ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1004/2016

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1004/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr. 1004/2016

Asupra cauzei de

față, prin raportare Ia dispozițiile art. 499 C. proc. civ.,

constată următoarele:

I. Cererea de recurs:

La data de 11 ianuarie 2016, contestatorul A. a declarat

recurs împotriva Deciziei nr. 2143 din 14 decembrie 2015, pronunțată

de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, prin care a fost

respinsă contestația în anulare îndreptată împotriva Deciziei nr.

1086 din 8 septembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel

Ploiești, secția I civilă, solicitând admiterea recursului.

Recurentul a invocat faptul

că decizia pronunțată nu este temeinică și legală

deoarece nu au fost luate în considerare toate înscrisurile depuse. De

asemenea, nici Decizia nr. 834/2015 a Curții de Apel Ploiești nu este

legală deoarece se întemeiază pe prevederile contractelor colective

de muncă din perioada 2011 și 2012-2014, contracte ce nu sunt legale

și nici nu au fost recunoscute de intimată sau de Inspectoratul

Teritorial de Muncă București.

Dosarul a fost înregistrat pe

rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă,

la data de 14 martie 2016 și repartizat completului CF 2.

În baza rezoluției

completului din 17 martie 2016, s-a întocmit raport asupra

admisibilității recursului.

Raportul întocmit în

cauză, prin care s~a constatat că recursul este inadmisibil, în urma

însușirii de către completul de judecată, a fost comunicat

părților, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ., dovezile de

comunicare fiind atașate la filele 18-19.

La data de 1 aprilie 2016,

recurentul a depus punct de vedere asupra raportului, reiterând motivele

cererii formulate, solicitând admiterea recursului.

De asemenea, intimata SN B. SA

a depus punct de vedere asupra raportului, la data de 5 aprilie 2016, prin care

arată că recursul este inadmisibil, decizia recurată fiind

definitivă.

Prin rezoluție din data

de 8 aprilie 2016, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (S) C. proc. civ.,

s-a fixat termen de judecată pentru data de 10 mai 2016.

urmează să îl respingă, ca inadmisibil pentru următoarele

considerente:

natura juridică a litigiului dedus judecății, Înalta Curte,

că obiectul cauzei deduse judecății îl reprezintă un

litigiu de muncă, astfel cum este definit de dispozițiile art. 1 lit.

n)-p) din Legea nr. 62/2011 a dialogului social.

Astfel, prin acțiunea

civila înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. x/105/2014,

reclamantul C. Ploiești, în numele membrilor sat menționați în

tabelele anexate cererii de chemare în judecată care au mandatat

sindicatul In acest sens, între aceștia contestatorul A., a chemat în

judecată pe pârâta SN B. SA, solicitând instanței, în principal, ca

prin hotărârea ce va pronunța, să oblige pârâta să

recalculeze valoarea salariului individual și să plătească

fiecărui membru de sindicat, pentru perioada mai 2011-decembrie 2013,

diferențele lunare dintre drepturile salariate rezultate din aplicarea

coeficienților de ierarhizare a claselor de salarizare, cuprinși în

Anexa 1 la contractul colectiv de muncă pe anii 2011-2012, înregistrat din

16 martie 2011 și în Anexa 1 la contractul colectiv de muncă pe anii

2012-2014, înregistrat din 20 aprilie 2012 încheiate la nivelul paratei, în raport

de valoarea salariului de baza minim brut de 700 lei prevăzut la clasa 1

de salarizare și drepturile salariale efectiv plătite în perioada

respectiva.

În subsidiar, reclamantul a

solicitat obligarea pârâtei să recalculeze valoarea salariului individual

și să plătească fiecărui reclamant, pentru perioada

începând cu 1 mai 2011 și până la 31 decembrie 2013, diferențele

lunare dintre drepturile salariale rezultate din aplicarea coeficienților

de ierarhizare a claselor de salarizare, cuprinși în acte adiționale

la contractul colectiv de muncă încheiate la nivelul paratei, valabile în

perioadele de referința, în raport de valoarea salariului de baza minim

brut pe țară garantat și drepturile salariale efectiv

plătite în perioada respectiva; obligarea pârâtei la plata de

daune-interese constând în actualizarea sumei pe care o datorează cu rata

inflației și ia care se adaugă dobânda legală, constatarea

nulității, Anexei 1 la contractul colectiv de muncă din 20

decembrie 2014, încheiat la nivelul pârâtei.

