ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2659/2005
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2659/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului civil de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași,
la data de 28 noiembrie 2001, sub nr. dosar 29578/2001, reclamantul D.M.G. a
chemat în judecată pe pârâta SC L. SA Iași solicitând instanței ca prin
hotărârea ce se va pronunța să dispună obligarea acesteia la a-l angaja pe
postul de revizor contabil sau la a-i prezenta oficial motivele pentru care nu
a fost angajat.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în
urma anunțului publicitar dat de societatea pârâtă a depus la sediul acesteia o
cerere de angajare și un C.V. și, ulterior, a susținut un test profesional,
fiind singurul participant la concursul organizat, însă nu i-au fost comunicate
oficial rezultatele testului.
De asemenea, reclamantul a mai arătat că, la
intervenția sa telefonică, a fost anunțat neoficial, că nu poate fi angajat
datorită unor referințe nefavorabile obținute de la fostul său loc de muncă. A
susținut reclamantul și că, postul de revizor contabil a fost ocupat de o altă
persoană ca urmare a organizării unui nou concurs, la o dată ulterioară.
Judecătoria Iași, prin sentința civilă nr. 21214 din
16 octombrie 2002, a respins excepția de necompetență materială a instanței,
invocată din oficiu, și a respins acțiunea formulată de reclamantul D.M.G., ca
nefondată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond
a reținut, în ceea ce privește excepția necompetenței materiale, că obiectul
cauzei este obligația de a face, iar reclamantul, deși se referă la obligația
pârâtei de a-i încheia un contract de muncă, are în vedere susținerea unui
concurs prealabil, pentru care nu i-au fost comunicate rezultatele și, prin
urmare, această situație nu se regăsește în teza avută în vedere de art. 67
lit. a) din Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că reclamantul
nu a administrat probe în dovedirea celor susținute prin acțiunea introductivă,
așa cum prevăd dispozițiile art. 1169 C. civ.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel
reclamantul D.M.G., arătând că, în mod neîntemeiat prima instanță a considerat
că nu și-a dovedit cererea, întrucât a depus la dosar corespondența purtată cu
pârâta, din care rezultă situația de fapt prezentată, iar proba cu
interogatoriu, admisă de instanță, nu a putut fi administrată deoarece pârâta a
refuzat să se prezinte.
Tribunalul Iași, prin decizia civilă nr. 737 din 18
aprilie 2003, a anulat ca netimbrat apelul, reținând că reclamantul-apelant nu
și-a îndeplinit obligația legală de a achita taxa judiciară de timbru, atât
pentru judecata în prima instanță, cât și pentru judecata în apel, potrivit
dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de
timbru.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs
reclamantul, arătând că, în mod greșit, tribunalul a reținut că datorează taxa
judiciară de timbru și timbru judiciar, deoarece natura pricinii deduse
judecății era de „litigiu de muncă” și, prin urmare, era scutită de plata taxei
judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Prin decizia civilă nr. 1040 din 9 septembrie 2003,
Curtea de Apel Iași a admis recursul, reținând că în speță s-a făcut greșit
aplicarea art. 20 din Legea nr. 146/1997 și a stabilit termen pentru
rejudecarea apelului.
Ulterior, prin decizia civilă nr. 71 din 7 octombrie
2003, Curtea de Apel Iași a respins apelul declarat de reclamantul D.M.G., ca
neîntemeiat.
Pentru a decide astfel, instanța a reținut că
acțiunea nu se subscrie dispozițiilor Legii nr. 168/1999, lege specială ce
reglementează raporturile de muncă dintre salariați și unitățile la care sunt
încadrați, de esență fiind existența unui contract individual de muncă, iar
reclamantul nu se încadrează în categoria „salariați”, așa încât prezenta cauză
nu are caracterul unui „litigiu de muncă”, ci este o obligație de a face.
De asemenea, curtea de apel a mai arătat că soluția
pronunțată de instanța de fond este temeinică și legală, reținându-se în mod
corect, în motivarea acesteia, că reclamantul nu a produs dovezi în susținerea
celor afirmate prin cererea de chemare în judecată.
Împotriva acestei decizii a exercitat calea de atac a
recursului reclamantul D.M.G., reiterând în esență, prin motivele de recurs,
susținerile din apel.
Recursul este nefondat și urmează a fi respins pentru
considerentele ce succed:
Drepturile afirmate în justiție se întemeiază pe
fapte și acte juridice a căror dovadă în proces se impune în scopul pronunțării
unei hotărâri legale și temeinice, iar potrivit art. 1169 C. civ., regulă de
drept comun în materia probațiunii, cel ce face o afirmație în fața judecății,
trebuie să o dovedească.
În speță, reclamantul nu a administrat probe în
dovedirea celor susținute prin acțiunea introductivă, așa cum în mod corect au
reținut instanțele de fond și apel.
Astfel, la cererea sa, reclamantul a atașat doar
copii de pe două cereri adresate societății pârâte, prin care solicita
precizări în legătură cu concursul susținut, acestea fiind practic singurele
înscrisuri depuse la dosarul cauzei pe parcursul soluționării litigiului. Deși
reclamantul a solicitat și administrarea unui interogatoriu pârâtei, probă ce a
fost admisă de instanța de fond, acesta nu a formulat nici un interogatoriu
pentru a fi administrat în cauză.
De asemenea, deși reclamantul a depus odată cu
recursul său, copii de pe C.V. și de pe cererea, datată 18 aprilie 2001,
adresată directorului SC L. SA Iași, prin care solicita înscrierea la concursul
organizat în vederea ocupării postului de revizor contabil, aceste înscrisuri
nu poartă ștampila societății pârâte, care să ateste înregistrarea lor la
registratura acesteia.
Este nedovedită și susținerea reclamantului potrivit
căreia postul în discuție ar fi fost ocupat ulterior, de către o altă persoană,
ca urmare a organizării unui nou concurs. Mai mult, sub acest aspect,
apărătorul pârâtei a arătat, cu ocazia judecării litigiului în primă instanță,
că postul de revizor contabil este liber și nu s-a organizat pentru ocuparea
acestuia nici un concurs, nici la data precizată de reclamant și nici la o dată
ulterioară.
În ceea ce privește critica reclamantului formulată
în apel și reiterată în recurs, potrivit căreia instanța de fond nu și-ar fi
exercitat rolul activ, întrucât nu a impus pârâtei să depună la dosar întreaga
documentație privind organizarea concursului, este de reținut că și această
critică este neîntemeiată.
Astfel, prima instanță a emis către pârâtă două
adrese (filele 11 și 21 din dos. nr. 29578/2001), dispuse prin încheierile de
ședință din 23 ianuarie 2002 și respectiv, 5 iunie 2002, prin care a solicitat
relații privind organizarea concursului menționat de reclamant prin cererea de
chemare în judecată, dar societatea pârâtă nu a confirmat organizarea vreunui
concurs pentru ocuparea postului în discuție. De altfel, instanța de fond a
reținut în motivarea sa și faptul că reclamantul nu a depus la dosarul cauzei
nici o copie de pe anunțul publicitar ce pretinde că ar fi fost dat de SC L. SA
Iași în vederea organizării concursului.
Față de cele ce preced, se constată că decizia
atacată este temeinică și legală, motiv pentru care recursul urmează a fi
respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul
D.M.G. împotriva deciziei nr. 71 din 7 octombrie 2003 a Curții de Apel Iași,
secția civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 aprilie 2005.