ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1337/2017

Decizia nr. 1337/2017

Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de revizuire înregistrată sub nr. x/42/2016 pe rolul Curții de Apel Ploiești la data de 19 iulie 2016, revizuenții A. și B. au solicitat anularea deciziei civile nr. 866 din 15 iunie 2016, pronunțată de Tribunalul Prahova, secția I civilă, care menține sentința civilă nr. 312 din 29 ianuarie 2016, pronunțată de Judecătoria Câmpina în Dosarul nr. x/204/2015.

În motivarea cererii s-a arătat că decizia civilă nr. 866 din 15 iunie 2016, pronunțată de Tribunalul Prahova, secția I civilă, este contrară deciziei civile nr. 646 din 26 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Prahova, secția I civilă, completată cu decizia nr. 432 din 25 iunie 2014, pronunțată de Tribunalul Prahova, secția I civilă, în Dosarul nr. x/204/2012, fiind întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin cererea de revizuire înregistrată sub nr. x/42/2016 pe rolul Curții de Apel Ploiești la data de 19 iulie 2016, revizuenții A. și B. au solicitat anularea sentinței civile nr. 312 din 29 ianuarie 2016, pronunțată de Judecătoria Câmpina în Dosarul nr. x/204/2015.

În motivarea cererii s-a arătat că sentința civilă nr. 312 din 29 ianuarie 2016, pronunțată de Judecătoria Câmpina este contrară deciziei civile nr. 646 din 26 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Prahova, secția I civilă, completată cu decizia nr. 432 din 25 iunie 2014, pronunțată de Tribunalul Prahova, secția I civilă, în Dosarul nr. x/204/2012, fiind întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin încheierea din 3 octombrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, în Dosarul nr. x/42/2016, a fost admisă excepția litispendenței invocată prin întâmpinare de către intimații C. și D., având în vedere că există identitate de părți, obiect și cauză între Dosarul nr. x/42/2016 și Dosarul nr. x/42/2016, ambele aflate pe rolul aceleiași instanțe.

Prin încheierea din 18 octombrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, în Dosarul nr. x/42/2016, s-a luat act de declarația de renunțare a revizuentei A. la cererea de revizuire formulată împotriva deciziei civile nr. 866 din 15 iunie 2016, pronunțată de Tribunalul Prahova, secția I civilă, în Dosarul nr. x/204/2015, cu mențiunea că susține în continuare cererea de revizuire formulată împotriva sentinței civile nr. 312 din 29 ianuarie 2016, pronunțată de Judecătoria Câmpina în Dosarul nr. x/204/2015.

Prin decizia nr. 2157 din 25 octombrie 2016, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a respins cererile de revizuire reunite, ca inadmisibile, formulate de revizuenta A. împotriva sentinței civile nr. 312 din 29 ianuarie 2016, pronunțată de Judecătoria Câmpina, în Dosarul nr. x/204/2015 și de revizuentul B. împotriva deciziei civile nr. 866 din 15 iunie 2016, pronunțată de Tribunalul Prahova, secția I civilă, și a sentinței civile nr. 312 din 29 ianuarie 2016, pronunțată de Judecătoria Câmpina, în Dosarul nr. x/204/2015, în contradictoriu cu intimații D. și C. și a anulat completarea motivelor de revizuire, invocată în ședința publică din 18 octombrie 2015, ca fiind formulată cu depășirea termenului legal.

În motivarea acestei decizii, instanța de revizuire a reținut, în esență, următoarele considerente.

Au fost evocate soluțiile cuprinse în hotărârile pretins contradictorii.

Astfel, prin decizia civilă nr. 646 din 26 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Prahova, secția I civilă, în Dosarul nr. x/204/2012, a fost admis apelul formulat de A. și B. împotriva sentinței civile nr. 2159 din 20 iunie 2012, pronunțată de Judecătoria Câmpina, în contradictoriu cu E., F. și D.; a fost schimbată în tot sentința apelată, în sensul că a fost admisă plângerea formulată de A. și B.; a fost anulată încheierea de respingere nr. 3780 dată de B.C.P.I. Câmpina din cadrul O.C.P.I. Prahova; a fost admisă cererea de reexaminare formulată împotriva încheierii nr. 2905 din 28 februarie 2011 dată de B.C.P.I. Prahova, care a fost anulată parțial, în sensul că dreptul de proprietate se intabulează în favoarea următoarelor persoane: G., B. și A.

