ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4806/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Târgoviște sub numărul 2147/2002, P.V. a chemat în judecată pe G.V. pentru ca instanța, prin hotărârea ce o va pronunța să-l oblige a-i lăsa în deplină proprietate și posesie suprafața de 200 mp teren acaparată și să stabilească linia de hotar dintre cele două proprietăți, întrucât terenul aparținând pârâtului se afla în indiviziune. La data de 7 octombrie 2002 au fost introduși în cauză ceilalți coindivizari V.I., S.M. și V.C. Prin sentința civilă nr. 3130/2003 a Judecătoriei Târgoviște, menținută în apel prin decizia nr. 445 din 11 decembrie 2003 a Curții de Apel Ploiești, s-a admis în parte acțiunea reclamantei P.V., pârâții fiind obligați să-i restituie suprafața de 20,81 mp, poziționată potrivit schiței de plan din expertiza completatoare.

Prin aceeași sentință instanța a stabilit hotarul dintre proprietățile părților, pe aliniamentul 1,2,3,4,5,6 poșat cu roșu în schița anexă la expertiza completatoare M.M. și a obligat pe pârâți în solidar la 1.051.500 lei cheltuieli de judecată către reclamantă. Din considerentele celor două hotărâri s-a reținut că părțile au obținut titlurile de proprietate în care sunt înscrise suprafețele de teren din intravilan pentru care s-a făcut reconstituirea dreptului de proprietate, obiect al litigiului din dosar. În aceste condiții, titlurile de proprietate au un caracter declarativ și nu constitutiv de drepturi. În anul 2000, pârâtul procedând la repararea gardului despărțitor dintre proprietatea sa de aceea a reclamantului, a modificat și hotarul.

În legătură cu această modificare de hotar s-a iscat și litigiul dintre părți. Stabilindu-se linia de hotar în raport de titlurile de proprietate ale părților, s-a constatat că pârâtul a cotropit prin traseul gardului suprafața de 20,81 mp din proprietatea reclamantului. Pârâții V.G., V.I., S.M. și V.C. declarând recurs împotriva deciziei nr. 445 din 11 decembrie 2003 a Curții de Apel Ploiești, susține în esență că s-a făcut o greșită interpretare a prevederilor dosarului și mai cu seamă a declarațiilor martorilor, soluția fiind influențată hotărâtor de expertiza tehnică M.M. , care prezintă deficiențe majore. În afară de faptul că expertiza nu este de natură să clarifice aspectele litigioase, instanța o preia necritic, pronunțând soluția de admitere a acțiunii în revendicare și grănițuire.

După ce în motivarea recursului, pârâții detaliază deficiențele expertizei topo, care a reprezentat temeiul hotărârilor pronunțate, precizează că la construirea gardului au respectat hotarul despărțitor dintre proprietățile părților, stabilit în urmă cu 30 ani, marcat de țevile metalice, aspect confirmat prin depozițiile martorilor. Recursul este fondat. Recurenții au susținut neîntemeiat că expertiza M. este incorectă, deoarece expertul a luat în considerație la efectuarea lucrării nu numai titlurile de proprietate și procesele verbale de punere în posesie întocmite de comisia de aplicare a Legii nr. 18/1991, dar și planul cadastral care a stat la baza emiterii titlurilor de proprietate, precum și constatările procesului-verbal de cercetare locală, toate întocmite în prezența părților.

Recurenții, prin criticile formulate pentru prima oară în recurs, lucrării de expertiză, abuzează de drepturile lor procesuale, de vreme ce la instanța de fond nu au formulat nici un fel de obiecțiuni, deși expertul, la cererea reclamantei și cu încuviințarea instanței, a refăcut în două rânduri lucrarea și a fost prezent în instanță pentru a da cuvenitele explicații suplimentare. Mai mult, recurenții fiind prezenți la efectuarea măsurătorilor și la cercetarea locală a instanței, aveau reale posibilități de a semnala eventualele și pretinsele erori ale expertului ori constatări făcute de instanță, pentru a-și face cuvenitele apărări. Soluționând cauza în considerarea lucrării de expertiză, instanța a ținut implicit seama de actele părților, care atestau dreptul lor de proprietate, de planul cadastral ce a stat la baza emiterii titlurilor și de propriile constatări făcute cu ocazia cercetării locale, pe care le-a coroborat cu concluziile lucrării de expertiză.

Preexistența unui hotar între proprietățile părților trasat de autorii acestora, nu obstrucționează acțiunea reclamantei, de vreme ce în urma reconstituirii dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991 și punerea în posesie în vederea emiterii titlurilor de proprietate, vechiul hotar nemaifiind valabil, acesta a căpătat un caracter litigios, punând eventual în discuție și cotropirea proprietății limitrofe, aspect cu care în speță instanța a și fost sesizată. Așadar, chiar dacă gardul ar fi fost refăcut pe vechiul aliniament, deși probele administrate în cauză nu confirmă acest lucru și totuși problema trasării liniei de hotar era de actualitate, în raport de modificările intervenite prin reconstituirea dreptului de proprietate, în temeiul Legii nr. 18/1991 și procesele-verbale de punere în posesie.

În viziunea celor mai sus arătate, criticile formulate de pârâții V.G., V.I., S.M. și V.C. în recursul declarat sunt neîntemeiate, motiv pentru care în temeiul art. 312 C. proc. civ. recursul de față va fi respins. În temeiul art. 274 C. proc. civ., recurenții urmează a suporta cheltuielile de judecată în sumă de 6.000.000 lei, solicitate și probate de reclamanta-intimată P.V.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții V.G., V.I., S.M. și V.C. împotriva deciziei nr. 445 din 11 decembrie 2003 a Curții de Apel Ploiești. Obligă recurenții la plata sumei de 6.000.000 lei cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă P.V. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 iunie 2005.