ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3687/2003

Asupra recursului în anulare de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Procurorul General al Parchetului de pe lângă

Curtea Supremă de Justiție a declarat, în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ.,

astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 138/2000 și O.U.G. nr. 59/2001

recurs în anularea sentinței civile nr. 141/10 ianuarie 2001 a Judecătoriei

Iași și deciziei civile nr. 1877/7 septembrie 2001 a Tribunalului Iași

susținând că au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii ceea ce a

determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.

În

motivarea recursului în anulare s-a arătat că instanțele de judecată au respins

greșit excepția de tardivitate a introducerii contestației formulate de

contestatorul Z.G., ridicată de intimata S.C. T. S.A. Iași, întrucât în speță

sunt incidente dispozițiile Legii nr. 168/1999 privind soluționarea

conflictelor de muncă.

Recursul în anulare urmează să fie

admis ca fondat pentru următoarele considerente:

Prin cererea formulată la 21

noiembrie 2000 contestatorul Z.G. a chemat în judecată S.C. T. S.A. Iași

solicitând să se dispună anularea deciziei nr. 236 din 4 februarie 1999 prin

care intimata i-a desfăcut contractul de muncă în baza art. 130 lit. a) din C.

mun. și restabilirea situației anterioare în sensul reintegrării sale în postul

deținut anterior disponibilizării.

În motivarea contestației s-a

susținut că decizia criticată nu a fost comunicată în termenul prevăzut de art.

134 alin. (2) din C. mun. iar măsura disponibilizării a fost luată de către

unitate cu încălcarea prevederilor H.G. nr. 9/1997 și a contractului colectiv

de muncă.

S.C. T. S.A. Iași, prin întâmpinare,

a ridicat excepția tardivității introducerii contestației.

Judecătoria Iași, prin sentința

civilă nr. 141 din 10 ianuarie 2001 a respins excepția tardivității

introducerii contestației invocată de intimată și pe fond a admis contestația,

a anulat decizia de desfacere a contractului de muncă al contestatorului și a

dispus reintegrarea acestuia în postul deținut anterior, cu obligarea unității

la plata drepturilor sale salariale pentru perioada 4 februarie 1999, până la

data reintegrării efective.

În considerentele hotărârii instanța

a reținut că excepția privind tardivitatea introducerii contestației nu este

întemeiată deoarece intimata nu a comunicat contestatorului decizia prin care

s-a dispus măsura desfacerii contractului de muncă al acestuia iar primirea de

către contestator a carnetului de muncă, a plăților compensatorii, a ajutorului

de șomaj și a îndemnizației de sprijin nu sunt elemente de natură să

suplinească obligativitatea comunicării prevăzută de art. 134 alin. (2) din C.

mun.

S-a apreciat că, față de caracterul

imperativ al normei legale invocate, comunicarea făcută de intimată, fără

confirmarea scrisă a contestatorului, nu are semnifcația juridică a unei

comunicări în scris și, ca atare, contestația nu se consideră a fi introdusă în

termen.

În ceea ce privește legalitatea și

temeinicia măsurii dispuse s-a apreciat că desfacerea contractului de muncă s-a

făcut fără respectarea prevederilor prevăzute de legislația în vigoare menită

să asigure o protecție corespunzătoare a salariaților.

Astfel, s-a constatat că intimata a

încălcat dispozițiile O.U.G. nr. 9/1997 potrivit cărora, în situația desfacerii

colective a contractelor de muncă, în temeiul art. 130 lit. a) din C. mun.,

trebuie să existe programe de restructurare, privatizare sau lichidare, iar

măsura nu poate fi luată decât după 60 de zile de la data aprobării acestora de

către adunarea generală a asociaților.

Pe de altă parte, s-a reținut că,

prin contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni, încheiat la 21 iulie 1998

firma cehă „Z.V.” S.A. a devenit acționar majoritar la S.C. T. S.A. Iași,

obligându-se să respecte contractul colectiv de muncă precum și drepturile

salariaților prevăzute în contractele individuale de muncă.

S-a reținut că această obligație nu

a fost îndeplinită întrucât prin decizia nr. 9/7 ianuarie 1999 a Consiliului de

administrație intimata a trecut la concedierea unui număr de 1278 angajați fără

a exista un program de restructurare și o nouă organigramă aprobate prin

hotărâre de către adunarea generală a acționarilor.

