ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5785/2005
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5785/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: La data de 19 martie 2004 I.A. a cerut în contradictoriu cu S.T., S.E., F.S.G. și F.S.M.A., îndreptarea greșelii materiale din foaia C.F. Satu-Mare, săvârșită cu prilejul înscrierii unor titluri de proprietate, rectificare necesară pentru justa soluționare a dosarului nr. 5446/2002 a Judecătoriei Satu Mare. Judecătoria Satu Mare, Biroul de carte funciară, prin încheierea nr. 3918 din 22 martie 2004, a respins cererea, ca nefondată. Curtea de Apel Oradea, secția civilă, prin decizia nr. 1203 din 30 noiembrie 2004, a respins, ca nefondat, apelul petentului cu motivarea că referitor la înscrierile privind imobilul (casă veche) situat pe p.t.
nou formate nr. 3099/3 și 3098/2, ambele rezultate din dezmembrarea p.t. nr. 3098 conform sentinței civile nr. 7501/1992 a Judecătoriei Satu Mare, nu există erori de intabulare. În cazul dezmembrării p.t. nr. 3098 și 3099 o parte din p.t. nou formulate au fost transferate într-o nouă carte funciară, iar pentru restul parcelelor este necesară îndreptarea hotărârii judecătorești care a dispus dezmembrarea. De asemenea, înscrierile de sub B 12-15 nu sunt neconcordante C.F. și nici ordinului administrativ nr. 102/1995, iar erorile pretinse privind B 34-37 reclamă îndreptarea titlului care stă la baza înscrierilor de carte funciară. Împotriva acestei decizii petentul a declarat recurs bazat pe motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.
civ. în dezvoltarea căruia a arătat, în esență, că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea eronată a legii întrucât, deși greșelile materiale reclamate există, instanța a refuzat nejustificat îndreptarea lor. A cerut admiterea acțiunii sale. Recursul este nefondat. Acțiunea privind îndreptarea erorilor materiale de carte funciară are ca scop corectarea unor greșeli faptice care s-au produs în cuprinsul încheierii ce ordonă înscrierea sau în textul înscrierii și care înfățișează abateri (conștiente sau involuntare) de la cuprinsul titlului care stă la baza înscrierii. Printr-o asemenea acțiune nu poate fi modificat sau completat titlul, deoarece eventualele greșeli de fond ale acestuia, pot fi remediate numai prin intermediul căilor de atac (în cazul hotărârilor judecătorești) sau a acțiunilor de drept comun specifice nulității sau anulării actelor juridice.
Or, în speță, așa cum a reținut, în mod judicios, curtea de apel, cererea introductivă de instanță are ca finalitate corectarea titlurilor care au fundamentat înscrierile de carte funciară, ceea ce nu este posibil și face inadmisibilă acțiunea reclamantului. În contextul celor de mai sus rezultă că recursul este nefondat și va fi respins ca atare, cu obligarea petentului să restituie intimaților suma de 4.430.000 lei cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de petentul I.A. împotriva deciziei nr. 1203 din 30 noiembrie 2004 a Curții de Apel Oradea. Obligă recurentul-petent să plătească intimatului S.T. suma de 4.430.000 lei cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 iulie 2005.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.