Totodată, prin decizia civilă nr. 432 din 25 iunie 2014, pronunțată de Tribunalul Prahova, secția I civilă, în Dosarul nr. x/204/2012*, a fost admisă cererea formulată de A. și B., în contradictoriu cu E., F. și D. și s-a dispus completarea dispozitivului deciziei civile nr. 646 din 26 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Prahova, în sensul anulării încheierii nr. 4123 din 23 martie 2011 a O.C.P.I. Prahova - B.C.P.I. Câmpina.

Prin sentința civilă nr. 312 din 29 ianuarie 2016, pronunțată de Judecătoria Câmpina în Dosarul nr. x/204/2015, au fost respinse excepția lipsei de interes a reclamanților, excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților și excepția autorității de lucru judecat, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanții D. și C., în contradictoriu cu pârâții A. și B., în sensul că s-a constatat inexistența calității de moștenitori a pârâților la succesiunea defunctei H. și inexistența dreptului de proprietate al pârâților asupra apartamentului nr. 19 și a terenului aferent în suprafață de 9,51 mp, situate în Câmpina, jud. Prahova, și a fost respins capătul de cerere prin care s-a solicitat rectificarea înscrierilor în cartea funciară.

De asemenea, prin decizia civilă nr. 866 din 15 iunie 2016, pronunțată de Tribunalul Prahova, secția I civilă, a fost respins apelul declarat de A. și B., în contradictoriu cu D. și C. împotriva sentinței civile nr. 312 din 29 ianuarie 2016, pronunțată de Judecătoria Câmpina în Dosarul nr. x/204/2015.

Examinând hotărârile pretins contradictorii, instanța de revizuire a reținut că nu este îndeplinită cerința identității în privința obiectului și cauzei.

Astfel, s-a constatat că în Dosarul nr. x/204/2012, obiectul îl constituie plângere împotriva unei încheieri de carte funciară, întemeiată pe dispozițiile art. 52 alin. (2) din Legea nr. 7/1996, în timp ce obiectul Dosarului nr. x/204/2015 îl constituie constatarea inexistenței dreptului de proprietate și a calității de succesor, cerere întemeiată pe dispozițiile art. 907, art. 1042, art. 112 și art. 1401 C. civ.

De asemenea, s-a reținut că nu este îndeplinită nici condiția ca în cel de-al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă această excepție a fost invocată, instanța să fi omis a se pronunța asupra ei.

Cu privire la acest aspect, s-a constatat că, în Dosarul nr. x/204/2015, în care au fost pronunțate sentința civilă nr. 312 din 29 ianuarie 2016 și decizia civilă nr. 866 din 15 iunie 2016, a fost invocată excepția autorității de lucru judecat raportat la decizia civilă nr. 646 din 26 noiembrie 2012 completată cu decizia nr. 432 din 25 iunie 2014, chiar de către revizuenții A. și B., excepție ce a fost respinsă de către instanța de fond, soluție menținută și în apel.

Referitor la cererea de completare a motivelor de revizuire formulată de revizuenta A. prin care s-a solicitat, în temeiul art. 38 din O.U.G. nr. 80/2013, să se constate nelegala timbrare a cererii de chemare în judecată introdusă de intimații-reclamanți D. și C., în Dosarul nr. x/204/2015, instanța de revizuire a apreciat că o asemenea constatare poate interveni în cazul în care partea care a promovat calea de atac invocă o asemenea împrejurare prin chiar calea de atac respectivă, deci, prin chiar cererea de revizuire formulată în termenul legal.

Astfel, s-a reținut că, întrucât ultima hotărâre, respectiv decizia civilă nr. 866 a fost pronunțată la 15 iunie 2016, de la acest moment a început să curgă termenul legal de o lună pentru declararea căii de atac a revizuirii, or completarea motivelor de revizuire s-a realizat la 18 octombrie 2016, deci cu depășirea termenului prevăzut de lege.

Împotriva deciziei nr. 2157 din 25 octombrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, revizuenta A. a formulat recurs la data de 28 decembrie 2016, prin care a solicitat casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de revizuire.

Prin cererea de recurs au fost invocate motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.

