ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5714/2005
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5714/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la nr. 140
din 7 ianuarie 2004 pe rolul Tribunalului București, secția a V-a comercială,
reclamanta A.P.A.P.S., a chemat în judecată A.S.P.E. Câmpina, și a solicitat ca
pârâta să fie obligată să efectueze investiția stabilită prin clauza 7 – 8
coroborată cu anexa 2 din contractul de vânzare – cumpărare de acțiuni din 15
august 1997, cu scadență la 31 decembrie 2000 în cuantum de 1.000.000.000 lei.
A solicitat și obligarea pârâtei la
plata de penalități de 200.000.000 lei pentru nerespectarea obligațiilor
contractuale de efectuare a investiției.
Prin sentința civilă nr. 4053 din 24
martie 2004, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a respins acțiunea
ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel prima
instanță a reținut în esență că pârâta și-a îndeplinit obligația investițională
conform raportului de audit financiar întocmit de SC R.C.A. SRL, că pârâtei i
se poate recunoaște conform convenției încheiate cu societatea beneficiară o
cotă de 48,78 % din totalul investiției stabilită prin audit, corespunzător
obligației asumate prin clauza contractuală 7.8.
Împotriva sentinței, reclamanta a
declarat apel criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie întrucât în speță
pârâta nu a făcut dovada efectuării investiției, că din înscrisurile depuse în apărare
reiese că pârâta nu a efectuat din surse proprii investiția, în facturi apărând
cumpărător societatea beneficiară.
Curtea de Apel București, secția a
V-a comercială, prin decizia nr. 370 din 5 mai 2005 a respins ca nefondat
apelul reclamantei.
Pentru a hotărî astfel, instanța de
apel a ordonat din oficiu efectuarea unei expertize tehnice de specialitate cu
obiective identificarea investițiilor la care intimata – pârâtă s-a obligat
potrivit contractului și anexei nr. 2, analiza investițiilor în materialitatea
lor fizică și în funcție de evidențele contabile identificarea celui care a
efectuat investițiile în situația în care acestea există.
În raport de concluziile expertizei,
instanța de apel a reținut că investițiile au fost realizate încă din 1998,
astfel a apreciat că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică.
În termen legal împotriva deciziei
pronunțată de instanța de apel, reclamanta A.P.A.P.S. devenită A.V.A.S.
București a declarat recurs solicitând în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate, admiterea apelului iar pe
fond admiterea acțiunii formulate dereclamantă.
Prin motivele de recurs formulate,
reclamanta a arătat:
- hotărârea este lipsită de temei
legal și a fost dată cu greșita aplicare a legii, art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În contextul acestui motiv recurenta
arată că instanța a făcut o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor
imperative ale legii respectiv art. 696, 982, 1093, 1073 și 1069 C. civ.
Astfel arată recurenta instanța de
apel în motivarea soluției date a preluat considerentele reținute de Tribunalul
București apreciind că în speța de față „contractul de vânzare – cumpărare de
acțiuni prin care părțile au prevăzut efectuarea în societatea privată, pe o
perioadă de 3 ani, a unei investiții de 3.000 mil. lei, reprezintă o stipulație
pentru altul apelanta – reclamantă având calitatea de stipulat, intimata pârâtă
de promitent, iar SC E. SA de terț poprit”.
De asemeni mai menționează recurenta
instanța de apel a reținut ca neîntemeiată și a înlăturat critica apelantei
referitoare la faptul că aceste investiții au fost realizate de un terț, (chiar
de beneficiar), pentru că obligația prevăzută prin contractul în discuție este
o obligație intuitu personae și pentru că nu s-a dovedit că stipulantul are un
interes anume ca obligația să fie îndeplinită chiar de promitent.
Instanța de apel în mod greșit a
reținut că în conformitate cu art. 1093 C. civ., realizarea investițiilor de
către SC E. SA, terț față de contract, este valabilă.
