ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2600/2004
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2600/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 5047 din
22 august 2001, Judecătoria Bacău a admis în parte acțiunea introdusă de
reclamanta I.D. și a obligat pârâtele Ministerul Justiției și Tribunalul Iași
să-i plătească suma de 1.734.650 lei reținută cu titlu de impozit pe chirie, pe
perioada ianuarie-octombrie 2000.
În motivarea sentinței s-a reținut
că reclamanta, în calitate de magistrat, beneficiază, în temeiul art. 40 alin. (1)
din Legea nr. 50/1996 de compensarea valorii chiriei plătită pentru locuința
închiriată, întrucât nu i s-a asigurat locuință de serviciu, suma la care este
îndreptățită nefiind supusă impozitării pentru că nu constituie „un avantaj” în
sensul prevederilor art. 9 din O.G. nr. 73/1999.
Soluția a fost menținută prin
decizia nr. 2093 din 6 decembrie 2001 de Curtea de Apel Bacău, secția civilă,
care a respins ca nefondat recursul introdus de Ministerul Justiției.
Curtea Supremă de Justiție, secția
civilă, prin decizia nr. 1556 din 17 aprilie 2002, a admis recursul în anulare
declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de
Justiție, a casat decizia nr. 2093/2001 a Curții de Apel Bacău, secția civilă,
și a trimis cauza Tribunalului Bacău pentru judecarea recursului, reținând că
hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea normelor de competență materială prevăzute
în art. 2 pct. 3 C. proc. civ.
Tribunalul Bacău, secția civilă,
prin decizia nr. 1983 din 12 august 2002 a respins ca nefondat recursul
declarat de Ministerul Justiției, considerând că veniturile de care magistrații
beneficiază în compensarea chiriei se includ în prevederile art. 5 lit. a) din O.G.
nr. 74/1999, nefiind supuse impozitării.
Împotriva hotărârilor pronunțate a
declarat recurs în anulare Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea
Supremă de Justiție, invocând prevederile art. 330 pct. 2 C. proc. civ, cu
motivarea că ele sunt nelegale, date cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a
determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.
În motivarea recursului în anulare
s-au evocat prevederile art. 39 alin. (3) și art. 40 din Legea nr. 50/1996,
potrivit cărora magistrații beneficiază de compensarea chiriilor plătite pentru
locuințele închiriate, în cazul în care nu li se asigură locuințe de serviciu,
sumele astfel primite fiind venituri salariale, în sensul definiției date de
art. 22 din O.G. nr. 73/1999, sunt supuse impozitării întrucât creează
beneficiarului un venit suplimentar care trebuie impozitat conform art. 9 din O.G.
nr. 73/1999 și art. 6 din Normele metodologice date în aplicarea art. 24 din O.G.
nr. 73/1999.
Se solicită prin recursul în anulare
casarea hotărârilor atacate și respingerea acțiunii ca nefondată.
Recursul în anulare este fondat și
urmează a se admite.
Printre drepturile ce se cuvin
magistraților și personalului de specialitate mutat în interesul serviciului în
altă localitate, art. 39 alin. (3) din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și
alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești a
prevăzut că în cazul în care nu se poate asigura locuință de serviciu, mutarea
în altă localitate a magistraților se face cu compensarea chiriei stabilite pe
baza unui contract de închiriere încheiat în condițiile legii, până la
asigurarea unei locuințe.
În completare, art. 40 alin. (1) din
aceeași lege a adus precizarea că magistraților care nu posedă locuința
proprietate personală în localitatea în care își desfășoară activitatea li se
asigură locuință de serviciu de către Ministerul Justiției sau Ministerul
Public, după caz, în termen de 6 luni de la încadrarea în funcție., Până la
atribuirea locuinței de serviciu, magistrații beneficiază, la cerere, de
compensarea din fonduri bugetare a valorii chiriei stabilite pe baza unui
contract de închiriere încheiat în condițiile legii.
Sumele primite cu titlu de
compensare a chiriei în temeiul dispozițiilor legale evocate sunt considerate
de art. 9 din O.G. nr. 73/1999 privind impozitul pe venit ca un venit obținut
de magistrat în baza raporturilor de muncă, adică un „avantaj în bani”, în
raport cu altă persoană lipsită de locuință, care ar fi nevoită să închirieze
un spațiu locativ și să achite chiria din venituri proprii.
Ideea enunțată își găsește suport în
art. 22 din O.G. nr. 73/1999, dispoziție legală potrivit căreia sunt
considerate venituri din salarii toate veniturile obținute de o persoană fizică
indiferent de denumirea veniturilor și de forma sub care ele se acordă, iar
art. 5 din aceeași ordonanță, specificând categoriile de sume care nu sunt
venituri impozabile și deci nu se impozitează, nu enumeră printre ele, suma
obținute cu titlu de compensare pentru chirie.
Din analiza acestor dispoziții
legale rezultă concluzia că suma reprezentând compensarea chiriilor constituie
un venit realizat de magistrat supus impozitării în condițiile prevăzute de O.G.
nr. 73/1999, instanțele dând o interpretare greșită dispozițiilor legale
evocate.
Nu constituie un argument în
sprijinul soluțiilor criticate nici abrogarea prin O.G. nr. 83 din 1 septembrie
2000 a prevederilor art. 40 din Legea nr. 50/1996 și modificarea art. 39 alin. (3)
din aceeași lege, în sensul că suma compensată, reprezentând diferența dintre
chiria ce s-ar cuveni pentru o locuință de serviciu și chiria plătită efectiv
pe baza unui contract de închiriere încheiat în condițiile legii, nu se
impozitează, deoarece este de principiu că dispozițiile legii noi operează
numai pentru viitor, nefiind aplicabile retroactiv.
Drept urmare, recursul în anulare se
va admite, hotărârile atacate vor fi casate și în fond se va respinge
contestația formulată de contestatoarea I.D.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul
General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție
împotriva deciziei nr. 1983/R din 12 august 2002 a Tribunalului Bacău, secția civilă.
Casează decizia atacată, precum și
sentința civilă nr. 5047 din 22 august 2001 a Judecătoriei Bacău și în fond
respinge contestația formulată de I.D.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 martie 2004.