În argumentarea motivelor de casare invocate, recurenta-revizuentă a susținut, în esență, că în mod greșit s-a reținut în dispozitivul deciziei atacate cu recurs că este definitivă, în condițiile în care calea de atac a recursului este recunoscută de dispozițiile art. 513 alin. (6) C. proc. civ.

De asemenea, prin cererea de recurs s-a arătat că în mod nelegal a fost anulată cererea revizuentei prin care a solicitat să se constate nelegala timbrare a cererii de chemare în judecată introdusă de intimații-reclamanți D. și C. în Dosarul nr. x/204/2015, învederând că soluția de anulare a cererii s-a datorat aprecierii greșite a instanței de revizuire, în sensul calificării acesteia ca o cerere de completare a motivelor de revizuire.

Totodată, s-a arătat că instanța de revizuire nu a avut în vedere faptul că lipsește încheierea interlocutorie prevăzută de art. 235 C. proc. civ. de soluționare a excepției de lucru judecat, în Dosarul nr. x/204/2015, în care a fost pronunțată sentința civilă nr. 312 din 29 ianuarie 2016, fiindu-i încălcat dreptul de a contesta o astfel de încheiere.

De asemenea, recurenta-revizuentă a învederat că între hotărârile pronunțate în cele două dosare există identitate de obiect, întrucât obiectul material îl constituie imobilul situat în Câmpina, jud. Prahova, iar dreptul subiectiv, inclus în noțiunea de obiect, strâns legat de obiectul material la care se referă, este proprietatea asupra acestui imobil.

În continuare, prin cererea de recurs s-a arătat că există identitate de cauză între hotărârile pronunțate în cele două dosare, întrucât actul constitutiv de drepturi îl constituie sentința civilă nr. 1649 din 30 aprilie 2010, pronunțată de Judecătoria Câmpina în Dosarul nr. x/204/2009, prin care a fost admisă acțiunea formulată de G., B. și A., în contradictoriu cu pârâții E., F. și s-a dispus rezoluțiunea contractului de întreținere autentificat sub nr. 603 din 13 februarie 2009, cu consecința repunerii părților în situația anterioară.

Prin întâmpinarea depusă la data de 15 februarie 2017, intimații D. și C. au solicitat respingerea recursului ca inadmisibil, iar, în subsidiar, respingerea acestuia ca nefondat.

Prin întâmpinarea depusă la data de 1 martie 2017, intimatul B. a solicitat admiterea recursului, astfel cum a fost formulat de către recurenta-revizuentă A.

Prin răspunsul la întâmpinare depus la data de 27 martie 2017, recurenta-revizuentă A. a arătat că recursul declarat în cauză este admisibil și a solicitat respingerea apărărilor formulate de intimați.

Pe baza recursului, a întâmpinărilor și a răspunsului la întâmpinare depuse la dosar s-a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului în baza art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

Prin încheierea din 4 mai 2017, pronunțată în complet de filtru de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, s-a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză prin care s-a concluzionat că recursul formulat de recurenta-revizuentă A. împotriva deciziei nr. 2157 din 25 octombrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, este admisibil în principiu.

La data de 18 mai 2017, intimatul B. a depus un punct de vedere la raport prin care a arătat că își menține susținerile din cuprinsul întâmpinării și, totodată, a solicitat ca recursul să fie judecat în ședință publică.

Recurenta-revizuentă A. a depus un punct de vedere la raport la data de 22 mai 2017, prin care și-a însușit concluzia reținută prin raport.

La data de 24 mai 2017, recurenta-revizuentă a depus un nou punct de vedere la raport prin care a făcut precizări cu privire la motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocat prin cererea de recurs.

Intimatul B. a depus note precizatoare la data de 24 mai 2017, prin care a dezvoltat cele susținute prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei.

La data de 31 mai 2017, recurenta-revizuentă a depus concluzii scrise prin care a dezvoltat motivele invocate prin cererea de recurs.

Prin încheierea din 22 iunie 2017, pronunțată în complet de filtru de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, recursul a fost admis în principiu conform art. 493 alin. (7) C. proc. civ. și a fost fixat termen de judecată la data de 28 septembrie 2017, pentru judecata în fond a recursului.

