ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1004/2016

Decizia nr. 1004/2016 Asupra cauzei de față, prin raportare Ia dispozițiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele: I. Cererea de recurs: La data de 11 ianuarie 2016, contestatorul A. a declarat recurs împotriva Deciziei nr. 2143 din 14 decembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, prin care a fost respinsă contestația în anulare îndreptată împotriva Deciziei nr. 1086 din 8 septembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, solicitând admiterea recursului. Recurentul a invocat faptul că decizia pronunțată nu este temeinică și legală deoarece nu au fost luate în considerare toate înscrisurile depuse. De asemenea, nici Decizia nr. 834/2015 a Curții de Apel Ploiești nu este legală deoarece se întemeiază pe prevederile contractelor colective de muncă din perioada 2011 și 2012-2014, contracte ce nu sunt legale și nici nu au fost recunoscute de intimată sau de Inspectoratul Teritorial de Muncă București.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 14 martie 2016 și repartizat completului CF 2. În baza rezoluției completului din 17 martie 2016, s-a întocmit raport asupra admisibilității recursului. Raportul întocmit în cauză, prin care s~a constatat că recursul este inadmisibil, în urma însușirii de către completul de judecată, a fost comunicat părților, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ., dovezile de comunicare fiind atașate la filele 18-19. La data de 1 aprilie 2016, recurentul a depus punct de vedere asupra raportului, reiterând motivele cererii formulate, solicitând admiterea recursului. De asemenea, intimata SN B. SA a depus punct de vedere asupra raportului, la data de 5 aprilie 2016, prin care arată că recursul este inadmisibil, decizia recurată fiind definitivă.

Prin rezoluție din data de 8 aprilie 2016, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (S) C. proc. civ., s-a fixat termen de judecată pentru data de 10 mai 2016. 2. Analizând recursul, Înalta Curte urmează să îl respingă, ca inadmisibil pentru următoarele considerente: 2. 1 În legătură cu natura juridică a litigiului dedus judecății, Înalta Curte, că obiectul cauzei deduse judecății îl reprezintă un litigiu de muncă, astfel cum este definit de dispozițiile art. 1 lit. n)-p) din Legea nr. 62/2011 a dialogului social.

Astfel, prin acțiunea civila înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. x/105/2014, reclamantul C. Ploiești, în numele membrilor sat menționați în tabelele anexate cererii de chemare în judecată care au mandatat sindicatul In acest sens, între aceștia contestatorul A., a chemat în judecată pe pârâta SN B. SA, solicitând instanței, în principal, ca prin hotărârea ce va pronunța, să oblige pârâta să recalculeze valoarea salariului individual și să plătească fiecărui membru de sindicat, pentru perioada mai 2011-decembrie 2013, diferențele lunare dintre drepturile salariate rezultate din aplicarea coeficienților de ierarhizare a claselor de salarizare, cuprinși în Anexa 1 la contractul colectiv de muncă pe anii 2011-2012, înregistrat din 16 martie 2011 și în Anexa 1 la contractul colectiv de muncă pe anii 2012-2014, înregistrat din 20 aprilie 2012 încheiate la nivelul paratei, în raport de valoarea salariului de baza minim brut de 700 lei prevăzut la clasa 1 de salarizare și drepturile salariale efectiv plătite în perioada respectiva.

În subsidiar, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei să recalculeze valoarea salariului individual și să plătească fiecărui reclamant, pentru perioada începând cu 1 mai 2011 și până la 31 decembrie 2013, diferențele lunare dintre drepturile salariale rezultate din aplicarea coeficienților de ierarhizare a claselor de salarizare, cuprinși în acte adiționale la contractul colectiv de muncă încheiate la nivelul paratei, valabile în perioadele de referința, în raport de valoarea salariului de baza minim brut pe țară garantat și drepturile salariale efectiv plătite în perioada respectiva; obligarea pârâtei la plata de daune-interese constând în actualizarea sumei pe care o datorează cu rata inflației și ia care se adaugă dobânda legală, constatarea nulității, Anexei 1 la contractul colectiv de muncă din 20 decembrie 2014, încheiat la nivelul pârâtei.