În recurs S.C. T. S.A. Iași a

invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 134 alin. (2)

din C. mun. întrucât acestea contravin prevederilor art. 150 din Constituție.

Tribunalul Iași prin încheierea de

ședință din 26 martie 2001, în temeiul art. 23 din Legea nr. 47/1992 și art. 244

C. proc. civ. a suspendat judecarea contestației și a înaintat dosarul cauzei

Curții Constituționale în vederea soluționării excepției de

neconstituționalitate.

Curtea Constituțională, prin decizia nr. 205 din

26 iunie 2001 a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 134

alin. (2) din C. mun. ca fiind inadmisibilă.

Cauza a fost repusă pe rol la 28 august 2001.

Tribunalul Iași, prin decizia civilă nr. 1877

din 7 septembrie 2001 a respins recursul declarat de S.C. T. S.A. Iași

împotriva sentinței civile nr.141 din 10 ianuarie 2001 a Judecătoriei Iași.

Instanțele de fond și de recurs au respins

greșit excepția de tardivitate a introducerii contestației ridicată de S.C. T.

S.A. Iași, au pronunțat hotărârile cu încălcarea esențială a legii ceea ce a

determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.

Astfel, instanțele s-au pronunțat

asupra acestei excepții de tardivitate numai în raport cu art. 134 alin. (2)

din C. mun. deși acest text de lege nu cuprinde dispoziții referitoare la

termenul în care poate fi formulată contestația împotriva deciziei de desfacere

a contractului de muncă precum și la data de la care acesta începe să curgă.

Prevederea din articolul mai sus invocat conform

căreia „dispoziția de desfacere a contractului de muncă se comunică în scris,

în termen de 5 zile, de către unitate, producându-și efectele de la data

comunicării” constituie o garanție impusă de lege pentru ocrotirea salariaților,

care trebuiau să cunoască temeiurile de fapt și de drept ce au determinat

luarea măsurii concedierii dar termenul de introducere a contestației și data

de la care se declanșa curgerea acestuia erau prevăzute în art. 176 alin. (1)

din C. mun., în vigoare la data desfacerii contractului de muncă al

contestatorului.

Potrivit vechii reglementări termenul de 30 de

zile în care se putea formula contestația începerea să curgă de la data

comunicării dacă legea prevedea necesitatea acesteia și de la data când cel

interesat a luat cunoștință de măsura sau împrejurarea care a terminat

litigiul, în alte situații.

Așadar, cu privire la data de la care începea să

curgă termenul pentru sesizarea organului de jurisdicție a muncii, textul

invocat făcea distincție, după cum legea prevedea sau nu necesitatea

comunicării actului iar în cazul dispoziției de desfacere a contractului de

muncă, termenul începea să curgă de la momentul comunicării, deoarece norma

juridică prevăzută de art. 134 alin. (2) din C. mun. are caracter imperativ.

Art. 176 alin. (1) din același cod a fost însă

abrogat expres prin art. 91 din Legea nr. 168/1999 privind soluționarea

conflictelor de muncă iar acest act normativ care a intrat în vigoare la data

de 1 ianuarie 2000 păstrează termenul de 30 de zile pentru formularea

contestației dar au dispoziții diferite în ceea ce privește data de la care

începe să curgă acest termen.

În acest sens, art. 73 lit. a) din Legea nr. 168/1999,

prevede că „măsurile unilaterale de executare, modificare, suspendare sau

încetare a contractului de muncă pot fi contestate în termen de 30 de zile de

la data la care cei interesați au luat cunoștință de măsura dispusă”.

Or, în speță, există conflict de legi în timp

referitor la data de la care a început să curgă termenul pentru contestarea

dispozițiilor de desfacere a contractului de muncă al contestatorului întrucât

la data emiterii acesteia (4 februarie 1999)  era  în  vigoare art. 176  din C.

mun. iar  contestația  s-a

formulat la 21 noiembrie 2000, după intrarea în vigoare a

Legii nr. 168/1999.

