ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1181/2006

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Rejudecând cauza după casarea

dispusă prin decizia nr. 3346 din 8 iulie 2003 a Curții Supreme de Justiție, secția

comercială, Tribunalul București, prin sentința comercială nr. 5711 din 4 mai

2005 a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantului M.B. prin care solicitase

obligarea pârâtei SC S.C. SRL (fostă SC R. SRL) la plata taxelor de concesiune

și a penalităților de întârziere aferente rezultate din contractul de asociere din

28 februarie 1992.

Prin aceeași sentință a fost

respinsă și cererea reconvențională formulată de pârâtă prin care solicitase

constatarea nulității absolute a clauzei din Cap. 9 lit. b) din contractul de

asociere din 28 februarie 1992 reținându-se că pârâta reclamantă nu și-a probat

susținerile făcute în cerere.

Apelul declarat de reclamant,

reprezentat de P.G., a fost admis prin decizia comercială nr. 637 din 11

noiembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, fiind

schimbată parțial sentința de fond în sensul că acțiunea principală a fost

admisă în parte iar pârâta a fost obligată la plata sumei de 675.265.843 lei

taxă de concesiune aferentă perioadei 1995-2003, mai puțin penalitățile de

întârziere și majorările solicitate.

S-au menținut dispozițiile sentinței

privind cererea reconvențională.

S-a reținut în argumentarea acestei

soluții că acțiunea ce formează obiectul litigiului a parcurs trei cicluri

procesuale (fond și căi de atac) primul ciclu procesual vizând timbrajul

cererii, al doilea vizând prescripția extinctivă iar, cel de față, vizând fondul

cererilor, statuându-se irevocabil, prin decizia nr. 3346/2000 a Curții Supreme

de Justiție, secția comercială, că prescripția curge distinct, pentru fiecare

prestație succesivă, contractul dintre părți având o asemenea executare

succesivă.

După ultima casare, reclamantul și-a

modificat acțiunea solicitând un titlu de taxe de concesionare 675.265.843 lei

pe perioada 1995-2003, majorări de întârziere în valoare de 648.471.368 lei

(calculate până la 10 decembrie 2003) și penalități de întârziere, calculate

până la aceeași dată, în valoare de 57.469.869 lei.

Soluția instanței de apel a avut în

vedere contractul de asociere și actele sale adiționale, contract ce a vizat

finalizarea blocului din A.M. București, contract cu clauze asemănătoare celor

din contractul menționat în acțiunea inițială formulată de reclamant ce viza

finalizarea blocului din același ansamblu prin ultimul contract transmițându-se

o suprafață din acest bloc la blocul M., bloc vizat însă în acțiunea

reclamantului.

Reținând confuzia pe care și

reclamantul a făcut-o în acțiunea sa și instanța de fond în argumentarea

soluției, instanța de apel reține că în ambele contracte de asociere părțile au

stipulat clauza prin care pârâta s-a obligat, printre altele, la plata taxei de

concesionare a terenului, iar, ulterior, prin actul adițional la contract

pârâta a dobândit 100 % din suprafața utilă din blocul M., stipulându-se în art.

2 din acest act, că aceeași cotă o dobândește și din blocul M.C. ce face

obiectul contractului din 1992.

De asemenea, a reținut că părțile au

stipulat un pact comisoriu privind rezilierea contractului în art. 18 alin. (2),

iar adresa din 30 mai 1996 emisă de reclamant către pârâtă, greșit a fost

calificată de instanța de fond drept notificare a rezilierii, deoarece din conținutul

adresei nu rezultă această intenție din partea reclamantului și, oricum, adresa

viza contractul și nu cel pe care reclamantul și-a fondat acțiunea.

Cum în cap. IX lit. c) din contract

pârâta și-a asumat obligația să achite taxa de concesiune aferentă terenului pe

care s-a construit blocul M.C., cererea reclamantului a fost admisă în acest

sens, fiind respinse penalitățile de întârziere și majorările solicitate, ca

nefiind stipulate în contract.

Penalitățile stipulate în art. 13

din contract nu privesc neplata taxei de concesionare, ci încălcarea altor

obligații contractuale.

Nemulțumite de această decizie

ambele părți au declarat recursuri solicitând modificarea ei pentru

netemeinicie și nelegalitate.

Recurentul reclamant, M.B., critică

în temeiul art. 304 pct. 8 C. proc. civ., decizia din apel pentru neacordarea

penalităților de întârziere și a majorărilor, cele stipulate în art. 13 din

contract vizând întregul contract și nu numai cele din art. 3 și 10 și cele din

anexă, cum greșit s-a reținut.

Cum taxele de concesiune sunt

asimilate creanțelor bugetare apreciază că penalitățile și majorările

solicitate urmează a se calcula în raport de dispozițiile O.G. nr. 11/1996 și

O.G. nr. 61/2002.

Recurenta pârâtă apreciază că

instanța de apel a interpretat greșit dispozițiile din cap. VII din contract și

art. 18 privind rezilierea, așa încât consideră că prin adresa din 30 mai 1996

contractul a fost reziliat de reclamant deoarece ea nu și-a îndeplinit

obligația de plată a taxei de concesiune. În drept a invocat dispozițiile art. 304

pct. 9, 10 și 11 C. proc. civ.

La solicitarea curții, recurentul

reclamant și-a precizat obiectul cererii în sensul că litigiul vizează

neexecutarea contractului.

Recursurile sunt nefondate, pentru considerentele

ce se vor arăta:

Recurentul reclamant critică

nejustificat interpretarea contractului și neacordarea penalităților de

întârziere și a majorărilor solicitate prin precizarea de acțiune deoarece, în art.

13 alin. (2) din contract s-au stipulat penalități de întârziere doar pentru

neexecutarea obligațiilor din art. 3 și art. 10 și a celor din anexă și oferta

de selecție, nu și cea privind neplata taxei de concesiune, după cum corect a

reținut și instanța de apel.

Mai mult, atât penalitățile cât și

majorările au caracter convențional și ele nu curg de drept, însăși reclamantul

menționând în recursul său că taxele de concesiune nu sunt creanțe bugetare ci

că ar fi asimilate cu acestea, deși nu a probat acest lucru.

Cât privește recursul pârâtei, deși

recurenta l-a întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9, 10 și 11 C. proc. civ.,

curtea, în temeiul dispozițiilor art. 306 alin. (3) C. proc. civ., apreciază că

recursul pârâtei este încadrabil, în dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ.,

dezvoltarea motivelor de recurs conducând la această încadrare.

De altfel, motivele de recurs

prevăzute de art. 304 pct. 10 și 11 C. proc. civ. sunt în prezent abrogate.

Însăși recurenta menționează în

recursul său că nu a achitat taxele de concesiune, dar susține că la 30 mai

1996, pentru acest motiv, reclamantul a reziliat contractul, în conformitate cu

cele stipulate în art. 18 din contract.

Cele susținute de recurentă nu-și au

suportul în conținutul menționatei adrese (dosar nr. 5638/1998 al Tribunalului

București) care face referire numai la stadiul îndeplinirii obligațiilor

contractuale de către pârâtă în contract și nicidecum la contractul în litigiu,

reclamantul nemanifestându-și intenția de a rezilia contractul în nici un mod,

după cum corect a reținut instanța de apel.

În consecință, curtea apreciază că

ambele recursuri sunt nefondate motiv pentru care acestea vor fi respinse,

decizia din apel urmând a fi menținută ca temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de

reclamantul M.B. și de pârâta SC S.C. SRL, împotriva deciziei nr. 637 din 11

noiembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca

nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 23 martie 2006.