ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1153/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 1 noiembrie 2002,

reclamanții A.E. și A.M. au chemat în judecată pe pârâții L.C. și L.P.

solicitând obligarea acestora să le lase în deplină proprietate și liniștită

posesie suprafața de 0,50 m x 10 m teren situată în spatele proprietății lor

din Buzău, precum și obligarea pârâților să mute pe propria cheltuială,

amplasamentul cutiei de gaze și a conductei aferente care prin poziția lor îi

împiedică pe reclamanți să edifice un gard protector zidului locuinței lor cu

deschidere spre stradă.

Pârâții L.C. și L.P. au depus la

data de 14 decembrie 2002 o cerere reconvențională prin care au solicitat

obligarea reclamanților să le lase în deplină proprietate și pașnică folosință

suprafața de 11,40 mp teren din Buzău, și să-și desființeze, pe cheltuiala lor,

construcția amplasată pe teren.

Pe baza probelor administrate (acte, interogatoriile

părților, expertiza tehnică, audierea unor martori) Judecătoria Buzău, prin

sentința civilă nr. 5948 din 20 noiembrie 2003 a respins acțiunea în

revendicare formulată de reclamanții A.E. și A.M. și a luat act că pârâții L.C.

și L.P. au renunțat la judecata cererii reconvenționale și la cererea de

acordare a cheltuielilor de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că părțile au stăpânit terenurile așa cum le-au moștenit autorii

lor de la care au cumpărat imobilele respective și că acestea nu au suferit

modificări de-a lungul vremii.

Neconcordanțele dintre suprafețele

de teren rezultă din realinierea stradală care a făcut posibilă modificarea

loturilor imobilelor.

S-a stabilit că prin expertizele

efectuate coroborate cu declarațiile martorilor, între cele două proprietăți nu

au existat semn de hotar sau un gard despărțitor.

Împrejurarea că în planul de

aliniament din anul 1967 linia de hotar dintre proprietăți era dreaptă nu duce

la concluzia că terenul revendicat de reclamanți făcea parte din proprietatea

lor, mai ales că atât casa de locuit cât și anexa ce se află în prelungirea

proprietății reclamanților sunt amplasate pe linia de hotar și constituie linia

de despărțire a terenurilor.

Instanța a mai reținut că

reclamanții nu au dovedit cu probele administrate că terenul revendicat a

aparținut proprietății autorilor lor sau că în anul 1967 când au cumpărat

imobilul, acest teren făcea parte din proprietatea înstrăinată.

Referitor la cutia de gaze și

conducta aferentă s-au validat concluziile expertizelor că acestea sunt

amplasate pe terenul proprietatea pârâților. Lucrările de construcție a

coloanei de gaze stradale nu au afectat rezistența imobilului, proprietatea

reclamanților (imobil degradat în timp și nereparat) așa cum rezultă din

expertiza G.N.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanții A.E.

și A.M. criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică.

Prin decizia nr. 992 din 1 aprilie

2004 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, a fost respins ca

nefondat apelul reclamanților având în vedere aceleași considerente reținute de

instanța de fond.

În termenul prevăzut de lege,

împotriva acestei ultime decizii au declarat recurs reclamanții invocând

motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8, 9 și 10 C. proc. civ.

Recurenții susțin în esență că

decizia instanței de apel nu cuprinde o interpretare a probelor administrate,

nu a luat în considerație calculul matematic propus de recurenți din care

rezultă că aceștia au cumpărat și suprafața de teren revendicată. Mai mult, nu

s-a înlăturat încheierea de rectificare depusă de reclamanți pro causa.

Într-o altă critică, se susține că,

în mod greșit, soluția instanței de fond a avut în vedere concluziile

expertizei G.N., deși cea mai bine fundamentată era lucrarea expertei B.O. ce

concluzionează în sensul că varianta recurenților-reclamanți este susținută de

actele de proprietate, iar în ce-i privește pe pârâți, aceștia au acceptat drept

hotar, din anul 1999, o linie situată la 0,50 m lățime de zidul casei

recurenților.

Recursul declarat de reclamanți este

nefondat.

În primul rând, este de observat că

recurenții, deși invocă motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 7-10 C.

proc. civ., nu dezvoltă concret fiecare motiv, astfel încât criticile lor se

situează la greșita apreciere a instanței că nu au dovedit proprietatea

terenului revendicat și că s-au validat concluziile expertizei G.N. în loc de

lucrarea expertei B.O.

Curtea, constată că instanța de apel

a răspuns la toate motivele invocate și a reținut în mod judicios că recurenții

nu au dovedit că suprafața revendicată prin acțiune face parte din proprietatea

lor.

Experții ce au efectuat lucrări în

cauză, au făcut calculul matematic la care se referă recurenții, respectiv

transformarea unui stânjen în metri liniari dar au constatat, inclusiv experta

B.O., că nu se poate stabili deschiderea proprietății recurenților-reclamanți

datorită lipsei dimensiunilor terenului cumpărat din actul de

vânzare-cumpărare.

Spre deosebire de recurenți,

intimații au dovedit cu titlul lor de proprietate, rectificat prin încheierea

nr. 4932 din 10 iunie 2003 a Judecătoriei Buzău, că deschiderea la stradă a

imobilului lor este de 6,43 m.

În mod judicios, instanțele au

achiesat la concluziile expertizei G.N. care pe baza actelor de proprietate, a

schițelor anexe și a măsurătorilor de teren, coroborate cu dispozițiile

martorilor a stabilit că între cele două proprietăți nu a existat un gard

despărțitor, iar terenul revendicat de recurenții-reclamanți este proprietatea

intimaților-pârâți.

Prin urmare, instanța de apel a

analizat toate mijloacele de apărare ale părților și fiind în atributul său a

validat concluziile expertizei pe care a considerat-o că se coroborează cu

celelalte probe administrate în cauză.

Față de cele ce preced și în baza

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Curtea va respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamanții A.E. și A.M.

În temeiul art. 274 alin. (3) C.

proc. civ., având în vedere că procesul nu prezintă un grad mare de

dificultate, Curtea va obliga recurenții să plătească intimaților numai suma de

5.000.000 lei cheltuieli de judecată, prin reducerea onorariului de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de

reclamanții A.E. și A.M. împotriva deciziei civile nr. 992 din 1 aprilie 2004 a

Curții de Apel Ploiești, ca nefondat.

Obligă recurenții-reclamanți,

conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ., la 5.000.000 lei cu titlu de

cheltuieli de judecată către intimații-pârâți L.C. și L.P.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 februarie 2005.