ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1409/2005

Deliberând asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 20 mai

2003 la Judecătoria Răcari, reclamantul D.N. a chemat în judecată pe T.I. solicitând

instanței ca, prin sentința pe care o va pronunța, să-l oblige pe pârât să mute

cotețul pentru porci amplasat pe linia despărțitoare a proprietăților lor, în

imediata apropriere a sursei sale de apă și să-i plătească suma de 1.500.000

lei/zi daune cominatorii începând cu data rămânerii definitive a hotărârii ce

se va pronunța și până la mutarea definitivă a cotețului.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat

că este proprietarul unei suprafețe de 914 mp situată în comuna Potlogi, care,

pe o latură, se învecinează cu proprietatea pârâtului care, de rea credință

fiind, a amplasat fără autorizația prevăzută de lege, un coteț de porci pe

limita gardului despărțitor al proprietății acestora, situație care este de

natură a-l prejudicia grav întrucât această construcție se situează în imediata

apropiere a singurei surse de apă.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 1075

C. civ.

Judecătoria Răcari, prin sentința civilă nr. 823

din 2 decembrie 2003, a admis în parte acțiunea reclamantului D.N. și a obligat

pe pârâtul T.I. să desființeze construcția (cotețul de porci) amplasat de

terenul acestuia la o distanță mai mică decât cea prevăzută de lege. A obligat

pe pârât la plata sumei de 100.000 lei/zi , cu titlu de daune cominatorii ,

începând cu data rămânerii definitive a hotărârii și până la mutarea

(desființarea) efectivă a cotețului.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond

a reținut că din concluziile raportului de expertiză tehnică administrat în

cauză, întocmit de ing. P.L.D. și din schița de plan anexă la raportul de

expertiză, raport la care nici una dintre părți nu a formulat obiecțiuni,

reiese că amplasarea cotețului de porci de către pârât încalcă dispozițiile

art. 610 C. civ. precum și dispozițiile normative conținute în Ordinul

Ministerului Sănătății nr. 981/1994 și nr. 536/1997 întrucât adăposturile

pentru creșterea animalelor în curțile persoanelor particulare se amplasează la

mai puțin de 10 m de cea mai apropiată locuință și se exploatează astfel încât

să nu producă poluarea mediului sau disconfortul vecinilor. Daunele cominatorii

au fost acordate în considerarea faptului că acestea reprezintă un mijloc

juridic pus de lege la îndemâna creditorului pentru a-l constrânge pe debitor

să execute în natură obligația de a face iar obiectul cauzei deduse judecății este

o obligație de a face.

Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, prin

decizia nr. 1148 din 14 aprilie 2004 a respins ca nefondat apelul pârâtului T.I.

Instanța de apel a constatat , în baza probelor

administrate în cauză, că gardul ce desparte proprietățile reclamantului și

pârâtului este construit din plasă de sârmă și temelie de beton edificat de

circa 40 de ani iar lângă acesta se află cotețul de porci al pârâtului, care nu

are amenajat un canal pentru scurgerea dejecțiilor așa cum de altfel recunoaște

chiar pârâtul în procesul verbal de cercetare locală încheiat la data de 23

iunie 2003. A mai reținut instanța de apel că, în raport de concluziile

expertizei, care sunt în sensul că este posibilă afectarea calității apei

reclamantului deoarece locul de amplasare al cotețului de porci este la o

distanță mai mică de 10 m față de fântână și de construcțiile situate pe

terenul reclamantului iar nivelul hidrostatic al fântânii este între 1,5–3 m,

nu poate fi primită apărarea pârâtului în sens contrar. Cu privire la cererea

de suplimentare a probelor cu martori și o contraexpertiză, instanța de apel a

considerat că nu sunt necesare probe noi, la data administrării raportului de

expertiză nefiind formulate obiecțiuni.

