ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 329/2017

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 329/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Decizia nr. 329/2017

Deliberând

asupra cererii de recurs, constată următoarele:

Prin cererea de

revizuire înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești la data

de 6 iunie 2016 sub nr. x/42/2016, revizuenta C. a solicitat, în contradictoriu

cu intimații A., B., D. și E. revizuirea Deciziei civile nr. 153 din 11

mai 2016 pronunțată de Tribunalul Prahova în Dosarul nr. x/331/2009*,

apreciind că vine în contradicție cu Decizia civilă nr. 1116 din

26 iunie 2013 pronunțată tot de Tribunalul Prahova în Dosarul nr. x/331/2009.

Prin sentința

civilă nr. 610 din 19 martie 2012 a Judecătoriei Vălenii de

Munte, s-a admis capătul de cerere privind constatarea masei succesorale

rămasă de pe urma defunctului F., decedat la data de 12 aprilie 1994,

cu ultim domiciliu în com. Gura Vitioarei, jud. Prahova. Totodată, s-a

constatat componența masei succesorale rămasă de pe urma

defunctului F. și s-a admis în parte cererea reconvențională

formulată de pârâtul-reclamant A. constatându-se existența unui drept

de creanță al pârâtului-reclamant la imobilul construcție

casă de locuit, menționat în cuprinsul certificatului de

moștenitor, constând în îmbunătățirile efectuate, evaluate

la suma de 5.000 lei.

Prin Decizia civilă

nr. 1116 din 26 iunie 2013 a Tribunalului Prahova, secția I civilă,

au fost admise recursurile declarate de reclamanta C. și de pârâtul A.

împotriva sentinței evocate anterior, a fost respinsă excepția

prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește

cererea de anulare a certificatului de moștenitor,invocată de

recurentul-pârât A. și a fost casată în parte încheierea din 2

noiembrie 2010 și în tot sentința civilă nr. 610 din 19 martie 2012,

pronunțate de Judecătoria Vălenii de Munte, cauza fiind

trimisă la aceeași instanță de fond pentru

soluționarea în fond, în mod unitar a pricinii. A fost menținută

în rest încheierea din 2 noiembrie 2010.

Prin sentința

civilă nr. 130 din 19 ianuarie 2016, Judecătoria Vălenii de

Munte, în rejudecare, a admis excepția prematurității cererii

reconvenționale, a respins acțiunea reclamantei ca neîntemeiată

și a respins cererea reconvențională ca prematură.

Prin

aceeași sentință s-a respins ca neîntemeiată și cererea

reclamantei-pârâte privind acordarea cheltuielilor de judecată și s-a

luat act că pârâtul-reclamant nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva

sentinței civile nr. 130 din 19 ianuarie 2016 pronunțată de

Judecătoria Vălenii de Munte au declarat recurs reclamanta C. și

pârâții E. și B., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Prin Decizia civilă

nr. 153 din 11 mai 2016 a Tribunalului Prahova s-a admis excepția de

netimbrare a recursului declarat de recurenții - pârâți E. și B.

invocată din oficiu, fiind anulat recursul acestora ca netimbrat.

Prin

aceeași decizie, a fost respins ca nefondat recursul reclamantei C.

și s-a respins ca nefondată și cererea recurentei - reclamante

privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Cererea de

revizuire formulată de revizuenta C. a fost soluționată prin

decizia nr. 259 din 19 septembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel

Ploiești, secția I civilă, în sensul respingerii acesteia ca

nefondată.

În

considerentele deciziei, instanța a reținut că Decizia civilă

nr. 153 din 11 mai 2016 a Tribunalului Prahova, despre care revizuenta C.

susține că este contradictorie Deciziei civile nr. 1116 din 26 iunie 2013

a aceluiași tribunal, au fost pronunțate în același dosar

și nu în procese diferite.

Astfel, ca

urmare a rejudecării dispuse de Tribunalul Prahova prin Decizia civilă

nr. 1116 din 26 iunie 2013, Judecătoria Vălenii de Munte a

pronunțat, în cel de-al doilea ciclu procesual, sentința civilă nr.

