ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 110/2017

Decizia

nr.

110/2017

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, prin Decizia nr. 123, pronunțată la data de 6 aprilie 2016, în Dosarul nr. x/281/2011*/a1, a respins, ca nefondat, recursul declarat de intimatul A. împotriva Deciziei civile nr. 92 din 20 ianuarie 2016, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu petenta B.

Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire, în termen, - înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, la data de 18 aprilie 2016, sub nr. x/281/2011*/a1.1 - intimatul A., întemeiată în drept pe prevederile pct. 7 al art. 322 C. proc. civ., prin care a invocat, în esență, următoarele motive:

Instanța nu poate refuza să judece care din hotărârile ce se contrazic în privința aceleiași cereri, în aceeași cauză, între aceleași părți, este valabilă.

A arătat revizuentul că, îndreptarea erorilor materiale strecurate în minuta, practicaua, considerentele și dispozitivul sentinței nr. 9832 din 30 iunie 2014 (preluate din C. din 5 iunie 2012) a fost declarată inadmisibilă prin Decizia nr. 621 din 7 octombrie 2015 a Curții de Apel Ploiești, deși aceeași cerere, în aceeași formulare, e admisă în încheierea din Camera de Consiliu a Judecătoriei Ploiești în ziua de 08 septembrie 2015. Susține revizuentul că încă din întâmpinare a cerut îndreptarea erorilor strecurate de reclamantă cu vădită rea - intenție. Cererea a fost ignorată la fond, a fost anulată în apel și recurs și a fost declarată inadmisibilă prin revizuire, dar îndreptarea cerută de reclamantă a fost admisă fără nicio probă.

Revizuentul a mai susținut că, pentru a-i permite reclamantei să obțină întreaga moștenire prin executare silită, a fost admisă doar modificarea numelui său, dar a fost păstrat domiciliul fals și alte minciuni pe care s-a bazat includerea locuinței revizuentului în partaj, justiția fiind pusă astfel în slujba unei escrocherii. C. din 5 iunie 2012 se bazează pe susțineri care ar fi descalificat orice judecător.

Concluzionând, revizuentul A. a arătat că, dacă astfel de susțineri sunt motiv de mândrie pentru judecătorii îndrumați de Curtea de Apel Ploiești, solicită respingerea cererii. Cât timp nu contează adevărul și dispozițiile clare ale legii, nici motivul ce ar fi fost invocat de instanță nu are importanță.

Prin Decizia nr. 230, pronunțată la data de 16 iunie 2016, în Dosarul nr. x/281/2011*/a1.1, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a admis excepția necompetenței materiale invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire a Deciziei civile nr. 123, pronunțată la data de 6 aprilie 2016 de Curtea de Apel Ploiești, formulată de revizuentul A., în contradictoriu cu intimata B., în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Urmare declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 18 iulie 2016, sub nr. x/281/2011*/a1.1.

Legal citată, intimata B. a formulat întâmpinare, la data de 11 ianuarie 2017, prin care consideră că, solicitarea revizuentului nu are obiect, nu are temei legal, este inadmisibilă, solicitând respingerea cererii de revizuire.

Analizând cererea de revizuire formulată, prin prisma motivelor invocate și a temeiului de drept indicat

, în raport și de prevederile art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Revizuirea reprezintă acea cale extraordinară de atac de retractare ce oferă posibilitatea retractării unei hotărâri judecătorești definitive care se vădește a fi greșită în raport cu unele împrejurări de fapt survenite după pronunțarea acesteia.

Importanța revizuirii rezidă în posibilitatea retractării unei hotărâri judecătorești definitive care se vădește a fi greșită în raport cu unele împrejurări de fapt survenite după pronunțarea acesteia.

Retractarea unei hotărâri judecătorești definitive produce efecte grave pentru părți și pentru stabilitatea raporturilor juridice civile, astfel încât legea reglementează această cale de atac numai în cazuri strict determinate.

