ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 329/2017

Decizia nr. 329/2017 Deliberând asupra cererii de recurs, constată următoarele: Prin cererea de revizuire înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești la data de 6 iunie 2016 sub nr. x/42/2016, revizuenta C. a solicitat, în contradictoriu cu intimații A., B., D. și E. revizuirea Deciziei civile nr. 153 din 11 mai 2016 pronunțată de Tribunalul Prahova în Dosarul nr. x/331/2009*, apreciind că vine în contradicție cu Decizia civilă nr. 1116 din 26 iunie 2013 pronunțată tot de Tribunalul Prahova în Dosarul nr. x/331/2009. Prin sentința civilă nr. 610 din 19 martie 2012 a Judecătoriei Vălenii de Munte, s-a admis capătul de cerere privind constatarea masei succesorale rămasă de pe urma defunctului F., decedat la data de 12 aprilie 1994, cu ultim domiciliu în com.

Gura Vitioarei, jud. Prahova. Totodată, s-a constatat componența masei succesorale rămasă de pe urma defunctului F. și s-a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant A. constatându-se existența unui drept de creanță al pârâtului-reclamant la imobilul construcție casă de locuit, menționat în cuprinsul certificatului de moștenitor, constând în îmbunătățirile efectuate, evaluate la suma de 5.000 lei.

Prin Decizia civilă nr. 1116 din 26 iunie 2013 a Tribunalului Prahova, secția I civilă, au fost admise recursurile declarate de reclamanta C. și de pârâtul A. împotriva sentinței evocate anterior, a fost respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește cererea de anulare a certificatului de moștenitor,invocată de recurentul-pârât A. și a fost casată în parte încheierea din 2 noiembrie 2010 și în tot sentința civilă nr. 610 din 19 martie 2012, pronunțate de Judecătoria Vălenii de Munte, cauza fiind trimisă la aceeași instanță de fond pentru soluționarea în fond, în mod unitar a pricinii. A fost menținută în rest încheierea din 2 noiembrie 2010. Prin sentința civilă nr. 130 din 19 ianuarie 2016, Judecătoria Vălenii de Munte, în rejudecare, a admis excepția prematurității cererii reconvenționale, a respins acțiunea reclamantei ca neîntemeiată și a respins cererea reconvențională ca prematură.

Prin aceeași sentință s-a respins ca neîntemeiată și cererea reclamantei-pârâte privind acordarea cheltuielilor de judecată și s-a luat act că pârâtul-reclamant nu a solicitat cheltuieli de judecată. Împotriva sentinței civile nr. 130 din 19 ianuarie 2016 pronunțată de Judecătoria Vălenii de Munte au declarat recurs reclamanta C. și pârâții E. și B., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Prin Decizia civilă nr. 153 din 11 mai 2016 a Tribunalului Prahova s-a admis excepția de netimbrare a recursului declarat de recurenții - pârâți E. și B. invocată din oficiu, fiind anulat recursul acestora ca netimbrat. Prin aceeași decizie, a fost respins ca nefondat recursul reclamantei C. și s-a respins ca nefondată și cererea recurentei - reclamante privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Cererea de revizuire formulată de revizuenta C. a fost soluționată prin decizia nr. 259 din 19 septembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, în sensul respingerii acesteia ca nefondată. În considerentele deciziei, instanța a reținut că Decizia civilă nr. 153 din 11 mai 2016 a Tribunalului Prahova, despre care revizuenta C. susține că este contradictorie Deciziei civile nr. 1116 din 26 iunie 2013 a aceluiași tribunal, au fost pronunțate în același dosar și nu în procese diferite. Astfel, ca urmare a rejudecării dispuse de Tribunalul Prahova prin Decizia civilă nr. 1116 din 26 iunie 2013, Judecătoria Vălenii de Munte a pronunțat, în cel de-al doilea ciclu procesual, sentința civilă nr. 130 din 19 ianuarie 2016, care a fost atacată cu recurs de către reclamanta C. și pârâții E. și B., cauza fiind înregistrată în recurs sub nr. x/331/2009* și soluționată prin Decizia civilă nr. 153 din 11 mai 2016 a Tribunalului Prahova, irevocabilă.

În consecință, s-a apreciat că în cauză nu este îndeplinită condiția ca cele două hotărâri, despre care s-a pretins de către revizuentă că sunt contradictorii, să fi fost pronunțate în procese diferite, în realitate ele fiind date în același proces, nefiind întrunite, prin urmare, condițiile prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. Împotriva Deciziei nr. 259 din 19 septembrie 2016 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, revizuenta C. a formulat recurs. În cuprinsul recursului, revizuenta a prezentat situația de fapt a litigiului, iar în continuare a redat soluțiile pronunțate în Dosarul nr. x/331/2009, atât în primul ciclu procesual, cât și în cel de-al doilea, pentru ca în final să concluzioneze că instanța de revizuire în mod eronat a apreciat că revizuenta este decăzută din drepturile succesorale pentru motivele arătate în Decizia nr. 1116/2013, cu toate că a reținut că cererea privind anularea certificatului de moștenitor a fost făcută în termen.

