ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1624/2005

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1624/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față,

Din examinarea actelor dosarului,

constată următoarele:

Prin cererea din 11 octombrie 2002

precizată la 26 noiembrie 2002, reclamanții C.V. și S.I. au solicitat

Judecătoriei Satu-Mare, în contradictoriu cu pârâții M.C., M.A. și M.Z.

„reconstituirea dreptului de proprietate asupra parcelei 4880/37 din C.F. 1713,

înscrierea dreptului de proprietate în C.F. 18674 prin transcriere din C.F.

1713 și eliberarea terenului de către pârâți”.

Judecătoria Satu-Mare a calificat

cererea drept „plângere la Legea nr. 112/1995”, pe care a respins-o prin

sentința civilă nr. 8592 din 28 noiembrie 2002.

Apelul declarat de reclamanții C.V.

și S.I., precum și de C.M. și S.M., a fost respins prin decizia civilă nr.

204/A din 2 aprilie 2003 pronunțată de Tribunalul Satu-Mare.

Prin decizia civilă nr. 741/R din 3

septembrie 2003, Curtea de Apel Oradea a admis recursul declarat de S.I., S.M.,

C.V. și C.M. și a modificat decizia civilă nr. 204/A din 2 aprilie 2003 a

Tribunalului Satu-Mare în sensul că a admis apelul declarat de C.V., C.M., S.I.

și S.M., a anulat sentința civilă nr. 8592 din 28 noiembrie 2002 a Judecătoriei

Satu Mare și a păstrat cauza pentru evocarea fondului.

În esență, instanța de recurs a

reținut că judecătoria a calificat greșit cererea dedusă judecății sale ca

fiind plângere în temeiul Legii nr. 112/1995, în realitate reclamanții

învestind instanța de judecată cu o acțiune în rectificare de carte funciară

având ca temei de drept prevederile art. 34 lit. a) din Legea nr. 115/1938,

reclamanții contestând valabilitatea titlului antecesorului pârâților, ceea ce

atrage competența curții de apel de a cerceta fondul apelului, urmare

modificărilor aduse Codului de procedură civilă prin O.U.G. nr. 58/2003.

Ca instanță de apel, evocând fondul

pricinii după anularea sentinței primei instanțe, Curtea de Apel Oradea a

pronunțat decizia civilă nr. 39/A din 12 noiembrie 2003, prin care a admis

acțiunea formulată de reclamanții C.V., C.M., S.I. și S.M. împotriva pârâților

M.C., M.A. și M.Z. și a dispus radierea dreptului de proprietate înscris în

favoarea pârâților în C.F. 1713 Satu-Mare sub B 29-32, precum și repunerea în

situația anterioară sub B 23-24.

Ca situație de fapt instanța de apel

a reținut următoarele:

În C.F. 1713 Satu-Mare a fost înscrisă parcela cu

nr.top.4880/37 sub A I-5, sub B 23-24 fiind înscrise drepturile de proprietate ale

lui S.G. și S.I. Conform actelor de stare civilă, S.G. a decedat la 28

septembrie 1979, iar S.I. a decedat la 11 mai 1981, lăsând ca moștenitori în

calitate de legatari universali pe reclamanții C.V., C.M., S.I. și S.M.

Ulterior, în baza sentinței civile

nr. 2205/1996 pronunțată de Judecătoria Satu Mare, în aceeași carte funciară

s-a făcut mențiunea că dreptul de proprietate înscris sub B 23-24 a fost

transcris la B 28-29 în favoarea pârâtei M.C. și a soțului M.L., în prezent

decedat, tatăl pârâților M.A. și M.Z., cărora le-a fost transmisă prin

succesiune cota tatălui sub B 31-32, M.C. cumulând pozițiile B 29 și B-30,

ultima fiind dobândită prin moștenire.

Din examinarea dosarului nr.

5932/1995 al Judecătoriei Satu Mare, rezultă că sentința civilă nr. 2205/1996

este pronunțată în temeiul art. 22 și art. 24 din Legea nr. 115/1938, având

menirea de a ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare, constatând că M.L.

