ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4919/2005
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4919/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: SC C.H.M. SRL București a chemat în judecată A.P.A.P.S., pentru a fi desființată hotărârea luată de comisia de negociere a pârâtei ca urmare a contestației formulate de reclamantă, cu privire la negocierea directă organizată pentru vânzarea pachetului de acțiuni deținute de A.P.A.P.S. la SC B. SA, motivând că a îndeplinit toate cerințele legale și trebuia să i se acorde punctajul corespunzător ofertei depuse în condițiile impuse prin caietul de sarcini.
Prin sentința nr. 2601 din 23 februarie 2004, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a respins acțiunea ca nefondată, reținând că în conformitate cu oferta financiară finală pentru cumpărarea a 203.759 acțiuni, la SC B. SA, reclamanta a oferit 80.000 lei pentru o acțiune și o investiție de 3.250.000 euro, eșalonată pe 5 ani, în condițiile în care, în caietul de sarcini s-a prevăzut că la stabilirea punctajului se va lua în calcul un volum total minim de investiții de 250.000 euro, sumă ce reprezintă angajament ferm și garantat de ofertanți. În raport de oferta reclamantei, aceasta a obținut 119 puncte, fișa de calcul întocmită de comisia de negociere a fost semnată de ofertanți fără obiecțiuni și în aceste condiții negocierea s-a desfășurat în condiții de legalitate.
Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, soluționând apelul declarat de reclamantă, prin decizia nr. 2601 din 23 februarie 2004, l-a respins considerând că tuturor participanților li s-a efectuat același calcul, majoritatea oferind un volum de investiții mai mare de 250.000 euro, dar prețul oferit de reclamantă pe acțiune a fost sub 50 % din cel oferit de persoana care a fost declarată adjudecător. A mai reținut că interesul vânzătorului este în primul rând de a obține un preț bun și serios pe pachetul de acțiuni, în condițiile în care sumele astfel obținute devin venit la bugetul de stat, iar faptul că înainte de a se proceda la negocierea propriu – zisă, președintele comisiei a explicat modul de desfășurare a ședinței de negociere și a precizat că în cadrul punctajului se va lua în considerare suma de 250.000 euro, care reprezintă angajament ferm și garantat de ofertant, nu reprezintă o încălcare a dispozițiilor din caietul de sarcini.
Împotriva deciziei, reclamanta a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., susținând că instanțele au reținut o situație de fapt străină de natura pricinii și în contradictoriu cu probele care aveau realmente valoare judiciară și au aplicat în mod greșit legea.
În motivarea cererii, recurenta susține că au fost încălcate dispozițiile cuprinse în caietul de sarcini în sensul că la stabilirea punctajului nu s-a avut în vedere pe lângă prețul oferit pe acțiuni și volumul total de investiții pe anul I și că paragraful referitor la faptul că în cadrul punctajului se va lua în considerare suma de 250.000 euro, reprezentând angajament ferm și garantat de ofertanți a fost inclus în mod arbitrar și unilateral în afara ședinței de negociere, că instanța de apel a înlăturat cererea reclamantei privind depunerea de către pârâtă dosar a relațiilor privind persoana și numărul contractului prin care A.P.A.P.S., a înstrăinat pachetul de acțiuni, și astfel nu a putut completa cererea de chemare în judecată cu un alt capăt de cerere, conform art. 294 C. proc.
civ. A treia critică se referă la neconcordanța dintre părțile care au participat la judecarea apelului și cele față de care s-a pronunțat hotărârea, deoarece a chemat în judecată A.V.A.S., sucursala regională București – Ilfov, iar instanța s-a pronunțat față de A.V.A.S. București. Recursul declarat de reclamantă nu este fondat. Atât instanța de fond cât și instanța de apel au apreciat în mod judicios probele administrate și au pronunțat hotărâri legale și temeinice. Negocierea directă pentru vânzarea pachetului de acțiuni deținute de A.V.A.S. la SC B. SA s-a desfășurat cu respectarea dispozițiilor O.U.G. nr. 88/1997, aprobată prin Legea nr. 44/1998 și Normelor Metodologice de aplicare a O.U.G.
nr. 88/1997, aprobate prin H.G. nr. 577/2002. În ceea ce privește caietul de sarcini, a fost întocmit în concordanță cu prevederile actelor normative susmenționate stabilindu-se că oferta financiară cuprinde pe lângă volumul de investiții și prețul pe acțiune. Pentru a nu exista eventuale nelămuriri în legătură cu această dispoziție, în procesul verbal de desfășurare a negocierilor întocmit la data de 28 iulie 2003 s-a consemnat, după ce s-a adus la cunoștință ofertanților, că la stabilirea punctajului total se va lua în calcul suma de 250.000 euro, reprezentând angajament de investiții ferm și garantat de ofertant. Acest proces verbal a fost semnat de toți ofertanții, inclusiv de reclamantă fără obiecțiuni, ceea ce înseamnă că au fost de acord cu precizarea făcută, care dealtfel nu încalcă nici o dispoziție legală.
Așa cum în mod corect a reținut instanța de apel, reclamanta a oferit într-adevăr o sumă de 3.200.000 euro, pentru investiții dar a oferit pe acțiune un preț sub 50 % din cel adjudecat, motiv pentru care a obținut numai 119 puncte față de 203 puncte, cât a obținut adjudecătorul. Nici cea de-a doua critică nu este întemeiată pentru că instanța de fond și instanța de apel s-au pronunțat numai asupra obiectului cererii deduse judecății și pe tot parcursul procesului au dat dovadă de rol activ. La ultimul termen de judecată, 23 februarie 2004, reclamanta a solicitat instanței să pună în vedere pârâtei să prezinte informații cu privire la contractul de vânzare – cumpărare de acțiuni, dar cererea nu a fost admisă întrucât proba nu era pertinentă concludentă și utilă soluționării cererii.
Atât sentința apelată cât și decizia recurată au fost pronunțate în contradictoriu cu A.V.A.S., care are calitate procesuală pasivă iar nu cu A.P.A.P.S., sucursala regională București – Ilfov, care a fost desființată urmare reorganizării pârâtei. În aceste condiții și ultima critică formulată de reclamantă este neîntemeiată. Față de aceste considerente Înalta Curte, constatând că decizia atacată este legală, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC C.H.M. SRL București, împotriva deciziei nr. 333 din 21 iunie 2004 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 20 octombrie 2005.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.