În drept, recurenta a indicat art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., fără a arăta în concret criticile de nelegalitate circumscrise art. 304 C. proc. civ. La termenul de astăzi,avocatul recurentei - revizuentei a invocat un motiv de ordine publică, respectiv incompatibilitatea absolută a membrilor completului de judecată ai Tribunalului Prahova, secția I civilă, potrivit art. 24 alin. (1) C. proc. civ., motivat de faptul că același complet de judecată a pronunțat atât Decizia nr. 153 din 11 mai 2016, în cadrul Dosarului nr. x/331/2009*, cât și Decizia nr. 1116 din 26 martie 2013, în cadrul Dosarului nr. x/331/2009. Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, constată că recursul declarat de recurenta-revizuentă C. este nefondat pentru următoarele considerente: Recurenta-revizuentă C. și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc.

civ., în raport de care Înalta Curte reține următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere atunci când există hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași părți, având aceleași calități procesuale. Rațiunea reglementării cazului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. derivă din necesitatea de a se înlătura nesocotirea principiului autorității de lucru judecat, atunci când instanțele au pronunțat soluții contrare în dosare diferite, dar având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți.

Condițiile anterior menționate trebuie însă îndeplinite cumulativ, neîndeplinirea uneia dintre aceste cerințe ducând la respingerea cererii de revizuire. Cu privire la motivul de recurs de ordine publică invocat la termenul de astăzi de către recurenta-revizuentă și care se referă la pronunțarea de către același complet de judecată atât a Decizia nr. 153 din 11 mai 2016, în cadrul Dosarului nr. x/331/2009*, cât și a Deciziei nr. 1116 din 26 martie 2013, în cadrul Dosarului nr. x/331/2009, ambele pronunțate de Tribunalul Prahova, Înalta Curte reține următoarele: Prin sentința nr. 610 din 19 martie 2012, Judecătoria Vălenii de Munte s-a pronunțat asupra acțiunii reclamantei C., ce a format obiectul Dosarului nr. x/331/2009.

Împotriva acestei sentințe s-a formulat recurs soluționat prin Decizia nr. 1116 din 26 iunie 2013 a Tribunalului Prahova, în sensul casării primei sentințe și trimiterii dosarului la prima instanță. În cel de-al doilea ciclu procesual, în rejudecare, s-a pronunțat Decizia nr. 130 din 19 ianuarie 2016 a Judecătoriei Vălenii de Munte, care la rândul său a fost atacată cu recurs, ce a fost soluționat prin Decizia nr. 153 din 11 mai 2016 a Tribunalului Prahova, în cadrul Dosarului nr. x/331/2009*. Cele două decizii invocate de către recurenta-revizuentă, respectiv Decizia nr. 1116 din 26 iunie 2013 pronunțată în primul ciclu procesual de către Tribunalul Prahova în recurs și Decizia nr. 153 din 11 mai 2016 pronunțată tot de către Tribunalului Prahova, dar în al doilea ciclu procesual în recurs au fost pronunțate de către același complet de judecată.

Sub acest aspect, recurenta-revizuentă a înțeles să invoce un motiv de ordine publică, indicând dispozițiile art. 24 alin. (1) C. proc. civ., care prevăd că “judecătorul care a pronunțat o hotărâre într-o pricină nu poate lua parte la judecata aceleiași pricini în apel sau în recurs și nici în caz de rejudecare după casare”. Analizând cererea de revizuire a recurentei, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că motivul de recurs de ordine publică invocat de parte la termenul de astăzi nu este fondat întrucât acest motiv vizează componența identică a completului de judecată care a pronunțat Deciziile nr. 1116 și nr. 153, însă în acest cadru procesual o asemenea critică nu poate fi primită, întrucât art. 322 pct. 7 C. proc.

civ., invocat de către recurentă în cadrul recursului, vizează alte aspecte, respectiv contradictorialitatea hotărârilor. Acest motiv de recurs ar fi putut fi analizat în ipoteza în care ar fi fost invocat pe rolul Tribunalului Prahova, în cadrul Dosarului nr. x/331/2009*, cu ocazia soluționării recursului finalizat prin Decizia nr. 153 din 11 mai 2016, deoarece la momentul respectiv partea avea cunoștință de aspectele învederate la termenul de astăzi. Însă, în acest context și în această procedură, un astfel de motiv de recurs nu poate fi invocat și analizat întrucât nu intră sub incidența reglementărilor referitoare la cererea de revizuire, astfel încât acest motiv va fi respins. Cu privire la motivele de recurs invocate de revizuentă în scris, Înalta Curte reține că pentru a fi validă juridic, cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele pe care se sprijină, adică acele argumente de natură juridică pentru care recurenta înțelege să critice hotărârea atacată.

În speță, recurenta nu s-a conformat exigențelor prevăzute de art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., având în vedere că nu au fost formulate critici susceptibile de a fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Din observarea criticilor formulate, se constată că acestea nu se subscriu niciunuia dintre motivele de recurs prevăzute la art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., în realitate, toate criticile formulate vizând aspecte de apreciere ori de stabilire a situației de fapt, fără a fi indicat vreun temei legal ori dispozițiile legale care au fost încălcate sau aplicate greșit, aspecte care nu se încadrează în controlul de legalitate, calea de atac a recursului neavând caracter devolutiv care să permită reanalizarea situației de fapt ori reaprecierea probelor sau a modului de administrare a acestora.

Modalitatea de motivare a recursului adoptată de recurentă constă, practic, în redarea pe scurt a istoricului cauzei, a deciziilor pronunțate în cadrul litigiului, a demersurilor întreprinse, a apărărilor formulate, fără însă a arăta, în concret, în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate. Având în vedere considerentele arătate, Înalta Curte nu va analiza pe fond motivele invocate de recurentă în cadrul cererii de recurs formulată în scris întrucât acestea nu reprezintă critici de nelegalitate. Pentru toate argumentele ce preced, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-revizuentă C., menținând hotărârea atacată ca fiind legală și temeinică.

PENTRU ACEST MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-revizuentă C. împotriva Deciziei nr. 259 din 19 septembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 februarie 2017.