ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 29.11.2005

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5714/2005

HOTĂRÂRE
29.11.2005
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5714/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la nr. 140

din 7 ianuarie 2004 pe rolul Tribunalului București, secția a V-a comercială,

reclamanta A.P.A.P.S., a chemat în judecată A.S.P.E. Câmpina, și a solicitat ca

pârâta să fie obligată să efectueze investiția stabilită prin clauza 7 – 8

coroborată cu anexa 2 din contractul de vânzare – cumpărare de acțiuni din 15

august 1997, cu scadență la 31 decembrie 2000 în cuantum de 1.000.000.000 lei.

A solicitat și obligarea pârâtei la

plata de penalități de 200.000.000 lei pentru nerespectarea obligațiilor

contractuale de efectuare a investiției.

Prin sentința civilă nr. 4053 din 24

martie 2004, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a respins acțiunea

ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel prima

instanță a reținut în esență că pârâta și-a îndeplinit obligația investițională

conform raportului de audit financiar întocmit de SC R.C.A. SRL, că pârâtei i

se poate recunoaște conform convenției încheiate cu societatea beneficiară o

cotă de 48,78 % din totalul investiției stabilită prin audit, corespunzător

obligației asumate prin clauza contractuală 7.8.

Împotriva sentinței, reclamanta a

declarat apel criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie întrucât în speță

pârâta nu a făcut dovada efectuării investiției, că din înscrisurile depuse în apărare

reiese că pârâta nu a efectuat din surse proprii investiția, în facturi apărând

cumpărător societatea beneficiară.

Curtea de Apel București, secția a

V-a comercială, prin decizia nr. 370 din 5 mai 2005 a respins ca nefondat

apelul reclamantei.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

apel a ordonat din oficiu efectuarea unei expertize tehnice de specialitate cu

obiective identificarea investițiilor la care intimata – pârâtă s-a obligat

potrivit contractului și anexei nr. 2, analiza investițiilor în materialitatea

lor fizică și în funcție de evidențele contabile identificarea celui care a

efectuat investițiile în situația în care acestea există.

În raport de concluziile expertizei,

instanța de apel a reținut că investițiile au fost realizate încă din 1998,

astfel a apreciat că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică.

În termen legal împotriva deciziei

pronunțată de instanța de apel, reclamanta A.P.A.P.S. devenită A.V.A.S.

București a declarat recurs solicitând în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate, admiterea apelului iar pe

fond admiterea acțiunii formulate dereclamantă.

Prin motivele de recurs formulate,

reclamanta a arătat:

- hotărârea este lipsită de temei

legal și a fost dată cu greșita aplicare a legii, art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În contextul acestui motiv recurenta

arată că instanța a făcut o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor

imperative ale legii respectiv art. 696, 982, 1093, 1073 și 1069 C. civ.

Astfel arată recurenta instanța de

apel în motivarea soluției date a preluat considerentele reținute de Tribunalul

București apreciind că în speța de față „contractul de vânzare – cumpărare de

acțiuni prin care părțile au prevăzut efectuarea în societatea privată, pe o

perioadă de 3 ani, a unei investiții de 3.000 mil. lei, reprezintă o stipulație

pentru altul apelanta – reclamantă având calitatea de stipulat, intimata pârâtă

de promitent, iar SC E. SA de terț poprit”.

De asemeni mai menționează recurenta

instanța de apel a reținut ca neîntemeiată și a înlăturat critica apelantei

referitoare la faptul că aceste investiții au fost realizate de un terț, (chiar

de beneficiar), pentru că obligația prevăzută prin contractul în discuție este

o obligație intuitu personae și pentru că nu s-a dovedit că stipulantul are un

interes anume ca obligația să fie îndeplinită chiar de promitent.

Instanța de apel în mod greșit a

reținut că în conformitate cu art. 1093 C. civ., realizarea investițiilor de

către SC E. SA, terț față de contract, este valabilă.

