Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 16.05.2003
casat

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1977/2003

HOTĂRÂRE
16.05.2003
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1977/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

S-a luat în examinare recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva sentinței civile nr.135 din 10 ianuarie 2001 a Judecătoriei Iași, precum și deciziei civile nr.1872 din 7 septembrie 2001 a Tribunalului Iași. La apelul nominal s-au prezentat intimata S.C.”T.”S.A. Iași prin consilier juridic P.T., precum și intimata-contestatoare P.E.asistată de avocat N.S.. Procedura completă. Reprezentanta Ministerului Public susține recursul în anulare, solicită admiterea acestuia, casarea hotărârilor pronunțate în cauză și respingerea contestației ca tardivă. Consilier juridic P.T. pune concluzii în același sens. Avocat N.S. solicită respingerea recursului în anulare și menținerea hotărârilor criticate, pe care le consideră întemeiate, întrucât unitatea nu a comunicat nici până în momentul de față decizia de desfacere a contractului de muncă, obligație ce-i incumbă potrivit dispozițiilor legale imperative.

C U R T E A Asupra recursului în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea formulată la data de 10 octombrie 2000, contestatoarea P.E.a chemat în judecată S.C.”T.” S.A. Iași, solicitând ca prin hotărârea ce se va da, să se dispună anularea deciziei nr.328 din 22 februarie 1999, prin care i s-a desfăcut contractul de muncă în baza art.130 lit.a din C.mun.și restabilirea situației anterioare, în sensul reintegrării sale în postul deținut anterior. În motivarea contestației s-a arătat că decizia nu a fost comunicată conform art.134 din C.mun., nu s-au respectat dispozițiile O.G. nr.48/1997, prevederile Contractului colectiv de muncă și ale H.G. nr.9/1997.

Prin întâmpinare, intimata S.C.”T.”S.A.Iași a invocat excepția tardivității introducerii contestației. Judecătoria Iași, prin sentința civilă nr.135 din 10 ianuarie 2001, a înlăturat excepția de neconstituționalitate invocată de intimată cu privire la prevederile art.134 alin.2 C.mun., a respins excepția tardivității introducerii contestației formulată de intimată, a admis contestația, a anulat dispoziția nr.328/22.02.1999 emisă de intimată și a dispus reîncadrarea contestatoarei pe funcția deținută anterior desfacerii contractului de muncă, cu plata drepturilor bănești aferente. S-a reținut pentru aceasta că: Intimata nu a comunicat decizia prin care s-a dispus desfacerea contractului de muncă, iar primirea de către contestatoare a carnetului de muncă, a plăților compensatorii, a ajutorului de șomaj, a indemnizației de sprijin, nu sunt elemente de natură să suplinească obligativitatea comunicării prevăzută de art.134 alin.2 din C.mun.

Față de caracterul imperativ al acestei norme legale, comunicarea făcută, fără confirmarea scrisă a contestatoarei nu are semnificația juridică a unei comunicări în scris și ca atare, contestația se consideră a fi introdusă în termen. S-au invocat dispozițiile O.U.G. nr.9/1997 potrivit cărora, în situația desfacerii colective a contractelor de muncă, în temeiul art.130 lit.a din C.mun.trebuie să existe programe de restructurare, privatizare sau lichidare, iar măsura nu poate fi luată decât după 60 zile de la data aprobării acestora de către Adunarea Generală a Asociaților. Firma cehă „Z.V.” S.A.

a devenit acționar majoritar la S.C.”T.” S.A.Iași, obligându-se să respecte contractul colectiv de muncă, precum și drepturile salariaților, prevăzute în contractele individuale de muncă, obligație ce nu a fost îndeplinită, întrucât, prin decizia nr.9 din 7 ianuarie 1999 a Consiliului de administrație, intimata a trecut la concedierea unui număr de 1278 angajați, fără a exista un program de restructurare și o nouă organigramă, aprobate prin hotărâre de către Adunarea Generală a Acționarilor. În recurs, S.C.”T.” S.A.Iași a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.134 alin.2 din C.mun.. Tribunalul Iași prin încheierea de ședință din 26 martie 2001, a suspendat judecata și a înaintat dosarul Curții Constituționale, care, prin decizia nr.205/26 iunie 2001 a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.134 alin.2 din C.mun., ca inadmisibilă.

Tribunalul Iași, prin decizia civilă nr.1872 din 7 septembrie 2001, a respins recursul declarat de S.C.”T.” S.A.Iași împotriva sentinței civile nr.135 din 10 ianuarie 2001 a Judecătoriei Iași. Împotriva acestor hotărâri și în temeiul prevederilor art.330 pct.2 C. proc. civ. Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare, considerând că au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond. Se susține în dezvoltarea motivelor recursului în anulare, că, față de dispozițiile legale care reglementează materia conflictelor de muncă, respectiv Legea nr.168/1999 și în raport de probatoriul administrat în cauză, soluționarea excepției privind tardivitatea formulării contestației, prin respingerea ei, este greșită.

