ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5102/2003

Asupra recursului în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 22 decembrie 2000 sub nr. 25037 pe rolul Judecătoriei Iași B.V. în contradictoriu cu Tribunalul Iași și Ministerul Justiției a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să oblige pe pârâți la plata sumei de 750.000 lei reprezentând impozit reținut nelegal din sumele primite cu titlu de compensare a chiriei pentru perioada septembrie – octombrie 2000. În motivarea cererii reclamantul a arătat că în calitate de magistrat beneficiază, în conformitate cu dispozițiile art. 40 alin. (1) din Legea nr. 50/1996 de compensare din fonduri bugetare a valorii chiriei stabilite pe baza unui contract de închiriere, încheiat în condițiile legii, întrucât nu deține o locuință proprietate personală în localitatea unde își desfășoară activitatea.

Se mai susține că reținerea impozitului se întemeiază pe o interpretare greșită a O.G. nr. 73/1999. Prin încheierea nr. 1541 a Curții Supreme de Justiție, secția civilă, din 13 martie 2001, s-a admis cererea formulată de către pârâtul Tribunalul Iași și s-a strămutat judecarea cauzei la Judecătoria Bacău. Judecătoria Bacău prin sentința civilă nr. 5130 din 29 august 2001, a admis acțiunea și a obligat pe pârâți la plata sumei de 1.043.900 lei reținută cu titlu de impozit pe chirie, reclamantului. Această soluție a fost menținută prin decizia civilă nr. 2092 din 6 decembrie 2001 a Curții de Apel Bacău în urma respingerii ca nefondat a recursului formulat de Ministerului de Justiție.

Pentru a pronunța aceste hotărâri instanțele au reținut că drepturile acordate conform art. 40 alin. (1) din Legea nr. 50/1996 modificată și completată constituie o formă de sprijin a magistraților, cu caracter social și nu sunt supuse impozitării, fiind incluse în categoria veniturilor neimpozabile potrivit art. 5 lit. a) din O.G. nr. 73/1999 referitoare la impozitul pe venit. Împotriva acestor hotărâri, în temeiul prevederilor art. 330 alin. (1) C. proc. civ., Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, a promovat recurs în anulare considerând că au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.

Prin decizia nr. 1595 din 19 aprilie 2002 Curtea Supremă de Justiție a admis recursul în anulare, a casat decizia nr. 2092 din 6 decembrie 2001 a Curții de Apel Bacău și a trimis cauza la Tribunalul Bacău pentru competentă soluționare a recursului reținând un motiv de ordine publică respectiv că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea normelor de competență materială prevăzute de art. 2 pct. 3 C. proc. civ. Tribunalul Bacău prin decizia civilă nr. 2001 din 19 august 2002 a respins ca nefondat recursul declarat de Ministerul Justiției, considerând în esență că veniturile de care magistrații beneficiază pentru compensarea chiriei se includ în categoria menționată în art. 5 lit. a) din O.G. nr. 73/1999.

În conformitate cu prevederile art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 și art. 330 pct. 2 C. proc. civ. Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, la cererea Ministrului Justiției a declarat recurs în anulare împotriva sentinței civile nr. 5130 din 29 august 2001 a Judecătoriei Bacău și a deciziei civile nr. 2001 din 19 august 2002 a Tribunalului Bacău, considerând că aceste hotărâri au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond. Se susține în esență că instanțele au dat o interpretare greșită a legii, respectiv a art. 5 din O.G. nr. 73/1999, care se referă strict și limitativ la veniturile care nu sunt impozabile, iar la lit. a) a acestui articol sunt reglementate formele de sprijin sau despăgubire a persoanelor aflate în dificultate sau care au suferit daune morale ori de altă natură, independent de voința lor, care nu sunt acordate în cadrul unui contract de muncă.

În consecință, se susține, sumele reprezentând compensarea chiriilor constituie un venit realizat de magistrat în raporturile juridice de muncă „un avantaj” în raport cu orice altă persoană lipsită de locuință, care ar fi nevoită, închiriind un spațiu, să achite chiria din venituri proprii. Prin acest „avantaj” se creează persoanei beneficiare un venit suplimentar care trebuie impozitat conform art. 6 din Normele metodologice date în aplicarea art. 24 din O.G. nr. 73/1999. Recursul în anulare este fondat. Astfel este de reținut că în conformitate cu p revederile art. 39 pct. 3 din Legea nr. 50 din 21 iunie 1996 (forma inițială) „în cazul în care nu se poate asigura locuință de serviciu, mutarea în altă localitate a magistraților se face cu compensarea chiriei stabilite pe bază de contract de închiriere, în condițiile legii, până la asigurarea unei locuințe”.

Art. 9 din O.G. nr. 73/1999 dispune ca în categoriile ce se supun impozitului pe venit „se cuprind și orice avantaje în bani și/sau în natură primite de o persoană fizică, cu titlul gratuit sau cu plată parțială”. Aceeași ordonanță, în art. 5, arată care nu sunt venituri impozabile și nu se impozitează, enumerându-le la lit. a) – m); în aceste categorii de venituri sunt reprezentate fie forme de protecție socială, fie moduri de despăgubire a persoanelor aflate în dificultate. În consecință sumele primite pentru compensarea chiriilor acordate în temeiul Legii nr. 50/1996, sunt „avantaje în bani” și nu o formă de protecție socială deci sunt sume impozabile. Instanțele de fond și recurs au interpretat greșit prevederile legale mai înainte menționate considerând că aceste sume fac parte din categoria veniturilor neimpozabile.

De reținut de asemenea că prevederile art. 39 alin. (3) din Legea nr. 50/1996 republicată astfel cum a fost modificată și completată prin O.G. nr. 83/2000, nu pot constitui temei juridic al reconstituirii retroactive a impozitului, aceasta operând de la data de 1 noiembrie 2000, legea neputându-se aplica retroactiv. Astfel fiind văzând și dispozițiile art. 314 C. proc. civ., urmează a admite recursul în anulare pentru considerentele mai înainte arătate și a casa hotărârile criticate și, pe fond, a respinge acțiunea ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei civile nr. 2001 din 19 august 2002 a Tribunalului Bacău și a sentinței civile nr. 5130 din 29 august 2001 a Judecătoriei Bacău, pe care le casează și pe fond respinge acțiunea formulată de B.V., ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 decembrie 2003.