La data de 25 septembrie 2017, recurenta-revizuentă a depus note precizatoare prin care a dezvoltat motivele invocate prin cererea de recurs.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat în prezenta cauză este nefondat pentru următoarele considerente.

Cu titlu prealabil, se constată că, deși recurenta-revizuentă și-a întemeiat recursul pe motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., criticile formulate prin cererea de recurs se încadrează doar în motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 din aceleași act normativ, întrucât se invocă nerespectarea unor norme procedurale cu caracter imperativ, celelalte motive de casare fiind invocate pur formal.

Criticile suplimentare făcute de recurenta-revizuentă prin notele precizatoare și concluziile scrise depuse la dosarul cauzei nu vor fi examinate prin prezenta decizie având în vedere că au fost formulate după împlinirea termenului de recurs prevăzut la art. 485 alin. (1) teza I C. proc. civ., instanța de recurs fiind obligată să analizeze doar criticile de nelegalitate formulate în termenul legal.

Cu privire la prima critică prin care s-a susținut că în mod greșit s-a reținut în dispozitivul deciziei atacate cu recurs că soluția instanței de revizuire este definitivă, în condițiile în care calea de atac a recursului este recunoscută de dispozițiile art. 513 alin. (6) C. proc. civ., se apreciază că analizarea acestei critici nu mai prezintă relevanță în prezenta cauză din moment ce recursul a fost declarat admisibil în principiu prin încheierea din 22 iunie 2017, pronunțată în complet de filtru de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

Cu privire la cea de-a doua critică prin care se arată că în mod nelegal a fost anulată cererea revizuentei prin care a solicitat constatarea nelegalei timbrări a cererii de chemare în judecată introduse de intimații-reclamanți D. și C. în Dosarul nr. x/204/2015, se constată că instanța de revizuire a calificat această cerere ca fiind o completare a motivelor de revizuire depusă peste termenul legal.

În legătură cu acest aspect, se reține că motivul invocat prin cererea de revizuire și reiterat sub forma unei critici prin cererea de recurs nu se încadrează în motivele de revizuire prevăzute expres și limitativ la art. 509 alin. (1) C. proc. civ.

Nefiind un veritabil motiv de revizuire, rezultă că cererea recurentei-revizuente vizând nelegala timbrare a cererii de chemare în judecată nu putea determina retractarea deciziei care a făcut obiectul revizuirii și, pe cale de consecință, nici admiterea prezentului recurs.

Astfel, reitarea acestei critici prin cererea de recurs se impune a fi înlăturată având în vedere că are la bază o cerere formulată cu depășirea cadrului procesual al revizuirii care trebuie respectat și în calea de atac a recursului.

Cu privire la cea de-a treia critică referitoare la nesoluționarea excepției autorității de lucru judecat printr-o încheiere interlocutorie, cu consecința încălcării dreptului recurentei de a contesta o astfel de încheiere, se reține că această excepție a fost respinsă prin sentința civilă nr. 312 din 29 ianuarie 2016, pronunțată de Judecătoria Câmpina și menținută în apel prin decizia civilă nr. 866 din 15 iunie 2016, pronunțată de Tribunalul Prahova, secția I civilă, în Dosarul nr. x/204/2015.

De principiu, soluționarea unei excepții procesuale se realizează printr-o încheiere interlocutorie.

Totuși, este posibil ca soluționarea unei excepții procesuale se se realizaze nu doar printr-o încheiere interlocutorie, ci și prin hotărârea finală (sentință sau decizie) prin care se decide asupra fondului cauzei.

În sprijinul acestei concluzii pot fi evocate dispozițiile art. 248 alin. (4) C. proc. civ. care prevăd că, „excepțiile vor putea fi unite cu administrarea probelor, respectiv cu fondul cauzei numai dacă pentru judecarea lor este necesar să se administraze aceleași dovezi ca și pentru finalizarea etapei cercetării procesului sau, după caz pentru soluționarea fondului”.

Astfel, în măsură în care sunt îndeplinite condițiile acestui text de lege, instanța poate pune în vedere părților să pună concluzii atât asupra excepțiilor procesuale, cât și asupra fondului cauzei și, reținând cauza în pronunțare, să procedeze la soluționarea acestora prin chiar hotărârea finală.

Având în vedere că dispozițiile art. 248 alin. (4) C. proc. civ. sunt aplicabile și excepției autorității de lucru judecat, rezultă că și această excepție poate fi soluționată prin chiar hotărârea prin care se soluționează fondul cauzei.

