ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1350/2005
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1350/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Buzău, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 608 pronunțată în ședința publică din 1 iunie 2004, a respins acțiunea formulată de reclamanta SC C.S. SRL cu sediul în Buzău în contradictoriu cu pârâții SC D.S. București - S.D.G.N. Buzău, SC L. SRL Buzău, SC C.T. S.N.C. Buzău și SC M.P. SRL Buzău. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că între reclamantă și pârâtele SC L. SRL Buzău și SC C.T. S.N.C. Buzău există în curs de derulare mai multe litigii cu privire la spațiul situat în Buzău, str. N. Bălcescu, litigii care se află pe rolul a diferite instanțe și pe care părțile au încercat să le soluționeze pe cale amiabilă.
Prin raportul întocmit expertul a concluzionat că instalațiile de gaze ce fac obiectul prezentului litigiu nu afectează rezistenta și stabilitatea imobilului și au fost edificate cu respectarea normativului în materie, iar din punct de vedere tehnic nu există altă posibilitate de montare a instalațiilor de utilizare a gazelor combustibile pentru pârâtă. Dată fiind conformația imobilului, faptul că reclamanta deține o cotă de 71 % din totalul imobilului era necesar și acordul acesteia din urmă pentru edificarea instalației, însă având în vedere și situația de fapt mai sus reținută s-a constatat că în cauză nu s-a făcut dovada existenței unui pericol care să impună dezafectarea instalației de gaze proprietatea pârâtelor SC L. SRL Buzău și SC C.T.
S.N.C. Buzău. Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 657 din 14 septembrie 2004, a respins, ca nefondat, apelul declarat de SC C.S. SRL Buzău împotriva sentinței nr. 608 din 1 iunie 2004, pronunțată de Tribunalul Buzău, secția comercială și de contencios administrativ, în contradictoriu cu SC D.S. SA București – S.D.G.N. Buzău, SC L. SRL Buzău, SC C.T. S.N.C. Buzău și SC M.P. SRL Buzău. Pentru a decide astfel, instanța de apel a preluat toate argumentele care au fost avute de instanța de fond pentru justificarea respingerii acțiunii reclamantei. Astfel s-a menținut motivarea, acreditată în parte și de expertiza tehnică, că aceste instalații au fost montate pe pereții exteriori ai imobilului, fără a afecta rezistența și stabilitatea imobilului și cu mențiunea că nu există altă posibilitate de montare a instalațiilor.
Împotriva deciziei nr. 657 din 14 septembrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, a promovat recurs reclamanta SC C.S. SRL Buzău, criticând această hotărâre judecătorească pentru netemeinicie și nelegalitate, sub aspectele că în mod greșit a fost apreciat probatoriul administrat în cauză, nu s-a reținut starea de coproprietate pe cote părți și nu a existat acordul reclamantei pentru construcția conductei de gaze deși aceasta este proprietar în cotă de 71 % din imobil. Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, în raport de criticile formulate în cererea de recurs, constată că acestea sunt nefondate, recursul urmând a fi admis pentru următoarele considerente.
Este de necontestat că în baza hotărârii A.G.A. de la SC P. SA Buzău din data de 16 martie 1998, a fost aprobat proiectul de divizare, în conformitate cu art. 223 pct. 3 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, proiect depus la Oficiul Registrului Comerțului Buzău și publicat în (M. Of. nr. 1620/12.061998), urmat de protocolul cu nr. 207 din 30 martie 1999 privind predarea de către SC P. SA Buzău a imobilului descris amănunțit, către SC C.S. SRL Buzău. Starea de coproprietate, existentă între reclamantă și pârâții SC L. SRL, SC C.T. SNC și SC M.P. SRL, asupra imobilului situat în Buzău, str. N. Bălcescu, județul Buzău, este de necontestat și ține de esența unei corecte stabiliri a situației de fapt și de drept.
Semnificație juridică în cadrul raportului de expertiză tehnică întocmit de inginer expert tehnic D.I. o are concluzia corectă exprimată, în sensul că reprezentanții societăților pârâte în proces, trebuiau să obțină un aviz de principiu și apoi o aprobare scrisă din partea reclamantei, având în vedere că acest imobil se află în cote indivize față de părțile în litigiu și orice reparație, modernizare sau modificare a utilităților acestui imobil trebuiesc făcute cu acordul comun al proprietarilor. Tot din raportul de expertiză tehnică, la pct. 1 al răspunsului la obiectivele stabilite de instanță, se menționează expres că societățile care au executat instalația de utilizare a gazului, trebuiau să colaboreze cu reclamanta SC C.S.
SRL Buzău pentru a se pune de acord privind montarea conductelor de gaze pe pereții imobilului Hotel C., acest imobil fiind un bun comun al părților din proces, fiecare societate din litigiu având o cotă parte indiviză, mai cu seamă că reclamanta deține o cotă de 71 % din imobil. Mai mult, din procesul verbal încheiat la 18 mai 2004 de instanța de fond, cu ocazia efectuării cercetării locale, fiind analizat aspectul exterior al amplasării instalației de gaze, s-a constatat că cele 2 contoare de gaze sunt amplasate pe peretele exterior spate al imobilului, iar țeava de distribuție a gazelor traversează proprietatea comună.
Fără a lua în considerație aceste aspecte esențiale expuse anterior, instanțele judecătorești de fond și de apel au pronunțat hotărâri nelegale și netemeinice, deoarece au acordat o atenție sporită elementelor de natură tehnică, a împrejurărilor că nu există un pericol care să afecteze securitatea clădirii și execuția lucrării a respectat normativele în materie. Prioritate în fundamentarea unei situații corecte de fapt și de drept o are stabilirea regimului juridic al imobilului în speță, fiind lipsit de relevanță regimul tehnic. Existența stării de coproprietate impune cu precădere acordul de voință liber exprimat și al reclamantei SC C.S. SRL Buzău privind montarea conductei de gaze. În acest context, pentru rațiunile juridice expuse urmează a admite recursul promovat de reclamanta SC C.S.
SRL Buzău împotriva deciziei nr. 657 din 14 septembrie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, pe care, în temeiul art. 304 pct. 9, raportat la art. 312 pct. 3 o modifică în sensul că va admite apelul reclamantei și va schimba în tot sentința civilă nr. 608 din 1 iunie 2004 a Tribunalului Buzău. Pe fond va fi admisă acțiunea reclamantei SC C.S. SRL Buzău și vor fi obligate pârâtele SC D.S. București – S.D.G.N. Buzău, SC L. SRL Buzău, SC C.T. S.N.C. Buzău și SC M.P. SRL Buzău să dezafecteze instalația de gaze poziționată pe Hotel C. situat în Buzău, str. N. Bălcescu, județul Buzău.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC C.S. SRL Buzău împotriva deciziei nr. 657 din 14 septembrie 2004 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, pe care o modifică în sensul că admite apelul reclamantei. Schimbă în tot sentința civilă nr. 608 din 1 iunie 2004 a Tribunalului Buzău, în sensul că pe fond admite acțiunea reclamantei SC C.S. SRL Buzău și obligă pârâtele SC D.S. București – S.D.G.N. Buzău, SC L. SRL Buzău, SC C.T. SNC Buzău și SC M.P. SRL Buzău să dezafecteze instalația de gaze poziționată pe Hotel C., situat în Buzău, str. N. Bălcescu, jud. Buzău. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 februarie 2005.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.