ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 329/2017
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 329/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Decizia nr. 329/2017
Deliberând
asupra cererii de recurs, constată următoarele:
Prin cererea de
revizuire înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești la data
de 6 iunie 2016 sub nr. x/42/2016, revizuenta C. a solicitat, în contradictoriu
cu intimații A., B., D. și E. revizuirea Deciziei civile nr. 153 din 11
mai 2016 pronunțată de Tribunalul Prahova în Dosarul nr. x/331/2009*,
apreciind că vine în contradicție cu Decizia civilă nr. 1116 din
26 iunie 2013 pronunțată tot de Tribunalul Prahova în Dosarul nr. x/331/2009.
Prin sentința
civilă nr. 610 din 19 martie 2012 a Judecătoriei Vălenii de
Munte, s-a admis capătul de cerere privind constatarea masei succesorale
rămasă de pe urma defunctului F., decedat la data de 12 aprilie 1994,
cu ultim domiciliu în com. Gura Vitioarei, jud. Prahova. Totodată, s-a
constatat componența masei succesorale rămasă de pe urma
defunctului F. și s-a admis în parte cererea reconvențională
formulată de pârâtul-reclamant A. constatându-se existența unui drept
de creanță al pârâtului-reclamant la imobilul construcție
casă de locuit, menționat în cuprinsul certificatului de
moștenitor, constând în îmbunătățirile efectuate, evaluate
la suma de 5.000 lei.
Prin Decizia civilă
nr. 1116 din 26 iunie 2013 a Tribunalului Prahova, secția I civilă,
au fost admise recursurile declarate de reclamanta C. și de pârâtul A.
împotriva sentinței evocate anterior, a fost respinsă excepția
prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește
cererea de anulare a certificatului de moștenitor,invocată de
recurentul-pârât A. și a fost casată în parte încheierea din 2
noiembrie 2010 și în tot sentința civilă nr. 610 din 19 martie 2012,
pronunțate de Judecătoria Vălenii de Munte, cauza fiind
trimisă la aceeași instanță de fond pentru
soluționarea în fond, în mod unitar a pricinii. A fost menținută
în rest încheierea din 2 noiembrie 2010.
Prin sentința
civilă nr. 130 din 19 ianuarie 2016, Judecătoria Vălenii de
Munte, în rejudecare, a admis excepția prematurității cererii
reconvenționale, a respins acțiunea reclamantei ca neîntemeiată
și a respins cererea reconvențională ca prematură.
Prin
aceeași sentință s-a respins ca neîntemeiată și cererea
reclamantei-pârâte privind acordarea cheltuielilor de judecată și s-a
luat act că pârâtul-reclamant nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva
sentinței civile nr. 130 din 19 ianuarie 2016 pronunțată de
Judecătoria Vălenii de Munte au declarat recurs reclamanta C. și
pârâții E. și B., criticând-o pentru nelegalitate și
netemeinicie.
Prin Decizia civilă
nr. 153 din 11 mai 2016 a Tribunalului Prahova s-a admis excepția de
netimbrare a recursului declarat de recurenții - pârâți E. și B.
invocată din oficiu, fiind anulat recursul acestora ca netimbrat.
Prin
aceeași decizie, a fost respins ca nefondat recursul reclamantei C.
și s-a respins ca nefondată și cererea recurentei - reclamante
privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Cererea de
revizuire formulată de revizuenta C. a fost soluționată prin
decizia nr. 259 din 19 septembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel
Ploiești, secția I civilă, în sensul respingerii acesteia ca
nefondată.
În
considerentele deciziei, instanța a reținut că Decizia civilă
nr. 153 din 11 mai 2016 a Tribunalului Prahova, despre care revizuenta C.
susține că este contradictorie Deciziei civile nr. 1116 din 26 iunie 2013
a aceluiași tribunal, au fost pronunțate în același dosar
și nu în procese diferite.
Astfel, ca
urmare a rejudecării dispuse de Tribunalul Prahova prin Decizia civilă
nr. 1116 din 26 iunie 2013, Judecătoria Vălenii de Munte a
pronunțat, în cel de-al doilea ciclu procesual, sentința civilă nr.