Recurenta mai menționează că în
conformitate cu dispozițiile clauzei nr. 7.8 din contractul de vânzare –
cumpărare acțiuni din 15 august 1997 „cumpărătorul se obligă să investească în
societate într-o perioadă de 3 ani, 3.000 mil. lei în conformitate cu programul
de investiții, anexa 2, întocmită conform programului de dezvoltare și
retehnologizare din oferta cumpărătorului raportat la dispozițiile clauzei 78.2
pentru urmărirea și verificarea respectării obligației prevăzute la pct. 7.8.,
cumpărătorul se angajează să predea vânzătorului începând cu 1998, nu mai
târziu de 10 zile de la data termenului de predare a bilanțului anual, stabilit
de M.F., un certificat semnat de cenzorii societății sau de o firmă autorizată
de audit, executarea de către cumpărător a investițiilor în anul precedent.
Din interpretarea textelor
menționate rezultă că voința juridică a fost clar exprimată de către părțile
contractante în sensul realizării obligației investiționale de către
cumpărătorul A.S.P.E. din surse proprii și pe seama sa.
Mai mulat arată recurenta în
conformitate cu dispozițiile art. 25 alin. (2) din O.G. nr. 26/2002, privind
unele măsuri de urmărire a executării obligațiilor asumate prin contractele de
privatizare a societăților comerciale cu modificările și completările
ulterioare pentru perioada scursă până la data intrării în vigoare a prezentei
ordonanțe, A.V.A.S. ar fi putut conveni prin act adițional aplicarea
prevederilor alin. (1), dar A.S.P.E. în calitate de cumpărător nu a solicitat
încheierea unui act adițional în vederea modificării contractului de
privatizare, dispozițiile ordonanței cuprinse în Capitolul IV respectiv art. 13
care stabilește sursele de finanțare, raportat la dispozițiile art. 11 nu pot
fi incidente în cauză.
Realizarea investițiilor,
concluzionează recurenta, de către SC E. SA terț față de contractul de
privatizare, așa cum rezultă și din raportul de expertiză depus la dosarul
cauzei, dovedește în mod expres că este vorba de o plată a acestor investiții
făcute de către societatea privatizată din patrimoniul acesteia și nu
investiții efectuate de cumpărătorul, care avea obligația efectuării
investițiilor.
Recurenta mai arată că un alt motiv
în baza căruia instanța a considerat că cererea A.V.A.S. este neîntemeiată a
fost că nu a făcut dovada prejudiciului produs în propriul patrimoniu,
prejudiciu a cărui reparare se impune. Mai mult arată recurenta această dovadă
nu poate fi suplinită prin invocarea prevederilor O.G. nr. 25/2002 cu
modificările și completările ulterioare, act normativ care o legitimează să
monitorizeze desfășurarea procedurii de privatizare.
Recursul declarat de reclamantă nu
este fondat.
Analizând decizia recurată prin
prisma motivelor de recurs invocate cât și a actelor și lucrărilor aflate la
dosar, Înalta Curte constată că este o hotărâre legală.
Astfel, curtea de apel din oficiu a
ordonat în temeiul art. 129 alin. (5) C. proc. civ., efectuarea unei expertize
tehnice de specialitate cu obiective: identificarea investițiilor la care
intimata s-a obligat potrivit contractului și anexei nr. 2, analiza
investițiilor în materialitatea lor fizică și în funcție de evidențele
contabile, identificarea celui care a efectuat investițiile în situația în care
acestea există.
Din raportul de expertiză și din
raportul suplimentar reiese că investițiile au fost realizate încă din anul
1998 existând facturi și fiind evidențiate în contabilitate. De asemeni
expertul a precizat că aceste investiții au fost realizate de societatea
privatizată prin repartizarea profitului ce i s-ar fi cuvenit, în investiții.
În mod corect ambele instanțe au
reținut că în realitate investiția de 17.732.559.000 lei, stabilită prin
raportul auditorului este realizată și de intimata – pârâtă prin repartizarea
profitului ce i s-ar fi cuvenit în investiții, proporția în care a participat
aceasta din urmă, recunoscută și de terțul beneficiar, fiind de 39,96 %
corespunzătoare sumei de 7.089.929.378 lei, deci o valoare de două ori mai mare
decât o valoarea prevăzută în contract.
În consecință având în vedere că
hotărârea pronunțată de instanța de apel este legală, Înalta Curte va respinge
ca nefondat recursul reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de
reclamanta A.V.A.S. București, împotriva deciziei nr. 370 din 5 mai 2005 a
Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 29 noiembrie 2005.