Tribunalul Prahova, prin sentința civilă nr. 2589 din 14 noiembrie 2014, a respins excepțiile prescripției dreptului material la acțiune și a inadmisibilității, invocate de pârâta prin întâmpinare, a admis în parte acțiunea și a constatat nulitatea Anexei 1 la contractul colectiv de muncă din 20 decembrie 2014, încheiat la nivelul pârâtei. Totodată, instanța a obligat pârâta să calculeze și să plătească membrilor de sindicat ai reclamantului în funcție de perioada în care aceștia și-au desfășurat activitatea, respectiv pană la data încetării contractelor individuale de muncă, diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite, calculate in raport de coeficientul de ierarhizare corespunzător clasei de salarizare aferentă funcției ocupată de fiecare membru de sindicat, astfel: la o valoare a salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată de 670 lei pe perioada 01 mai 2011-31 decembrie 2011, în conformitate cu dispozițiile arii din H.G.

nr. 1193/2010; la o valoare a salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată de 700 lei pe perioada 01 ianuarie 2012-31 ianuarie 2013, în conformitate cu dispozițiile art. 1 din H.G. nr. 1225/2011, la o valoare a salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată de 750 lei pe perioada 01 februarie 2013-30 iunie 2013, conform dispozițiile art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 23/2013; la o valoare a salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată de 800 lei pe perioada 01 iulie 2013-31 decembrie 2013, conform dispozițiile art. 1 alin. (2) din H.G. nr. 23/2013, sume actualizate cu rata inflației de la data scadenței la data plății efective și a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata dobânzii legale, ca neîntemeiat.

Prin Decizia nr. 834 din 27 mai 2015, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a admis apelul formulat de pârâtă SN B. SA, în numele membrilor de sindicat, a schimbat în parte sentința atacată în sensul că a respins acțiunea ca neîntemeiată, menținând restul dispozițiilor sentinței privind respingerea excepțiilor prescripției și inadmisibilității acțiunii. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești sub nr. x/105/2014/al, revizuenții A., D., E. și F., membrii ai C. Ploiești, au solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 509 pct. 5 și 6 C. proc. civ., revizuirea Deciziei civile nr. 834 din 27 mai 2015. pronunțată de Curtea de Apel Ploiești. Prin Decizia civilă nr. 1086 din 8 septembrie 2015, Curtea de Apel Ploiești, secția l civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a Deciziei civile nr. 834 din 27 mai 2015, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în Dosarul nr. x/105/2014, întemeiată pe dispozițiile art. 509 pct. B) C. proc.

civ. Totodată, a fost respinsă, ca nefondată, cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 pct. 5 C. proc. civ. În sinteză, instanța a reținut că revizuienți au invocat contrarietatea între hotărârea instanței de fond și cea pronunțată în apel, ceea ce face ca cererea de revizuire întemeiată pe disp. art. 509 pct. 8 C. proc. civ. să fie inadmisibilă. Totodată, curtea a apreciat că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate ale revizuirii întemeiate pe dispozițiile art. 509 pct. 5 C. proc. civ. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, la data de 11 septembrie 2015, sub nr. x/105/2014/al.1, contestatorul A. a formulat, în contradictoriu cu intimata SN B. SA, contestație în anulare împotriva Deciziei nr. 1086 din 18 septembrie 2015, pronunțată de aceeași instanță, apreciind-o ca nelegală.

