ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5383/2004

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub nr. 5820/2003,

reclamanții I.M.L. și I.G. au chemat în judecată pe pârâții F.T. și F.E.,

solicitând a se dispune grănițuirea proprietăților riverane și stabilirea

liniei de hotar, obligarea pârâților de a le lăsa în deplină proprietate și

pașnică folosință 40 mp teren, obligarea pârâților să desființeze ferestrele de

vedere, montate la o distanță mai mică decât limita legală și obligarea lor să

permită construirea gardului ce separă proprietățile.

În motivarea acțiunii, reclamanții au

arătat că sunt proprietarii terenului alipit de cel al pârâților, au construit

pe el o casă și un tronson de gard, dar au fost împiedicați în continuarea

edificării gardului de către pârâți, care au și ocupat o suprafață din terenul

reclamanților.

Judecătoria Ploiești, prin sentința

civilă nr. 7707 din 15 octombrie 2003, a admis acțiunea, a dispus grănițuirea

proprietăților părților, a obligat pârâții să lase în deplină proprietate și

posesie terenul ocupat din proprietatea reclamanților, a obligat pârâții să

desființeze cele patru ferestre de vedere amplasate spre proprietatea

reclamanților, fără respectarea distanțelor legale, a obligat pârâții să

permită reclamanților construirea gardului pe linia de hotar stabilită.

Instanța de fond a reținut, din probele

administrate, că atât reclamanții, cât și pârâții dețin în fapt suprafețe de

teren mai mici decât cele înscrise în actele de proprietate, iar expertul topo

a propus o delimitare care să evite demolarea construcției noi, edificate de pârâți

pe aliniamentul IHMNC, urmând ca pârâții să lase reclamanților în deplină

proprietate și posesie terenul ocupat fără drept.

Împotriva acestei hotărâri, pârâții au

formulat apel.

Curtea de Apel Ploiești, secția civilă,

prin decizia nr. 412 din 18 februarie 2004, a respins ca nefondat apelul,

reținând că instanța de fond, în baza rolului activ a administrat toate probele

necesare soluționării corecte a cauzei și a interpretat în mod judicios dispozițiile

legale aplicabile în materie, pronunțând o hotărâre legală și temeinică.

Această decizie a fost atacată cu recurs

de pârâți, care, în esență, au susținut că, atât instanța de fond, cât și cea

de apel nu au analizat și apreciat în mod corect probele administrate în cauză.

Pârâții au susținut că în mod greșit

instanța de apel a respins cererea lor de refacere a expertizei topo efectuate

în cauză, prin care s-a modificat suprafața de teren care le aparține conform

titlului de proprietate, că greșit s-a admis capătul de cerere privind

obligarea acestora să desființeze ferestrele de la propriul imobil, întrucât

ele existau din 1967 și nu s-a încălcat nici o prevedere legală, precum și

faptul că greșit au fost obligați la plata cheltuielilor aferente grănițuirii,

deoarece acestea se suportă de ambele părți.

Recursul este nefondat.

Cu toate că în redactarea motivelor de

recurs nu au fost indicate motivele de casare la care se referă

recurenții-pârâți, acestea pot fi încadrate în art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Analiza susținerilor formulate în cererea

de recurs conduce la concluzia că aceste critici sunt nefondate, ele vizând

aspecte ce țin de aprecierea probatoriilor administrate în cauză.

În primul rând, trebuie precizat că, în

conformitate cu art. 299 alin. (1) C. proc. civ., sunt supuse recursului

„hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel…”, astfel încât obiectul

prezentului recurs îl face doar decizia nr. 412/2004 a Curții de Apel Ploiești,

urmând a fi analizate criticile aduse acesteia.

Din analiza dosarului rezultă că prima

instanță, exercitându-și rolul activ, a dispus administrarea tuturor probelor

pertinente, utile și concludente cauzei, pentru aflarea adevărului și

pronunțarea unei hotărâri legale și temeinice.

Prin criticile exprimate recurenții-pârâți

doresc casarea hotărârilor pronunțate, susținând că expertiza topo a fost

realizată fără ca expertul să depună jurământul și fără a se face dovada că

părțile au fost citate pentru data fixată pentru efectuarea lucrării;

susținerea aceasta nu își găsește fundament în realitate, întrucât, așa cum se

arată în preambulul raportului de expertiză, părțile au fost legal citate și

prezente la fața locului.

Dar, neprocedând în conformitate cu

regulile procedurale și neinvocând această neregularitate în fața instanței de

fond, potrivit art. 108 alin. (3) C. proc. civ., recurenții-pârâți nu o mai pot

invoca pentru prima dată

omisso medio

în recurs.

O altă critică nefondată, invocată pentru

prima oară în recurs, se referă la modificarea suprafeței de teren ce le aparține

ca urmare a faptului că reclamanții ar fi acaparat o porțiune de teren de 55

mp.

Or, nici în fața instanței de fond, nici

a celei de apel nu s-au administrat probe din care să rezulte acest aspect.

În raportul de expertiză efectuată în

cauză apar suprafețe diferite față de cele înscrise în actele de proprietate

ale părților, deoarece așa au reieșit în urma măsurătorilor.

Un alt motiv de recurs are în vedere

problema celor patru ferestre de vedere, recurenții susținând că acestea au

fost edificate încă din anul 1967, fără a fi făcut însă vreo dovadă în acest

sens și că nu s-a încălcat nici o prevedere legală.

Acest motiv de recurs este, de asemenea, nefondat,

prin expertiza efectuată în cauză stabilindu-se că ferestrele amplasate pe

peretele imobilului dinspre intimații-reclamanți se află la o distanță de 0,7 m

față de gardul despărțitor, deci la o distanță mai mică de 1,90 m prevăzută în dispozițiile

art. 612 C. civ.

Ferestrele sunt amplasate nelegal, fiind

edificate și fără consimțământul reclamanților.

Astfel, în mod corect instanța de apel a

respins acest motiv invocat și în apel, cu atât mai mult cu cât, prin

dimensiuni, ele sunt ferestre de vedere și nu de lumină, cum s-a susținut.

În ceea ce privește nemulțumirea privind

obligarea pârâților-recurenți la plata cheltuielilor de judecată, aceștia sunt

în eroare atunci când susțin că trebuiau să fie obligați la plata a jumătate

din acestea, în temeiul art. 584 C. civ.; prevederile din acest articol se

referă la cheltuielile ocazionate de edificarea unui zid despărțitor între

proprietăți, prevedere ce trebuie a fi coroborată cu art. 600 C. civ., și nu la

cheltuielile de judecată în sens procedural, pe care trebuie să le suporte

pârâții în temeiul art. 274 C. proc. civ.

Față de cele ce preced, recursul urmează

a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de

F.T. și F.E. împotriva deciziei nr. 412 din 18 februarie 2004 a Curții de Apel

Ploiești, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 septembrie

2004.