și M.C. au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului grădină în

suprafață de 2546 mp înscris în C.F. 1713 Satu Mare la nr.top.4880/37 prin

cumpărare de la vânzătorii S.N., S.I. și S.G. la data de 20 mai 1977, același

teren fiind dobândit de S.G. prin cumpărare la 4 septembrie 1974 de la

vânzătorii S.G. și S.I. conform contractului de vânzare-cumpărare sub semnătură

privată din 4 septembrie 1974.

Din același dosar mai rezultă că

acțiunea soluționată prin sentința civilă nr. 2205/1996 a fost introdusă la 22

mai 1991, iar S.G. și S.I. au fost citați în calitate de pârâți la ultimul lor

domiciliu din Satu-Mare.

Pârâții M. din prezentul proces au

invocat autoritatea lucrului judecat dată de sentința civilă nr. 2205 din 26

martie 1996 pronunțată de Judecătoria Satu-Mare.

În realitate, așa cum rezultă din

contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 306 din 30 ianuarie 1976

la Notariatul de Stat Județean Satu-Mare, S.G. și S.I. au vândut numiților

S.N., S.I. și S.G. numai casa și anexele gospodărești înscrise în C.F.1713

Satu-Mare nr.top.4880/28, terenul aferent fiind trecut în proprietatea statului

conform art. 30 din Legea nr. 58/1974, ulterior fiind transmis proprietarilor

construcției prin ordin al prefectului.

Această din urmă împrejurare rezultă

și din susținerea lui S.N. care, pe parcursul soluționării dosarului nr.

5932/1995, a susținut că au vândut reclamanților M. terenul în suprafață de

2546 mp din parcela nr.top.4880/37 deoarece nu a dobândit drept de proprietate

asupra acestui teren, care a rămas în proprietatea numiților S.

Rezolvând în drept fondul pricinii,

instanța de apel a statuat astfel:

- nu operează autoritatea de lucru

judecat dată de sentința civilă nr. 2205/1996 datorită culpei reclamanților M.

din acel dosar, care, cu rea-credință, au cerut citarea proprietarilor tabulari

cu domiciliul necunoscut, deși o simplă verificare în evidențele populației ar

fi arătat decesul acestora și ar fi impus introducerea în cauză a

moștenitorilor;

- pentru același motiv sentința de

mai sus nu este opozabilă reclamanților moștenitori ai defuncților proprietari

tabulari;

- terenul din parcela nr.top.

4880/37 nu a fost vândut de autorii reclamanților familiei S. și nici de

aceasta pârâtei M.C. și soțului ei M.L.;

- pârâții M. nu pot invoca

uzucapiunea tabulară de 10 ani, deoarece înscrierea dreptului lor s-a făcut la

28 februarie 1997;

- titlul de proprietate în baza

căruia s-a înscris dreptul de proprietate al pârâților M. nu este valabil,

astfel încât acțiunea reclamanților îndeplinește cerințele art. 38 pct. 1 din

Legea nr. 115/1938.

Împotriva deciziei date în apel au

declarat recurs pârâții M.A., M.C. și M.Z. solicitând casarea ei și, pe fond,

respingerea acțiunii reclamanților.

Dezvoltând în fapt recursul pârâții

formulează criticile mai jos redate.

ambiguitatea cererii cu care a fost învestită, a manifestat rol activ,

calificând cererea ca o acțiune formulată în baza Legii nr. 112/1995, instanța

de apel, în mod nepermis, a schimbat în apel obiectul cauzei ca fiind o acțiune

de rectificare de carte funciară.

2) În chiar aceste condiții,

instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 34 din Decretul-lege nr.115/1938,

neobservând că rectificarea unei intabulări în C.F. poate fi cerută numai în

unul din următoarele cazuri:

- dacă înscrierea sau titlul în

temeiul căruia s-a săvârșit nu au fost valabile;

- dacă prin înscriere dreptul a fost

greșit calificat;

- dacă nu mai sunt întrunite

condițiile de existență ale dreptului înscris sau au încetat efectele actului

juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea.