Recurenta mai menționează că în

conformitate cu dispozițiile clauzei nr. 7.8 din contractul de vânzare –

cumpărare acțiuni din 15 august 1997 „cumpărătorul se obligă să investească în

societate într-o perioadă de 3 ani, 3.000 mil. lei în conformitate cu programul

de investiții, anexa 2, întocmită conform programului de dezvoltare și

retehnologizare din oferta cumpărătorului raportat la dispozițiile clauzei 78.2

pentru urmărirea și verificarea respectării obligației prevăzute la pct. 7.8.,

cumpărătorul se angajează să predea vânzătorului începând cu 1998, nu mai

târziu de 10 zile de la data termenului de predare a bilanțului anual, stabilit

de M.F., un certificat semnat de cenzorii societății sau de o firmă autorizată

de audit, executarea de către cumpărător a investițiilor în anul precedent.

Din interpretarea textelor

menționate rezultă că voința juridică a fost clar exprimată de către părțile

contractante în sensul realizării obligației investiționale de către

cumpărătorul A.S.P.E. din surse proprii și pe seama sa.

Mai mulat arată recurenta în

conformitate cu dispozițiile art. 25 alin. (2) din O.G. nr. 26/2002, privind

unele măsuri de urmărire a executării obligațiilor asumate prin contractele de

privatizare a societăților comerciale cu modificările și completările

ulterioare pentru perioada scursă până la data intrării în vigoare a prezentei

ordonanțe, A.V.A.S. ar fi putut conveni prin act adițional aplicarea

prevederilor alin. (1), dar A.S.P.E. în calitate de cumpărător nu a solicitat

încheierea unui act adițional în vederea modificării contractului de

privatizare, dispozițiile ordonanței cuprinse în Capitolul IV respectiv art. 13

care stabilește sursele de finanțare, raportat la dispozițiile art. 11 nu pot

fi incidente în cauză.

Realizarea investițiilor,

concluzionează recurenta, de către SC E. SA terț față de contractul de

privatizare, așa cum rezultă și din raportul de expertiză depus la dosarul

cauzei, dovedește în mod expres că este vorba de o plată a acestor investiții

făcute de către societatea privatizată din patrimoniul acesteia și nu

investiții efectuate de cumpărătorul, care avea obligația efectuării

investițiilor.

Recurenta mai arată că un alt motiv

în baza căruia instanța a considerat că cererea A.V.A.S. este neîntemeiată a

fost că nu a făcut dovada prejudiciului produs în propriul patrimoniu,

prejudiciu a cărui reparare se impune. Mai mult arată recurenta această dovadă

nu poate fi suplinită prin invocarea prevederilor O.G. nr. 25/2002 cu

modificările și completările ulterioare, act normativ care o legitimează să

monitorizeze desfășurarea procedurii de privatizare.

Recursul declarat de reclamantă nu

este fondat.

Analizând decizia recurată prin

prisma motivelor de recurs invocate cât și a actelor și lucrărilor aflate la

dosar, Înalta Curte constată că este o hotărâre legală.

Astfel, curtea de apel din oficiu a

ordonat în temeiul art. 129 alin. (5) C. proc. civ., efectuarea unei expertize

tehnice de specialitate cu obiective: identificarea investițiilor la care

intimata s-a obligat potrivit contractului și anexei nr. 2, analiza

investițiilor în materialitatea lor fizică și în funcție de evidențele

contabile, identificarea celui care a efectuat investițiile în situația în care

acestea există.

Din raportul de expertiză și din

raportul suplimentar reiese că investițiile au fost realizate încă din anul

1998 existând facturi și fiind evidențiate în contabilitate. De asemeni

expertul a precizat că aceste investiții au fost realizate de societatea

privatizată prin repartizarea profitului ce i s-ar fi cuvenit, în investiții.

În mod corect ambele instanțe au

reținut că în realitate investiția de 17.732.559.000 lei, stabilită prin

raportul auditorului este realizată și de intimata – pârâtă prin repartizarea

profitului ce i s-ar fi cuvenit în investiții, proporția în care a participat

aceasta din urmă, recunoscută și de terțul beneficiar, fiind de 39,96 %

corespunzătoare sumei de 7.089.929.378 lei, deci o valoare de două ori mai mare

decât o valoarea prevăzută în contract.

În consecință având în vedere că

hotărârea pronunțată de instanța de apel este legală, Înalta Curte va respinge

ca nefondat recursul reclamantei.

Respinge recursul declarat de

reclamanta A.V.A.S. București, împotriva deciziei nr. 370 din 5 mai 2005 a

Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 29 noiembrie 2005.

Sursă