Astfel, instanțele s-au pronunțat numai în raport cu art.134 alin.2 C.mun., care nu cuprindea dispoziții referitoare la termenul în care poate fi formulată contestația și data de la care acesta începe să curgă, dispozițiile sale constituind numai o garanție impusă de lege pentru ocrotirea salariaților. În ce privește termenul de introducere a contestației și data de la care se declanșa curgerea acestuia, erau prevăzute în art.176 (1) din C.mun., în vigoare la data desfacerii contractului de muncă. Acest text a fost, însă, abrogat expres prin art.91 din Legea nr.168/1999 intrată în vigoare la 1 ianuarie 2000, care are dispoziții diferite în ceea ce privește data de la care începe să curgă termenul de 30 zile, art.73 lit.a prevăzând că o astfel de măsură poate fi contestată în termen de 30 zile de la data la care cei interesați au luat cunoștință de măsura dispusă.

Conform principiului aplicării imediate a legii noi, în speță, termenul a început să curgă de la data de 1 ianuarie 2000, incidente fiind dispozițiile art.73 lit.a din Legea nr.168/1999, curgerea lui fiind condiționată numai de momentul cunoașterii de către contestator a măsurii dispuse de unitate. În speță, contestația a fost formulată după aproximativ doi ani de la data emiterii deciziei nr.328/22.02.1999, rezultând cu certitudine că fostul salariat a cunoscut despre măsura concedierii, chiar de la data când a fost emisă dispoziția, situație în care contestația trebuia formulată în termen de 30 zile de la data de 1 ianuarie 2000. Recursul în anulare este fondat. Societatea intimată S.C.”T.” S.A.Iași a intrat, începând cu perioada decembrie 1998-ianuarie 1999, într-un program de reorganizare și restructurare, consecutiv privatizării prin vânzarea de către stat a pachetului majoritar de acțiuni.

Printre altele, s-a luat hotărârea disponibilizării eșalonate a unui mare număr de salariați, măsură cu impact local și național de notorietate. Reglementată prin O.U.G. nr.9/1997 măsura concedierii colective, și-a propus și protecția salariaților ale căror contracte de muncă se desfac urmare aplicării unor programe de restructurare, privatizare și lichidare. Astfel, protecția se realizează fie prin măsuri active (programe de reconversie profesională), fie prin plăți compensatorii. Printre alte condiții ale acordării plății compensatorii, O.U.G. nr.9/1997 (invocată de contestatoare în motivarea acțiunii) a prevăzut cerința ca persoanei respective să i se fi desfăcut contractul de muncă în temeiul art.130 alin.1 lit.a din C.mun.

Potrivit art.19 alin.2 din acest act normativ, dreptul la plata compensatorie se naște la data desfacerii contractului de muncă. Deși O.U.G. nr.9/1997 a fost abrogată prin O.U.G. nr.98/1999 privind protecția socială a persoanelor ale căror contracte individuale de muncă vor fi desfăcute ca urmare a concedierilor colective, dispozițiile enunțate privind data de când se naște dreptul la plăți compensatorii au fost reluate în aceeași formă. În speță, cu adresa nr.1237/08.02.1999 (fila 10 dosar fond) petentei i s-a comunicat că urmează să fie disponibilizată, cu consecința desfacerii contractului de muncă în temeiul art.130 alin.1 lit.a din C.mun.și a art.28 lit.a din Contractul colectiv de muncă, fiind invitată să se prezinte pentru întocmirea formelor de lichidare și de obținere a drepturilor bănești cuvenite.

Urmare acestui preaviz, petenta, prin cerere olografă datată 15.02.1999 a solicitat acordarea plăților compensatorii, arătând că are cunoștință de desfacerea contractului de muncă în temeiul art.130 alin.1 lit.a C.mun.începând cu data de 15.02.1999. La 22.02.1999, s-a emis și Dispoziția nr.328, prin care s-a luat măsura desfacerii contractului de muncă, în care se face referire, printre altele, la cererea petentei înregistrată la nr.297/11.02.1999 prin care a renunțat la efectuarea duratei de preaviz, solicitând compensarea bănească. Este de necontestat că petenta a încasat plățile compensatorii, a beneficiat de plata ajutorului de șomaj potrivit dispozițiilor Legii nr.65/1997, de echivalentul bănesc pentru perioada de preaviz, că a primit carnetul de muncă de la unitate la data disponibilizării și nu s-a mai prezentat la unitate.

