ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2110/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Pe rolul Judecătoriei Câmpulung s-a aflat dosarul nr. 1133/2003 în care

reclamanți au fost M.A. și M.T., iar pârâtă a fost C.E.

În acest dosar au fost depuse la data de 15 mai 2003 cererea

reconvențională formulată de pârâta C.E. și cererea de intervenție în interes

propriu formulată de C.N.

Cererile arătate au fost disjunse și au format dosarul nr. 1363/2003 al

aceleiași judecătorii.

Cererile au avut ca obiect instituirea dreptului de superficie în

favoarea soților C.E. și C.N. asupra unui teren proprietatea reclamanților

inițiali M.A. și M.T. aferent unei construcții proprietatea soților C.

Cererile disjunse au fost admise prin sentința civilă nr. 1572 din 10

septembrie 2003 pronunțată de Judecătoria Câmpulung în dosarul nr. 1363/2003,

dispunându-se constituirea dreptului de superficie în favoarea reclamanților

C.E. și C.N. asupra terenului de sub construcția coteț de porci și păsări,

identificat prin raportul de expertiză P.I., pe durata existenței construcției.

Ca situație de fapt, judecătoria a constatat că, prin hotărâre

judecătorească de partaj, în lotul pârâților M.A. și M.T. a fost atribuit și un

teren în suprafață de 55,40 mp, identificat în raportul de expertiză între

reperele 7-8-C-D, pe care se afla construcția coteț de porci și păsări (făcută

din cărămidă, zidită și acoperită cu țiglă) proprietatea reclamanților C.E. și

C.N., construcție edificată cu bună credință pe terenul aflat în indiviziune.

Reținând astfel că „s-a făcut dovada contrară prezumției relative

prevăzută de art. 492 C. civ.”, prima instanță a admis cererile în modul mai

sus arătat.

Curtea de Apel Pitești, secția civilă, prin decizia civilă nr. 315/A din

19 decembrie 2003, a admis apelul declarat de M.A. și M.T. și a schimbat în tot

sentința primei instanțe în sensul respingerii acțiunii introduse de

reclamanții C.E. și C.N.

Instanța de apel a statuat că dreptul de superficie poate fi constituit

sau dobândit numai prin titlu, uzucapiune sau direct prin lege, iar în speță

s-a făcut doar dovada că reclamanții sunt constructori de bună credință,

nedovedindu-se că au construit cu acordul proprietarului terenului, adică

printr-un act juridic care să constituie titlu în acest sens.

Reclamanții C.E. și C.N. au declarat recurs solicitând casarea deciziei

din apel și păstrarea hotărârii primei instanțe.

Dezvoltând recursul, reclamanții susțin că instanța de apel a

interpretat greșit actul juridic dedus judecății și a schimbat natura ori

înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia (motiv de recurs prevăzut

de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.), prin aceea că a interpretat greșit

certificatul de moștenitor nr. S 69/1967, care atestă calitatea de

comoștenitoare a reclamantei C.E. și numitei M.E. asupra terenului, consecința

fiind că a concluzionat că reclamanții au construit cu bună credință, dar fără

a avea acordul celor care au dobândit proprietatea asupra terenului prin

procesul de partaj.

Prin al doilea motiv de recurs, neîncadrat în drept și nedezvoltat în

fapt, reclamanții enunță greșita statuare a instanței de apel în sensul că, deși

sunt constructori de bună credință, ei nu dețin un act juridic cu valoare de

titlu al dreptului de superficie pretins.

Recursul nu este fondat.

La data de 12 septembrie 1966 a decedat M.I.N., de pe urma căruia a

rămas un teren în suprafață de 400 mp, succesiunea fiind acceptată de soția

supraviețuitoare M.E. (actualmente E.E.) și fiica M.E.(actualmente C.E.), așa

cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. S 69 din 12 aprilie 1967.

Pe o parte din teren C.E. și soțul său C.N. au construit în anul 1978 un

coteț pentru porci și păsări.

