ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3996/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 19 mai

2003, reclamantul R.V. a chemat în judecată pe pârâta P.I., solicitând ca prin

hotărârea ce se va pronunța instanța să stabilească linia de hotar dintre

terenurile proprietatea părților și pârâta să fie obligată să mute gardul

despărțitor, care ocupă o porțiune din terenul reclamantului.

Judecătoria Focșani, prin sentința

civilă nr. 4540 din 2 decembrie 2003, a admis acțiunea reclamantului și a

stabilit hotarul dintre proprietăți pe aliniamentul 1. A. B. C. 2, conform schiței

anexă la raportul de expertiză întocmit de expert P.A., care face parte din

prezenta hotărâre.

Pârâta a fost obligată să plătească

reclamantului suma de 2.000.000 lei cheltuieli de judecată.

În motivarea sentinței, instanța a

reținut că excepția autorității lucrului judecat, invocată de pârâtă prin

întâmpinare, nu întrunește condițiile prevăzute de art. 1201 C. civ., față de

sentința civilă nr. 1837/2003 a Judecătoriei Focșani, obiectul fiind diferit.

Astfel, prima acțiune avea ca obiect revendicarea terenului pretins a fi ocupat

de pârâtă, iar în acțiunea prezentă se cere grănițuirea și mutarea gardului

despărțitor care încalcă linia de hotar, așadar excepția a fost respinsă.

Din expertiza efectuată a rezultat

că prin refacerea gardului existent între părți, impusă datorită vechimii

acestuia, nu s-a respectat vechiul amplasament, existând o deviere de circa

1,25 mp, care poate fi și rezultatul unei erori de execuție, la o suprafață de

3000 – 3500 mp.

A mai rezultat din expertiza

efectuată, comparând situația de fapt cu titlurile prezentate de părți și

depuse la dosarul cauzei, că nici una dintre părți nu stăpânește în realitate

suprafețele înscrise în titlu, ci suprafețe mai mici.

Împotriva sentinței a declarat apel

pârâta. Ea a criticat sentința pentru omisiunea instanței de a se pronunța

asupra excepției autorității lucrului judecat, susținând că expertiza a reținut

eronat că gardul nu a fost ridicat pe vechiul amplasament și greșit a fost

obligată la plata cheltuielilor de judecată.

Apelul pârâtului a fost respins ca

nefondat prin decizia civilă nr. 233/A din 27 februarie 2004, pronunțată de

Curtea de Apel Galați, secția civilă.

În motivarea deciziei, instanța de

apel a arătat că judecătoria a analizat și a respins excepția autorității

lucrului judecat, expertiza a fost acceptată de apelanta pârâtă, fiind prezentă

la măsurătorile făcute și cheltuielile de judecată urmează să le suporte

apelanta pârâtă care a căzut în pretenții.

Pârâta a atacat cu recurs decizia

instanței de apel, invocând prevederile art. 304 pct. 7, 8, 9 și 10 C. proc.

civ.

În motivarea recursului, pârâta

susține că în prezenta cauză se impunea a fi reținută excepția autorității

lucrului judecat față de sentința civilă nr. 1837/2003, existând tripla

identitate, dar instanța nu a acceptat această excepție, nici nu s-a pronunțat

asupra ei în dispozitivul sentinței.

Recurenta formulează critici privind

expertiza tehnică efectuată, reproșează primei instanțe neindicarea temeiului

de drept în considerentele sentinței și cere să fie exonerată de plata

cheltuielilor de judecată.

Criticile formulate de

pârâta-recurentă sunt neîntemeiate.

Cu referire la excepția autorității

lucrului judecat, în litigiul de față și în cel soluționat prin sentința civilă

nr. 1837/2003, nu există tripla identitate de elemente: obiect, cauză și părți,

pretinse de art. 1201 C. civ. Litigiul anterior a avut ca obiect acțiunea în

revendicare pentru suprafața de teren pretins a fi ocupat de pârâtă, iar în

prezenta cauză intimatul-reclamant a formulat acțiune în grănițuire și a cerut

obligarea pârâtei recurente la mutarea gardului despărțitor, evident dacă s-ar

fi dovedit că era ocupată o suprafață din terenul reclamantului.

Instanța de fond a examinat excepția

puterii lucrului judecat, a invocat textul de lege incident și a conchis

întemeiat în sensul respingerii ei, soluționând astfel excepția de procedură

prevăzută în art. 166 C. proc. civ., chiar dacă nu s-a pronunțat asupra ei prin

dispozitivul sentinței.

Critica recurentei privind

efectuarea și concluziile expertizei sunt nefondate. Recurenta a desemnat un

expert, pe lângă cel numit de instanță, care a participat la efectuarea

expertizei și recurenta nu a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză și

nici nu a solicitat o nouă expertiză.

Este adevărat că instanța de fond,

deși art. 261 C. proc. civ. pretinde, nu a indicat temeiul de drept al acțiunii

în grănițuire, lacună care însă nu atrage nulitatea hotărârii.

Obligarea recurentei la plata

cheltuielilor de judecată își are temeiul în prevederile art. 274 C. proc. civ.,

ea fiind cea care „a căzut în pretenții”, așadar și critica privind suportarea

cheltuielilor de judecată este nefondată.

De altfel, recurenta a restituit

acestei instanțe citația primită de ea pentru termenul din 16 mai 2005, când

cauza s-a soluționat, a menționat pe citație „renunțăm la judecarea recursului”,

a anexat și copia buletinului de identitate, dar nefiind semnată de recurentă,

instanța nu a luat act de această renunțare.

Se conchide că recursul este

nefondat și se va respinge pentru considerentele expuse.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâta P.I. împotriva deciziei civile nr. 233/A din 27 februarie

2004 a Curții de Apel Galați.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 mai 2005.