După aproape doi ani de zile, la 10 octombrie 2000, petenta a formulat contestație împotriva deciziei de desfacere a contractului de muncă. Așa cum se arată în recursul în anulare, contestația a fost, însă, tardiv introdusă. Potrivit art.134 alin.2 teza finală din C.mun., dispoziția de desfacere a contractului de muncă își produce efectele de la data comunicării, iar conform art.176 alin.1 din același cod (în vigoare până la 1 ianuarie 2000, când a fost abrogat prin Legea nr.168/1999), termenul de sesizare a organelor de soluționare a litigiilor de muncă este de 30 de zile de la data comunicării, în cazul în care legea prevede necesitatea unei comunicări. Rațiunea pentru care legiuitorul a prevăzut necesitatea comunicării, a fost aceea ca angajatul să cunoască motivele de fapt și de drept ale acestei măsuri extreme, a încetării raporturilor de muncă, pentru a-și putea motiva eventuala contestație.

La 2 noiembrie 1999 s-a publicat Legea nr.168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă. Potrivit art.73 lit.a din această lege, măsurile unilaterale de (…) încetare a contractului de muncă (…) pot fi contestate în termen de 30 de zile de la data la care cel interesat a luat cunoștință de măsura dispusă. Cu aceeași ocazie a fost abrogat art.176 din C.mun. Se observă astfel o schimbare a concepției legiuitorului la acea dată, momentul obiectiv al comunicării deciziei fiind înlocuit cu un moment subiectiv, acela al cunoașterii efective de către cel interesat, a măsurii ce afectează raporturile de muncă. În speță, petenta a cunoscut încă din luna februarie 1999, prin înștiințarea scrisă ce i-a fost trimisă, că urmează să i se desfacă contractul de muncă în temeiul art.130 alin.1 lit.a din C.mun., ca urmare a măsurilor de restructurare anunțate ce implicau concedierea colectivă.

Cunoașterea motivului ca și a măsurii desfacerii contractului său individual de muncă este probată în plus și indubitabil, de petiția scrisă personal de contestator la data de 11.02.1999, ca și de celelalte împrejurări deja amintite. Dacă s-ar accepta ideea că, necomunicându-i-se, formal, dispoziția întocmită la 22.02.1999, contractul de muncă a subzistat, ar însemna a nu se da nici o eficiență acceptării petentei, exprimată neechivoc în condițiile de mai sus, în sensul desfacerii contractului și a încasării plăților compensatorii. Chiar doctrina și jurisprudența contemporane adoptării C.mun. în anii 70, au admis că trimiterea unei adrese care să cuprindă toate elementele prevăzute de art.134 (indicarea motivelor, etc.), valorează comunicare.

Or, în speță, se poate afirma, pe baza probelor administrate, că petentei i-au fost cunoscute motivele desfacerii contractului de muncă din 8 februarie 1999, de când avea la dispoziție 30 de zile pentru a contesta măsura. Într-o interpretare extensivă, adoptată și prin recursul în anulare, se poate admite chiar, și că, începând cu data de 1 ianuarie 2000(data intrării în vigoare a Legii nr.168/1999) petenta ar mai fi avut la dispoziție un termen de 30 zile pentru formularea și depunerea contestației. Și în această variantă de interpretare sesizarea instanței la 20 decembrie 2000 apare ca, evident, tardivă. Ca atare, văzând că această excepție invocată de intimată este întemeiată, recursul în anulare urmează a fi admis și hotărârile atacate modificate în sensul respingerii contestației ca tardiv formulată.

DECIDE: Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva sentinței civile nr.135 din 10 ianuarie 2001 a Judecătoriei Iași și a deciziei nr.1872 din 7 septembrie 2001 a Tribunalului Iași. Casează hotărârile atacate și rejudecând pricina, respinge contestația ca tardivă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 mai 2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-02-21
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 669/2003
S-a luat în examinare recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva sentinței civile nr.460 din 17 ianuarie 2001 a Judecătoriei Iași, precum și împotriva deciziei civile n
ÎCCJ 2003-02-21
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 671/2003
S-a luat în examinare recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva sentinței civile nr.17449 din 5 decembrie 2000 a Judecătoriei Iași, precum și împotriva deciziei civile
ÎCCJ 2003-03-03
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 816/2003
La data de 25 februarie 2003 s-a luat în examinare recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva sentinței civile nr.17448 din 5 decembrie 2000 a Judecătoriei Iași și a de
ÎCCJ 2003-09-30
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3687/2003
Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat, în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ., astfel cum a fos
ÎCCJ 2003-02-26
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 746/2003
S-a luat în examinare recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei civile nr.1875 din 7 septembrie 2001 a Tribunalului Iași și sentinței civile nr.458 din 17 ian
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă