetenței materiale a Tribunalului Prahova, secția I civilă,

invocată din oficiu Tribunalul Prahova, prin Decizia civilă nr. 99

din 15 mai 2017, a admis excepția necompetenței materiale și a

declinat competența de soluționare a cererii de revizuire în favoarea

Curții de Apel Ploiești.

După înregistrarea cauzei pe

rolul Curții de Apel Ploiești, pentru termenul de judecată din

data de 27 septembrie 2017, revizuenta a depus la dosar un set de înscrisuri cu

opis, și o cerere prin care a precizat că înțelege să

formuleze cerere de revizuire împotriva Deciziei civile nr. 26/2017 a

Tribunalului Prahova, invocând art. 322 alin. (5

2

) C. proc. civ.,

întrucât au apărut acte noi care s-au finalizat între timp.

Revizuenta a arătat că, la

art. 322 a schimbat alin. (5

2

), deoarece până la redactarea

Deciziei nr. 26/2017, a formulat cererea pentru a nu pierde termenul

procedural, la acel moment necunoscând conținutul deciziei, iar prin

motivele de recurs, a văzut la alin. (2) cum s-au solicitat pentru a doua

oară bunuri care fuseseră împărțite încă din anul 1978

prin Sentința nr. 1741/1978.

Prin Decizia nr. 200 din 27 septembrie

2017, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a respins

excepția necompetenței materiale și teritoriale a Curții de

Apel Ploiești, invocată de intimata B., în ceea ce privește

cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva Deciziei civile

nr. 26 din 6 februarie 2017, pronunțată de Tribunalul Prahova în

Dosarul nr. x/2008**, în contradictoriu cu intimații C., D., E., F., G.

și H., întemeiată pe dispozițiile art. 322 alin. (1) pct. 7 C.

proc. civ.

A admis excepția

inadmisibilității cererii de revizuire întemeiată pe

dispozițiile art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. a Deciziei nr.

26/2017 a Tribunalului Prahova, prin raportare la Sentința nr. 1399/2016 a

Judecătoriei Vălenii de Munte, invocată de intimată și

respinge cererea de revizuire, ca inadmisibilă.

A admis excepția

necompetenței materiale a Curții de Apel Ploiești, invocată

din oficiu, în ceea ce privește cererea de revizuire întemeiată pe

dispozițiile art. 322 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și a declinat

competența de soluționare a acesteia în favoarea Tribunalului

Prahova.

În motivarea deciziei, s-a reținut

că, în speță, condițiile de admisibilitate prevăzute

de dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., în privința litigiilor

în care s-au pronunțat hotărârile judecătorești, care, în

opinia revizuentei sunt potrivnice, nu sunt îndeplinite cumulativ.

Astfel, prin Sentința civilă

nr. 1399 pronunțată la data de 13 octombrie 2016, în Dosarul nr.

x/2008**, Judecătoria Vălenii de Munte a admis cererea formulată

de reclamantele I. și G. în contradictoriu cu pârâții C., D., B., F.

și G. și a dispus partajul bunurilor rămase în urma defunctului

H., decedat la 21 august 1975, conform raportului de expertiză

tehnică topografie J., varianta B.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs pârâta G., iar prin Decizia civilă nr. 26 din 6 februarie

2017, pronunțată în Dosarul nr. x/2008**, s-a admis recursul

declarat, s-a modificat încheierea din data de 31 mai 2011, în sensul că

s-a respins excepția autorității de lucru judecat cu privire la

ieșirea din indiviziune de pe urma defunctului J. și a defunctei K.,

privind bunurile succesorale menționate în titlul de proprietate din 20

decembrie 2001.

Pe cale de consecință, s-a

admis în principiu cererea, s-a constatat că părțile sunt în

indiviziune cu privire la terenurile reconstituite prin titlul de proprietate

din 20 decembrie 2001, în suprafață totală de 4,10 ha, în baza

Deciziei civile nr. 302/A din 6 octombrie 2005, pronunțată de

Tribunalul Brașov, menționându-se expres cotele acestora și s-a

constatat ca masa partajabilă este compusă din terenurile

reconstituite prin titlurile de proprietate nr. x și y din 20 decembrie

2001, s-au reținut cotele părților, s-au menținut restul

dispozițiilor încheierii din data de 31 mai 2011, s-a casat Sentința

civilă nr. 1399 din 13 octombrie 2016 și s-a trimis cauza

Judecătoriei Vălenii de Munte pentru efectuarea unei expertize

lotizare conform dispozițiilor.

Potrivit celor expuse în precedent

rezultă că cele două hotărâri pretins a fi contradictorii

au fost pronunțate în același Dosar nr. x/2008**, însă în faze

procesuale diferite. Astfel prin Sentința civilă nr. 1399 din 13

octombrie 2016 a Judecătoriei Vălenii de Munte, s-a soluționat

dosarul în primă instanță, iar Decizia nr. 26/2017 a

Tribunalului Prahova a fost pronunțată în recurs și prin ea s-a

casat Sentința nr. 1399 din 13 octombrie 2016, cu trimiterea cauzei spre

rejudecare la aceeași instanță.

Din această perspectivă,

dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. nu își găsesc

aplicabilitatea, întrucât se impune ca hotărârile potrivnice să fie

pronunțate în pricini diferite, iar nu în aceeași cauză, ceea ce

înseamnă că nu este îndeplinită una din condițiile

prevăzute în mod imperativ de dispozițiile citate.

În ceea ce privește cererea de

revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 alin. (1) pct. 5 C.

proc. civ., curtea de apel a avut în vedere că s-a solicitat revizuirea

Deciziei civile nr. 26 din 6 februarie 2017, pronunțată de Tribunalul

Prahova și, în raport de dispozițiile art. 323 alin. (1) C. proc.

civ., competența de soluționare a cauzei pe acest temei aparține

Tribunalului Prahova.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs intimata G., arătând că "soluția

pronunțată este aparent legală", dar netemeinicia

soluției pronunțată de Curtea de Apel Ploiești constă

în faptul că instanța nu a respins cererea în totalitate, ci a respins

cererea de revizuire formulată de A. prin raportare la Sentința nr.

1399/2016 și, totodată, a dispus decimarea competenței

către Tribunalul Prahova în ceea ce privește cererea formulată

în temeiul dispozițiilor art. 322, pct. 5 C. proc. civ.

Curtea de apel și-a

depășit competența în ceea ce privește pretinsa cerere,

care, de fapt, este un memoriu prin care A. înțelege că poate

să-și precizeze aceeași cerere, respectiv pentru data de 27

septembrie 2017, cunoscând soluția ce urma a fi pronunțată de

instanță.

Recurenta a arătat că

drepturile și garanțiile sale procesuale i-au fost grav

încălcate de instanță. Pretinsa cerere și înscrisurile

aferente, depuse de A. la dosar, nu i-au fost comunicate, au fost supuse

dezbaterilor în contextul în care A. nu a fost lăsată să

își susțină verbal cererea.

Toate înscrisurile depuse de A., pe

care ea le numește "înscrisuri noi" sunt foarte vechi, începând

cu anul 2006, apoi 2010, 2012, etc. Niciunul nu se încadrează în

dispozițiile art. 324, alin. (4) C. proc. civ.

În cuprinsul cererii, recurenta G. a

prezentat, totodată, istoricul litigiului pe care îl are cu revizuenta A..

Față de cele expuse,

recurenta a solicitat îndreptarea deciziei atacate, în sensul

pronunțării unei soluții temeinice, legale, respectiv

respingerea cererii de revizuire în tot, așa cum a fost precizată de

A. și neîngrădirea ducerii la îndeplinire a Deciziei nr. 26/2017,

prin care s-a dispus trimiterea cauzei la Judecătoria Vălenii de

Munte.

Recursul va fi respins pentru

următoarele considerente:

Prin Decizia nr. 200 din 27 septembrie

2017, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I

civilă, atacată cu prezentul recurs, a fost respinsă, ca

inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva

Deciziei civile nr. 26 din 6 februarie 2017, pronunțată de Tribunalul

Prahova în Dosarul nr. x/2008**; întemeiată pe dispozițiile art. 322

alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

Recurenta G. a avut calitatea de

intimată în cererea de revizuire și, prin urmare, aceasta nu

justifică un interes în declararea recursului, fiind parte

câștigătoare în cererea de revizuire formulată de A.,

soluționată de curtea de apel în sensul respingerii, ca

inadmisibilă.

Interesul reprezintă și

prefigurează scopul și "profitul" demersului procesual,

finalitatea acestuia, prin hotărârea sa, instanța de judecată

fiind chemată să se pronunțe în concret cu privire la

valorificarea unui drept.

Cerința interesului constituie o

condiție de fond pentru exercitarea acțiunii în justiție,

constând în finalitatea practică din punct de vedere juridic, a

acțiunii promovate de reclamant.

Or, în speță, recurenta G.

nu justifică un interes în promovarea prezentei căi de atac și

nici finalitatea practică a acestui demers judiciar, din moment ce

soluția pronunțată în cererea de revizuire i-a fost

favorabilă.

De asemenea, prin Decizia civilă

nr. 200 din 27 septembrie 2017, Curtea de Apel Ploiești a admis

excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Ploiești,

în ceea ce privește cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile

art. 322 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și a declinat competența de

soluționare a acesteia în favoarea Tribunalului Prahova.

Potrivit dispozițiilor art. 158

alin. (3) C. proc. civ.: "Dacă instanța se declară

necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de

atac, dosarul fiind trimis de îndată instanței competente sau,

după caz, altui organ cu activitate jurisdicțională

competent."

Ca urmare, soluția de declinare a

competenței în favoarea Tribunalului Prahova, pentru soluționarea

cererii de revizuire întemeiată pe art. 322 alin. (1) pct. 5 C. proc.

civ., nu este supusă niciunei căi de atac.

Așa fiind, critica formulată

de recurenta G. privind dispoziția Curții de Apel Ploiești de

declinare a competenței către Tribunalul Prahova nu poate fi

primită și analizată, recursul fiind inadmisibil sub acest

aspect.

Având în vedere toate considerentele

reținute, recursul declarat de intimata G. împotriva Deciziei nr. 200 din

27 septembrie 2017 a Curții de Apel Ploiești urmează a fi

respins.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de intimata

G. împotriva Deciziei nr. 200 din 27 septembrie 2017, pronunțată de

Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 14 februarie 2018.

Procesat

de GGC - CL