Prin decizia civilă nr. 368 din 9 martie 2000 pronunțată de Tribunalul

Argeș, secția civilă, s-a dispus ieșirea din indiviziune și împărțirea

terenului în suprafață de 14.605 mp situat în punctul „Bărăcie”, asupra căruia

a fost reconstituit dreptul de proprietate în aplicarea Legii nr. 18/1991 în

favoarea următorilor moștenitori ai defunctului M.I.N.: M.I., E.E., C.E. și

M.G.

În terenul de 14.605 mp a fost inclus și terenul de 400 mp menționat în

certificatul de moștenitor nr. S 69/1967.

Din terenul supus partajului, instanța a atribuit lui M.N.G. și

suprafața de 100 mp pe care se afla cotețul construit de soții C.E. și C.N..

În urma decesului lui M.N.G. terenul de 100 mp a intrat pe cale

succesorală în proprietatea moștenitorilor săi M.A. și M.T.

Situația de fapt descrisă este esențială pentru rezolvarea conflictului

dedus prezentei judecăți.

Este adevărat, așa cum susțin reclamanții în dezvoltarea primului motiv

de recurs, că au invocat prin cererea dedusă judecății în primă instanță că

dreptul de superficie pretins s-a născut la o dată când, potrivit

certificatului de moștenitor nr. S 69/1967, proprietari coindivizari asupra

terenului pe care au amplasat construcția erau numai E.E. și reclamanta C.E.,

M.N.G., autorul părților adverse din acest proces, fiind străin de succesiunea

lui M.I.N. ca efect al renunțării exprese, iar instanța de apel a soluționat

pricina fără a ține seama de această stare de drept.

Instanța de apel nu a săvârșit însă nici o greșeală în sensul dispozițiilor

art. 304 pct. 8 C. proc. civ., invocat ca prim motiv de recurs, deoarece prin

decizia civilă nr. 368 din 9 martie 2000 a Tribunalului Argeș, secția civilă,

partea din teren în litigiu (cuprinsă în arătatul certificat de moștenitor) a

fost supusă împărțelii între toți erezii defunctului M.I.N., cuprinzând și

renunțătorii inițiali, fiind atribuită lui M.N.G., autorul pârâților M.A. și

M.T.

Hotărârea de partaj este opozabilă reclamantei C.E. și, consecință a

efectului declarativ al partajului prezumat prin art. 786 C. civ., autorul

pârâților este considerat că a dobândit direct de la defunct și din momentul

deschiderii succesiunii acestuia terenul în litigiu care i-a fost atribuit prin

partajul judecătoresc.

Cum reclamanții invocă dreptul de superficie ca fiind născut prin fapt

juridic în sens restrâns, adică prin simpla construire cu acordul unui singur

coindivizar, nu pot impune actualilor proprietari ai terenului să îl respecte,

numai toți coindivizarii putând anihila efectul declarativ al partajului

hotărând că actul încheiat de unul sau unii dintre ei în timpul indiviziunii să

rămână valabil indiferent de beneficiarul atribuirii.

Ca urmare, certificatul de moștenitor invocat de reclamanți nu poate

produce efectele dorite de aceștia, pârâții, în calitatea lor de succesori ai

fostului coindivizar M.N.G., având beneficiul dreptului de accesiune imobiliară

consacrat ca regulă prin art. 492 C. civ., text care constituie și temeiul

dreptului de superficie, dar numai ca excepție atunci când se face dovada

contrară dreptului de accesiune.

În concluzie, în mod corect instanța de apel a statuat că reclamanții nu

au făcut dovada existenței unei convenții valabile care să le confere dreptul

de superficie pretins.

Pentru toate cele ce preced, recursul va fi respins ca nefondat în

temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamanții C.E. și C.N. împotriva deciziei civile nr. 315 din 19

decembrie 2003 a Curții de Apel Pitești.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 martie 2005.