ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 165/2012

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția

civilă și pentru cauze cu minori și de familie, la data de 22 noiembrie 2010,

revizuenta C.C.D. a solicitat, în contradictoriu cu intimata O.G., revizuirea

deciziei civile nr. 886 din 4 noiembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel

Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, invocând motivele

de revizuire prevăzute de art. 322 pct. 1, 2 și 7 C. proc. civ.

Prin decizia nr. 150 din 24

februarie 2011, Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu

minori și de familie, a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire întemeiată

pe dispozițiile art. 322 pct. 1 și 2 C. proc. civ. și a declinat competența de

soluționare a cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C.

proc. civ. în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În ceea ce privește cererea de

revizuire întemeiată pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuenta a susținut că

decizia nr. 886 din 4 noiembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, a

cărei revizuire se solicită, este contrară deciziei nr. 358 din 3 februarie

2000 pronunțată de aceeași instanță.

Având în vedere că cele două

hotărâri judecătorești, despre care se afirmă că ar fi potrivnice în sensul art.

322 pct. 7 C. proc. civ., sunt pronunțate de curtea de apel, Înalta Curte constată

că este competentă să soluționeze cererea de revizuire, în raport de norma de

competență prevăzută de art. 323 alin. (2) teza I C. proc. civ.

La termenul de judecată din 13

ianuarie 2012, Înalta Curte a pus în discuție excepția inadmisibilității cererii

de revizuire, față de împrejurarea că aceasta nu se încadrează în condițiile de

admisibilitate prevăzute de dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., sub

aspectul identității de obiect și cauză între litigiile soluționate prin

hotărârile judecătorești pretins potrivnice.

Examinând cu prioritate această

excepție, Înalta Curte reține următoarele:

Litigiul soluționat irevocabil prin

decizia nr. 358 din 3 februarie 2000 a Curții de Apel Ploiești, Secția civilă a

avut ca obiect contestația la executare formulată de contestatorul O.C.

(decedat ulterior, pe parcursul procesului și al cărui demers judiciar a fost

continuat de moștenitorii acestuia O.G., G.D. și O.C.) în contradictoriu cu

intimata C.C.D., în ceea ce privește executarea silită pornită în Dosarul nr. 1479/1990

al Serviciului de executări civile de pe lângă Judecătoria Ploiești.

Titlul executoriu ce a format

obiectul executării silite a constat în sentința civilă nr. 5652 din 19

septembrie 1990 a Judecătoriei Ploiești, irevocabilă, prin care s-a dispus

evacuarea numiților O.C. și P.I. de pe terenul (curtea și grădina) proprietatea

soților B.T. și B.M., situat în Comuna Balta Doamnei, sat Lacul Turcului, jud.

Prahova. Executarea acestei hotărâri judecătorești s-a pornit la cererea

creditoarelor B.M. și C.C.D., moștenitoarea defunctului B.T.

Prin sentința civilă nr. 8287 din 12

iulie 1993 a Judecătoriei Ploiești, definitivă prin decizia civilă nr. 186 din 02

februarie 1994 a Tribunalului Prahova și irevocabilă prin decizia nr. 358 din 03

februarie 2000 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă, s-a respins ca

neîntemeiată contestația la executare formulată de contestatorul O.C. și

continuată de moștenitorii acestuia, reținându-se ca fiind neîntemeiate

susținerile privind caracterul neclar al dispozitivului titlului executoriu.

Cauza soluționată irevocabil prin

decizia civilă nr. 886 din 4 noiembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel

Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a cărei

revizuire se solicită, are ca obiect cererea formulată de reclamanta C.C.D.,

înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești la data de 03 martie 2009, întemeiată

pe dispozițiile art. 184 C. proc. civ., prin care aceasta a solicitat în contradictoriu

cu pârâta O.G., să se constate prin hotărâre judecătorească falsul cu privire la

actul de “dare cu plată“ nr. 160 din 11 mai 1971 și actul de “dare la schimb”

nr. 161 din 12 mai 2971, acte în baza cărora autorul pârâtei, O.C., a obținut

reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului.

Prin sentința nr. 1736 din 16

februarie 2010 Judecătoria Ploiești a admis acțiunea formulată de reclamantă și

a constatat că cele două acte, respectiv actul de “dare cu plată“ nr. 160 din 11

mai 1971 înscris în Registrul de transcripțiuni și inscripțiuni al Jud.

Prahova, cât și actul de “dare la schimb” nr. 161 din 12 mai 1971, emis de CAP

Unirea Balta Doamnei, sunt nule și nu produc efecte juridice, fiind rezultatul

falsului intelectual.

Ca urmare a exercitării căii de atac

de către pârâta O.G., prin decizia nr. 944 din 09 septembrie 2010 a

Tribunalului Prahova, secția civilă, s-a modificat în tot sentința nr. 1736 din

16 februarie 2010 a Judecătoriei Ploiești și s-a respins acțiunea formulată de

reclamanta C.C.D., ca neîntemeiată, soluție menținută prin decizia nr. 886 din

4 noiembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru

cauze cu minori și de familie.

Din expunerea succintă a elementelor

care au caracterizat cele două litigii soluționate prin hotărârile considerate

a fi potrivnice, Înalta Curte constată că nu sunt întrunite cumulativ toate

condițiile de admisibilitate a căii extraordinare de atac a revizuirii,

întemeiată pe motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Revizuirea pe temeiul art. 322 pct. 7

C. proc. civ. constituie remediul pentru încălcarea puterii de lucru judecat.

Reglementarea acestui motiv de revizuire izvorăște din necesitatea de a

înlătura nelegalitatea comisă ca urmare a soluționării aceleiași cauze prin

două hotărâri, în mod diferit, prin încălcarea autorității de lucru judecat,

precum și a dificultății create prin imposibilitatea executării simultane a

două hotărâri pronunțate în aceeași pricină.

În raport de scopul reglementării

acestui motiv de revizuire, pentru a considera admisibilă cererea de revizuire

este necesar să existe identitate de părți, de cauză și de obiect, respectiv,

tripla identitate cerută de art. 1201 C. civ.

Or, în speță, nu este întrunită

identitatea de obiect și cauză, deoarece primul litigiu a avut ca obiect o

contestație la executare, prin care contestatorul solicita lămurirea titlului

executoriu, contestația fiind întemeiată pe dispozițiile art. 399 și

următoarele C. proc. civ., în timp ce litigiul în care s-a pronunțat decizia a

cărei revizuire se solicită a avut ca obiect constatarea nulității unor înscrisuri

pretins false, cererea fiind întemeiată pe prevederile art. 184 C. proc. civ.

Constatând că nu este îndeplinită

condiția identității de obiect și cauză, cele două hotărâri judecătorești

soluționând raporturi juridice diferite (chiar dacă acestea izvorăsc din

neînțelegerile părților și ale moștenitorilor acestora cu privire la același

imobil), Înalta Curte apreciază inutilă examinarea celorlalte condiții de

admisibilitate a cererii de revizuire, urmând a respinge cererea, ca

inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea

de revizuire a deciziei nr. 886 din 4 noiembrie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, formulată de revizuenta

C.C.D.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 13 ianuarie 2012.