Împotriva acestei din urmă decizii a declarat

recurs pârâtul care, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a

susținut, în esență, că instanța de apel a interpretat și aplicat greșit

dispozițiile Ordinului Ministerului Sănătății nr. 981/1994 și nr. 536/1997

care, prin art. 27 pct. 2, prevăd ca amplasarea și construirea unei surse de

apă trebuie executată în așa fel încât să fie protejată de orice sursă de

poluare, iar atunci când adâncimea acesteia este mai mică de 10 m, amplasarea

sa trebuie făcută la cel puțin 10 m de orice sursă de poluare instituindu-se

astfel o obligație negativă în sarcina celui ce ar edifica o asemenea sursă de

apă. Pârâtul a susținut că în mod greșit instanța de apel a reținut că între

fântâna reclamantului și construcția sa se află o distanță de 8,30 m întrucât

în schița anexată raportului de expertiză sunt indicate două distanțe: de 9,50

și, respectiv de 8,30 m, stabilite în funcție de amplasamentul fântânii și

gardul ce separă cele două proprietăți și care nu reprezintă nicidecum distanța

dintre sursa de apă și adăpostul pentru animale, astfel că expertul nu a

răspuns obiectivului principal al expertizei. Pârâtul a mai criticat decizia

instanței de apel ca fiind dată cu aplicarea greșită a legii și cu privire la

daunele cominatorii care, a susținut pârâtul, nu se acordă atunci când este

posibilă executarea obligațiilor în natură pe cale silită prin intermediul executorilor

judecătorești sau de creditor, pe contul debitorului.

Recursul nu este fondat.

Din analiza actelor și lucrărilor

cauzei se constată că în mod corect atât instanța de fond cât și instanța de apel,

în raport cu probatoriul administrat în cauză și cu respectarea deplină a principiului

rolului activ al judecătorului, au dat eficiență actelor normative incidente în

speță, respectiv dispozițiilor art. 610 C. civ. și dispozițiilor art. 16

prevăzute în Ordinul nr. 536/1997 al Ministerului Sănătății de aprobare a

normelor de igienă și recomandărilor privind mediul de viață al populației, conform

cărora „adăposturile pentru creșterea animalelor în curțile persoanelor

particulare (de cel mult 5 capete porcine și 5 capete bovine) se amplasează la

cel puțin 10 m de cea mai apropiată locuință învecinată și se exploatează

astfel încât să nu producă poluarea mediului sau disconfort vecinilor”,

dispunând obligarea pârâtului T.I. la mutarea (desființarea) cotețului de porci

amplasat la o distanță mai mică decât cea prevăzută de aceste acte normative.

Susținerea pârâtului în sensul că

reclamantul a fost cel care nu ar fi

respectat

dispozițiile art. 27

pct. 2 al

Ordinului nr. 536/1997 al Ministerului Sănătății prin faptul că și-a construit

sursa de apă în apropierea sursei de poluare, în speță a cotețului de porci, și

că astfel, instanța de apel ar fi interpretat și aplicat greșit acest act

normativ, nu este fondată în raport de data edificării acesteia, care este anterioara

intrării în vigoare a acestor dispoziții.

Referitor la susținerea că expertul ar fi

indicat în mod neclar și ambiguu distanța dintre fântâna reclamantului și

cotețul de porci al pârâtului se constată că este nefondată întrucât din

cuprinsul raportului de expertiză și al Anexei 1 la acest raport, la care pârâtul

nu a formulat nici un fel de obiecțiuni, reiese cu certitudine că distanța dintre

cotețul de porci al pârâtului și fântâna reclamantului este de mai puțin de 10

m, deci sub limita impusă de dispozițiile art. 16 al Ordinului nr. 536/1997 al

Ministerului Sănătății, act normativ prin care sunt instituite

norme de igienă privind mediul de viață al populației,

obligatorii pentru toate unitățile din sistemul public și privat precum și

pentru întreaga populație

și a căror

nerespectare atrage răspunderea

disciplinară, administrativ-materială, civilă ori, după caz, penală, în sarcina

persoanelor vinovate de abaterile săvârșite

(art. 2 și art. 3 din ordin), în mod

corect statuându-se de către instanța de apel că nu sunt necesare probe noi

care să evidențieze alte împrejurări decât acelea constatate la fața locului de

completul de judecată și de expertul de specialitate.

Cu privire la critica vizând acordarea

daunelor cominatorii se constată, de asemenea, că este nefondată.

Daunele cominatorii apar ca un

mijloc juridic la îndemâna creditorului pentru a-l constrânge pe debitor să

execute în natură obligațiile de a face sau de a nu face și constau într-o sumă

de bani aferentă unei unități de timp, sumă pe care debitorul trebuie să o

plătească până la executarea obligației,

acestea neavând ca finalitate repararea vreunui prejudiciu,

ci exclusiv o natură coercitivă pentru a-l determina la executarea obligației

de a face sau a nu face ce îi incumbă

și, așa fiind, în mod legal , instanța de fond prin soluția

pronunțată, confirmată de instanța de apel, a admis acest capăt de cerere.

Având în vedere temeiurile care

preced, recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de

pârâtul T.I. împotriva deciziei civile nr. 1448 din 14 aprilie 2004 a Curții de

Apel Ploiești, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 februarie 2005.