Pe de altă parte însă, revizuirea constituie un remediu procesual important pentru înlăturarea acelor situații excepționale care au făcut ca o hotărâre judecătorească să fie viciată chiar în substanța sa.

Motivele de revizuire sunt expres și limitativ prevăzute de lege și impun, pentru fiecare caz în parte, îndeplinirea unor condiții specifice de admisibilitate, în lipsa cărora cererea de revizuire nu poate fi primită.

În lumina dispozițiilor art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri dată de o instanță de recurs se poate cere și poate fi făcută doar în situația în care

„există hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una sau aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate”.

Revizuirea, fiind o cale extraordinară de atac, dispozițiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, încât, exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile și în condițiile expres prevăzute de lege.

Rezultă că, revizuirea întemeiată pe textul legal anterior citat este admisibilă doar dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiții: existența unor hotărâri judecătorești definitive, hotărârile judecătorești în cauză căile potrivnice și să existe tripla identitate de părți, obiect și cauză.

Cazul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. se întemeiază pe autoritatea de lucru judecat și are în vedere situația în care prin cea de-a doua hotărâre, pronunțată în una și aceeași pricină, între aceleași persoane și având aceeași calitate, se încalcă cele stabilite printr-o hotărâre anterioară, aspect ce semnifică faptul că revizuirea pentru contrarietate de hotărâri reprezintă "constatarea cu întârziere a autorității lucrului judecat".

De pe acest fundament legal, este de observat că, prin reglementarea art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., s-a urmărit crearea unei căi de rezolvare a situațiilor în care, judecându-se separat două sau mai multe cauze și neobservându-se existența lucrului judecat, se poate ajunge la hotărâri potrivnice, ale căror dispozitive nu se pot concilia.

Rațiunea reglementării revizuirii prevăzute în art. 322 pct. 7 C. proc. civ. izvorăște, deci, din necesitatea de a se înlătura nelegalitatea comisă ca urmare a soluționării aceleiași cauze, prin două hotărâri, în mod diferit, cu nesocotirea autorității lucrului judecat, când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, dar având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți precum și a dificultății create prin imposibilitatea executării simultane a hotărârilor pronunțate în aceeași pricină.

Căci, în asemenea situații, executarea hotărârilor este imposibilă, ca urmare a faptului că fiecare parte se prevalează de hotărârea care îi este favorabilă, iar ieșirea din situația anormală, creată de existența hotărârilor potrivnice, nu se poate realiza decât prin revizuirea și anularea ultimei hotărâri, care înfrânge principiul autorității lucrului judecat.

Pentru a fi aplicabile dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., este necesar ca hotărârile potrivnice să conțină elemente caracteristice pentru existența lucrului judecat, revizuirea neputând fi admisă atunci când, între decizia instanței de recurs și celelalte hotărâri invocate de revizuent nu există contrarietate, întrucât acestea nu conțin elementele caracteristice pentru existența lucrului judecat, astfel cum aceasta este definită de art. 1201 din V.C.C. - ”una sau aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate”.

Prin hotărâri definitive potrivnice se înțeleg acelea care s-au pronunțat în dosare separate, prin hotărârea din cel de-al doilea dosar încălcându-se autoritatea lucrului judecat rezultat din hotărârea în primul dosar.

Prin „una și aceeași pricină” se înțelege întrunirea condițiilor triplei identități, de obiect, de cauză și de părți, cu privire la două cereri de chemare în judecată, astfel încât soluționarea celei de a doua să aducă atingere puterii de lucru judecat a celei dintâi, consecința în acest caz fiind, potrivit

art.

327

alin. (1)

C. proc. civ.

, anularea celei de a doua hotărâri.

În situația din speță această cerință nu este îndeplinită, h

otărârile pe care revizuentul le circumscrie cazului de revizuire reglementat de

art.

322

pct.

7 C. proc. civ., chiar dacă sunt date în soluționarea unor cauze având obiect/cauză asemănătoare și în care raporturile procesuale se desfășoară între aproximativ aceleași părți nu îndeplinesc prima condiție reglementată de textul legal anterior citat, și anume, aceea de a fi contrare.