130 din 19 ianuarie 2016, care a fost atacată cu recurs de către
reclamanta C. și pârâții E. și B., cauza fiind înregistrată
în recurs sub nr. x/331/2009* și soluționată prin Decizia civilă
nr. 153 din 11 mai 2016 a Tribunalului Prahova, irevocabilă.
În
consecință, s-a apreciat că în cauză nu este
îndeplinită condiția ca cele două hotărâri, despre care s-a
pretins de către revizuentă că sunt contradictorii, să fi
fost pronunțate în procese diferite, în realitate ele fiind date în
același proces, nefiind întrunite, prin urmare, condițiile prevăzute
de art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
Împotriva Deciziei
nr. 259 din 19 septembrie 2016 a Curții de Apel Ploiești, secția
I civilă, revizuenta C. a formulat recurs.
În cuprinsul
recursului, revizuenta a prezentat situația de fapt a litigiului, iar în
continuare a redat soluțiile pronunțate în Dosarul nr. x/331/2009,
atât în primul ciclu procesual, cât și în cel de-al doilea, pentru ca în
final să concluzioneze că instanța de revizuire în mod eronat a
apreciat că revizuenta este decăzută din drepturile succesorale
pentru motivele arătate în Decizia nr. 1116/2013, cu toate că a
reținut că cererea privind anularea certificatului de moștenitor
a fost făcută în termen.
În drept,
recurenta a indicat art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., fără a
arăta în concret criticile de nelegalitate circumscrise art. 304 C. proc.
civ.
La termenul
de astăzi,avocatul recurentei - revizuentei a invocat un motiv de ordine
publică, respectiv incompatibilitatea absolută a membrilor
completului de judecată ai Tribunalului Prahova, secția I civilă,
potrivit art. 24 alin. (1) C. proc. civ., motivat de faptul că
același complet de judecată a pronunțat atât Decizia nr. 153 din
11 mai 2016, în cadrul Dosarului nr. x/331/2009*, cât și Decizia nr. 1116
din 26 martie 2013, în cadrul Dosarului nr. x/331/2009.
Înalta Curte,
analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele
controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, constată
că recursul declarat de recurenta-revizuentă C. este nefondat pentru
următoarele considerente:
Recurenta-revizuentă
C. și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc.
civ., în raport de care Înalta Curte reține următoarele:
Potrivit
dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri
rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum
și a unei hotărâri date de o instanță de recurs atunci când
evocă fondul, se poate cere atunci când există hotărâri
definitive potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade
deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași
părți, având aceleași calități procesuale.
Rațiunea
reglementării cazului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C.
proc. civ. derivă din necesitatea de a se înlătura nesocotirea principiului
autorității de lucru judecat, atunci când instanțele au
pronunțat soluții contrare în dosare diferite, dar având același
obiect, aceeași cauză și aceleași părți.
Condițiile
anterior menționate trebuie însă îndeplinite cumulativ,
neîndeplinirea uneia dintre aceste cerințe ducând la respingerea cererii
de revizuire.
Cu privire la
motivul de recurs de ordine publică invocat la termenul de astăzi de
către recurenta-revizuentă și care se referă la
pronunțarea de către același complet de judecată atât a Decizia
nr. 153 din 11 mai 2016, în cadrul Dosarului nr. x/331/2009*, cât și a Deciziei
nr. 1116 din 26 martie 2013, în cadrul Dosarului nr. x/331/2009, ambele
pronunțate de Tribunalul Prahova, Înalta Curte reține
următoarele:
Prin
sentința nr. 610 din 19 martie 2012, Judecătoria Vălenii de
Munte s-a pronunțat asupra acțiunii reclamantei C., ce a format
obiectul Dosarului nr. x/331/2009. Împotriva acestei sentințe s-a formulat
recurs soluționat prin Decizia nr. 1116 din 26 iunie 2013 a Tribunalului
Prahova, în sensul casării primei sentințe și trimiterii
dosarului la prima instanță.
În cel de-al
doilea ciclu procesual, în rejudecare, s-a pronunțat Decizia nr. 130 din 19
ianuarie 2016 a Judecătoriei Vălenii de Munte, care la rândul
său a fost atacată cu recurs, ce a fost soluționat prin Decizia nr.