Prin Decizia nr. 2143 din 14 decembrie 2015, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a respins contestația în anulare a Deciziei nr. 1086 din 5 septembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apei Ploiești, secția I civilă, ca nefondată Instanța a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 503 C. proc. civ., în funcție de motivul invocat, contestația în anulare poate fi exercitată fie împotriva, oricărei hotărâri definitive, indiferent de etapa procesuală în care a fost pronunțată - contestația în anulare de drept comun, fie numai împotriva unei hotărâri date în recurs, respectiv în apel, atunci când, conform art. 503 alin. (2) C. proc.

civ., dispozițiile alin. (2) pct. 1, 2 și 4 se aplică în mod corespunzător hotărârilor instanțelor de apel care potrivit legii nu pot fi atacate - cu recurs - contestația în anulare specială, Cum hotărârea atacată cu contestație în anulare, respectiv Decizia nr. 1086 din 8 septembrie 2015 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, a fost pronunțată in calea extraordinară de atac a revizuirii, curtea a reținut că aceasta nu poate face obiectul unei contestații în anulare speciale. În ceea ce privește contestația în anulare de drept comun, singurul motiv pentru care putea fi exercitată este cel potrivit căruia partea nu a fost citată pentru termenul la care a avut loc judecata, din conținutul cererii ce face obiectul litigiului pendinte contestatorul invocând împrejurarea că instanța nu a ținut cont de dispozițiile alin. (5) și (8) din art. 509 C. proc.

civ. și art. 38 din Legea nr. 53/2003, faptul că au fost depuse la dosar înscrisuri privitoare la raporturile juridice dintre părți, precum și atitudinea procesuală a intimatei-pârâte. 2.2, Înalta Curte reține că, raportat la temeiul juridic al cererii deduse judecății, în cauză sunt incidente prevederile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/20I3 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin O.U.G. nr. 62/2015 potrivit cărora în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2016 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile privind (...) conflictele de muncă și de asigurări sociale (...).

De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului." De asemenea, potrivit art. 214 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, in litigiile individuale de muncă „Hotărârile instanței de fond sunt supuse numai apelului". Totodată, în temeiul art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., „simt hotărâri definitive, cele date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs. În consecință, din interpretarea coroborată a dispozițiilor ari. 634 C. proc. civ., art. 18 alin,(2) din Legea nr. 2/2013 și art. 214 din Legea nr. 62/2011, rezultă că decizia pronunțată în soluționarea unui litigiu de muncă, în apel, este definitivă, nefiind supusă căii de atac a recursului.

Se constată că, în cauză, este atacată cu recurs hotărârea prin care a fost soluționată contestația în anulare îndreptată împotriva deciziei instanței de revizuire a hotărârii pronunțate în apel, într-un litigiu de muncă. Or, în temeiul dispozițiilor art. 508 alin. (4) C. proc. civ., Hotărârea dată în contestație în anulare este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată". Totodată, în temeiul art. 513 alin. (5) C. proc. civ. „Hotărârea dată asupra revizuirii este supusă cailor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită". În consecință, în raport de dispozițiile art. 508 alin. (4)și art. 513 alin. (5) C. proc. civ., nici hotărârea prin care a fost soluționată contestația în anulare îndreptată împotriva deciziei instanței de revizuire a hotărârii pronunțate în apel, într-un litigiu de muncă, mi este supusă căii de atac a recursului, pe niciuna din părțile hotărârii prevăzute de dispozițiile art. 461 C. proc.

civ. În concluzie, fiind vorba despre un litigiu de muncă, început în anul 2014. după intrarea în vigoare a N.C.P.C., precum și după intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, Decizia nr. 2143 din 14 decembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apei Ploiești, secția I civilă, în litigiul având obiectul indicat este definitivă, nefiind supusă căii de atac a recursului. Principiul legalității căilor de atac, înscris în art. 457 C. proc. civ., presupune că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac reglementate expres de lege. în afară de căile de atac pe care legea le prevede, nu pot fi folosite alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

În raport cu dispozițiile legale anterior menționate, Decizia nr. 2143 din 14 decembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, nu este supusă căii de atac a recursului. Având în vedere dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 493 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă, ca inadmisibil, recursul formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 2143 din 14 decembrie 2015 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 mai 2016.