ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1004/2016
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1004/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)
Decizia nr. 1004/2016
Asupra cauzei de
față, prin raportare Ia dispozițiile art. 499 C. proc. civ.,
constată următoarele:
I. Cererea de recurs:
La data de 11 ianuarie 2016, contestatorul A. a declarat
recurs împotriva Deciziei nr. 2143 din 14 decembrie 2015, pronunțată
de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, prin care a fost
respinsă contestația în anulare îndreptată împotriva Deciziei nr.
1086 din 8 septembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel
Ploiești, secția I civilă, solicitând admiterea recursului.
Recurentul a invocat faptul
că decizia pronunțată nu este temeinică și legală
deoarece nu au fost luate în considerare toate înscrisurile depuse. De
asemenea, nici Decizia nr. 834/2015 a Curții de Apel Ploiești nu este
legală deoarece se întemeiază pe prevederile contractelor colective
de muncă din perioada 2011 și 2012-2014, contracte ce nu sunt legale
și nici nu au fost recunoscute de intimată sau de Inspectoratul
Teritorial de Muncă București.
Dosarul a fost înregistrat pe
rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă,
la data de 14 martie 2016 și repartizat completului CF 2.
În baza rezoluției
completului din 17 martie 2016, s-a întocmit raport asupra
admisibilității recursului.
Raportul întocmit în
cauză, prin care s~a constatat că recursul este inadmisibil, în urma
însușirii de către completul de judecată, a fost comunicat
părților, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ., dovezile de
comunicare fiind atașate la filele 18-19.
La data de 1 aprilie 2016,
recurentul a depus punct de vedere asupra raportului, reiterând motivele
cererii formulate, solicitând admiterea recursului.
De asemenea, intimata SN B. SA
a depus punct de vedere asupra raportului, la data de 5 aprilie 2016, prin care
arată că recursul este inadmisibil, decizia recurată fiind
definitivă.
Prin rezoluție din data
de 8 aprilie 2016, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (S) C. proc. civ.,
s-a fixat termen de judecată pentru data de 10 mai 2016.
Analizând recursul, Înalta Curte
urmează să îl respingă, ca inadmisibil pentru următoarele
considerente:
1 În legătură cu
natura juridică a litigiului dedus judecății, Înalta Curte,
că obiectul cauzei deduse judecății îl reprezintă un
litigiu de muncă, astfel cum este definit de dispozițiile art. 1 lit.
n)-p) din Legea nr. 62/2011 a dialogului social.
Astfel, prin acțiunea
civila înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. x/105/2014,
reclamantul C. Ploiești, în numele membrilor sat menționați în
tabelele anexate cererii de chemare în judecată care au mandatat
sindicatul In acest sens, între aceștia contestatorul A., a chemat în
judecată pe pârâta SN B. SA, solicitând instanței, în principal, ca
prin hotărârea ce va pronunța, să oblige pârâta să
recalculeze valoarea salariului individual și să plătească
fiecărui membru de sindicat, pentru perioada mai 2011-decembrie 2013,
diferențele lunare dintre drepturile salariate rezultate din aplicarea
coeficienților de ierarhizare a claselor de salarizare, cuprinși în
Anexa 1 la contractul colectiv de muncă pe anii 2011-2012, înregistrat din
16 martie 2011 și în Anexa 1 la contractul colectiv de muncă pe anii
2012-2014, înregistrat din 20 aprilie 2012 încheiate la nivelul paratei, în raport
de valoarea salariului de baza minim brut de 700 lei prevăzut la clasa 1
de salarizare și drepturile salariale efectiv plătite în perioada
respectiva.
În subsidiar, reclamantul a
solicitat obligarea pârâtei să recalculeze valoarea salariului individual
și să plătească fiecărui reclamant, pentru perioada
începând cu 1 mai 2011 și până la 31 decembrie 2013, diferențele
lunare dintre drepturile salariale rezultate din aplicarea coeficienților
de ierarhizare a claselor de salarizare, cuprinși în acte adiționale
la contractul colectiv de muncă încheiate la nivelul paratei, valabile în
perioadele de referința, în raport de valoarea salariului de baza minim
brut pe țară garantat și drepturile salariale efectiv
plătite în perioada respectiva; obligarea pârâtei la plata de
daune-interese constând în actualizarea sumei pe care o datorează cu rata
inflației și ia care se adaugă dobânda legală, constatarea
nulității, Anexei 1 la contractul colectiv de muncă din 20
decembrie 2014, încheiat la nivelul pârâtei.