153 din 11 mai 2016 a Tribunalului Prahova, în cadrul Dosarului nr. x/331/2009*.
Cele
două decizii invocate de către recurenta-revizuentă, respectiv Decizia
nr. 1116 din 26 iunie 2013 pronunțată în primul ciclu procesual de
către Tribunalul Prahova în recurs și Decizia nr. 153 din 11 mai 2016
pronunțată tot de către Tribunalului Prahova, dar în al doilea
ciclu procesual în recurs au fost pronunțate de către același
complet de judecată.
Sub acest
aspect, recurenta-revizuentă a înțeles să invoce un motiv de ordine
publică, indicând dispozițiile art. 24 alin. (1) C. proc. civ., care
prevăd că “judecătorul care a pronunțat o hotărâre
într-o pricină nu poate lua parte la judecata aceleiași pricini în
apel sau în recurs și nici în caz de rejudecare după casare”.
Analizând
cererea de revizuire a recurentei, întemeiată pe dispozițiile art. 322
pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că motivul de recurs de
ordine publică invocat de parte la termenul de astăzi nu este fondat
întrucât acest motiv vizează componența identică a completului
de judecată care a pronunțat Deciziile nr. 1116 și nr. 153,
însă în acest cadru procesual o asemenea critică nu poate fi primită,
întrucât art. 322 pct. 7 C. proc. civ., invocat de către recurentă în
cadrul recursului, vizează alte aspecte, respectiv contradictorialitatea
hotărârilor.
Acest motiv
de recurs ar fi putut fi analizat în ipoteza în care ar fi fost invocat pe
rolul Tribunalului Prahova, în cadrul Dosarului nr. x/331/2009*, cu ocazia
soluționării recursului finalizat prin Decizia nr. 153 din 11 mai 2016,
deoarece la momentul respectiv partea avea cunoștință de
aspectele învederate la termenul de astăzi. Însă, în acest context și
în această procedură, un astfel de motiv de recurs nu poate fi invocat
și analizat întrucât nu intră sub incidența reglementărilor
referitoare la cererea de revizuire, astfel încât acest motiv va fi respins.
Cu privire la
motivele de recurs invocate de revizuentă în scris, Înalta Curte
reține că pentru a fi validă juridic, cererea de recurs trebuie
să cuprindă motivele pe care se sprijină, adică acele
argumente de natură juridică pentru care recurenta înțelege
să critice hotărârea atacată.
În
speță, recurenta nu s-a conformat exigențelor prevăzute de art.
302
1
alin. (1) lit. c) C. proc. civ., având în vedere că nu au
fost formulate critici susceptibile de a fi încadrate în motivele de
nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Din
observarea criticilor formulate, se constată că acestea nu se
subscriu niciunuia dintre motivele de recurs prevăzute la art. 304 pct. 1 -
9 C. proc. civ., în realitate, toate criticile formulate vizând aspecte de
apreciere ori de stabilire a situației de fapt, fără a fi
indicat vreun temei legal ori dispozițiile legale care au fost
încălcate sau aplicate greșit, aspecte care nu se încadrează în
controlul de legalitate, calea de atac a recursului neavând caracter devolutiv
care să permită reanalizarea situației de fapt ori reaprecierea
probelor sau a modului de administrare a acestora.
Modalitatea
de motivare a recursului adoptată de recurentă constă, practic,
în redarea pe scurt a istoricului cauzei, a deciziilor pronunțate în
cadrul litigiului, a demersurilor întreprinse, a apărărilor formulate,
fără însă a arăta, în concret, în ce constă nelegalitatea
hotărârii atacate.
Având în
vedere considerentele arătate, Înalta Curte nu va analiza pe fond motivele
invocate de recurentă în cadrul cererii de recurs formulată în scris
întrucât acestea nu reprezintă critici de nelegalitate.
Pentru toate
argumentele ce preced, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C.
proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-revizuentă
C., menținând hotărârea atacată ca fiind legală și
temeinică.
PENTRU ACEST MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca
nefondat recursul declarat de recurenta-revizuentă C. împotriva Deciziei nr.
259 din 19 septembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel
Ploiești, secția I civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi 28 februarie 2017.