3) Instanța de apel a nesocotit

autoritatea lucrului judecat dată de sentința civilă nr. 2205/1996, în temeiul

căreia a fost înscris dreptul de proprietate al pârâtei M.C. și soțului

acesteia M.L., respingând nejustificat excepția de fond, absolută, dirimantă și

peremptorie, motivarea deciziei atacate, în sensul că autorii reclamanților

(proprietari tabulari ai imobilului) ar fi fost citați cu rea-credință în

dosarul din 1995, fiind nu doar netemeinică, ci un veritabil abuz de drept.

4) Anulând practic sentința civilă

nr. 2205/1996 prin dispoziția de radiere a dreptului de proprietate înscris în

baza acesteia, instanța de apel a rejudecat în fapt litigiul soluționat prin

acea hotărâre, ceea ce constituie, pe lângă încălcarea principiului autorității

lucrului judecat, un precedent periculos în materie întrucât, indiferent de

motivație, o instanță judecătorească nu are posibilitatea de a corecta sau

anula o hotărâre definitivă și irevocabilă a unei alte instanțe.

5) Deosebit de cele arătate,

radierea înscrierii dreptului de proprietate nu era posibilă în condițiile în

care instanța de apel nu a fost învestită cu o cerere de anulare a actelor care

au stat la baza pronunțării sentinței civile nr. 2205/1996.

6) În mod greșit instanța de apel a

pus temei pe declarația extrajudiciară dată în fața unui notar public de către

S.N., neobservând că proba nu întrunește condițiile prevăzute de art. 186 și

urm. C. proc. civ.

7) În fine, cu privire la însuși

fondul litigiului, instanța de apel nu a sesizat că, potrivit probelor

administrate, pârâții au achiziționat imobilul teren înscris în C.F. nr. 1713

Satu-Mare nr.top.4880/37 în anul 1977, anterior deci anului 1981, an din care

datează testamentul invocat de reclamanți, astfel că reclamanții nu pot

pretinde un drept succesoral testamentar asupra unui bun care nu mai exista în

patrimoniul testatorului la data deschiderii succesiunii acestuia.

Recursul astfel motivat a fost

încadrat în cazurile de recurs prevăzute de art. 304 pct. 4, 8, 9 C. proc. civ.

Examinând recursul Înalta Curte

constată cele ce succed.

Prin înscrisul sub semnătură privată

intitulat „Contract de vânzare-cumpărare”, datat 4 septembrie 1974 și vizat

spre neschimbare la aceeași dată de Biroul Colectiv de Asistență Juridică

Satu-Mare, S.G. și S.I. au vândut lui S.N. imobilul teren în suprafață de 3064

mp cuprins în C.F. nr. 1713 Satu-Mare sub nr.top.4880/20 și sub nr.top.4880/37.

Prin contractul de vânzare-cumpărare

autentificat sub nr. 306 din 30 ianuarie 1976 la Notariatul de Stat Județean

Satu-Mare, S.G. și S.I. au vândut cumpărătorilor S.N., S.I. și S.G. casa și

construcțiile gospodărești anexă înscrise în C.F. nr. 1713 Satu-Mare sub

nr.top.4880/28 de sub B 13 și B 14, consimțind la intabularea dreptului de

proprietate al cumpărătorilor, terenul aferent urmând regimul juridic prevăzut

prin art. 30 din Legea nr. 58/1974.

Prin înscrisul sub semnătură privată

intitulat „Contract de cumpărare și vânzare definitivă”, datat 20 noiembrie

1977, S.N., S.I. și S.G. au vândut cumpărătorilor M.L. și M.C., contra prețului

de 160.000 lei, o casă de locuit, anexele gospodărești și terenul în suprafață

de 2546 mp din parcela cu nr.top.4880/37.

Din înscrisul sub semnătură privată

intitulat „Convenție”, datat 6 mai 1978, rezultă că S.G. a dat în folosință lui

M.L. terenul în suprafață de 2546 mp din C.F. nr. 1713 până la data de 1

ianuarie 1979 pentru suma de 700 lei anual cu specificarea că, dacă nu se vor

ivi neînțelegeri, dacă nu va vinde terenul și dacă aceeași sumă se va plăti

anticipat, M. va primi în continuare folosința terenului.

