ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3996/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 19 mai 2003, reclamantul R.V. a chemat în judecată pe pârâta P.I., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța instanța să stabilească linia de hotar dintre terenurile proprietatea părților și pârâta să fie obligată să mute gardul despărțitor, care ocupă o porțiune din terenul reclamantului. Judecătoria Focșani, prin sentința civilă nr. 4540 din 2 decembrie 2003, a admis acțiunea reclamantului și a stabilit hotarul dintre proprietăți pe aliniamentul 1. A. B. C. 2, conform schiței anexă la raportul de expertiză întocmit de expert P.A., care face parte din prezenta hotărâre. Pârâta a fost obligată să plătească reclamantului suma de 2.000.000 lei cheltuieli de judecată.

În motivarea sentinței, instanța a reținut că excepția autorității lucrului judecat, invocată de pârâtă prin întâmpinare, nu întrunește condițiile prevăzute de art. 1201 C. civ., față de sentința civilă nr. 1837/2003 a Judecătoriei Focșani, obiectul fiind diferit. Astfel, prima acțiune avea ca obiect revendicarea terenului pretins a fi ocupat de pârâtă, iar în acțiunea prezentă se cere grănițuirea și mutarea gardului despărțitor care încalcă linia de hotar, așadar excepția a fost respinsă. Din expertiza efectuată a rezultat că prin refacerea gardului existent între părți, impusă datorită vechimii acestuia, nu s-a respectat vechiul amplasament, existând o deviere de circa 1,25 mp, care poate fi și rezultatul unei erori de execuție, la o suprafață de 3000 – 3500 mp.

A mai rezultat din expertiza efectuată, comparând situația de fapt cu titlurile prezentate de părți și depuse la dosarul cauzei, că nici una dintre părți nu stăpânește în realitate suprafețele înscrise în titlu, ci suprafețe mai mici. Împotriva sentinței a declarat apel pârâta. Ea a criticat sentința pentru omisiunea instanței de a se pronunța asupra excepției autorității lucrului judecat, susținând că expertiza a reținut eronat că gardul nu a fost ridicat pe vechiul amplasament și greșit a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată. Apelul pârâtului a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 233/A din 27 februarie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția civilă.

În motivarea deciziei, instanța de apel a arătat că judecătoria a analizat și a respins excepția autorității lucrului judecat, expertiza a fost acceptată de apelanta pârâtă, fiind prezentă la măsurătorile făcute și cheltuielile de judecată urmează să le suporte apelanta pârâtă care a căzut în pretenții. Pârâta a atacat cu recurs decizia instanței de apel, invocând prevederile art. 304 pct. 7, 8, 9 și 10 C. proc. civ. În motivarea recursului, pârâta susține că în prezenta cauză se impunea a fi reținută excepția autorității lucrului judecat față de sentința civilă nr. 1837/2003, existând tripla identitate, dar instanța nu a acceptat această excepție, nici nu s-a pronunțat asupra ei în dispozitivul sentinței.

Recurenta formulează critici privind expertiza tehnică efectuată, reproșează primei instanțe neindicarea temeiului de drept în considerentele sentinței și cere să fie exonerată de plata cheltuielilor de judecată. Criticile formulate de pârâta-recurentă sunt neîntemeiate. Cu referire la excepția autorității lucrului judecat, în litigiul de față și în cel soluționat prin sentința civilă nr. 1837/2003, nu există tripla identitate de elemente: obiect, cauză și părți, pretinse de art. 1201 C. civ. Litigiul anterior a avut ca obiect acțiunea în revendicare pentru suprafața de teren pretins a fi ocupat de pârâtă, iar în prezenta cauză intimatul-reclamant a formulat acțiune în grănițuire și a cerut obligarea pârâtei recurente la mutarea gardului despărțitor, evident dacă s-ar fi dovedit că era ocupată o suprafață din terenul reclamantului.

Instanța de fond a examinat excepția puterii lucrului judecat, a invocat textul de lege incident și a conchis întemeiat în sensul respingerii ei, soluționând astfel excepția de procedură prevăzută în art. 166 C. proc. civ., chiar dacă nu s-a pronunțat asupra ei prin dispozitivul sentinței. Critica recurentei privind efectuarea și concluziile expertizei sunt nefondate. Recurenta a desemnat un expert, pe lângă cel numit de instanță, care a participat la efectuarea expertizei și recurenta nu a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză și nici nu a solicitat o nouă expertiză. Este adevărat că instanța de fond, deși art. 261 C. proc. civ. pretinde, nu a indicat temeiul de drept al acțiunii în grănițuire, lacună care însă nu atrage nulitatea hotărârii.

Obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată își are temeiul în prevederile art. 274 C. proc. civ., ea fiind cea care „a căzut în pretenții”, așadar și critica privind suportarea cheltuielilor de judecată este nefondată. De altfel, recurenta a restituit acestei instanțe citația primită de ea pentru termenul din 16 mai 2005, când cauza s-a soluționat, a menționat pe citație „renunțăm la judecarea recursului”, a anexat și copia buletinului de identitate, dar nefiind semnată de recurentă, instanța nu a luat act de această renunțare. Se conchide că recursul este nefondat și se va respinge pentru considerentele expuse.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta P.I. împotriva deciziei civile nr. 233/A din 27 februarie 2004 a Curții de Apel Galați. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 mai 2005.