Astfel, revizuentul

A.

susține faptul că, Decizia

nr. 123 din 6 aprilie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, în Dosarul nr. x/281/2011*/a1 (irevocabilă), prin care s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de intimatul A. împotriva Deciziei civile nr. 92 din 20 ianuarie 2016, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu petenta B. (prin decizia Tribunalului, fiind respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul - intimat A., în contradictoriu cu intimata - petentă B., împotriva încheierii din Camera de Consiliu pronunțată de Judecătoria Ploiești la data de 08 septembrie 2015), se află în contradicție cu soluția pronunțată prin chiar Încheierea de ședință din Camera de Consiliu din data de 08 septembrie 2015, de către Judecătoria Ploiești, secția civilă, în Dosarul nr. x/281/2011, prin care s-a admis cererea de îndreptare a erorii materiale formulate de petenta B., în Dosar nr. x/281/2011, și s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în minuta, practicaua, considerentele și dispozitivul sentinței civile nr. 9832 pronunțate de Judecătoria Ploiești la data de 30 iunie 2014 cu privire la numele pârâtului, în sensul că: în loc de „A.” sau „D.” cum în mod eronat s-a menționat, se va menționa în toate cazurile „A.” cum este corect; au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

Astfel fiind, în cauză, este de observat că, soluțiile atacate prin prezenta cerere de revizuire ca fiind contradictorii sunt date în același dosar, privind aceeași cauză, dar în cicluri procesuale diferite, prima - fiind o încheiere pronunțată de Judecătoria Ploiești în judecarea unei cereri de îndreptare a erorii materiale formulate de petenta B., în Dosar nr. x/281/2011, iar cea de-a doua, pronunțată de către Curtea de Apel Ploiești, despre care revizuentul A. susține a fi contradictorie primeia - o decizie pronunțată în recursul declarat împotriva deciziei de respingere, ca nefondat, a apelului formulat împotriva acestei încheieri de ședință de Cameră de Consiliu, fiind deci, hotărâri pronunțate în cadrul aceluiași proces, pe parcursul unor momente procesuale diferite, determinate de căile de atac folosite de parte, în controlul judiciar al recursului.

În atari condiții, decizia atacată nu era susceptibilă de a face obiectul unei cereri de revizuire, o astfel de situație neputând fi aplicabilă în cazul de față, când hotărârile sunt pronunțate în cadrul aceluiași proces, pe parcursul unor momente procesuale diferite, determinate de căile de atac exercitate de parte, iară nu în dosare diferite, cererea de revizuire neputând fi primită.

Revizuentul circumscrie noțiunii de contrarietate, astfel cum este reglementată de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., modalitatea procedurală de soluționare a aceleiași cauze, pe parcursul unor momente procesuale diferite, determinate de căile de atac exercitate de parte; or, soluțiile pronunțate nu sunt contrare unele altora întrucât nu se contrazic, nu se exclud una pe alta, ci au privit aceeași cauză, cu același obiect și purtând între aceleași părți.

Așa fiind, în speță, decizia a cărei revizuire se solicită nu întrunește condițiile cerute de art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., situație în care nu este susceptibilă de a fi atacată cu revizuire, în această ipoteză îndreptarea căii extraordinare de atac împotriva unei hotărâri pretins potrivnică cu o altă hotărâre, dar pronunțată în dosare cu aceeași cauză și aceleași părți, pe parcursul unor momente procesuale diferite, determinate de căile de atac exercitate de părți, neputând fi primită.

Față de toate considerentele expuse, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de textul de lege invocat, și, în aceste condiții, calea extraordinară de atac nu poate fi primită, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 322 și urm. C. proc. civ., urmând a respinge prezenta cerere de revizuire dedusă judecății.

Așa fiind;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei nr. 123 din 6 aprilie 2016, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, în Dosarul nr. x/281/2011*/a1.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 ianuarie 2017.