ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2440/2004
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2440/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată
următoarele:
Prin sentința civilă nr. 489 (CM) din 23
septembrie 2003, Tribunalul Argeș a respins acțiunea formulată de Sindicatul
Învățământ Preuniversitar Argeșean M., în contradictoriu cu Școala Bogați și
Primăria Comunei Bogați.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a
reținut că, potrivit art. 28 din Legea nr. 54/2003, organizațiile sindicale
apără drepturile membrilor lor și în îndeplinirea atribuțiunilor prevăzute la alin.
(1) au, conform art. 28 alin. (2) din lege, dreptul de a formula acțiune în
justiție în numele acestora, fără a fi nevoie de un mandat expres din partea
celor în cauză, dar, în speță, acțiunea a fost formulată de sindicat în nume
propriu și nu în numele membrilor săi.
Se reține că, reclamantul nu are calitate
procesuală activă, deoarece nu se poate deduce din cuprinsul acțiunii care sunt
membrii de sindicat ale căror drepturi salariale nu au fost respectate și în
numele cărora s-a formulat cererea.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs
Sindicatul Învățământ Preuniversitar Argeșean M., care invocă greșita aplicare
a dispozițiilor art. 28 din Legea nr. 54/2003, omisiunea instanței de a se
pronunța asupra tuturor probelor administrate în cauză și aprecierea greșită a
probelor.
Susține recurentul că, din precizarea la acțiune
și tabelul nominal cu membrii de sindicat, rezultă că acțiunea s-a formulat în
numele membrilor de sindicat înscriși în tabelul depus la dosar și nu în nume
propriu, iar dreptul la formularea acțiunii este prevăzut de art. 28 din Legea
nr. 54/2003.
Recursul este întemeiat.
Raportat la actele depuse la dosar și la
dispozițiile înscrise în art. 28 din Legea nr. 54/2003, greșit prin hotărârea
recurată s-a respins acțiunea pentru lipsa calității procesuale active a
sindicatului.
În prezenta cauză, titulari ai dreptului pretins
sunt membrii de sindicat, deoarece prin acțiune se cere ca pârâtele să fie
obligate să reactualizeze salariul de merit, sporul pentru titlul științific de
doctor, sporul de stabilitate, sporul pentru suprasolicitare neuropsihică și
indemnizația pentru funcția de diriginte, în conformitate cu H.G. nr. 281/1993
privind salarizarea în sectorul bugetar, Legea nr. 128/1997 privind statutul
personalului didactic și contractul colectiv de muncă, și să plătească sumele
cuvenite salariaților, începând cu data de 1 mai 2002.
Art. 28 din Legea nr. 54/2003, acordă însă
sindicatului calitate procesuală activă pentru apărarea drepturilor membrilor
săi.
Textul dispune „Organizațiile
sindicale apără drepturile membrilor lor ce decurg din legislația muncii,
statutele funcționarilor publici, contractele colective de muncă și contractele
individuale de muncă, precum și din acordurile privind raporturile de serviciu
ale funcționarilor publici, în fața instanțelor judecătorești, organelor de
jurisdicție, a altor instituții sau autorități ale statului, prin apărători
proprii sau aleși.
În exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (1)
organizațiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acțiune prevăzută de
lege, inclusiv de a formula acțiune în justiție în numele membrilor, lor, fără
a avea nevoie de un mandat expres din partea celor în cauză. Acțiunea nu va
putea fi introdusă sau continuată de organizația sindicală dacă cel în cauză se
opune sau renunță la judecată.
Se constată că, prin lege, se recunoaște expres
sindicatului calitate procesuală activă pentru apărarea drepturilor de natura
celor care fac obiectul cauzei, deoarece în acțiune se precizează că drepturile
pretinse decurg din legislația muncii și contractul colectiv de muncă.
Într-adevăr, reprezentantul trebuie să-și arate
calitatea în cererea pe care o face, indiferent de natura reprezentării, pentru
că, atunci când nu-și arată calitatea de reprezentant, este presupus că
lucrează în nume propriu.
În speță însă, sindicatul și-a arătat calitatea
de reprezentant legal al salariaților, întrucât cererea de chemare în judecată
este întemeiată pe art. 28 din Legea nr. 54/2003, iar în cererea aflată la dosar,
există precizarea că acțiunea s-a formulat, în numele membrilor de sindicat,
pentru apărarea drepturilor salariale și se arată că membrii de sindicat în
numele cărora pârâtele au fost chemate în judecată sunt menționați în tabelul
anexat la cerere, tabel aflat la dosarul tribunalului.
Prin urmare, constatându-se să
motivele invocate de recurent sunt întemeiate, se va admite recursul.
Cauza va fi trimisă spre rejudecare aceleiași
instanțe, deoarece tribunalul, respingând acțiunea pentru lipsa calității
procesuale active, nu a stabilit starea de fapt, raportat la membrii de
sindicat în numele cărora s-a formulat acțiunea și nu a avut în vedere că, deși
salariații sunt reprezentați de sindicat, ei stau în proces ca reclamanți, pentru
că prin hotărârea judecătorească ce se pronunță în cauză se stabilește
existența sau inexistența drepturilor acestora.
Persoanele în numele cărora sindicatul
formulează acțiunea, dispun asupra pornirii și continuării procesului, întrucât
în partea finală a art. 28 din Legea nr. 54/2003 este stabilit dreptul acestora
de a se opune sau de a renunța la judecată.
În cauză însă, din tabelul aflat la dosar,
semnat de 8 din cei 16 membri de sindicat nominalizați, rezultă că semnatarii
și-au dat acordul pentru formularea acțiunii, dar pentru soluționarea cererii
era esențial să se stabilească modul în care s-a făcut calculul drepturilor
salariale plătite acestora și dacă membrii de sindicat care nu au semnat
tabelul se opun la judecată.
De aceea, pentru stabilirea împrejurărilor de
fapt, este necesar ca pârâtele să depună la dosar actele contabile care atestă
modul de calcul al sporurilor, adaosurilor și indemnizațiilor, pentru că, numai
pe baza acestor înscrisuri se poate constata dacă s-au aplicat corect
dispozițiile Legii nr. 128/1997 la calcularea părții variabile a salariului
pentru membrii de sindicat care nu s-au opus la judecată.
De asemenea, vor fi administrate și alte probe,
apreciate de instanța de trimitere ca pertinente și concludente pentru
stabilirea situației de fapt, eventual o expertiză contabilă, urmând ca
expertul să verifice actele care atestă plățile făcute și să stabilească baza
de calcul la care s-au aplicat sporurile, adaosurile și indemnizațiile,
începând cu data de 1 mai 2002, pentru fiecare membru de sindicat, parte în
proces. În ipoteza aplicării procentelor la aceeași bază de calcul, expertul ar
urma să calculeze sporurile, adaosurile și indemnizațiile, având în vedere
faptul că în Legea nr. 128/1997 noțiunea de salariu de bază se regăsește sub
două forme și să stabilească eventualele daune produse fiecăruia.
Pentru considerentele arătate, conform art. 312
și art. 314 C. proc. civ., se va admite recursul, va fi casată sentința atacată
și se va trimite cauza spre rejudecare instanței care a pronunțat hotărârea
casată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de
Sindicatul Învățământ Preuniversitar M. împotriva sentinței civile nr. 489/CM
din 23 septembrie 2003 a Tribunalului Argeș, secția civilă, pe care o casează.
Trimite cauza spre rejudecare aceluiași
tribunal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 martie
2004.