Tribunalul Prahova, prin
sentința civilă nr. 2589 din 14 noiembrie 2014, a respins
excepțiile prescripției dreptului material la acțiune și a inadmisibilității,
invocate de pârâta prin întâmpinare, a admis în parte acțiunea și a
constatat nulitatea Anexei 1 la contractul colectiv de muncă din 20
decembrie 2014, încheiat la nivelul pârâtei.
Totodată, instanța a
obligat pârâta să calculeze și să plătească membrilor
de sindicat ai reclamantului în funcție de perioada în care aceștia
și-au desfășurat activitatea, respectiv pană la data
încetării contractelor individuale de muncă, diferența dintre
drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite, calculate in
raport de coeficientul de ierarhizare corespunzător clasei de salarizare
aferentă funcției ocupată de fiecare membru de sindicat, astfel:
la o valoare a salariului de bază minim brut pe țară garantat în
plată de 670 lei pe perioada 01 mai 2011-31 decembrie 2011, în
conformitate cu dispozițiile arii din H.G. nr. 1193/2010; la o valoare a
salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată de
700 lei pe perioada 01 ianuarie 2012-31 ianuarie 2013, în conformitate cu
dispozițiile art. 1 din H.G. nr. 1225/2011, la o valoare a salariului de
bază minim brut pe țară garantat în plată de 750 lei pe
perioada 01 februarie 2013-30 iunie 2013, conform dispozițiile art. 1
alin. (1) din H.G. nr. 23/2013; la o valoare a salariului de bază minim
brut pe țară garantat în plată de 800 lei pe perioada 01 iulie 2013-31
decembrie 2013, conform dispozițiile art. 1 alin. (2) din H.G. nr.
23/2013, sume actualizate cu rata inflației de la data scadenței la
data plății efective și a respins capătul de cerere privind
obligarea pârâtei la plata dobânzii legale, ca neîntemeiat.
Prin Decizia nr. 834 din 27
mai 2015, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a admis
apelul formulat de pârâtă SN B. SA, în numele membrilor de sindicat, a
schimbat în parte sentința atacată în sensul că a respins
acțiunea ca neîntemeiată, menținând restul dispozițiilor
sentinței privind respingerea excepțiilor prescripției și inadmisibilității
acțiunii.
Prin cererea înregistrată
pe rolul Curții de Apel Ploiești sub nr. x/105/2014/al,
revizuenții A., D., E. și F., membrii ai C. Ploiești, au
solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 509 pct. 5 și 6 C. proc.
civ., revizuirea Deciziei civile nr. 834 din 27 mai 2015. pronunțată
de Curtea de Apel Ploiești.
Prin Decizia civilă nr.
1086 din 8 septembrie 2015, Curtea de Apel Ploiești, secția l
civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a Deciziei
civile nr. 834 din 27 mai 2015, pronunțată de Curtea de Apel
Ploiești în Dosarul nr. x/105/2014, întemeiată pe dispozițiile
art. 509 pct. B) C. proc. civ. Totodată, a fost respinsă, ca
nefondată, cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509
pct. 5 C. proc. civ.
În sinteză, instanța
a reținut că revizuienți au invocat contrarietatea între
hotărârea instanței de fond și cea pronunțată în apel,
ceea ce face ca cererea de revizuire întemeiată pe disp. art. 509 pct. 8
C. proc. civ. să fie inadmisibilă. Totodată, curtea a apreciat
că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate ale
revizuirii întemeiate pe dispozițiile art. 509 pct. 5 C. proc. civ.
Prin cererea înregistrată
pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, la data de
11 septembrie 2015, sub nr. x/105/2014/al.1, contestatorul A. a formulat, în
contradictoriu cu intimata SN B. SA, contestație în anulare împotriva Deciziei
nr. 1086 din 18 septembrie 2015, pronunțată de aceeași
instanță, apreciind-o ca nelegală.
Prin Decizia nr. 2143 din 14
decembrie 2015, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a
respins contestația în anulare a Deciziei nr. 1086 din 5 septembrie 2015,
pronunțată de Curtea de Apei Ploiești, secția I civilă,
ca nefondată
Instanța a reținut
că, potrivit dispozițiilor art. 503 C. proc. civ., în funcție de
motivul invocat, contestația în anulare poate fi exercitată fie
împotriva, oricărei hotărâri definitive, indiferent de etapa procesuală
în care a fost pronunțată - contestația în anulare de drept
comun, fie numai împotriva unei hotărâri date în recurs, respectiv în
apel, atunci când, conform art. 503 alin. (2) C. proc. civ., dispozițiile
alin. (2) pct. 1, 2 și 4 se aplică în mod corespunzător
hotărârilor instanțelor de apel care potrivit legii nu pot fi atacate
- cu recurs - contestația în anulare specială,
Cum hotărârea
atacată cu contestație în anulare, respectiv Decizia nr. 1086 din 8
septembrie 2015 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă,
a fost pronunțată in calea extraordinară de atac a revizuirii,
curtea a reținut că aceasta nu poate face obiectul unei
contestații în anulare speciale.
