ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 31.03.2004

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2600/2004

HOTĂRÂRE
31.03.2004
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2600/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 5047 din

22 august 2001, Judecătoria Bacău a admis în parte acțiunea introdusă de

reclamanta I.D. și a obligat pârâtele Ministerul Justiției și Tribunalul Iași

să-i plătească suma de 1.734.650 lei reținută cu titlu de impozit pe chirie, pe

perioada ianuarie-octombrie 2000.

În motivarea sentinței s-a reținut

că reclamanta, în calitate de magistrat, beneficiază, în temeiul art. 40 alin. (1)

din Legea nr. 50/1996 de compensarea valorii chiriei plătită pentru locuința

închiriată, întrucât nu i s-a asigurat locuință de serviciu, suma la care este

îndreptățită nefiind supusă impozitării pentru că nu constituie „un avantaj” în

sensul prevederilor art. 9 din O.G. nr. 73/1999.

Soluția a fost menținută prin

decizia nr. 2093 din 6 decembrie 2001 de Curtea de Apel Bacău, secția civilă,

care a respins ca nefondat recursul introdus de Ministerul Justiției.

Curtea Supremă de Justiție, secția

civilă, prin decizia nr. 1556 din 17 aprilie 2002, a admis recursul în anulare

declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de

Justiție, a casat decizia nr. 2093/2001 a Curții de Apel Bacău, secția civilă,

și a trimis cauza Tribunalului Bacău pentru judecarea recursului, reținând că

hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea normelor de competență materială prevăzute

în art. 2 pct. 3 C. proc. civ.

Tribunalul Bacău, secția civilă,

prin decizia nr. 1983 din 12 august 2002 a respins ca nefondat recursul

declarat de Ministerul Justiției, considerând că veniturile de care magistrații

beneficiază în compensarea chiriei se includ în prevederile art. 5 lit. a) din O.G.

nr. 74/1999, nefiind supuse impozitării.

Împotriva hotărârilor pronunțate a

declarat recurs în anulare Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea

Supremă de Justiție, invocând prevederile art. 330 pct. 2 C. proc. civ, cu

motivarea că ele sunt nelegale, date cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a

determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.

În motivarea recursului în anulare

s-au evocat prevederile art. 39 alin. (3) și art. 40 din Legea nr. 50/1996,

potrivit cărora magistrații beneficiază de compensarea chiriilor plătite pentru

locuințele închiriate, în cazul în care nu li se asigură locuințe de serviciu,

sumele astfel primite fiind venituri salariale, în sensul definiției date de

art. 22 din O.G. nr. 73/1999, sunt supuse impozitării întrucât creează

beneficiarului un venit suplimentar care trebuie impozitat conform art. 9 din O.G.

nr. 73/1999 și art. 6 din Normele metodologice date în aplicarea art. 24 din O.G.

nr. 73/1999.

Se solicită prin recursul în anulare

casarea hotărârilor atacate și respingerea acțiunii ca nefondată.

Recursul în anulare este fondat și

urmează a se admite.

Printre drepturile ce se cuvin

magistraților și personalului de specialitate mutat în interesul serviciului în

altă localitate, art. 39 alin. (3) din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și

alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești a

prevăzut că în cazul în care nu se poate asigura locuință de serviciu, mutarea

în altă localitate a magistraților se face cu compensarea chiriei stabilite pe

baza unui contract de închiriere încheiat în condițiile legii, până la

asigurarea unei locuințe.

În completare, art. 40 alin. (1) din

aceeași lege a adus precizarea că magistraților care nu posedă locuința

proprietate personală în localitatea în care își desfășoară activitatea li se

asigură locuință de serviciu de către Ministerul Justiției sau Ministerul

Public, după caz, în termen de 6 luni de la încadrarea în funcție., Până la

atribuirea locuinței de serviciu, magistrații beneficiază, la cerere, de

compensarea din fonduri bugetare a valorii chiriei stabilite pe baza unui

contract de închiriere încheiat în condițiile legii.

Sumele primite cu titlu de

compensare a chiriei în temeiul dispozițiilor legale evocate sunt considerate

de art. 9 din O.G. nr. 73/1999 privind impozitul pe venit ca un venit obținut

de magistrat în baza raporturilor de muncă, adică un „avantaj în bani”, în

raport cu altă persoană lipsită de locuință, care ar fi nevoită să închirieze

un spațiu locativ și să achite chiria din venituri proprii.

Ideea enunțată își găsește suport în

art. 22 din O.G. nr. 73/1999, dispoziție legală potrivit căreia sunt

considerate venituri din salarii toate veniturile obținute de o persoană fizică

indiferent de denumirea veniturilor și de forma sub care ele se acordă, iar

art. 5 din aceeași ordonanță, specificând categoriile de sume care nu sunt

venituri impozabile și deci nu se impozitează, nu enumeră printre ele, suma

obținute cu titlu de compensare pentru chirie.

Din analiza acestor dispoziții

legale rezultă concluzia că suma reprezentând compensarea chiriilor constituie

un venit realizat de magistrat supus impozitării în condițiile prevăzute de O.G.

nr. 73/1999, instanțele dând o interpretare greșită dispozițiilor legale

evocate.

Nu constituie un argument în

sprijinul soluțiilor criticate nici abrogarea prin O.G. nr. 83 din 1 septembrie

2000 a prevederilor art. 40 din Legea nr. 50/1996 și modificarea art. 39 alin. (3)

din aceeași lege, în sensul că suma compensată, reprezentând diferența dintre

chiria ce s-ar cuveni pentru o locuință de serviciu și chiria plătită efectiv

pe baza unui contract de închiriere încheiat în condițiile legii, nu se

impozitează, deoarece este de principiu că dispozițiile legii noi operează

numai pentru viitor, nefiind aplicabile retroactiv.

Drept urmare, recursul în anulare se

va admite, hotărârile atacate vor fi casate și în fond se va respinge

contestația formulată de contestatoarea I.D.

Admite recursul în anulare declarat de Procurorul

General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

împotriva deciziei nr. 1983/R din 12 august 2002 a Tribunalului Bacău, secția civilă.

Casează decizia atacată, precum și

sentința civilă nr. 5047 din 22 august 2001 a Judecătoriei Bacău și în fond

respinge contestația formulată de I.D.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 martie 2004.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-12-02
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5101/2003
Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta S.G. prin acțiunea înregistrată la 19 decembrie 2000 la Judecătoria Iași, a chemat în judecată pe pârâții: Tribunalul Iași (ordonato
ÎCCJ 2003-12-02
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5102/2003
Asupra recursului în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 22 decembrie 2000 sub nr. 25037 pe rolul Judecătoriei Iași B.V. în contradictoriu cu Tribunalul Iași și Mi
ÎCCJ 2004-03-31
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2601/2004
Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată de O.M., reclamanta a solicitat instanței ca în contradictoriu cu Tribunalul Iași și Ministerul Justiției, pârâții să f
ÎCCJ 2003-12-02
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5100/2003
Asupra recursului în anulare de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiune, M.C.D. a solicitat instanței, în contradictoriu cu Tribunalul Iași și Ministerul Justiției obligarea acestora la plata sumei de 1
ÎCCJ 2005-03-01
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1536/2005
Asupra recursului în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat, în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ. și al art. 27 lit
Sursă