ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4081/2005

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: La data de 17 iulie 2002, T.V., T.P. și C.R.E. au chemat în judecată, prin acțiune precizată și modificată ulterior, pe A.L., A.M., B.N., B.I., B.R., B.E., F.C. și N.G. pentru recunoașterea unei treceri pe drumul existent, necesară ieșirii la calea publică și exploatării terenului lor (al recurenților) în suprafață de 3156 mp, situat în satul Liniștea, comuna Panaci, județul Suceava. Ulterior, reclamanții au renunțat la judecata acțiunii împotriva pârâților B.I., B.E., F.C. N.G. a formulat cerere de intervenție în interes propriu, solicitând să se constate că este proprietarul drumului din litigiu. Totodată a cerut obligarea reclamanților să-i plătească, cu titlu de despăgubiri, o jumătate din contravaloarea investițiilor de amenajare a drumului și de construire unui pod de trecere, lucrări necesare exercițiului normal al servituții solicitate.

Judecătoria Vatra Dornei, prin sentința civilă nr. 490 din 10 mai 2004 a admis acțiunea și cererea de intervenție în sensul că a recunoscut reclamanților servitutea solicitată, în configurația topo redată de expertul judiciar F.J., a constatat că intervenientul este proprietarul terenului de 14.442 mp pășune și 1094 mp fânaț, situat în comuna Panaci, județul Suceava și a obligat pe pârâtul N.G. să restituie reclamanților suma de 41.049.616 lei cheltuieli de judecată. Curtea de Apel Suceava, secția civilă, prin decizia nr. 2440 din 20 septembrie 2004, a admis apelul intervenientului și schimbând, în parte, sentința apelată, a constatat că intervenientul este proprietarul drumului din litigiu, i-a obligat pe reclamanți să-i plătească suma de 212.244.958 lei cu titlu de despăgubiri prevăzute de art. 616 C. civ., și a redus cuantumul cheltuielilor de judecată la 5.049.616 lei.

Soluția din apel a fost motivată în sensul că intervenientul a dobândit, prin construcție și edificare, proprietatea drumului și podului de trecere în litigiu, că servitutea, nefiind gratuită, trebuie plătită cu o sumă globală, stabilită conform art. 616, art. 619 C. civ., în limita a ½ din costul investițiilor suportate de intervenient pentru amenajarea drumului. Împotriva acestei decizii, reclamanții au declarat recurs bazat pe motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ. în dezvoltarea cărora au arătat, în esență, că instanța de apel, interpretând greșit actele juridice deduse judecății și omițând să se pronunțe asupra unor mijloace de apărare precum și asupra unor dovezi administrate, hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, a pronunțat o hotărâre lipsită de temei legal.

Respectiv, s-a pierdut din vedere că intervenientul este și pârât în proces și că în această dublă calitate procesuală, nu a probat proprietatea drumului din litigiu. Totodată, instanța de apel a părăsit cadrul juridic al acțiunii circumscris recunoașterii unei servituți preexistente, modificată însă de intervenient, fără consimțământul reclamanților. În concret, intervenientul, ca proprietar al unui teren învecinat, de asemenea loc înfundat, a schimbat și prelungit în interesul său, traseul drumului din litigiu, și a construit un alt pod, lucrări ce nu sunt o pagubă, în sensul art. 616, art. 619 C. civ. (pentru a putea fi imputată reclamanților, în cota de participare de ½. Nu mai puțin, instanța de apel nu a ținut seama de împrejurarea că lucrările de investiții reclamate încalcă regimul juridic prescris autorizării și asigurării calității executării lor.

De asemenea, reaprecierea cuantumului cheltuielilor de judecată este nejustificată. În concluzie, recurenții au apreciat că sentința apelată este legală și temeinică, considerent pentru care au cerut să fie păstrată. Recursul este întemeiat în sensul celor ce urmează. Din economia reglementărilor cuprinse în art. 616 și urm. C. civ. rezultă că acțiunea confesorie de servitute de trecere se exercită, în ipoteza în care a fost reclamată asupra mai multor fonduri învecinate, împotriva proprietarilor acestor fonduri. Nu mai puțin, acțiunea de îndemnitate prevăzută de art. 619 C. civ., are ca obiect paguba ce o pricinuiește fondurilor aservite și nu folosul pe care drumul de trecere îl aduce proprietarului fondului dominant.

În ipoteza executării unor lucrări trebuincioase pentru exercițiul servituții, ele se impută proprietarului fondului dominant, dar atunci când servesc și fondului aservit vor fi suportate, proporțional cu foloasele culese, și de proprietarul acestui fond. Or, în speță, instanța de apel a recunoscut dreptul de servitute fără citarea în proces a intervenientului, în calitatea sa de pârât și nu a clarificat, prin dezbateri contradictorii și administrarea unui probatoriu complet, dacă acesta este, într-adevăr titularul unui drept real și care anume, asupra drumului din litigiu. Nu mai puțin, asupra apărărilor de fond ale reclamanților invocate în apel (și reluate în recurs), dar esențiale pentru instituirea unor despăgubiri în sensul art. 619 C. civ., hotărârea recurată este omisivă și nemotivată.

Așa fiind și întrucât se constată că împrejurările de fapt ale pricinii nu au fost pe deplin stabilite, se impune, în baza art. 313 și art. 314 C. proc. civ., admiterea recursului și reformarea hotărârii recurate cu trimiterea cauzei la aceeași instanță pentru o nouă judecată. Instanța de trimitere urmează a rejudeca pricina cu aplicarea dispozițiilor art. 315 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanții T.V., T.P., C.R.E. împotriva deciziei nr. 2440 din 20 septembrie 2004 a Curții de Apel Suceava, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 mai 2005.