ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2601/2004

Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată de O.M., reclamanta a solicitat instanței ca în contradictoriu cu Tribunalul Iași și Ministerul Justiției, pârâții să fie obligați la plata sumei de 7.000.000 lei reprezentând impozit reținut nelegal pentru sumele primite cu titlu de compensare a chiriei pentru perioada ianuarie - octombrie 2000. 1. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că are calitatea de magistrat astfel încât, în baza art. 40 alin. (1) din Legea nr. 50/1996 republicată, deoarece nu beneficiază de o locuință proprietate personală în localitatea unde își desfășoară activitatea are dreptul la compensarea chiriei din fonduri bugetare, astfel cum a fost aceasta stabilită prin contractul de închiriere înregistrat la Administrația Financiară, venituri care nu sunt supuse impozitării conform art. 5 lit. a) din O.G.

nr. 73/1999. 2. Prin întâmpinare Ministerul Justiției a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, cu motivarea că potrivit art. 9 din O.G. nr. 73/1999, în categoriile de venituri supuse impozitării pe venit se includ și orice avantaje în natură primite de o persoană fizică cu titlu gratuit sau cu plata parțială, iar conform normelor metodologice date în aplicarea art. 9 din ordonanță, avantajele în natură pot avea printre altele și forma folosirii unei locuințe în scop personal. 3. Prin sentința civilă nr. 5126 din 29 august 2001 Judecătoria Bacău investită prin strămutarea cauzei, a admis în parte acțiunea în sensul că a obligat pârâtele să plătească reclamantei suma de 3.960.970 lei reținută cu titlu de impozit pe chirie.

Soluția a fost menținută prin decizia nr. 2089 din 6 decembrie 2001 a Curții de Apel Bacău, secția civilă, în urma respingerii ca nefondat a recursului formulat de Ministerul Justiției. Pentru a pronunța aceste hotărâri instanțele au reținut că, drepturile acordate potrivit art. 40 alin. (1) din Legea nr. 50/1996 modificată și completată constituie o formă de sprijin a magistraților, cu caracter social și nu sunt supuse impozitării, fiind incluse în categoria veniturilor neimpozabile potrivit art. 5 lit. a) din O.G. nr. 73/1999 referitoare la impozitul pe venit.

Prin decizia nr. 1558 din 17 aprilie 2002 Curtea Supremă de Justiție a admis recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, a casat decizia civilă nr. 2088 din 6 decembrie 2001 a Curții de Apel Bacău și a trimis cauza la Tribunalul Bacău pentru judecarea recursului declarat de Ministerul Justiției reținând că, hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea normelor de competență materială prevăzute de art. 2 pct. 3 C. proc. civ. Tribunalul Bacău, secția civilă, prin decizia nr. 1999 din 19 august 2002 a respins ca nefondat recursul declarat de Ministerul Justiției, considerând în esență că veniturile de care magistrații beneficiază pentru compensarea chiriei, se includ în prevederile art. 5 lit. a) din O.G.

nr. 73/1999 nefiind supuse impozitării. Împotriva sentinței civile nr. 5126 din 29 august 2001 pronunțată de Judecătoria Bacău și a deciziei nr. 1999 din 19 august 2002 a Tribunalului Bacău, secția civilă. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat, în baza art. 330 pct. 2 C. proc. civ. recurs în anulare considerând că hotărârile judecătorești recurate au fost pronunțate de către instanțe cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond, în esență, pentru următoarele motive: - potrivit art. 39 alin. (3) și art. (40) din Legea nr. 50/1996 drepturile cuvenite magistraților și personalului asimilat acestora reprezintă venituri impozabile conform dispozițiilor art. 9 din O.G.

nr. 73/1999. - sumele reprezentând o compensare a chiriilor acordate conform art. 31 alin. (3) și art. 40 din Legea nr. 50/1996 reprezintă venituri din salarii, în sensul prevederilor art. 22 din O.G. nr. 73/1999, constituind avantaje obținute de o persoană fizică care desfășoară activitatea pe baza unor raporturi juridice de muncă. Recursul în anulare este fondat urmând a se admite pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Reclamanta O.M., judecător la Judecătoria Iași a chemat în judecată Tribunalul Iași și Ministerul Justiției solicitând ca pe baza probelor se ce vor administra, pârâții să fie obligați să-i plătească suma de 7.000.000 lei reprezentând impozit calculat și reținut pentru sumele pe care le-a primit cu titlu de compensare a chiriei pentru perioada ianuarie – octombrie 2000. Cererea reclamantei a fost motivată pe prevederile art. 40 alin. (1) din Legea nr. 50/1996 și art. 5 lit. a) din O.G.

nr. 73/1999 în sensul că, sumele încasate cu titlu de compensare a chiriei nu sunt venituri impozabile. Atât instanța de fond cât și instanța de recurs au admis în parte cererea reclamantei, considerând că sumele încasate pentru compensarea plății chiriei nu sunt sume încasate ca remunerație pentru munca prestată și nici foloase ale magistraților căruia nu i s-a putut asigura o locuință, ce reprezintă o obligație a Ministerului Justiției, stabilită prin lege și ca atare nu au caracter de venit impozabil. Soluția adoptată de instanța de fond și menținută în recurs este contrară prevederilor legale aplicabile în cauză. Art. 39 alin. (3) și art. 40 din Legea nr. 50/1996 arată că sunt drepturile salariale ale magistraților iar aceste drepturi constituie venituri impozabile conform art. 9 din O.G.

nr. 73/1999. Sumele reprezentând compensarea chiriilor acordate conform art. 39 alin. (3) și art. 40 din Legea nr. 50/1996 reprezintă venituri din salarii, în sensul definiției date de art. 22 din O.G. nr. 73/1999, constituind avantaje obținute de o persoană fizică care desfășoară activitatea pe baza unor raporturi juridice de muncă. Greșit s-a apreciat de instanțele de fond și recurs că sumele încasate de reclamantă pentru compensarea chiriei se încadrează în art. 5 lit. a) din O.G. nr. 73/1999, text care se referă strict și limitativ la veniturile care nu sunt impozabile, iar lit. a) a acestui articol reglementează formele de sprijin sau despăgubire a persoanelor aflate în dificultate sau care au suferit daune morale ori de altă natură, independent de voința lor, care nu sunt acordate în cadrul unui contract de muncă.

Prin urmare, sumele reprezentând compensarea chiriilor constituie un venit realizat de magistrat în baza raporturilor juridice de muncă adică „un avantaj”, în raport cu orice altă persoană lipsită de locuință care ar fi nevoită, închiriind un spațiu să achite chiria din venituri proprii. Prin acest „avantaj” se creează persoanei beneficiare un venit suplimentar care trebuie impozitat conform art. 6 din Normele metodologice date în aplicarea art. 24 din O.G. nr. 73/1999. Așa fiind se admite recursul în anulare, se casează hotărârile atacate și se respinge contestația formulată de O.M.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva deciziei nr. 1999 din 19 august 2002 a Tribunalului Bacău, secția civilă. Casează decizia atacată, precum și sentința civilă nr. 5126 din 29 august 2001 a Judecătoriei Bacău și în fond respinge contestația formulată de O.M. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 martie 2004.