În ceea ce privește
contestația în anulare de drept comun, singurul motiv pentru care putea fi
exercitată este cel potrivit căruia partea nu a fost citată
pentru termenul la care a avut loc judecata, din conținutul cererii ce
face obiectul litigiului pendinte contestatorul invocând împrejurarea că
instanța nu a ținut cont de dispozițiile alin. (5) și (8)
din art. 509 C. proc. civ. și art. 38 din Legea nr. 53/2003, faptul
că au fost depuse la dosar înscrisuri privitoare la raporturile juridice
dintre părți, precum și atitudinea procesuală a
intimatei-pârâte.
2.2, Înalta Curte reține
că, raportat la temeiul juridic al cererii deduse judecății, în
cauză sunt incidente prevederile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/20I3
privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor
judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în
aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., astfel cum au fost
modificate prin O.U.G. nr. 62/2015 potrivit cărora în procesele pornite
începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la
data de 31 decembrie 2016 nu sunt supuse recursului hotărârile
pronunțate în cererile privind (...) conflictele de muncă și de
asigurări sociale (...). De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse
recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care
legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt
supuse numai apelului."
De asemenea, potrivit art. 214
din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, in litigiile individuale de
muncă „Hotărârile instanței de fond sunt supuse numai
apelului".
Totodată, în temeiul art.
634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., „simt hotărâri definitive, cele date
în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu
recurs.
În consecință, din
interpretarea coroborată a dispozițiilor ari. 634 C. proc. civ., art.
18 alin,(2) din Legea nr. 2/2013 și art. 214 din Legea nr. 62/2011,
rezultă că decizia pronunțată în soluționarea unui
litigiu de muncă, în apel, este definitivă, nefiind supusă
căii de atac a recursului.
Se constată că, în
cauză, este atacată cu recurs hotărârea prin care a fost
soluționată contestația în anulare îndreptată împotriva
deciziei instanței de revizuire a hotărârii pronunțate în apel,
într-un litigiu de muncă.
Or, în temeiul
dispozițiilor art. 508 alin. (4) C. proc. civ., Hotărârea dată
în contestație în anulare este supusă acelorași căi de atac
ca și hotărârea atacată".
Totodată, în temeiul art.
513 alin. (5) C. proc. civ. „Hotărârea dată asupra revizuirii este
supusă cailor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea
revizuită".
În consecință, în
raport de dispozițiile art. 508 alin. (4)și art. 513 alin. (5) C. proc.
civ., nici hotărârea prin care a fost soluționată
contestația în anulare îndreptată împotriva deciziei instanței
de revizuire a hotărârii pronunțate în apel, într-un litigiu de
muncă, mi este supusă căii de atac a recursului, pe niciuna din
părțile hotărârii prevăzute de dispozițiile art. 461 C.
proc. civ.
În concluzie, fiind vorba despre
un litigiu de muncă, început în anul 2014. după intrarea în vigoare a
N.C.P.C., precum și după intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, Decizia
nr. 2143 din 14 decembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apei
Ploiești, secția I civilă, în litigiul având obiectul indicat
este definitivă, nefiind supusă căii de atac a recursului.
Principiul
legalității căilor de atac, înscris în art. 457 C. proc. civ.,
presupune că o hotărâre judecătorească nu poate fi
supusă decât căilor de atac reglementate expres de lege. în
afară de căile de atac pe care legea le prevede, nu pot fi folosite
alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau
retractarea unei hotărâri judecătorești.
În raport cu dispozițiile
legale anterior menționate, Decizia nr. 2143 din 14 decembrie 2015,
pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă,
nu este supusă căii de atac a recursului.
Având în vedere
dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 493 alin.
(1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă, ca
inadmisibil, recursul formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul
declarat de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 2143 din 14 decembrie 2015
a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă.
Fără cale de atac.
Pronunțată în
ședință publică, astăzi 10 mai 2016.