Prin înscrisul sub semnătură privată

intitulat „Convenție”, datat 15 martie 1979, S.G. arată că a dat în folosința

aceluiași M.L. terenul de 2540 mp din Lunca Sighet și pentru anul 1979 cu

prețul de 700 lei.

La 20 septembrie 1979 a decedat

S.G., lăsând ca unic moștenitor pe soția sa S.I.

Prin contractul de vânzare-cumpărare

autentificat sub nr. 3478 din 28 septembrie 1979 la Notariatul de Stat

Satu-Mare, S.N., S.I. și S.G. au vândut cumpărătorilor M.L. și M.C. casa și

construcțiile gospodărești anexă din Satu-Mare, înscrise în C.F. nr. 18898 Satu-Mare

sub nr.top.4880/28 de sub B 3-5 în baza Deciziei nr. 329/1979 emisă de

Consiliul popular al municipiului Satu-Mare, iar în baza art. 3 din aceeași

decizie cota de 100/518 părți din terenul aferent a fost atribuită în folosința

cumpărătorilor pe durata existenței construcțiilor.

Prin testamentul autentificat sub

nr. 1177 din 1 aprilie 1981 la Notariatul de Stat Județean Satu-Mare, S.I.,

născută A., văduvă, fără copii sau părinți în viață, a testat întreaga avere în

cote egale de câte ½ părți soților C.V. și M. și soților S.I. și M.

Testatoarea S.I. a decedat la 11 mai

1981.

La data de 22 mai 1995 M.L. și M.C.

au chemat în judecată în calitate de pârâți pe S.G. și S.I., cu domiciliul

necunoscut, și pe S.N., S.I. și S.G. pentru a se constata că pârâtul S.N. a

cumpărat în anul 1974 de la pârâții S.G. și S.I., proprietari tabulari,

imobilul înscris în C.F. nr. 1713 Satu-Mare nr.top.4880/37 și că reclamanții au

cumpărat același imobil de la pârâții S.N., S.I. și S.G. la data de 20

noiembrie 1977, solicitând să se dispună înscrierea în C.F. a drepturilor de

proprietate succesive.

Prin sentința civilă nr. 2205 din 26

martie 1996 pronunțată de Judecătoria Satu-Mare în dosarul nr. 5932/1995,

rămasă definitivă prin neexercitarea căilor de atac, a fost admisă acțiunea,

s-a constatat că reclamanții M.L. și M.C. au dobândit prin cumpărare dreptul de

proprietate asupra imobilului teren-grădină situat în Satu-Mare, înscris în

C.F. nr. 1713 Satu-Mare la nr.top.4880/37 în suprafață de 2546 mp și s-a dispus

intabularea acestui drept de proprietate în cărțile funciare.

În motivarea sentinței se arată că,

deși S.N. a susținut că a vândut reclamanților M. numai casa de locuit, nu și

terenul, în realitate pârâții S.G. și I., cu ultimul domiciliu în Satu Mare, au

vândut pârâtului S.N. și terenul în cauză prin înscris sub semnătură privată,

iar pârâții S. au revândut prin aceeași modalitate terenul către reclamanți,

convențiile succesive având puterea dată de art. 969 C. civ., fiind valabile și

„au produs și produc efecte juridice translative de proprietate”.

În fine, prin raportul de expertiză

tehnică întocmit de ing. S.N. în dosarul nr. 5932/1995 al Judecătoriei

Satu-Mare, raport necontestat de părțile din prezenta cauză, s-a stabilit că

imobilul compus din casă, anexe gospodărești și teren aferent în suprafață de

518 mp compun parcela nr.top.4880/28, iar terenul în litigiu cu suprafața de

2546 mp compune parcela nr.top. 4880/37.

Coroborând cele mai sus arătate, se

constată că imobilele din parcelele nr. 4880/28 și nr. 4880/37 au constituit

proprietatea defuncților soți S.G. și S.I., menționați în unele din

înscrisurile analizate și cu numele de S., prenumele lui S.G. mai fiind indicat

și ca G. sau Ghe.