130 din 19 ianuarie 2016, care a fost atacată cu recurs de către

reclamanta C. și pârâții E. și B., cauza fiind înregistrată

în recurs sub nr. x/331/2009* și soluționată prin Decizia civilă

nr. 153 din 11 mai 2016 a Tribunalului Prahova, irevocabilă.

În

consecință, s-a apreciat că în cauză nu este

îndeplinită condiția ca cele două hotărâri, despre care s-a

pretins de către revizuentă că sunt contradictorii, să fi

fost pronunțate în procese diferite, în realitate ele fiind date în

același proces, nefiind întrunite, prin urmare, condițiile prevăzute

de art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Împotriva Deciziei

nr. 259 din 19 septembrie 2016 a Curții de Apel Ploiești, secția

I civilă, revizuenta C. a formulat recurs.

În cuprinsul

recursului, revizuenta a prezentat situația de fapt a litigiului, iar în

continuare a redat soluțiile pronunțate în Dosarul nr. x/331/2009,

atât în primul ciclu procesual, cât și în cel de-al doilea, pentru ca în

final să concluzioneze că instanța de revizuire în mod eronat a

apreciat că revizuenta este decăzută din drepturile succesorale

pentru motivele arătate în Decizia nr. 1116/2013, cu toate că a

reținut că cererea privind anularea certificatului de moștenitor

a fost făcută în termen.

În drept,

recurenta a indicat art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., fără a

arăta în concret criticile de nelegalitate circumscrise art. 304 C. proc.

civ.

La termenul

de astăzi,avocatul recurentei - revizuentei a invocat un motiv de ordine

publică, respectiv incompatibilitatea absolută a membrilor

completului de judecată ai Tribunalului Prahova, secția I civilă,

potrivit art. 24 alin. (1) C. proc. civ., motivat de faptul că

același complet de judecată a pronunțat atât Decizia nr. 153 din

11 mai 2016, în cadrul Dosarului nr. x/331/2009*, cât și Decizia nr. 1116

din 26 martie 2013, în cadrul Dosarului nr. x/331/2009.

Înalta Curte,

analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele

controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, constată

că recursul declarat de recurenta-revizuentă C. este nefondat pentru

următoarele considerente:

Recurenta-revizuentă

C. și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc.

civ., în raport de care Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit

dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri

rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum

și a unei hotărâri date de o instanță de recurs atunci când

evocă fondul, se poate cere atunci când există hotărâri

definitive potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade

deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași

părți, având aceleași calități procesuale.

Rațiunea

reglementării cazului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C.

proc. civ. derivă din necesitatea de a se înlătura nesocotirea principiului

autorității de lucru judecat, atunci când instanțele au

pronunțat soluții contrare în dosare diferite, dar având același

obiect, aceeași cauză și aceleași părți.

Condițiile

anterior menționate trebuie însă îndeplinite cumulativ,

neîndeplinirea uneia dintre aceste cerințe ducând la respingerea cererii

de revizuire.

Cu privire la

motivul de recurs de ordine publică invocat la termenul de astăzi de

către recurenta-revizuentă și care se referă la

pronunțarea de către același complet de judecată atât a Decizia

nr. 153 din 11 mai 2016, în cadrul Dosarului nr. x/331/2009*, cât și a Deciziei

nr. 1116 din 26 martie 2013, în cadrul Dosarului nr. x/331/2009, ambele

pronunțate de Tribunalul Prahova, Înalta Curte reține

următoarele:

Prin

sentința nr. 610 din 19 martie 2012, Judecătoria Vălenii de

Munte s-a pronunțat asupra acțiunii reclamantei C., ce a format

obiectul Dosarului nr. x/331/2009. Împotriva acestei sentințe s-a formulat

recurs soluționat prin Decizia nr. 1116 din 26 iunie 2013 a Tribunalului

Prahova, în sensul casării primei sentințe și trimiterii

dosarului la prima instanță.

În cel de-al

doilea ciclu procesual, în rejudecare, s-a pronunțat Decizia nr. 130 din 19

ianuarie 2016 a Judecătoriei Vălenii de Munte, care la rândul

său a fost atacată cu recurs, ce a fost soluționat prin Decizia nr.