Tribunalul Prahova, prin

sentința civilă nr. 2589 din 14 noiembrie 2014, a respins

excepțiile prescripției dreptului material la acțiune și a inadmisibilității,

invocate de pârâta prin întâmpinare, a admis în parte acțiunea și a

constatat nulitatea Anexei 1 la contractul colectiv de muncă din 20

decembrie 2014, încheiat la nivelul pârâtei.

Totodată, instanța a

obligat pârâta să calculeze și să plătească membrilor

de sindicat ai reclamantului în funcție de perioada în care aceștia

și-au desfășurat activitatea, respectiv pană la data

încetării contractelor individuale de muncă, diferența dintre

drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite, calculate in

raport de coeficientul de ierarhizare corespunzător clasei de salarizare

aferentă funcției ocupată de fiecare membru de sindicat, astfel:

la o valoare a salariului de bază minim brut pe țară garantat în

plată de 670 lei pe perioada 01 mai 2011-31 decembrie 2011, în

conformitate cu dispozițiile arii din H.G. nr. 1193/2010; la o valoare a

salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată de

700 lei pe perioada 01 ianuarie 2012-31 ianuarie 2013, în conformitate cu

dispozițiile art. 1 din H.G. nr. 1225/2011, la o valoare a salariului de

bază minim brut pe țară garantat în plată de 750 lei pe

perioada 01 februarie 2013-30 iunie 2013, conform dispozițiile art. 1

alin. (1) din H.G. nr. 23/2013; la o valoare a salariului de bază minim

brut pe țară garantat în plată de 800 lei pe perioada 01 iulie 2013-31

decembrie 2013, conform dispozițiile art. 1 alin. (2) din H.G. nr.

23/2013, sume actualizate cu rata inflației de la data scadenței la

data plății efective și a respins capătul de cerere privind

obligarea pârâtei la plata dobânzii legale, ca neîntemeiat.

Prin Decizia nr. 834 din 27

mai 2015, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a admis

apelul formulat de pârâtă SN B. SA, în numele membrilor de sindicat, a

schimbat în parte sentința atacată în sensul că a respins

acțiunea ca neîntemeiată, menținând restul dispozițiilor

sentinței privind respingerea excepțiilor prescripției și inadmisibilității

acțiunii.

Prin cererea înregistrată

pe rolul Curții de Apel Ploiești sub nr. x/105/2014/al,

revizuenții A., D., E. și F., membrii ai C. Ploiești, au

solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 509 pct. 5 și 6 C. proc.

civ., revizuirea Deciziei civile nr. 834 din 27 mai 2015. pronunțată

de Curtea de Apel Ploiești.

Prin Decizia civilă nr.

1086 din 8 septembrie 2015, Curtea de Apel Ploiești, secția l

civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a Deciziei

civile nr. 834 din 27 mai 2015, pronunțată de Curtea de Apel

Ploiești în Dosarul nr. x/105/2014, întemeiată pe dispozițiile

art. 509 pct. B) C. proc. civ. Totodată, a fost respinsă, ca

nefondată, cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509

pct. 5 C. proc. civ.

În sinteză, instanța

a reținut că revizuienți au invocat contrarietatea între

hotărârea instanței de fond și cea pronunțată în apel,

ceea ce face ca cererea de revizuire întemeiată pe disp. art. 509 pct. 8

C. proc. civ. să fie inadmisibilă. Totodată, curtea a apreciat

că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate ale

revizuirii întemeiate pe dispozițiile art. 509 pct. 5 C. proc. civ.

Prin cererea înregistrată

pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, la data de

11 septembrie 2015, sub nr. x/105/2014/al.1, contestatorul A. a formulat, în

contradictoriu cu intimata SN B. SA, contestație în anulare împotriva Deciziei

nr. 1086 din 18 septembrie 2015, pronunțată de aceeași

instanță, apreciind-o ca nelegală.