Părțile

nu au depus la dosarul cauzei acte care să ateste comunicarea de către intimată

a dispoziției de desfacere a contractului de muncă; ca atare termenul de 30 de

zile pentru sesizarea organelor de jurisdicție a muncii a început să curgă de

la 1 ianuarie 2000, data intrării în vigoare a Legii nr. 168/1999, fiind supus

dispozițiilor acestui act normativ în puterea efectului sau imediat.

Astfel, conform principiului

aplicării imediate a legii noi, care guvernează acțiunea în timp a legii civile

este exclusă, de regulă, supraviețuirea legii vechi. Dar aplicarea cu titlu

tranzitoriu, a normei juridice vechi, ce reprezintă o excepție de la regula

aplicării imediate a legii noi, poate rezulta dintr-un text expres, prevăzut în

noua lege, sau poate fi dedusă pe cale de interpretare, avându-se în vedere

finalitatea legii noi.

Există distincție între situațiile juridice

obiective (legale), al căror conținut este determinat de lege și situațiile

juridice subiective (individuale), al căror conținut este stabilit de părți,

prin voința lor liberă.

În cazul situațiilor juridice obiective, legea

nouă se aplică imediat, fiind înlăturată posibilitatea supraviețuirii legii

vechi iar în cazul situațiilor juridice subiective (individuale) care se nasc

din actele juridice ale părților și cuprind efectele voite de acestea, se

aplică legea în vigoare la momentul constituirii lor.

Acest principiu este însă valabil numai atunci

când situațiile juridice subiective sunt supuse unor norme permisive sau

supletive iar nu și în cele în care norma care guvernează este imperativă.

Prin urmare, supraviețuirea legii vechi poate

interveni numai atunci când nu ar conduce la amânarea aplicării unor norme de

ordine publică, de interes general, cuprins în noua lege.

În speță, conținutul situației juridice este

determinat de lege și ca atare efectele ei sunt, supuse dispozițiilor legii

noi, de la data intrării ei în vigoare, fără ca prin aceasta noua lege să

retroactiveze.

Astfel, art. 176 din C. mun. a fost abrogat

expres prin art. 91 din Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de

muncă iar art. 73 lit. a) din același act normativ, conține o normă imperativă.

Ca atare, fără ca noua lege să stingă situația

juridică rezultată din faptul consumat sub imperiul legii vechi, prin aplicarea

ei imediată, cu privire la data de la care începe să curgă termenul de 30 de

zile pentru formularea contestației  împotriva  deciziei  de  desfacere  a

contractului  de muncă, în speță sunt incidente dispozițiile art. 73 lit. a)

din Legea nr. 168/1999, care nu mai condiționează declanșarea lui de la

comunicarea actului ci numai de la momentul cunoașterii de către contestator a

măsurii dispuse de către unitate.

Din probele administrate în cauză rezultă că Z.G.

a luat cunoștință de măsura desfacerii contractului de muncă anterior datei de

1 ianuarie 2000 când a intrat în vigoare Legea nr. 168/1999; astfel, acesta a

adresat unității cerere de acordare a drepturilor bănești cuvenite, ca urmare a

restructurării și disponibilizării, a încasat plățile compensatorii ce i se

cuveneau potrivit contractului colectiv de muncă, a beneficiat de plata

ajutorului de șomaj de echivalentul bănesc pentru perioada de preaviz precum și

de alocații de sprijin.

Ca atare, termenul de 30 de zile pentru

formularea contestației a început să curgă de la 1 ianuarie 2000, data intrării

în vigoare a actului normativ menționat.

Pe cale de consecință, contestația formulată de

contestatorul Z.G. fiind tardiv formulată, se impunea admiterea excepției

invocată de intimată și respingerea, din acest motiv, a cererii.

Față de considerentele menționate, Curtea va

admite recursul în anulare, va casa decizia tribunalului, va admite recursul

declarat împotriva sentinței judecătoriei pe care de asemenea o va casa și va

respinge contestația.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare declarat de

Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție

împotriva deciziei nr. 1877 din 7 septembrie 2001 a Tribunalului Iași, pe care

o casează.

Admite recursul declarat de S.C. T. S.A. Iași

împotriva sentinței civile nr. 141 din 10 ianuarie 2001 a Judecătoriei Iași pe

care o casează.

Respinge contestația formulată de Z.G. ca

tardivă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 septembrie 2003.