Este, de asemenea, incontestabil că

prin convenții private proprietarii inițiali S.(S.) au promis lui S.N. că-i vor

vinde construcțiile și cele două terenuri în suprafață totală de 3064 mp, iar

la rându-i S.N., împreună cu S.I. și S.G., au făcut aceeași promisiune pârâtei

M.C. și soțului ei M.L., dar prin contracte autentice vânzările succesive au

avut ca obiect numai construcțiile și terenul aferent cu suprafața de 518 mp.

Cu toate acestea, prin sentința

civilă nr. 2205 din 26 martie 1996, pronunțată de Judecătoria Satu-Mare, s-a

constatat că M.L. și M.C. au dobândit prin cumpărare dreptul de proprietate

asupra terenului cu suprafața de 2546 mp înscris în C.F. 1713 Satu-Mare la

nr.top. 4880/37, dispunându-se intabularea acestui drept pe numele arătaților

cumpărători.

Instanța de apel din prezenta cauză

a analizat sentința civilă nr. 2205 din 26 martie 1996 pronunțată de

Judecătoria Satu Mare și a stabilit că, fiind dată în contradictoriu cu deja

decedații S.(S.) și autentificând cumpărarea de către soții M. de la vânzătorii

S. a unui teren care nu s-a aflat în patrimoniul lor pentru că nici ei l-au

cumpărat de la proprietarii inițiali S.(S.), titlul în temeiul căruia s-a

dispus și făcut înscrierea dreptului de proprietate al soților M. nu este

valabil, fiind astfel întrunite cerințele art. 38 pct. 1 din Legea nr. 115/1938

pentru radierea dreptului de proprietate astfel înscris și repunerea în

situația anterioară cerute de reclamanții C. și S.

Asemenea soluție este esențial

nelegală.

Practic instanța de apel s-a

transformat într-o instanță de control judiciar privind legalitatea și temeinicia

unei hotărâri judecătorești dată într-un proces diferit de cel de față, negând

constatările, motivarea și efectele acelei hotărâri.

Nu este permis unei instanțe să

îndrepte eventualele greșeli de judecată săvârșite într-un alt proces, ci, mai

mult, are obligația de a se conforma celor deja judecate, care beneficiază,

atât din punct de vedere procedural, cât și substanțial, de prezumția de

validitate și regularitate.

Mai mult însă, instanța de apel nu a

sesizat că, deși reclamanții nu au fost părți în acel proces, ei au calitatea

de legatari cu titlu universal ai defunctei S.(S.)I., astfel încât, pe de o

parte nu pot invoca eventualele neregularități săvârșite în contra lui S.(S.)G.

sau G., iar pe de altă parte, cu referire la autoarea lor, hotărârea dată le

este opozabilă, astfel că, pe calea unei acțiuni separate nu pot repune în

discuție un drept care nu a fost recunoscut autoarei lor.

Ca urmare, nici instanța de apel nu

avea posibilitatea legală de a stabili că reclamanții din prezenta cauză au

dobândit terenul în litigiu de la testatoare, din moment ce prin hotărârea

judecătorească anterioară s-a statuat că înscrisul sub semnătură privată

intervenit între defuncții S.(S.) și S.N. a avut ca obiect și acest teren,

fiind un act translativ de proprietate valabil.

În aceste condiții nu se poate

reține decât că terenul în cauză nu mai exista în patrimoniul defunctei

S.(S.)I. la data deschiderii succesiunii acesteia, reclamanții preluând

patrimoniul existent la acea dată.

Pentru cele ce preced, recursul este

întemeiat pentru motivul prevăzut prin art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel că

va fi admis, decizia atacată va fi casată, iar sentința primei instanțe va fi

păstrată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâții M.A.,

M.Z. și M.K.(C.) împotriva deciziei civile nr. 39 A din 12 noiembrie 2003

pronunțată de Curtea de Apel Oradea, casează decizia atacată și păstrează

sentința civilă nr. 8592 din 28 noiembrie 2001 pronunțată de Judecătoria

Satu-Mare.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 2 martie 2005.