Prin raportare la aceste considerații de ordin principal, se constată că soluționarea excepției autorității de lucru judecat prin sentința civilă nr. 312 din 29 ianuarie 2016, pronunțată de Judecătoria Câmpina și menținută în apel prin decizia civilă nr. 866 din 15 iunie 2016, pronunțată de Tribunalul Prahova, secția I civilă, în Dosarul nr. x/204/2015, s-a făcut cu respectarea legii procesual civile, motiv pentru care critica recurentei vizând acest aspect va fi înlăturată ca nefondată.

Prin ultimele două critici din cererea de recurs se arată că între hotărârile pronunțate în cele două dosare există identitate de părți, obiect și cauză.

Răspunsul la aceste critici presupune analizarea condițiilor instituite de prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. care au constituit temeiul cererii de revizuire soluționate prin decizia recurată.

Potrivit acestui text de lege, revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Pentru incidența acestui motiv de revizuire este necesar ca în dosare diferite între care există tripla identitate de părți, obiect și cauză să fi fost pronunțate hotărâri contradictorii.

O altă condiție pentru incidența acestui motiv este aceea ca în al doilea dosar să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, deși a fost invocată, instanța să fi omis să se pronunțe asupra ei.

Contrar celor afirmate de către recurenta-revizuentă prin cerere de recurs, se reține că nu există identitate de obiect și cauză între cele două dosare.

În privința obiectului acțiunii, înțeles ca pretenție dedusă judecații, se constată că, în timp ce în Dosarul nr. x/204/2012 obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie plângere împotriva unei încheieri de carte funciară, în Dosarul nr. x/204/2015 obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă constatarea inexistenței dreptului de proprietate și a calității de moștenitori la succesiunea defunctei H..

Referitor la cauza cererii de chemare în judecată, prin care se înțelege temeiul juridic al acțiunii, se constată că în Dosarul nr. x/204/2012 acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 50 alin. (1) din Legea nr. 7/1996, în timp ce în Dosarul nr. x/204/2015 acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 907, art. 1043, art. 1132 și art. 1401 C. civ.

Totodată, se reține că nu este îndeplinită nici condiția ca în al doilea dosar să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau că, deși a fost invocată, instanța să fi omis să se pronunțe asupra ei.

Astfel, se constată că în Dosarul nr. x/204/2015, recurenta A. și intimatul B. au invocat excepția autorității de lucru judecat a deciziei civile nr. 646 din 26 noiembrie 2012 completată cu decizia nr. 432 din 25 iunie 2014, pronunțate de Tribunalul Prahova, secția I civilă, în Dosarul nr. x/204/2012.

Or, prin sentința civilă nr. 312 din 29 ianuarie 2016, pronunțată de Judecătoria Câmpina în Dosarul nr. x/204/2015, a fost respinsă excepția autorității de lucru judecat invocată de recurenta A. și intimatul B., soluție menținută definitiv în apel prin decizia civilă nr. 866 din 15 iunie 2016, pronunțată de Tribunalul Prahova, secția I civilă, în același dosar.

Astfel, se apreciază că însăși soluția dată în al doilea proces prin care s-a respins excepția autorității de lucru judecat a intrat în putere de lucru judecat, neputându-se statua contrariul printr-o altă hotărâre judecătorească.

Prin urmare, se reține că și ultimele două critici formulate de recurenta-revizuentă prin cererea de recurs sunt nefondate, motiv pentru care vor fi înlăturate.

Pentru toate aceste considerente, constatând că în cauză nu sunt incidente motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., în conformitate cu dispozițiile art. 496 alin. (1) teza a II-a din același act normativ, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-revizuentă A. împotriva deciziei nr. 2157 din 25 octombrie 2016, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă.

Față de soluția de respingere a recursului, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenta-revizuentă A., ca parte căzută în pretenții, la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1.000 lei reprezentând onorariu de avocat către intimații D. și C., conform dovezii aflate la fila 160 din dosarul de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-revizuentă A. împotriva deciziei nr. 2157 din 25 octombrie 2016, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă.

Obligă recurenta-revizuentă A. la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1.000 lei către intimații D. și C..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 septembrie 2017.