Prin Decizia nr. 2143 din 14

decembrie 2015, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a

respins contestația în anulare a Deciziei nr. 1086 din 5 septembrie 2015,

pronunțată de Curtea de Apei Ploiești, secția I civilă,

ca nefondată

Instanța a reținut

că, potrivit dispozițiilor art. 503 C. proc. civ., în funcție de

motivul invocat, contestația în anulare poate fi exercitată fie

împotriva, oricărei hotărâri definitive, indiferent de etapa procesuală

în care a fost pronunțată - contestația în anulare de drept

comun, fie numai împotriva unei hotărâri date în recurs, respectiv în

apel, atunci când, conform art. 503 alin. (2) C. proc. civ., dispozițiile

alin. (2) pct. 1, 2 și 4 se aplică în mod corespunzător

hotărârilor instanțelor de apel care potrivit legii nu pot fi atacate

- cu recurs - contestația în anulare specială,

Cum hotărârea

atacată cu contestație în anulare, respectiv Decizia nr. 1086 din 8

septembrie 2015 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă,

a fost pronunțată in calea extraordinară de atac a revizuirii,

curtea a reținut că aceasta nu poate face obiectul unei

contestații în anulare speciale.

În ceea ce privește

contestația în anulare de drept comun, singurul motiv pentru care putea fi

exercitată este cel potrivit căruia partea nu a fost citată

pentru termenul la care a avut loc judecata, din conținutul cererii ce

face obiectul litigiului pendinte contestatorul invocând împrejurarea că

instanța nu a ținut cont de dispozițiile alin. (5) și (8)

din art. 509 C. proc. civ. și art. 38 din Legea nr. 53/2003, faptul

că au fost depuse la dosar înscrisuri privitoare la raporturile juridice

dintre părți, precum și atitudinea procesuală a

intimatei-pârâte.

2.2, Înalta Curte reține

că, raportat la temeiul juridic al cererii deduse judecății, în

cauză sunt incidente prevederile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/20I3

privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor

judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în

aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., astfel cum au fost

modificate prin O.U.G. nr. 62/2015 potrivit cărora în procesele pornite

începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la

data de 31 decembrie 2016 nu sunt supuse recursului hotărârile

pronunțate în cererile privind (...) conflictele de muncă și de

asigurări sociale (...). De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse

recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care

legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt

supuse numai apelului."

De asemenea, potrivit art. 214

din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, in litigiile individuale de

muncă „Hotărârile instanței de fond sunt supuse numai

apelului".

Totodată, în temeiul art.

634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., „simt hotărâri definitive, cele date

în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu

recurs.

În consecință, din

interpretarea coroborată a dispozițiilor ari. 634 C. proc. civ., art.

18 alin,(2) din Legea nr. 2/2013 și art. 214 din Legea nr. 62/2011,

rezultă că decizia pronunțată în soluționarea unui

litigiu de muncă, în apel, este definitivă, nefiind supusă

căii de atac a recursului.

Se constată că, în

cauză, este atacată cu recurs hotărârea prin care a fost

soluționată contestația în anulare îndreptată împotriva

deciziei instanței de revizuire a hotărârii pronunțate în apel,

într-un litigiu de muncă.

Or, în temeiul

dispozițiilor art. 508 alin. (4) C. proc. civ., Hotărârea dată

în contestație în anulare este supusă acelorași căi de atac

ca și hotărârea atacată".

Totodată, în temeiul art.

513 alin. (5) C. proc. civ. „Hotărârea dată asupra revizuirii este

supusă cailor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea

revizuită".

În consecință, în

raport de dispozițiile art. 508 alin. (4)și art. 513 alin. (5) C. proc.

civ., nici hotărârea prin care a fost soluționată

contestația în anulare îndreptată împotriva deciziei instanței

de revizuire a hotărârii pronunțate în apel, într-un litigiu de

muncă, mi este supusă căii de atac a recursului, pe niciuna din

părțile hotărârii prevăzute de dispozițiile art. 461 C.

proc. civ.

În concluzie, fiind vorba despre

un litigiu de muncă, început în anul 2014. după intrarea în vigoare a

N.C.P.C., precum și după intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, Decizia

nr. 2143 din 14 decembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apei

Ploiești, secția I civilă, în litigiul având obiectul indicat

este definitivă, nefiind supusă căii de atac a recursului.

Principiul

legalității căilor de atac, înscris în art. 457 C. proc. civ.,

presupune că o hotărâre judecătorească nu poate fi

supusă decât căilor de atac reglementate expres de lege. în

afară de căile de atac pe care legea le prevede, nu pot fi folosite

alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau

retractarea unei hotărâri judecătorești.

În raport cu dispozițiile

legale anterior menționate, Decizia nr. 2143 din 14 decembrie 2015,

pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă,

nu este supusă căii de atac a recursului.

Având în vedere

dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 493 alin.

(1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă, ca

inadmisibil, recursul formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul

declarat de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 2143 din 14 decembrie 2015

a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 10 mai 2016.