ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5100/2003

Asupra recursului

în anulare

de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acțiune, M.C.D. a solicitat

instanței, în contradictoriu cu Tribunalul Iași și Ministerul Justiției

obligarea acestora la plata sumei de 10.000.000 lei reprezentând impozit

reținut nelegal pentru sumele primite cu titlu de compensare a chiriei pentru

perioada ianuarie – octombrie 2000.

În motivare, reclamanta a arătat că

are calitatea de magistrat, astfel încât, în baza art. 40 alin. (1) din Legea

nr. 50/1996 republicată, întrucât nu beneficiază de o locuință proprietate

personală în localitatea unde își desfășoară activitatea are dreptul la

compensarea chiriei din fonduri bugetare, astfel cum aceasta a fost stabilită

prin contractul de închiriere înregistrat la Administrația Financiară, venituri

care nu sunt supuse impozitării conform art. 5 lit. a) din O.G. nr. 73/1999.

Prin sentința civilă nr. 5124 din 29

august 2001 Judecătoria Bacău, investită prin strămutare, a admis în parte

acțiunea, în sensul că a obligat pârâtele să plătească reclamantei suma de

4.796.050 lei reținută cu titlu de impozit pe chirie.

Soluția a fost menținută prin

decizia nr. 2090 din 6 decembrie 2001 a Curții de Apel Bacău, secția civilă, în

urma respingerii ca nefondat a recursului formulat de Ministerul Justiției.

Pentru a pronunța aceste hotărâri,

instanțele au reținut că drepturile acordate potrivit art. 40 alin. (1) din

Legea nr. 50/1996 modificată și completată constituie o formă de sprijin a

magistraților, cu caracter social și nu sunt supuse impozitării, fiind incluse

în categoria veniturilor neimpozabile potrivit art. 5 lit. a)  din O.G. nr.

73/1999 referitoare la impozitul pe venit.

Prin decizia nr. 1520 din 16 aprilie

2002 Curtea Supremă de Justiție, secția civilă, a admis recursul în anulare

declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de

Justiție, a casat decizia nr. 2090 din 6 decembrie 2001 a Curții de Apel Bacău

și a trimis cauza la Tribunalul Bacău pentru judecarea recursului de Ministerul

Justiției, reținând că, hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea normelor de

competență materială prevăzute în art. 2 pct. 3  C. proc. civ.

Tribunalul Bacău, secția civilă,

prin decizia nr. 2000 din 19 august 2002 a respins ca nefondat recursul

declarat de Ministerul Justiției, considerând, în esență, că veniturile de care

magistrații beneficiază în compensarea chiriei, se includ în prevederile art. 5

lit. a) din O.G. nr. 73/1999, nefiind supuse impozitării.

Împotriva deciziei nr. 2000 din 19

august 2002 pronunțată de Tribunalul Sibiu și a sentinței civile nr. 5124 din

29 august 2001 a Judecătoriei Bacău, Procurorul General a declarat recurs în

anulare pe temeiul art. 330 alin. (2) C. proc. civ., pentru încălcarea esențială

a legii, respectiv a O.G. nr. 73/1999 privind impozitul pe venit.

S-a susținut că hotărârile

judecătorești criticate au fost pronunțate de către instanțe cu încălcarea

esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.

Pe fond recursul în anulare este

întemeiat.

Drepturile cuvenite magistraților,

personalului asimilat acestora conform art. 39 alin. (3) și art. 40 din Legea

nr. 50/1996 reprezintă venituri impozabile potrivit art. 9 din O.G. nr. 73/1999.

Textul ordonanței stipulează că în

categoriile de venituri supuse impozitului se includ orice avantaje în natură

primite de o persoană fizică, cu titlu gratuit sau cu plata parțială.

Sumele reprezentând compensarea

chiriilor acordate în baza art. 39 alin. (3) și art. 40 din menționata lege

sunt venituri din salarii, astfel cum sunt ele definite la art. 22 din O.G. nr.

73/1999, fiind „avantaje” obținute de o persoană fizică ce desfășoară

activitatea în baza unor raporturi juridice de muncă.

Argumentele reținute în hotărârile

judecătorești criticate, în sensul considerării acestor sume ca încadrându-se

în dispozițiile art. 5 lit. a) din O.G. nr. 73/1999 reprezintă o interpretare

greșită a legii, care nu subscrie conținutului și finalității voinței

legiuitorului.

Art. 5 din O.G. nr. 73/1999 se

referă strict și limitativ la veniturile care nu sunt impozabile, iar lit. a) a

acestui articol reglementează formele de sprijin sau despăgubire a persoanelor

aflate în dificultate sau care au suferit daune morale ori de altă natură,

independent de voința lor, care nu sunt acordate în cadrul unui contract de

muncă.

Or, sumele reprezentând compensarea

chiriilor constituie un venit realizat de magistrat în baza raporturilor

juridice de muncă, un „avantaj” față de orice altă persoană lipsită de

locuință, nevoită să închirieze un spațiu pentru care achită chiria din venituri

proprii.

Acest „avantaj” generează persoanei

beneficiare un venit suplimentar care trebuie impozitat potrivit art. 6 din

Normele metodologice date în aplicarea art. 24 din O.G. nr. 73/1999.

Prevederile art. 39 alin. (3) din

Legea nr. 50/1996 republicată, astfel cum a fost modificată și completată prin O.G.

nr. 83/2000 nu pot constitui temei juridic al restituirii retroactive a

impozitului, aceasta operând de la 1 noiembrie 2000, legea neputându-se aplica

retroactiv.

Se constată deci că, admițând acțiunea,

instanțele au ignorat aceste prevederi legale aplicabile în cauză.

Așa fiind în temeiul prevederilor

art. 314 C. proc. civ. se va admite recursul în anulare, se vor casa ambele

hotărâri și pe fond se va respinge acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare declarat

de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție

împotriva deciziei civile nr. 2000 din 19 august 2002 a Tribunalului Bacău  și

a sentinței civile nr. 5124 din 29 august 2001 a Judecătoriei Bacău, pe care le

casează și pe fond, respinge acțiunea formulată de reclamanta M.D.C., ca

nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi  2 decembrie 2003.