ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5100/2003

Asupra recursului în anulare de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiune, M.C.D. a solicitat instanței, în contradictoriu cu Tribunalul Iași și Ministerul Justiției obligarea acestora la plata sumei de 10.000.000 lei reprezentând impozit reținut nelegal pentru sumele primite cu titlu de compensare a chiriei pentru perioada ianuarie – octombrie 2000. În motivare, reclamanta a arătat că are calitatea de magistrat, astfel încât, în baza art. 40 alin. (1) din Legea nr. 50/1996 republicată, întrucât nu beneficiază de o locuință proprietate personală în localitatea unde își desfășoară activitatea are dreptul la compensarea chiriei din fonduri bugetare, astfel cum aceasta a fost stabilită prin contractul de închiriere înregistrat la Administrația Financiară, venituri care nu sunt supuse impozitării conform art. 5 lit. a) din O.G.

nr. 73/1999. Prin sentința civilă nr. 5124 din 29 august 2001 Judecătoria Bacău, investită prin strămutare, a admis în parte acțiunea, în sensul că a obligat pârâtele să plătească reclamantei suma de 4.796.050 lei reținută cu titlu de impozit pe chirie. Soluția a fost menținută prin decizia nr. 2090 din 6 decembrie 2001 a Curții de Apel Bacău, secția civilă, în urma respingerii ca nefondat a recursului formulat de Ministerul Justiției. Pentru a pronunța aceste hotărâri, instanțele au reținut că drepturile acordate potrivit art. 40 alin. (1) din Legea nr. 50/1996 modificată și completată constituie o formă de sprijin a magistraților, cu caracter social și nu sunt supuse impozitării, fiind incluse în categoria veniturilor neimpozabile potrivit art. 5 lit. a) din O.G.

nr. 73/1999 referitoare la impozitul pe venit. Prin decizia nr. 1520 din 16 aprilie 2002 Curtea Supremă de Justiție, secția civilă, a admis recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, a casat decizia nr. 2090 din 6 decembrie 2001 a Curții de Apel Bacău și a trimis cauza la Tribunalul Bacău pentru judecarea recursului de Ministerul Justiției, reținând că, hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea normelor de competență materială prevăzute în art. 2 pct. 3 C. proc. civ. Tribunalul Bacău, secția civilă, prin decizia nr. 2000 din 19 august 2002 a respins ca nefondat recursul declarat de Ministerul Justiției, considerând, în esență, că veniturile de care magistrații beneficiază în compensarea chiriei, se includ în prevederile art. 5 lit. a) din O.G.

nr. 73/1999, nefiind supuse impozitării. Împotriva deciziei nr. 2000 din 19 august 2002 pronunțată de Tribunalul Sibiu și a sentinței civile nr. 5124 din 29 august 2001 a Judecătoriei Bacău, Procurorul General a declarat recurs în anulare pe temeiul art. 330 alin. (2) C. proc. civ., pentru încălcarea esențială a legii, respectiv a O.G. nr. 73/1999 privind impozitul pe venit. S-a susținut că hotărârile judecătorești criticate au fost pronunțate de către instanțe cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond. Pe fond recursul în anulare este întemeiat. Drepturile cuvenite magistraților, personalului asimilat acestora conform art. 39 alin. (3) și art. 40 din Legea nr. 50/1996 reprezintă venituri impozabile potrivit art. 9 din O.G.

nr. 73/1999. Textul ordonanței stipulează că în categoriile de venituri supuse impozitului se includ orice avantaje în natură primite de o persoană fizică, cu titlu gratuit sau cu plata parțială. Sumele reprezentând compensarea chiriilor acordate în baza art. 39 alin. (3) și art. 40 din menționata lege sunt venituri din salarii, astfel cum sunt ele definite la art. 22 din O.G. nr. 73/1999, fiind „avantaje” obținute de o persoană fizică ce desfășoară activitatea în baza unor raporturi juridice de muncă. Argumentele reținute în hotărârile judecătorești criticate, în sensul considerării acestor sume ca încadrându-se în dispozițiile art. 5 lit. a) din O.G. nr. 73/1999 reprezintă o interpretare greșită a legii, care nu subscrie conținutului și finalității voinței legiuitorului.

Art. 5 din O.G. nr. 73/1999 se referă strict și limitativ la veniturile care nu sunt impozabile, iar lit. a) a acestui articol reglementează formele de sprijin sau despăgubire a persoanelor aflate în dificultate sau care au suferit daune morale ori de altă natură, independent de voința lor, care nu sunt acordate în cadrul unui contract de muncă. Or, sumele reprezentând compensarea chiriilor constituie un venit realizat de magistrat în baza raporturilor juridice de muncă, un „avantaj” față de orice altă persoană lipsită de locuință, nevoită să închirieze un spațiu pentru care achită chiria din venituri proprii. Acest „avantaj” generează persoanei beneficiare un venit suplimentar care trebuie impozitat potrivit art. 6 din Normele metodologice date în aplicarea art. 24 din O.G.

nr. 73/1999. Prevederile art. 39 alin. (3) din Legea nr. 50/1996 republicată, astfel cum a fost modificată și completată prin O.G. nr. 83/2000 nu pot constitui temei juridic al restituirii retroactive a impozitului, aceasta operând de la 1 noiembrie 2000, legea neputându-se aplica retroactiv. Se constată deci că, admițând acțiunea, instanțele au ignorat aceste prevederi legale aplicabile în cauză. Așa fiind în temeiul prevederilor art. 314 C. proc. civ. se va admite recursul în anulare, se vor casa ambele hotărâri și pe fond se va respinge acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei civile nr. 2000 din 19 august 2002 a Tribunalului Bacău și a sentinței civile nr. 5124 din 29 august 2001 a Judecătoriei Bacău, pe care le casează și pe fond, respinge acțiunea formulată de reclamanta M.D.C., ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 decembrie 2003.