153 din 11 mai 2016 a Tribunalului Prahova, în cadrul Dosarului nr. x/331/2009*.

Cele

două decizii invocate de către recurenta-revizuentă, respectiv Decizia

nr. 1116 din 26 iunie 2013 pronunțată în primul ciclu procesual de

către Tribunalul Prahova în recurs și Decizia nr. 153 din 11 mai 2016

pronunțată tot de către Tribunalului Prahova, dar în al doilea

ciclu procesual în recurs au fost pronunțate de către același

complet de judecată.

Sub acest

aspect, recurenta-revizuentă a înțeles să invoce un motiv de ordine

publică, indicând dispozițiile art. 24 alin. (1) C. proc. civ., care

prevăd că “judecătorul care a pronunțat o hotărâre

într-o pricină nu poate lua parte la judecata aceleiași pricini în

apel sau în recurs și nici în caz de rejudecare după casare”.

Analizând

cererea de revizuire a recurentei, întemeiată pe dispozițiile art. 322

pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că motivul de recurs de

ordine publică invocat de parte la termenul de astăzi nu este fondat

întrucât acest motiv vizează componența identică a completului

de judecată care a pronunțat Deciziile nr. 1116 și nr. 153,

însă în acest cadru procesual o asemenea critică nu poate fi primită,

întrucât art. 322 pct. 7 C. proc. civ., invocat de către recurentă în

cadrul recursului, vizează alte aspecte, respectiv contradictorialitatea

hotărârilor.

Acest motiv

de recurs ar fi putut fi analizat în ipoteza în care ar fi fost invocat pe

rolul Tribunalului Prahova, în cadrul Dosarului nr. x/331/2009*, cu ocazia

soluționării recursului finalizat prin Decizia nr. 153 din 11 mai 2016,

deoarece la momentul respectiv partea avea cunoștință de

aspectele învederate la termenul de astăzi. Însă, în acest context și

în această procedură, un astfel de motiv de recurs nu poate fi invocat

și analizat întrucât nu intră sub incidența reglementărilor

referitoare la cererea de revizuire, astfel încât acest motiv va fi respins.

Cu privire la

motivele de recurs invocate de revizuentă în scris, Înalta Curte

reține că pentru a fi validă juridic, cererea de recurs trebuie

să cuprindă motivele pe care se sprijină, adică acele

argumente de natură juridică pentru care recurenta înțelege

să critice hotărârea atacată.

În

speță, recurenta nu s-a conformat exigențelor prevăzute de art.

302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., având în vedere că nu au

fost formulate critici susceptibile de a fi încadrate în motivele de

nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Din

observarea criticilor formulate, se constată că acestea nu se

subscriu niciunuia dintre motivele de recurs prevăzute la art. 304 pct. 1 -

9 C. proc. civ., în realitate, toate criticile formulate vizând aspecte de

apreciere ori de stabilire a situației de fapt, fără a fi

indicat vreun temei legal ori dispozițiile legale care au fost

încălcate sau aplicate greșit, aspecte care nu se încadrează în

controlul de legalitate, calea de atac a recursului neavând caracter devolutiv

care să permită reanalizarea situației de fapt ori reaprecierea

probelor sau a modului de administrare a acestora.

Modalitatea

de motivare a recursului adoptată de recurentă constă, practic,

în redarea pe scurt a istoricului cauzei, a deciziilor pronunțate în

cadrul litigiului, a demersurilor întreprinse, a apărărilor formulate,

fără însă a arăta, în concret, în ce constă nelegalitatea

hotărârii atacate.

Având în

vedere considerentele arătate, Înalta Curte nu va analiza pe fond motivele

invocate de recurentă în cadrul cererii de recurs formulată în scris

întrucât acestea nu reprezintă critici de nelegalitate.

Pentru toate

argumentele ce preced, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-revizuentă

C., menținând hotărârea atacată ca fiind legală și

temeinică.

PENTRU ACEST MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca

nefondat recursul declarat de recurenta-revizuentă C. împotriva Deciziei nr.

259 din 19 septembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel

Ploiești, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 28 februarie 2017.